Anul 2015 se conturează ca un an major pentru imobiliare în România, iar activitatea investițională este în continuă creștere în acest sector, afirmă Perry Zizzi, partener al Dentons care coordonează departamentele de Real Estate și Finanțe & Bănci din cadrul biroului local.
”Avem circa 15 mandate de achiziție în real estate, din care 4 în logistică. Crește activitatea investițională în special pe segmentul de logistică, un exemplu în acest sens este și achiziția făcută recent de către P3. Anul 2015 ni se arată ca un an major în imobiliare în România”, a declarat în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Perry Zizzi, unul dintre cei mai cunoscuți expați din mediul de afaceri local.
Avocatul american, cu o carieră de 19 ani în avocatura de afaceri, a revenit în luna iulie a acestui an pe poziția de partener la Dentons (fost Salans) în cadrul biroului din București după o perioadă de șapte ani petrecuți la Clifford Chance Badea, unde a ocupat, de asemenea, poziția de partener. Una din expertizele sale de bază este consultanţa acordată investitorilor internaţionali care au pe radar piaţa românească, unde sectorul imobiliar pune din nou în mişcare capitalul străin.
„Investitorii vânează yield-uri (randamente – n.r.), iar băncile vânează margini (de profit – n.r.), ambele rămânând atractive în România pe o bază ajustată a riscului. Imobiliarele sunt un domeniu fierbinte şi acesta va deveni şi mai fierbinte”, spune Perry Zizzi.
Potrivit acestuia, există un potențial major de tranzacții în logistică în partea de vest a României, zonă care cuprinde centre precum Craiova, Ploieşti, Arad, Timișoara, dar și în locaţiile din jurul Bucureștiului cu acces facil la autostrăzi.
„Logistica a fost vărul cel sărac la ultima creştere a pieţei imobiliare. Acum, este foarte mult focus din partea unui număr de investitori, inclusiv din categoria celor care investesc pentru prima dată. Nu sunt disponibile produse de o mare calitate instituţională aşa că mă aştept la mai multe dezvoltări – eventual chiar (interes – n.r.)speculativ până la finele anului viitor”, este de părere şeful departamentelor de Real Estate şi Finanţe & Bănci din cadrul biroului Dentons din Bucureşti.
Piaţa imobiliară locală înregistrează ritmuri diferite de evoluţie pe fiecare etaj în parte. Astfel, segmentul rezidenţial a rămas în urma altor sectoare, dar poate să revină pe creştere în măsura în care cererea revine, iar creditele bancare sunt mai accesibile. Din punctul de vedere al reprezentantului Dentons, dezvoltările de proiecte de birouri rămân de mare interes pentru investitori, chiar şi în oraşele secundare.
„În retail, investitorii şi băncile rămân un pic circumspecţi faţă de dezvoltările de centre comerciale dată fiind explozia prematură a segmentului în perioada 2006 – 2008. Formatele mari (big box – n.r.) se află mai în zona lor de confort, dezvoltările de mall-uri mai puţin”, explică Zizzi. CITIŢI AICI PROFILUL LUI PERRY ZIZZI.
Întrebat ce părere au clienţii săi despre finanţările bancare disponibile pe piaţă pentru susţinerea propriilor investiţii, reprezentantul Dentons a răspuns: „Investitorii se plâng de margini şi de ratele de îndatorare, ambele fiind neatractive pentru mulţi investitori. Aţi observat desigur că NEPI a preferat să plătească 150 mil. euro în numerar pentru Promenada decât să folosească pentru achiziţie finanţare bancară. Aşteptarea este ca aceşti termeni să se îmbunătăţească. Nu aş fi surprins să văd marginile să scadă la 250 (puncte de bază – n.r.) într-un an de acum încolo, iar raportul dintre valoarea împrumutului şi valoarea proprietăţii imobiliare se îndreaptă deja dincolo de 60%”.
Dacă băncile au probleme în a atrage clienţii pentru a da credite, când vine vorba de investitori interesaţi de preluări pe piaţa instituţiilor de credit, situaţia se schimbă.
Anul viitor vom vedea cel puţin o bancă străină intrând pe piaţa din România, susţine şeful departamentului de Bănci & Finanţe al biroului Dentons din Bucureşti. CITIŢI AICI PROFILUL DENTONS.
Peisajul bancar local este acum dominat de tranzacţiile cu pachete de credite neperformante, dar în acelaşi timp, pe piaţă mai multe bănci sunt de vânzare. Astfel, austriecii de la Volksbank trebuie să-şi vândă banca din România până la 31 decembrie 2015, National Bank of Greece are termen pentru Banca Românească până în 2018, alte bănci elene ar putea fi nevoite să facă demersuri similare la nivel local, iar Carpatica se pregăteşte de fuziune cu Nextebank – bancă intrată recent în portofoliul administrat de Axxess Capital. De asemenea, şefii unora dintre băncile mari şi mai mulţi analişti din piaţa financiară se aşteaptă ca numărul ţintelor de preluare să crească în a doua jumătate a clasamentului de bănci după cota de piaţă, unde sunt mai puternice presiunile privind nevoia de capitalizare asupra căreia insistă banca centrală.
