MedLife, cel mai mare operator din piața serviciilor medicale private, oferă spre vânzare pe bursă pachetul de până la 44% din acțiunile proprii la un preț maxim de 35 lei pe acțiune, conform prospectului publicat de Raiffeisen, unul dintre intermediarii tranzacției.
La acest preț pe acțiune, valoarea pachetului de 44% ar putea ajunge la 68,75 mil. Euro și cotează pachetul de 100% din acțiunile afacerii Medlife la 156 mil. Euro. Valoarea de întreprindere a Medlife este mai mare având în vedere că pe lângă valoarea equity trebuie adăugate și datoriile companiei.
Oferta publică se derulează în perioada 6 – 15 decembrie.
Pachetul de acțiuni scos la vânzare este împărțit în două tranșe. O participație de 15% din Medlife, adică 1.362.072 de acțiuni se adresează investitorilor de retail, iar 85% din pachetul de acțiuni scos la vânzare, adică 7.514.408 acțiuni sunt oferite investitorilor instituționali.
Pachetul total de 8.840.480 de acțiuni Medlife scoase la vânzare în cadrul ofertei publice conține participația fondului de investiții V4C de 7.283.360 de acțiuni deținute prin intermediul V4C Eastern Europe Holdings V, precum și un număr maxim de 1.557.120 de acțiuni al IFC, echivalentul unui pachet de circa 7,75% din Medlife.
Veniturile maxime ce vor fi obținute din vânzare integrală a pachetului de acțiuni MedLife scos la vânzare vor fi de aproximativ 309.416.800 lei, din care suma netă maximă pe care o pot încasa fondul de investiții V4C și IFC va fi de 300.416.582 lei. Totalul comisioanelor, tarifelor și cheltuielilor pe care acționarii care vând pachetul MedLife le vor plăti este de așteptat să ajungă până la 9.000.218 lei.
Listarea pe bursa de la București a unui pachet minoritar de acțiuni al MedLife, tranzacție structurată în jurul exitului fondului de investiții Value 4 Capital (V4C), a fost anunțată pe 2 octombrie în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.
“MedLife S.A. anunță azi intenția lui V4C Eastern Europe Holding V Limited și a International Finance Corporation, membră a Grupului Băncii Mondiale, de a lansa o ofertă publică inițială de acțiuni existente, ce urmează să aibă loc după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România. Oferta va consta într-un număr de până la 8.840.480 acțiuni existente, reprezentând până la 44% din totalul numărului de acțiuni existente ale Companiei. MedLife intenționează să solicite admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale pe piața spot reglementată a Bursei de Valori București după aprobarea prospectului și după închiderea ofertei”, au spus reprezentanții companiei în momentul anunțului listării din a doua parte a lunii noiembrie.
Aceștia au mai precizat că structura actuală a acționariatului MedLife este formată din familia Marcu cu 51% din acțiuni, fondul de investiții V4C cu 36,25005% și IFC cu 12,74995%.
“Familia Marcu nu vinde nici o acțiune în ofertă și va deține în continuare 51% la finalizarea acesteia. IFC va detine cel puțin 5% din acțiunile companiei la finalizarea ofertei. V4C intenționeaza să iasă complet din acționariatul companiei”, au mai explicat reprezentanții MedLife.
Compania nu va ridica capital nou în oferta publică, adică nu va emite acțiuni noi sub formă de majorare de capital, și nici nu va primi nicio parte din veniturile ofertei, care vor merge direct către cei doi vânzători – V4C și IFC.
Oferta va fi adresată investitorilor instituționali și de retail din România și, printr-un plasament privat, către investitori instituționali internaționali calificați din afara SUA.
Cine lucrează la prima listare majoră din ultimii trei ani a unei afaceri antreprenoriale pe bursa locală
Intermediarii tranzacției sunt Raiffeisen Bank SA, în calitate de Lead Global Coordinator și Lead Joint Bookrunner, respectiv Wood & Company Financial Services AS care acționează ca și co-Global Coordinator și Joint Bookrunner.
Din echipa responsabilă de această tranzacție fac parte Dorin Preda, membru al Consiliului de administrație al MedLife, implicat în politica de dezvoltare a companiei și în campania de fuziuni și achiziții a acesteia. Dorin Preda a absolvit Academia de Studii Economice în 1998 și a ocupat înainte de MedLife diferite poziții în Raiffeisen Bank, Banca Țiriac, iar ulterior în HVB Bank.
De asemenea, din echipa de proiect a Raiffeisen fac parte Dana Mirela Ionescu, Managing Director și Head of Capital Markets & Investment Banking în cadrul subsidiarei locale a grupului bancar austriac, respectiv Laurențiu Ciocîrlan, Head of Investment Banking la Raiffeisen Bank România.
Din echipa de proiect a Wood fac parte Nick Kaufmann, Managing Director și Head of Equity Capital Markets & Syndicate în biroul firmei din Londra, și Bogdan Câmpianu, Managing Director al Wood & Company pentru România.
MedLife este asistată pe zona de consultanță juridică de către casa austriacă de avocatură Schoenherr, în timp ce V4C lucrează cu avocații NNDKP, IFC cu firma Leroy & Asociații. Consorțiul de intermediere este asistat de către avocații RTPR Allen & Overy, însă inițial au lucrat la acest proiect cu firma de avocatură Clifford Chance Badea, conform informațiilor publicate pe 6 octombrie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.
MedLife se prezintă în fața potențialilor investitori cu povestea “liderului pieței private de sănătate din România și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est” și susține prin vocea reprezentanților săi că oferă acces astfel la “piața cu cea mai mare rată de creștere a serviciilor medicale private din Europa Centrală și de Est”.
Cifrele raportate de către MedLife indică la nivel de grup vânzări în primele nouă luni de 361,5 mil. lei (80,8 mil. euro) și EBITDA de 38,9 mil. lei (8,7 mil. euro). În anul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2015, vânzările totale ale grupului însumau 391 mil. lei (88 mil. euro) cu o EBITDA de 55,7 mil. lei (12,5 mil. euro). “În 2015 peste 88% din veniturile sale au provenit din sumele încasate cash pentru servicii și din vânzările de pachete de prevenție în sănătate, în general către clienți corporatiști”, susțin oficialii MedLife.
Dincolo de galopul după creșterea cotei de piață, compania a resimțit costurile dezvoltării, inclusiv a achizițiilor, prin creșterea datoriilor bancare. Astfel, MedLife a luat în acest an un credit sindicalizat de la patru bănci locale de 56 mil. Euro, la care se adaugă un împrumut de la IFC, destinat și el finanțării programului de investiții. BCR și IFC au fost, dealtfel, principalii finanțatori ai extinderii MedLife în ultimii zece ani.
Grupul controlat de familia Marcu este organizat pe șase linii de afaceri – corporate (care furnizează servicii de medicina muncii și planuri de sănătate pentru companii, inclusiv pachete de prevenție în sănătate), clinici, spitale, laboratoare, farmacii și cabinete stomatologice.
La data de 30 septembrie 2016, grupul opera 36 de clinici, 8 spitale generaliste și specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, 9 farmacii, 8 cabinete de stomatologie și servea peste jumătate de million de clienți PPS în România. Întreaga rețea MedLife este deservită de către un personal medical format din aproximativ 1.900 medici și 1.000 de asistente medicale