Adrian Mîrșanu

publicat la: 11.01.2017  14:28

România a intrat pe harta tranzacțiilor mari. Ce urmează?

 

 

Tranzacțiile cu centrul de greutate în România au trecut la finele lunii noiembrie la un alt nivel. Vânzarea lanțului de comerț Profi în cadrul unei tranzacții de tip secondary (realizată între fonduri de investiții), achiziția pachetului de 30% de către Allianz la E.ON Distribuție România, la care se adaugă două tranzacții internaționale în care piața locală a avut o pondere semnificativă – achiziția fabricilor de bere ale SAB Miller de către Asahi în Europa de Est, respectiv fuziunea dintre NEPI și Rockcastle au pictat un tablou al fuziunilor și achizițiilor în care piața locală a demonstrat capacitatea de a livra tranzacții de peste un sfert de miliard de euro până la ordinul miliardelor de euro.

Pe piața finanțărilor corporative, RCS & RDS a realizat o emisiune de obligațiuni corporative de 350 mil. Euro. Fonduri de investiții precum Mid Europa, BC Partners, Allianz Capital Partners au ridicat miza pentru activele locale.

Acum că România a reușit să intre din noiembrie 2016 pe orbita tranzacțiilor de valori mari, întrebarea este dacă poate susține un astfel de trend în 2017?

Privind spre campionii locali aflați sub bagheta capitalului românesc precum Banca Transilvania, RCS & RDS, Dedeman și Țiriac Holdings sau spre marile firme de stat cum este cazul Electrica sau Hidroelectrica, toate aceste companii dispun de lichidități importante pe care ar putea să le plaseze în noi achiziții. La asta se adaugă tranzacții specifice care derivă din strategia proprie a fiecăreia dintre ele în parte. Acest hexagon de firme mari românești este apt să contribuie la constituirea unui pol local în piața tranzacțiilor, inclusiv în fuziuni și achiziții, în acest an.

Dacă ne uităm puțin în urmă, observăm că tranzacțiile mari din România nu au fost generate de către firmele cu capital românesc, ci de către multinaționale și de către fonduri de investiții internaționale. O altă întrebare este deci, dacă firmele cu capital românesc pot genera tichete de tranzacții de peste 100 mil. Euro în 2017?

Eșantionul format din cele șase companii indică un potențial cert pentru tranzacții de o asemenea anvergură. Planurile RCS & RDS de a-și lista un pachet de circa 25% din acțiuni, tranzacție cotată spre 500 mil. Euro, rămân în picioare pentru trimestrul al doilea, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. De asemenea, RCS & RDS a demonstrat în ultimii ani mobilitate tranzacțională, probată și în 2016, când deși a croit planuri de listare pe bursă, asta nu a împiedicat-o să realizeze tranzacții de finanțare prin emisiune de obligațiuni și credit sindicalizat, respectiv să se uite după eventuale ținte de achiziție cum a fost cazul Netcity. Nu sunt motive să credem că profilul RCS & RDS de jucător cu apetit de tranzacții în piața de fuziuni și achiziții, finanțări corporative și pe piața de capital se va domoli în 2017. Dimpotrivă, chiar dacă trebuie permanent să joace atent cartea rostogolirii împrumuturilor, iar manevrele sale sunt limitate de un plafon de îndatorare, monitorizat de către bănci și de către agențiile internaționale de rating.

Banca Transilvania, poziționat ca principalul cumpărător de serviciu în piața bancară locală în ultimii trei ani, scanează pe de o parte, mișcările băncilor italiene și grecești cu prezență locală, de unde tranzacțiile de exit par inevitabile. Veneto Banca, Intesa, Banca Românească, Piraeus Bank au fost, sunt sau pot deveni ținte de preluare în 2017. BT este însă selectivă în ciuda unui peisaj bogat în ținte potențiale de preluare, care deocamdată nu oferă însă atuuri decisive pentru obiectivul băncii din Cluj de a urca spre vârful lumii bancare locale.

Alte bănci mai mici au nevoie însă de a atinge o masă critică care să le asigure rentabilitatea necesară și sustenabilitatea operațiunilor pe termen lung. Din această perspectivă, este de urmărit ce mișcări vor face OTP Bank și Carpatica, banca pilotată acum de către Horia Manda, șeful Axxess Capital. Pe lângă actorii bancari locali, fondurile de investiții cu apetit pentru active bancare depreciate scanează permanent piața locală pentru achiziții oportuniste și sunt dornice să creeze propriile platforme, locale sau regionale, după scenarii asemănătoare celui pus la cale în 2015 de către JC Flowers, care voia să preia Piraeus Bank România și Carpatica în cadrul unui plan rapid de consolidare.