Perry Zizzi nu a spus însă cine este banca străină care îşi va face apariţia pe piaţa românească în 2015 sau ce ţinte are.
Cum stau în cifre departamentele coordonate de Zizzi în Dentons
”De la venirea ca partener la Dentons, în aria de practică pe care o coordonez au apărut 4 noi tranzacții și 3 clienți noi în portofoliu. Sperăm să extindem lista noastră de clienți activi în termeni de bănci și finanțatori. Ca procentaj din bugetul biroului nostru, ne așteptăm ca portofoliul de real estate și finanțări să crească, dar încă nu este clar cu cât”, afirmă Perry Zizzi.
Departamentul de real estate a avut în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie o pondere de 22% din veniturile biroului Dentons din Bucureşti, în timp ce aria de Bănci & Finanţe a contribuit în aceeaşi perioadă cu 10% din încasări.
„Echipa de real estate este formată din 10 oameni, în timp ce echipa de Bănci şi Finanţe are opt membri. Cei mai mulţi dintre noi lucrează în arii multiple de practică. Eu, de exemplu, fac parte atât din echipa de Real Estate, cât şi din cea de Bănci”, explică modul de organizare partenerul Dentons.
În total, biroul din Bucureşti are un personal format din 30 de oameni. Conducerea biroului Dentons din Bucureşti este asigurată de către opt parteneri, din care patru sunt parteneri locali, iar alţi patru sunt parteneri în reţeaua globală a Dentons. Perry Zizzi este unul dintre cei patru parteneri globali ai Dentons. Biroul Dentons din Bucureşti este condus de către Anda Todor, care ocupă poziţia de managing partner din 2008.
Dentons mizează pe atu-ul reţelei în lupta pentru clienţi pe piaţa locală a serviciilor avocaţiale
Cea mai sonoră tranzacție în care a fost implicat de la revenirea sa la Dentons este achiziția de către P3 de la grupul austriac CA Immo a unui portofoliu de trei proiecte de logistică în Polonia și România, din care cel mai mare este localizat în apropierea Bucureștiului lângă autostrada care leagă Capitala de Pitești. P3 este o companie specializată în dezvoltarea și administrarea de proiecte de logistică în Europa.
Portofoliul cumpărat de P3 totalizează 467.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă şi aproximativ 165 hectare de teren pentru dezvoltare. Din acest portofoliu, Bucharest Park, proiectul preluat în România, înseamnă 215.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă ocupată aproape integral şi 40 de hectare de teren pentru dezvoltare, situat lângă autostrada Bucureşti – Piteşti. Aceasta este o conexiune de transport importantă pentru tranzitul mărfurilor pe coridorul dintre Dresda (Germania) şi Instanbul (Turcia), care leagă Europa de Vest şi de Nord cu sudul Europei, cu Orientul Mijlociu şi, mai departe, cu Asia.
„În tranzacția cu P3, au lucrat 4 birouri din rețeaua Dentons – Praga, Varșovia, București şi Londra. Aproximativ jumătate din personalul biroului din București a lucrat la tranzacția P3 din regiune, care a acoperit o expertiză variată – corporate, real estate, banking & finance”, afirmă şeful Departamentelor Real Estate şi Bănci & Finanţe al biroului Dentons din Bucureşti.
Reţeta Dentons de tranzacţii generate în reţea de clienţii săi internaţionali este principala armă folosită în concurenţa cu alte firme, în special cu cele locale.
„Credem în piaţa românească, fiind aici de mai multă vreme decât oricare altă firmă internaţională majoră. Este un nivel în creştere de specializare printre avocaţii români şi au apărut unele firme de tip boutique, care sunt bine privite. Prin această prismă, piaţa de servicii juridice se maturizează”, subliniază Perry Zizzi.
El adaugă că litigiile şi rezolvarea disputelor au devenit o arie de practică importantă pentru Dentons, pe măsură ce clienţii internaţionali au cerut o abordare mai sofisticată şi strategică, nu doar tactică, în ceea ce priveşte procesele dificile.
„Reţeaua de birouri extinsă şi solidă a Dentons ne permite să ajungem în expertiză de litigii şi tehnici pe care firmele locale care nu le pot oferi. Una este să apari la o audiere pentru a argumenta în faţa unui judecător şi un lucru cu totul diferit este să planifici ceea ce argumentezi având în minte ce s-ar putea întâmpla peste alte cinci audieri”, punctează avocatul american.
De la intrarea pe piaţa românească şi până anul trecut, biroul local a aparţinut reţelei Salans, care în martie 2013 a fuzionat cu firma canadiană Fraser Milner Casgrain şi SNR Denton astfel luând naştere reţeaua globală Dentons.
Noua firmă internaţională dispune de o reţea de peste 80 de birouri în 50 de ţări, care cuprinde Africa, Asia Pacific, Canada, Asia Centrală, Europa, Orientul Mijlociu, Rusia, Comunitatea Statelor Independente, Marea Britanie şi SUA. Dentons are un personal format din peste 2.600 de avocaţi pe Glob, care acoperă 24 de sectoare şi 36 de practici, cele mai importante departamente ale sale fiind Energia, Bănci & Finanţe, Imobiliare şi Asigurări.