MIRSANU.RO

publicat la: 03.09.2024  19:50

Resource Partners face prima sa achizitie in Romania din noul sau fond regional de private equity. Achizitia pachetului de 80% din actiunile grupului Interactive Travel Holdings este finantata integral din capitalul fondului si este rezultatul unei tranzactii exclusive

 

Resource Partners a anuntat pe 2 septembrie 2024 achizitia pachetului de 80% din actiunile Interactive Travel Holdings, aceasta fiind prima tranzactie derulata in Romania de catre noul fond regional de private equity strans de la investitori, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Cumparatorul va prelua astfel platforma companiei – mama pe care opereaza brandul romanesc Vola.ro si brandul polonez FRU.pl, care activeaza de asemenea pe pietele din Bulgaria si Moldova, ceea ce ofera un profil regional specific Europei Centrale si de Est (CEE) agentiei online de turism. Mai departe, achizitia operatiunilor Interactive Travel Holdings deschide calea catre o etapa de dezvoltare viitoare, expansiunea pe noi piete internationale si intarirea pozitiei de lider in sectorul turismului online.

„Suntem incantati sa ne alaturam grupului ITH in aceasta noua faza de dezvoltare. Companiile din cadrul Grupului au demonstrat o abilitate extraordinara de a inova si de a se adapta la cerintele din piata turistica, mentinand in acelasi timp un nive ridicat de incredere si de satisfactie pentru clientii sai. Vedem un potential imens in viitorul companiei si suntem dedicati sa sustinem echipa si managementul in extindeea pe noi piete internationale. Suntem increzatori ca alaturi de echipa de conducere, vom atinge aceste tinte ambitioase.”, a declarat Aleksander Kacprzyk, Managing Partner al Resource Partners.

Fondata in 2007, platforma online Vola.ro a devenit rapid lider pe piata de turism din Romania.

„Aceasta tranzactie marcheaza un nou capital pentru companie, care se va concentra pe crestere si extindere in piete noi din Europa. Este a doua oara in istoria Vola.ro si a FRU cand un investitor institutional a validat modelul nostru de afaceri si perspectivele de crestere, ceea ce este o onoare pentru noi. Multumim investitorilor care ne-au sustinut in trecut si suntem incantati ca echipa Resource Partners ni se alatura in misiunea noastra de a simplifica experienta de rezervare turistica prin tehnologie si produse inovative”, a spus Daniel Truica, CEO al Grupului ITH.

Resource Partners a cumparat participatia de 80% din Interactive Travel Holdings de la fondurile de investitii 3TS Capital Partners si Catalyst, respectiv de la cei doi cofondatori polonezi ai FRU.pl, Jaroslaw Adamski si Michal Wrodarczyk.

„Daniel Truica a reinvestit sumele obtinute din tranzactie alaturi de fond in schimbul unei participatii minoritare semnificative”, au precizat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO reprezentantii Resource Partners.

Astfel, Daniel Truica detine majoritatea pachetului de 20% din ITH, insa este si un procentaj mic de actiuni alocat catre managerii – cheie din companie, a detaliat Miruna Popa, Director de Investitii in cadrul Resource Partners.

Ca structura, tranzactia este bazata exclusiv pe plata unui pret de achizitie de catre cumparator, fara sa includa majorari de capital in compania – tinta.

De asemenea, achizitia Resource Partners a fost realizat sub forma unei tranzactii in care au fost purtate negocieri exclusive cu vanzatorii si nu a fost parte a unui proces competitiv de vanzare, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Intrebati de catre jurnalul de tranzactii cum este finantata achizitia, reprezentantii Resource Partners au raspuns: „Tichetul (tranzactia – n.r.) este finantat integral din capital (al fondului de private equity – n.r.)”.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica de catre partile implicate.

Fondul de private equity regional Resource Eastern European Partners III SCA SICAV-RAIF, care a avut prima inchidere in iunie 2022 si are o capitalizare de 150 mil. Euro, investeste capital intre 5 mil. Euro si 30 mil. Euro, oferind astfel o indicatie ca tranzactia derulata cu platforma regionala Interactive Travel Holdings s-ar putea situa la marginea superioara a acestui interval de pret.

Resource Partners a avut alaturi in aceasta tranzactie pe partea de cumparare pe consultantii de la Forvis Mazars, EY si RSK, respectiv firma de avocatura Dentons.

Vanzatorii au lucrat in tranzactie cu firmele de avocatura CMS si DLA PIper, respectiv cu consultantii de la Ipopema.

Vola.ro SRL a raportat pentru 2023 o cifra de afaceri de aproape 65 mil. RON si un profit net de 25 mil. RON, obtinand o marja neta de profit de peste 38%.

Pentru Resource Partners, achizitia ITH este prima tranzactie in Romania derulata cu bani din cel de-al treilea sau fond de private equity. Tranzactia vine la 10 ani distanta de prima achizitie locala a Resource Partners, cand aceasta a preluat reteaua de centre de fitness World Class Romania, afacere din care a facut exitul in 2022.

In aprilie 2023, reprezentantii Resource Partners declarau pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO ca au in plan sa desfasoare peste 50 mil. Euro din capitalul noului fond regional de 150 mil. Euro pe piata din Romania, suma care poate ajunge pana la cel mult 100 mil. Euro alaturi de co-investitori.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Razvan Popa, CEO of Jantzen Renewables, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Razvan Popa, CEO of Jantzen Renewables, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. Razvan is the CEO and shareholder of Jantzen Renewables. Before assuming the CEO role, Razvan Popa served as Partner and Head of Transactions at Jantzen Renewables, where he was instrumental in se  Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Andrei Brinzea, Partner Business Development at Cushman & Wakefield Echinox, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

    Andrei Brinzea, Partner Business Development at Cushman & Wakefield Echinox, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. With over 18 years of experience in the real estate market, Andrei Brinzea holds the position of Partner, Business Development. In this role, And  Citeşte articolul integral