De asemenea, BT vorbește de la o vreme de achiziții în afara României, intenție ce ar putea avea legătură directă și cu schimbarea logo-ului prin adăugarea tricolorului ca element de identitate, care desigur nu trebuia probat în interiorul pieței locale, ci are mult mai mult sens în cazul în care accentul cade pe creșterea semnificativă a expunerii internaționale.

Banca de la Cluj – Napoca are resurse de lichiditate ce acoperă confortabil o achiziție mare, deși evaluările băncilor din regiune și, mai ales, tranzacțiile realizate, arată că astăzi nu este nevoie de sume foarte mari pentru a cumpăra o operațiune cu poziție importantă într-o astfel de piață vecină.

În zona companiilor de stat, Hidroelectrica se pregătește de o listare, așteptată deja de mai multă vreme în piața locală de capital, iar o amânare de calendar dincolo de 2017 pare greu de luat în calcul în acest moment, deși este binecunoscută volatilitatea și sensibilitatea investitorilor la o gamă largă de factori politici, economici sau de altă natură.

Electrica este un profil aparte de companie românească. După o listare de succes în 2014, compania nu a plasat lichiditățile obținute până acum în achiziții, dar există presiune pentru pași semnificativi concreți. A avut pe masa o vreme oportunitatea unei tranzacții cu Enel, picate din inițiativa vânzătorului la începutul anului 2015, și a participat la tranzacția de vânzare de către E.ON Distribuție a unui pachet minoritar, însă nu s-a potrivit cu așteptările vânzătorului. Compania a “importat” bancheri de investiții de la BRD, iar anul 2016 a adus un nou șef de la E.ON, care anterior a lucrat pentru Electrica, astfel că sunt așteptate să apară și rezultate concrete ale acestor mutări.

Investitorii din piața de capital ar trebui să primească în acest an vești interesante de la acest grup de companii locale mari fie că vorbim despre planurile RCS & RDS, despre apetitul pentru tranzacții al BT și Electrica, sau despre mult așteptata intrare pe bursă a Hidroelectrica.

Dincolo însă de potențialul cert pentru tranzacții mari al companiilor românești, este de așteptat însă ca tendințele din piața de fuziuni și achiziții să fie modelate de către mișcările strategice ale multinaționalelor, precum și de către administratorii de capital privat activi la nivel local care au ridicat fonduri proaspete de investiții la care se adaugă fonduri mari de investiții dornice să-și marcheze intrarea în România.

Privind la configurația pieței locale, tranzacțiile locale mari pot veni în 2017 din zona exitului unui investitor strategic, a unor mișcări de fuziune la nivel de campioni sectoriali, a vânzării unor portofolii imobiliare din birouri, retail sau logistică, sau de pe urma deciziilor strategice luate în hexagonul local BT – RCS & RDS – Dedeman – Țiriac – Electrica – Hidroelectrica, fie că vor decide să cumpere sau să vândă. Dincolo de acești actori, lupta pentru consolidare începută în sectoare precum bănci, telecom & tehnologie, servicii medicale private, imobiliare și comerț va marca noi tranzacții de repoziționare în piață.

Deciziile cu impact economic ale noului cabinet format la București, efectele Brexit și ale noii administrații Trump, care ar putea reconfigura traseele investițiilor în interiorul UE, deci inclusiv în România, precum și momentul favorabil al României în ochii investitorilor concentrați să facă afaceri în Europa de Est sunt de așteptat să constituie axele în jurul cărora se vor concretiza marile tranzacții din România anului 2017.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Tranzacții

Kruk a plătit astăzi prețul pentru achiziția portofoliului neperformant Iris de 1,25 mld. Lei al BRD. Tranzacția, estimată în jurul a 24 mil. euro, marchează un nou avans al investitorului polonez pe piața creditelor neperformante corporate

 

Compania poloneză Kruk a anunțat, astăzi, că a semnat un acord pentru achiziția unui portofoliu de datorii cu o valoare nominală de 1,25 mld. Euro (circa 272 mil. Euro), al cărui vânzător este BRD Groupe Societe Generale.

  Citeşte articolul integral


Finanțări

BERD a semnat un împrumut de 5 mil. Dolari pentru Expert Petroleum pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare a producției în zăcăminte mature de gaze și de țiței din România

 

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a semnat un acord de împrumut de 5 mil. Dolari către compania Expert Petroleum Compania pentru finanțarea îmbunătățirii exploatării zăcămintelor mature de țiței și gaze naturale din România.  Citeşte articolul integral