MIRSANU.RO

publicat la: 10.10.2016  10:39

Portughezii de la BA Vidro cumpără producătorul de sticlă Stirom București în cadrul unei tranzacții internaționale încheiate cu grupul grec Yioula Glassworks

 

Grupul elen Yioula Glassworks vinde către portughezii de la BA Vidro cea mai mare parte a afacerii sale cu sticlărie de ambalaj, tranzacție care include și pachetul integral de acțiuni al Glasstank BV, care este indirect compania – mamă a producătorului local de profil Stirom București, potrivit unui anunț al companiei. Liderul pieței de sticlă din România va trece astfel după 13 ani de sub controlul grupului elen în mâinile unei afaceri de familie portugheze.

„Finalizarea tranzacției în cadrul contractului de vânzare – cumpărare este supusă aprobărilor necesare în domeniul concurenței și altor condiții precedente uzuale pentru finalizarea tranzacției și este de așteptat să aibă loc până la sfârșitul anului 2016”, precizează reprezentanții Stirom.

Părțile nu au făcut publice și alte detalii ale tranzacției până în acest moment.

MGL Mediterranean Glass Limited, vehiculul de investiții înregistrat în Cipru de către grupul elen Yioula Glassworks, deține 93,4% din acțiunile Stirom București, companie listată pe bursa de la București.

Stirom are o capitalizare bursieră de 188,8 mil. Lei (42,4 mil. Euro).

Stirom a fost înfiinţată în anul 1968 în Bucureşti sub numele de Întreprinderea de Articole de Sticlărie Bucureşti. Începând cu anul 1990, a devenit societate comercială pe acţiuni, sub denumirea de Stirom SA, iar din 1995 a devenit companie majoritar privată. La începutul anului 2003, Stirom S.A. a fost preluată de grupul Yioula Glassworks.

Stirom este cel mai mare producător intern de articole de sticlărie, fiind prezentă pe listele de furnizori importanţi ale tuturor companiilor care utilizează ambalaje din sticlă, dar şi ale marilor reţele de magazine tip ”cash and carry” sau ale supermarketurilor, pentru articolele de menaj.

Stirom avea în 2014 o cotă de piață de aproximativ 53% pe segmentul de ambalaje din sticlă, respectiv 35% pe segmentul sticlăriei pentru menaj, conform unui comunicat al companiei din aprilie 2015.

Compania a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 251,3 mil. Lei (56,6 mil. Euro) și un profit net de 16,3 mil. Lei (3,7 mil. Euro) la un personal format din 395 de oameni. Exportul, preponderent către piețele din Europa și din regiune, reprezintă 16% din vânzările Stirom.

Subsidiara locală a grupului elen a finalizat investiții pe platforma de producție de la marginea Bucureștiului pentru a-și majora cota de piață. În 2015, capacitatea totală de producție a crescut cu 30% față de anul anterior, de la 93 mii tone la 127 mii tone de produse finite din sticlă, conform ultimului raport anual al companiei. Acționarii companiei sunt convocați pe 17 – 18 octombrie pentru a aproba distribuirea de dividende de 19,1 mil. lei (4,2 mil.euro) cu dată de plată pe 8 noiembrie. Banii provin din rezervele distribuibile ale companiei.

Pentru acest an, Stirom și-a bugetat vânzări totale de 246,5 mil. lei (54,8 mil. euro), din care vânzări nete de 221,7 mil. lei (49,3 mil. euro). Profitul net estimat pentru 2016 se ridică la 35,5 mil. lei (7,9 mil. euro), iar câștigurile obținute înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) la 86,5 mil. lei (19,2 mil. euro).

Yioula are operațiuni în Grecia, România, Bulgaria și Ucraina. În anul 2015, valoarea activelor totale ale grupului grecesc Yioula  s-a ridicat la 383 mil. Euro. Grupul elen a avut anul trecut vânzări nete de 218 mil. euro și a înregistrat pierderi de 31,5 mil. euro.

Acționarii Yioula Glassworks sunt familia Voulgarakis, care deține pachetul majoritar, Global Capital Investors II, National Bank of Greece (banca – mama a Banca Românească) și EFG Eurobank Ergasias (banca – mama a Bancpost).

BA Vidro este unul dintre cei mai mari jucători din piața de sticlărie din Europa. În 2015, grupul portughez a raportat o cifră de afaceri de 530,8 mil. Euro și un profit net de 86,5 mil. Euro la un personal format din 2.373 de angajați. În regiune, BA Vidro are operațiuni în Polonia.

Acționarii BA Vidro sunt familiile portugheze Silva Domingues (participație directă de 26,3%) și Carlos Moreira da Silva (deținere directă de 26,3%), iar 47,4% din acțiuni aparțin unei companii controlate indirect de către cele două familii.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager at Oresa Industra, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager at Oresa Industra, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. She is a real estate professional with over 10 years of experience in the industry different areas of expertise: valuation and consultancy, capital markets transactions an  Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Adrian Netea, Investment Director at Morphosis Capital, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Adrian Netea, Investment Director at Morphosis Capital, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. He is an investment professional with 14 years of experience in private equity, M&A, business valuation, company strategy, financial modeling, and industry analysis. Adrian   Citeşte articolul integral