MIRSANU.RO

publicat la: 10.07.2014  17:54

Producătorul de mopuri și mături Parplast ia 1,3 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru investiții

 

Producătorul de mopuri Parplast din Sighetu Marmației contractează finanțări în valoare de 1,3 milioane de euro de la Banca Transilvania, cea mai mare parte a banilor urmând să fie folosiți pentru investiții.

Acționarii companiei au aprobat în luna aprilie luarea unui credit de investiții de până la un milion de euro, precum și a unei linii de credit de 300.000 de euro pentru acoperirea nevoilor curente. Împrumuturile urmează să fie luate în exercițiul financiar 2014 – 2015 de la Banca Transilvania și vor fi garantate cu bunuri mobile și imobile ale Parplast.

Parplast este o companie care produce obiecte din lemn pentru uz casnic și gospodăresc, mase plastice și corpuri din lem pentru perii, mopuri, pensule, bidinele și mături. Originile companiei încep în 1927, când la Sighetu Marmației (județul Maramureș) funcționa o fabrică în domeniul produselor din lemn.

Compania și-a dublat începând cu 2011 capacitățile de producție prin punerea în funcțiune a două linii noi de producție – o linie de injecție mase plastice și o linie automată de producție de mopuri din bumbac și mopuri sintetice, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.

Parplast Sighetu Marmației a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei (0,5 milioane de euro) și un profit net de circa 20.000 de lei (peste 4.000 de euro) la un număr de 26 de oameni.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Christian Tour testeaza cu IPO piata principala a bursei de la Bucuresti in trimestrul 2 din 2026. Compania antreprenoriala din sectorul turistic vizeaza o tranzactie care combina o majorare de capital cu vanzarea unui pachet de actiuni din partea actionarului majoritar

  Compania antreprenoriala din sectorul turistic Christian Tour si-a anuntat pe 16 aprilie 2026 intentia de a lansa o tranzactie IPO pe piata reglementata a bursei de la Bucuresti, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Tranzactia este preconizata sa aiba loc in  Citeşte articolul integral

Pieţe de capital

Emisiune de obligatiuni de 1 mld. Euro a Bancii Transilvania pe pietele internationale la un cupon de 4,75% pe an

  Banca Transilvania, liderul pietei bancare din Romania dupa valoarea activelor, a anuntat pe 15 aprilie 2026 ca a atras 1 mld. Euro printr-o emisiune de obligatiuni derulata pe pietele internationale, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Tranzactia a inregis  Citeşte articolul integral