MIRSANU.RO

publicat la: 15.11.2022  23:28

Magdalena Caramilea, Director Sustenabilitate Autonom Group: Ca in povestea cu oul sau gaina, am inceput tranzitia catre o noua flota de vehicule electrice, dar trebuie sa lucram si la partea cea grea, de infrastructura. Este un potential mare de crestere ca urmare a nevoii uriase de panouri fotovoltaice si statii de incarcare electrica

 

“Piata de mobilitate nu este o piata inca matura, toata lumea vorbeste despre EV (vehicule electrice) si cum sa schimbam peste noapte aceasta flota, dar ar fi imposibil. Am putea sa o facem pentru ca am demonstrat ca putem absorbi toate aceste tipuri de finantare sustenabila si finantare verde, dar nu este suficient pentru ca operam o flota de 14.000 de masini in acest moment si daca le schimbam peste noapte la toti clientii, trebuie sa avem in vedere ca doua treimi din flota este in leasing operational“, a declarat Magdalena Caramilea, Director Sustenabilitate Autonom Group, la THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2022, eveniment organizat pe 25 octombrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Deci, ce ar trebui sa facem? Clientii nu sunt pregatiti pentru aceasta tranzitie, avem nevoie sa facem schimbarea gradual. De asemenea, pe partea de inchiriere, pare imposibil pentru ca trebuie sa educam piata mai intai si apoi sa implementam aceasta tranzitie. Trebuie deci sa ne jucam rolul in acest lant, dar nu este suficient. Trebuie sa stam aproape de clientii nostri si de piata“, adauga Magdalena Caramilea.

“Este ca povestea cu oul si gaina pentru ca da, putem face tranzitia catre o noua flota, dar trebuie, de asemenea, sa lucram la infrastructura pentru ca asta este partea grea de facut si nu depinde in intregime de noi. Am inceput aceasta tranzitie in agentiile noastre, avem 47 de agentii in toata tara si am inceput sa instalam statii de incarcare electrica pentru ca am simtit ca nu este suficient pentru flota noastra sa le folosim doar pe cele existente si vrem, de asemenea, sa dezvoltam aceasta parte pe langa flota. Si apoi, pentru ca am vazut ca nu este suficienta putere electrica disponibila in agentii“, explica directorul de sustenabilitate al Autonom Group, o afacere de familie a fratilor Marius si Dan Stefan care s-a pozitionat ca lider pe piata de mobilitate din Romania.

“Niciodata nu ne oprim sa cautam oportunitati. Am atras anul trecut 48 mil. euro printr-o emisiune de obligatiuni cu link de sustenabilitate, ai spune ca este destul, dar nu este pentru dezvoltarea companiei noastre. Recent, am semnat un nou acord cu BEI pentru alte 15 mil. euro parte a unui proiect de 30 mil. euro, aceasta finantare este mai verde pentru ca este un credit verde. Trebuie sa alocam acesti bani numai pentru 900 masini cu emisii reduse. Dar cum in Romania sunt 20.000 de masini electrice, este destul de mult sa ai cam 10% din toate masinile electrice disponibile. Deci, este o nevoie in crestere pentru noi“, explica Magdalena Caramilea.

“Scanam constant portofoliul nostru si portofoliul nostru potential pentru ca pe langa vehiculele electrice sunt multe altele pe zona de alte servicii, intretinere, infrastructura de statii de incarcare si acesta a fost un punct avand in vedere ca 99% din amprenta noastra de carbon este in flota noastra nu depinde de noi, depinde de clientii nostri si noi depindem de clientii nostri. A fost foarte important pentru noi sa vedem si sa intelegem importanta acestei tranzitii pentru ca daca ne angajam la aceasta schimbare, ne angajam la ceva ce nu depinde in totalitate de noi“, puncteaza reprezentantul Autonom Group.

“Alt lucru pe care l-am inteles in ceea ce priveste cladirile, noi nu detinem cladirile in care opereaza agentiile noastre, cu exceptia celei din Piata Neamt unde este sediul central si este in proprietatea noastra. Construim un nou sediu central in Piata Neamt si am decis sa fie o cladire verde si sa aiba o certificare verde. Anul trecut a fost o confirmare pentru noi ca putem vedea potentialul exploziv si cresterea diviziei de echipamente pentru ca mobilitatea nu inseamna doar masini, ci in acest moment inseamna multe alte alternative pentru transport si trebuie sa ne adaptam acestei schimbari. Si este o nevoie uriasa pentru panouri fotovoltaice si statii de incarcare si ne-am transformat putin intr-o companie care finanteaza pentru ca este un potential mare si putem fi si noi parte a acestei schimbari“, a mai spus Magdalena Caramilea, Director Sustenabilitate Autonom Group in cadrul panelului Transport, Mobilitate si Logistica al evenimentului THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2022.

Partenerii THE SUSTAINABLE CHALLENGE 2022 sunt Erste Asset Management Romania, ING Bank Romania, ROCA Investments, Suciu Popa, Colliers, Bursa de Valori Bucuresti, Dentons. Partener strategic este CCIFER, iar Suporting Partner Banca Transilvania.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Ministerul Finantelor a listat pe bursa emisiunea de titluri de stat Fidelis prin care a strans 249 mil. Euro in august 2026 de la investitorii de retail

  Ministerul Finantelor a listat la 20 august 2026 pe bursa de la Bucuresti ultima emisiune lunara de titluri de stat Fidelis, prin care a strans 1,3 mld. RON (249 mil. Euro) de la investitorii locali de retail, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Fata de alt  Citeşte articolul integral

Pieţe de capital

Emisiune de euroobligatiuni Raiffeisen Bank Romania de 600 mil. Euro cu maturitate la 6,4 ani si cupon fix de 4,626% pe an in primii 5,4 ani. Titlurile subsidiarei locale a grupului austriac de talie regionala au inregistrat un randament cu o treime de punct procentual sub randamentul euroobligatiunilor emise cu maturitate similara de catre statul roman

  Raiffeisen Bank Romania, parte a grupului bancar austriac de talie regionala Raiffeisen, a anuntat pe 20 august 2026 plasarea unei emisiuni de euroobligatiuni de 600 mil. Euro pe pietele financiare internationale pentru consolidarea pozitiei de fonduri proprii si pasive eligibile (MREL), conform inf  Citeşte articolul integral