Cu doar cateva zile in urma, un nou Eurobarometru arata ca 95% dintre europeni considera agricultura si zonele rurale importante pentru viitorul Europei. Este un consens rar si spune ceva esential despre greutatea pe care agricultura o are in societate. Daca recunoastem aceasta importanta, urmatoarea intrebare este ce trebuie schimbat pentru ca sectorul sa fie mai solid si mai putin vulnerabil la fiecare nou soc. Iar aici merita sa ne uitam nu doar la resurse, ci si la dezechilibrele de forte care s-au construit in jurul agriculturii: intre greutatea reala a sectorului si felul in care este tratat economic, intre fermier si actorii mari cu care acesta negociaza, intre specificul fermei si logica institutiilor care o finanteaza. Pe hartie, aceste relatii par echilibrate. In practica, rareori sunt.

Lentila incompleta – Dincolo de contributia la PIB

Agricultura este privita, de regula, ca orice alta industrie: prin productie, preturi, risc, finantare si contributie la PIB. Eu cred insa ca trebuie inteleasa si ca un sector social. Daca ne uitam doar la contributia sa la PIB, de aproximativ 5%, vedem o parte din realitate. Daca ne uitam insa la cei aproape 20% din populatie ale caror venituri, proprietati, familii si perspective sunt legate direct sau indirect de agricultura, imaginea se schimba. Agricultura cantareste in societate mult mai mult decat sugereaza simpla sa pondere in PIB. De aici porneste un prim dezechilibru in politicile legate de sectorul agricol.

Dezechilibrul de putere – Egali pe hartie

Dezechilibrul devine si mai vizibil atunci cand ne uitam la raportul de putere dintre fermier si actorii mari cu care acesta face afaceri. Din punct de vedere juridic, un fermier organizat ca PFA sau SRL si o companie mare sunt doua entitati economice, doi profesionisti. In practica insa, un fermier cu 5, 10 sau 500 de hectare poate ajunge la masa negocierii cu o organizatie care are departamente juridice, financiare si comerciale, procedure internationale si oameni care negociaza astfel de contracte in fiecare zi. Profesionalismul agricol nu inseamna automat sofisticare juridica, financiara sau comerciala, iar faptul ca doua parti au aceeasi forma juridica nu inseamna ca au si aceeasi putere de negociere.

Un fermier poate semna, de exemplu, un contract de vanzare a cerealelor cu o companie multinational si, in cazul unei dispute, poate ajunge intr-un mecanism sofisticat de arbitraj international precum GAFTA, arbitrajul comercial londonez specializat in comertul cu cereale. Pentru compania mare, acesta este un teren cunoscut; pentru fermier, poate fi un univers complet diferit de cel in care isi conduce afacerea zi de zi. Intr-o asemenea situatie, raspunsul ca „au fost doi profesionisti care au semnat un contract” descrie forma juridica, dar nu neaparat raportul real dintre parti.

Asta nu inseamna ca fermierul trebuie eliberat de responsabilitate. Dimpotriva, agricultura are nevoie de fermieri mai bine pregatiti financiar, juridic si comercial. Ei trebuie sa inteleaga mai bine contractele pe care le semneaza, conditiile pe care le accepta si riscurile pe care si le asuma. Dar chiar si un fermier foarte bun in afacerea sa nu va avea intotdeauna infrastructura unei mari corporatii. Profesionalizarea poate reduce diferenta, fara sa o poata anula complet.

In fata unor dezechilibre majore de putere si cunoastere, o parte din restabilirea balantei le revine companiilor si finantatorilor. Atunci cand ai de partea ta mai multa expertiza si putere juridica, modul in care alegi sa folosesti acest avantaj conteaza enorm. Pentru mine, responsabilitatea unei companii mari nu se termina la contract – ea inseamna educatie, indrumare si sprijin real pentru fermier. Totusi, companiile nu pot corecta singure o problema care este, in esenta, una structurala.

Profesionalizarea fermierului este o parte a raspunsului. Responsabilitatea companiilor este alta.

Dar sunt suficiente acestea pentru ca orice relatie dintre un fermier si o companie mare sa fie tratata automat ca o relatie intre doi profesionisti comparabili ca putere?

Profesionist sau consumator?

Cred ca relatia dintre fermieri si corporatii trebuie redefinita. Pe hartie, fermierul si compania sunt doi profesionisti. In practica, in fata unui contract de vanzare a cerealelor, de achizitie de inputuri sau de finantare, fermierul se afla mult mai aproape de pozitia unui consummator decat de cea a unui partener de negociere egal. Ca orice consumator, semneaza contracte-cadru redactate de cealalta parte, intr-un domeniu care nu este al lui.

Ma intreb, asadar: in relatia cu corporatia, este fermierul un profesionist sau un consumator final? Cred ca raspunsul corect este: ambele. Este profesionist cand lucreaza pamantul si conduce ferma, dar este consummator cand se afla in fata unui contract pe care nu il poate negocia si ale carui riscuri nu le poate evalua pe deplin. Iar acolo unde este consumator, ar trebui sa beneficieze de un cadru de sprijin, asa cum avem in cazul protectiei consumatorilor.

Care este, de altfel, diferenta dintre consumatorul casnic care semneaza un contract cu furnizorul de energie si cei aproape 20% din populatie care depind de contracte de vanzare a cerealelor cu comercianti internationali? Ambii sunt vulnerabili in fata aceluiasi dezechilibru de informatie si putere si nu au cunostintele care sa le garanteze o protectie reala.

Situatia actuala din piata arata o nevoie clara de reglementare in relatia fermier–companii care poate completa oportun directivele existente privind practicile de pe lantul agroalimentar. Este necesara o standardizare bazata pe contracte-tip pentru vanzarea recoltelor, achizitia de inputuri si creditare, cu reguli clare si mai multa transparenta. Cred ca merita discutata chiar si ideea unui mecanism de protectie inspirat, ca logica, din protectia consumatorului, precum si a unor proceduri de solutionare a disputelor adaptate la capacitatea reala a fiecarei parti, recunoscand ca fermierii si companiile nu au resurse sau expertiza egale.

Aceasta este, de fapt, dezbaterea pe care ar trebui sa o avem intre fermieri, companii, finantatori, Guvern, Parlament si autoritatile relevante. Iar acolo unde diferenta de putere nu poate fi corectata doar prin cunoastere si bune practici, este nevoie de un cadru care sa recunoasca aceasta diferenta si sa-i limiteze efectele.

Nu vom elimina toate dezechilibrele, dar putem inceta sa le consideram normale doar pentru ca “a semnat contractul”. Pentru un sector cu o asemenea greutate economica si sociala, reechilibrarea acestor relatii trebuie sa devina o prioritate de politica publica, nu doar o constatare.

Despre autor

Jabbar Kanani este fondatorul si presedintele Consiliului de Administratie al Agricover Holding, cu aproape 30 de ani de experienta in agricultura romaneasca. A fondat Agricover in 2000 si a dezvoltat grupul avand la baza un model de business inovator – o platform integrata de agribusiness, finantare si tehnologie, cu companii lider pe segmentele lor. Modelul construit de Agricover este specializat exclusive in agricultura si dezvoltat in jurul nevoilor fermierilor si ale fermelor din Romania.