MIRSANU.RO

publicat la: 06.03.2019  21:29

Opt din zece tranzacții au fost anul trecut sub 40 mil. Euro, arată calculele PwC. Piața de fuziuni și achiziții a făcut un pas înapoi în 2018: un număr mai mare de tranzacții a dat o valoare a pieței cu 12% mai mică față de 2017. BERD: Foarte multe dintre fuziunile şi achiziţiile pe care noi le cuantificăm la nivel de România sunt tranzacţii care nu au neapărat legătură cu România

 

Piața de fuziuni și achiziții din România resimte din plin impactul tichetelor de valoare mare, respectiv a tranzacțiilor internaționale cu componentă locală.

Aparent, vânzătorii și cumpărătorii de active, consultanții și avocații lor au fost mai ocupați în 2018 după ce au înregistrat peste 170 de tranzacții, un număr în creștere față de anii anteriori, când media era de 130 – 140 de tranzacții pe an, potrivit raportului PwC Romanian M&A Outlook.

Însă, valoarea pieței locale de fuziuni și achiziții a scăzut în 2018 cu circa 12% până la aproximativ 5 mld. Euro, au calculat consultanții PwC, care afirmă că evoluția înregistrată în România s-a aliniat tendinței din Europa Centrală și de Est. Valoarea pieței locale de fuziuni și achiziții, calculată de către PwC, însumează atât tranzacții a căror valoare a fost făcută publică de către părțile implicate, cât și estimări în cazul acordurilor de vânzare pentru care nu au fost disponibile astfel de detalii.

Față de 2017, sectorul financiar a ieșit în 2018 din rândul “motoarelor” pieței de fuziuni și achiziții, care s-a bazat însă pe aportul companiilor din IT&C, servicii medicale și farma, imobiliare și producție industrială.

Cele două “fețe” spun povestea unei piețe de fuziuni și achiziții, care pe de o parte, arată apetit pentru noi tranzacții, iar pe de altă parte, afișează precauție sau anumite așteptări care caută să fie validate.

„În piață se simte o presiune în sensul creșterii așteptărilor privind valoarea adăugată generată de o tranzacție. Atingerea acestui obiectiv depinde de capacitatea de a se identifica și valorifica sinergiile și de a se integra elementele de valoare pe care le are entitatea achiziționată. De multe ori nu se cumpără doar o poziție în piață, se cumpără o tehnologie sau un activ care este mai valoros decât modul în care este reflectat în situațiile financiare ale companiei”, a explicat George Ureche, liderul echipei de tranzacții al PwC România. El a venit în februarie 2019 pentru a treia oară la PwC, după ce în ultimul an a ocupat poziția de CEO la Antena TV Group, grup de televiziune aflat în portofoliul familiei Voiculescu.

„Pentru anul 2019 anticipăm o evoluție oarecum similară ultimilor doi ani, atât în ceea ce privește valoarea pieței, cât și numărul de tranzacții. Sunt proiecte deja începute în mai multe sectoare, iar finalizarea cu succes a acestora depinde în mare măsură de stabilitatea economică și legislativă a țării. Dacă aceste elemente sunt întrunite, vedem un an foarte bun pentru piața de fuziuni și achiziții”, susține George Ureche.

Dincolo de impactul potențial al unor astfel de măsuri care ar afecta cadrul pieței, activitatea de tranzacții din România este marcată decisiv de factori de piață.

Statisticile PwC indică faptul că 8% din numărul tranzacțiilor din 2018 au depășit pragul de 100 mil. Euro, iar alte 10% din volumul tranzacțiilor înregistrate anul trecut s-au situat în intervalul de valoare dintre 40 mil. Euro și 100 mil. Euro, ceea ce arată că opt din zece tranzacții așa – zise locale sunt sub pragul de 40 mil. Euro.

Chiar dacă la nivel macroeconomic, România atrage atenția investitorilor străini atât prin rata de creștere a Produsului Intern Brut, cât și prin faptul că este a doua piață ca mărime într-o regiune a Europei Centrale și de Est, cu peste 100 de milioane de consumatori, aflată în atenția mai multor fonduri regionale de private equity care au strâns miliarde de euro de la investitori pentru tranzacții noi, totuși numărul țintelor locale de achiziții rămâne limitat.

În ultimii ani, s-au înregistrat, anual, aproximativ 15 tranzacții de peste 100 de milioane de euro, arată raportul PwC. Valoarea totală a pieței a fost influențată, în fiecare an, de numărul tranzacțiilor de peste 100 mil. euro. Media valorică anuală a fost constantă în jurul valorii de 30 mil. Euro, iar dacă sunt excluse tranzacțiile mari, media pieței scade la jumătate, ajungând la aproximativ 14 mil.euro per tranzacție, potrivit PwC.

