MIRSANU.RO

publicat la: 24.04.2017  22:16

O echipă de avocați Leroy & Asociații a asistat grupul francez Lactalis la preluarea a încă 2,7% din Albalact de la acționarii minoritari

Bruno Leroy, Partener (stânga), Andreea Toma, Partener (centru), şi Mădălina Ivan, avocat senior (dreapta). Sursă foto: Leroy & Asociații.
 

Casa de avocatură Leroy şi Asociaţii a asistat grupul francez Lactalis în procedura de retragere a acționarilor minoritari ai Albalact.

Această operațiune finalizează cu succes cea mai mare tranzacție din ultimii 5 ani din industria alimentară, în urma căreia Lactalis a achiziţionat Albalact printr-o ofertă publică de preluare voluntară desfășurată pe Bursa de Valori București.

Echipa Leroy şi Asociaţii, formată din Bruno Leroy, partener, Andreea Toma, partener şi Mădălina Ivan, avocat senior a asistat grupul francez în toate aspectele juridice legate de procedura de squeeze out.

„Suntem mândri să oferim consultanță juridică de înaltă calitate grupului Lactalis de mai bine de 10 ani în cele mai mari tranzacţii de pe piața de lactate din România. Suntem totodată recunoscători pentru oportunitatea de a fi lucrat în cea mai semnificativă ofertă publică de preluare voluntară a unei societăți listate pe Bursa de Valori București desfășurată până în prezent. Această operațiune consolidează practica noastră de M&A (fuziuni și achiziții – n.r.) şi drept bursier,” a declarat Bruno Leroy, avocat asociat fondator al cabinetului Leroy şi Asociaţii.

În cadrul acestei tranzacții, numărul total de acțiuni cumpărat a fost de 17.595.007 acțiuni, ceea ce reprezintă un pachet de 2,6957% din Albalact. Prețul oferit de către Lactalis a fost de 0,5252 lei pe acțiune, iar valoarea tranzacției a depășit 9 mil. Lei (2 mil. Euro).

Ca urmare a acestei tranzacții, Lactalis a ajuns la o deținere de 97,4962% și a delistat Albalact de la bursa de la București.

În 2016, Lactalis, cu afaceri anuale de 17 mld. Euro, a cumpărat în cadrul ofertei publice de preluare a Albalact un pachet de 94,8% din acțiuni pentru care a plătit 73,07 mil. euro, conform datelor făcute publice de către Bursa de Valori București.

În urma tranzacției, fondul de investiții RC2, condus de Ion Florescu și listat pe bursa de la Londra, a anunțat că a încasat 87,027 mil. lei (19,572 mil. euro) din vânzarea pachetului de 25,4% din Albalact, ceea ce înseamnă marcarea unui profit de 14,9 mil. euro în raport cu costul total al investiției în companie.

Raul și Lorena Ciurtin au încasat 34,5 mil. euro din vânzarea unui pachet de 44,9% din Albalact. Raul Ciurtin a vândut prin vehiculul de investiții cipriot Crisware Holdings Limited 26,8% pentru 20,7 mil. euro, la care se adaugă vânzarea unei dețineri directe nesemnificative.

Albalact este liderul pieței de lactate, care intră în portofoliul Lactalis, iar ulterior, grupul francez a cumpărat și Covalact de la fondul de investiții SigmaBleyzer, tranzacție anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în octombrie 2016.

Echipa Leroy şi Asociaţii are prezenţă de peste 18 ani pe piaţa locală şi numără 20 de avocaţi. Iniţial, societatea a funcţionat ca birou local al cabinetului francez Gide, iar din 2014 operează ca entitate independentă sub noul nume dat de Bruno Leroy, avocatul care a condus anterior operațiunile Gide din România.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

BRD intră în programul Inițiativa pentru IMM-uri cu un acord de finanțare de până la 140 mil. Lei încheiat cu Fondul European de Investiții

 

BRD Groupe Société Générale, a treia bancă locală după active, a anunțat, astăzi, încheierea unui acord cu Fondul European de Investiții prin care intră în programul Inițiativa pentru IMM-uri cu finanțări de până la 140 mil. Lei.

  Citeşte articolul integral