MIRSANU.RO

publicat la: 28.02.2026  12:04

Ministerul Finantelor a listat in februarie 2026 pe bursa de la Bucuresti o emisiune de titluri Fidelis de circa 199 mil. Euro, o suma cu circa 45% mai mica fata de emisiunea de titluri de stat plasata in ianuarie 2026 catre investitorii locali

 

Ministerul Finantelor a listat pe 19 februarie 2026 la bursa de la Bucuresti o noua emisiune de titluri de stat Fidelis, care a strans de la investitori 1 mld. RON (circa 198,8 mil. Euro), cu circa 45% mai putini bani fata de emisiunea anterioara de titluri de stat plasata in ianuarie 2026 catre investitori, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Statul roman a plasat in perioada 6 – 13 februarie 2026 catre investitorii de retail titluri Fidelis in valoare de 379 mil. RON si de circa 124 mil. Euro.

Comparativ, Ministerul Finantelor a reusit sa atraga in ianuarie 2026 de la investitori pentru emisiunea anterioara de titluri de stat Fidelis o suma totala de 367 mil. Euro, semnificativ mai mare decat cele 199 mil. Euro atrase de la investitori in februarie 2026.

In cadrul acestei oferte, investitorii locali au plasat peste 12.000 de ordine de subscriere, atat pentru titlurile de stat denominate in RON, cat si pentru cele emise in euro.

Urmatoarea oferta de vanzare de titluri de stat Fidelis este estimata sa inceapa in prima decada a lunii martie.

Prin intermediul celor 33 oferte derulate incepand cu august 2020, Ministerul Finantelor a atras de la populatie circa 65 mld. RON (peste 13 mld. Euro).

Oferta primara de vanzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediata de catre sindicatul de intermediere format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comerciala Romana, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille si UniCredit Bank, grupul de distributie desemnat pentru titlurile de stat Fidelis fiind format din Banca Transilvania si Libra Internet Bank.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Robert Miklo, Partner and Head of Capital Markets at Colliers Romania, speaker of MIRSANU IPO CHALLENGE 2026

  Robert Miklo, Partner and Head of Capital Markets at Colliers Romania, is one of the speakers of MIRSANU IPO CHALLENGE 2026. He plays a pivotal role in advising clients on both local and international markets. With 18 years of experience at Colliers, Robert has honed his expertise across various   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Lideri de business, investitori si jucatori de pe pietele de capital vor dezbate principalele tendinte de pe pietele de capital privind tranzactiile IPO si emisiuni de obligatiuni la MIRSANU IPO CHALLENGE 2026

  MIRSANU IPO CHALLENGE 2026 IPO. Bonds. Capital Markets. Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 21 mai MIRSANU IPO CHALLENGE 2026, a cincea editie a unui eveniment de continut concentrat asupra tranzactiilor IPO, a emisiunilor de obligatiuni si a tend  Citeşte articolul integral