Cu o pondere de numai 2,8% a pieței de fuziuni și achiziții raportată la Produsul Intern Brut (PIB), România este departe de Polonia (care se apropie de 10%), Franța (8,1%), Marea Britanie (10,3%), SUA (8,5%) sau chiar față de media globală (4,4%), conform datelor prezentate de către PwC, chiar dacă vorbim despre ponderi raportate la o bază uneori și de zeci de ori mai mare față de cea locală.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), unul dintre cei mai activi investitori instituționali străini în România, explică de ce piața de fuziuni și achiziții din România nu are suficientă adâncime, respectiv nu este una la fel de lichidă precum alte piețe din regiune.

„Am semnat 19 tranzacţii în România în valoare de 443 de milioane de euro, cu vreo 100 de milioane de euro mai puţin decât în 2017 şi cu vreo 10 tranzacţii mai puţin. Foarte multe dintre fuziunile şi achiziţiile pe care noi le cuantificăm la nivel de România sunt, de fapt nişte tranzacţii care nu au neapărat legătură cu România… Deci, nu putem să spunem că o tranzacţie s-a făcut pentru că România reprezintă o piaţă interesantă. Dacă excludem tranzacţiile speciale, media noastră este cam aceeaşi, din păcate, ceea ce arată că piaţa din România nu creşte neapărat în ritmul în care ar putea să crească. Cumva, noi suferim de o piaţă care este, totuşi, prea mică să genereze foarte mulţi campioni şi care, la rândul lor, să se consolideze, să se extindă”, a declarat pe 27 februarie 2019 Mihnea Crăciun, director adjunct pentru România al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în cadrul unei conferințe PwC, la care au fost invitați antreprenori, reprezentanți ai unor fonduri de investiții, respectiv ai unor firme de avocatură.

În același context, reprezentantul BERD a reamintit că din 2014 statul nu a mai listat nicio companie pe bursă.

Privind jumătatea plină a paharului, piața locală de fuziuni și achiziții a depășit în valoare vârful atins înainte de declanșarea crizei financiare mondiale, potrivit Andei Rojanschi, Partener în cadrul D&B David și Baias, firma de avocatură afiliată rețelei PwC.

„Numărul mare de tranzacții înregistrate în 2018 reflectă efervescența pieței pe care am simțit-o cu toții. 2017 și 2018 au fost pentru România anii cu cea mai mare valoare a activității de tranzacții, depășind vârful anterior din perioada 2006-2008. În prezent, oportunitățile de finanțare și creștere pe care le au societățile românești se află atât pe piața de capital, cât și în zona de fuziuni și achiziții (tranzacții private). Vânzarea, parțială sau totală, a afacerii către un investitor care are atât forța financiară, cât și deschidere către piețe care până la momentul tranzacției nu au putut fi adresate este o cale de creștere pe care tot mai multe societăți românești o au în vedere”, a spus Anda Rojanschi în cadrul evenimentului organizat de către PwC România.

Achizițiile investitorilor strategici au dominat piața de fuziuni și achiziții, în timp ce fondurile de investiții au fost un al doilea motor al tranzacțiilor. Antreprenorii români, pe lângă postura obișnuită de vânzători, s-au remarcat și pe partea de cumpărare după ce frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat complexul de birouri The Bridge din București și au preluat pe bursă un pachet minoritar de acțiuni la Alro Slatina.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Analize

Opt din zece tranzacții au fost anul trecut sub 40 mil. Euro, arată calculele PwC. Piața de fuziuni și achiziții a făcut un pas înapoi în 2018: un număr mai mare de tranzacții a dat o valoare a pieței cu 12% mai mică față de 2017. BERD: Foarte multe dintre fuziunile şi achiziţiile pe care noi le cuantificăm la nivel de România sunt tranzacţii care nu au neapărat legătură cu România

  Piața de fuziuni și achiziții din România resimte din plin impactul tichetelor de valoare mare, respectiv a tranzacțiilor internaționale cu componentă locală. Aparent, vânzătorii și cumpărătorii de active, consultanții și avocații lor au fost mai ocupați în 2018 după ce au înr  Citeşte articolul integral

post_image
Profil

Răzvan Butucaru

    Organizație: Mazars România Poziție în cadrul organizației: Partener Servicii de audit și consultanță financiară din septembrie 2016 Rol: Coordonator al grupul de consultanță al Mazars România ce oferă servici  Citeşte articolul integral