Firma de avocatură austriacă Schoenherr a asistat compania Braas Monier la achiziția fabricii de țiglă de la Elpreco Craiova, tranzacție cu o valoare totală de 33 mil. Lei (circa 8 mil. Euro).
Dosarul achiziției Braas Monier în România a fost coordonat de către Mădălina Neagu, partener al biroului Schoenherr din București, iar din echipă au mai făcut parte avocatele Alexandra Munteanu și Anda Tufan.
Mădălina Neagu este coordonatorul practicii locale de fuziuni și achiziții a firmei austriece de avocatură.
Investiția totală a Braas Monier la fabrica de țiglă a Elpreco Craiova include prețul de achiziție, costurile legate de achiziție, inclusiv de integrare, finanțarea nevoilor suplimentare de capital de lucru și cheltuieli suplimentare de capital.
“Achiziția a fost finanțată din surse interne ale Braas Monier Building Group. Am fost sprijiniți de echipe românești ale unor firme internaționale de consultanță”, preciza pe 6 septembrie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Achim Schreck, director de comunicare și pentru relația cu investitorii al grupului cumpărător.
Produsele fabricii achiziționate vor fi vândute în viitor sub numele de marcă Getica.
Managementul Braas Monier se așteaptă ca această tranzacție să genereze în 2019 venituri de aproximativ 22 de milioane de lei si un EBITDA de aproximativ 7,5 milioane de lei, ceea ce ar conduce la un puternic aflux de numerar.
Prin preluarea fabricii, BRAMAC își consolidează poziția pe piața locală și câștigă o bază de clienți mai largă.
Achiziția este de așteptat să se închidă la începutul celui de-al patrulea trimestru din 2016.
“Nu comentăm referitor la potențiale viitoare achiziții. La nivel de grup, am cheltuit aproximativ 50 mil. Euro pe achiziții în 2015 și ne-am simți confortabili cu un nivel similar în 2016 și mai departe”, mai spunea pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Achim Schreck din partea Braas Monier.
Pentru CRH, vânzarea capacității de producție de țiglă de la Elpreco Craiova face parte din procesul intern de reorganizare a operațiunilor locale, care s-au extins puternic după achiziția în urmă cu un an a companiilor Lafarge din România în cadrul unei tranzacții transfrontaliere.
Astfel, grupul irlandez a renunțat la producția de țiglă de la Craiova în contextul în care liniile sale de afaceri sunt concentrate pe producție de ciment, betoane, agregate, producție de feronerie și de alte materiale de construcții, respectiv distribuție de materiale de construcții.
Compania austriacă Bramac a devenit în anul 2004 producător local de tiglă din beton, în urma unei investiții de 6 mil. euro în construirea de la zero a unei fabrici de profil la Sibiu.
Grupul Braas Monier Building avea la 30 iunie operațiuni în 36 de țări și 118 fabrici de producție, și un număr de aproximativ 7.700 de angajați. În anul 2015, grupul Braas Monier a raportat venituri de 1,256 mld.euro.
Schoenherr, firmă de avocatură de talie regională, și-a deschis biroul de la București în urmă cu 20 de ani, venind alături de primul val de investitori austrieci, din care a făcut parte de exemplu Brau Union din industria berii. Acum, are o echipă de aproximativ 50 de avocați și 13 parteneri.