MIRSANU.RO

publicat la: 23.02.2023  21:56

Liderul european in managementul creantelor Intrum studiaza o tranzactie de exit din Romania dupa 6 ani de la intrarea pe piata locala

 

Compania suedeza Intrum, lider pe piata europeana de management a datoriilor, analizeaza o tranzactie de exit de pe piata din Romania, in contextul in care si-a fixat ca directie strategica o concentrare a operatiunilor sale si o reducere a numarului de piete in care opereaza, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„Amprenta noastra este in general caracterizata de piete de franciza in Europa de Nord, Centrala si de Sud si piete tactice dominate de investitii in Europa de Est. Pietele de franciza sunt definite de relatii cu clientii puternice, profunde, si pe termen lung cu pozitii de lider atat pe partea de servisare, cat si in partea de investitii, in timp ce pietele tactice sunt dependente de volume de investitii continue si au nevoie sa fie monitorizate atent de-a lungul timpului. In linie cu aceasta simplificare si concentrare in crestere (a operatiunilor grupului – n.r.), investigam un potential exit din tarile baltice, Romania si Brazilia pentru a reduce numarul jurisdictiilor noastre de la 25 la 20”,  a spus in ianuarie 2023 Andrés Rubio, presedinte si CEO al grupului suedez Intrum.

Potrivit acestuia, Intrum isi va concentra operatiunile pe pietele unde poate obtine pozitie de lider de piata pentru a avea perspective privind o crestere si o profitabilitate mai mare. Intrum are pozitii puternice pe pietele de profil din tarile scandinave, Marea Britanie, Grecia, Italia si Spania.

„In 2023, vom urmari asadar un numar de initiative specifice”, a adaugat seful Intrum.

Intrum a intrat pe piata de profil din Romania in aprilie 2017 cand a cumparat pachetul de 100% din actiunile Top Factoring alaturi de un portofoliu de credite neperformante detinut de catre Glasro Holding Limited.

Fondul de investitii Reconstruction Capital II Limited (RC2), condus de catre investitorul Ion Florescu si listat pe bursa de la Londra, a incasat 12,8 mil. euro din vanzarea pachetului sau de peste 92% din Top Factoring si de pe urma vanzarii portofoliului Glasro Holding Limited catre compania suedez Intrum. Un alt pachet minoritar, de circa 7,69% din Top Factoring a fost vandut in 2017 de catre Catalin Neagu, fondatorul companiei care ulterior tranzactiei si-a pastrat pozitia de CEO si dupa integrarea Top Factoring in grupul suedez Intrum.

Pe piata administrarii de portofolii de creante din Romania, activeaza si grupul polonez Kruk, compania ceha APS Holding sau grupul german EOS.

Compania suedeza Intrum AB are o valoare bursiera de peste 16,3 mld. coroane suedeze (circa 1,5 mld. euro), din care investitorii suedezi (institutii, fonduri mutuale, investitori privati) detineau 39%, alaturi de investitori de talie globala precum Vanguard, BlackRock, Capital Group sau banca centrala a Norvegiei, potrivit datelor disponibile la 31 decembrie 2022.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Ministerul Finantelor a listat pe bursa emisiunea de titluri de stat Fidelis prin care a strans 249 mil. Euro in august 2026 de la investitorii de retail

  Ministerul Finantelor a listat la 20 august 2026 pe bursa de la Bucuresti ultima emisiune lunara de titluri de stat Fidelis, prin care a strans 1,3 mld. RON (249 mil. Euro) de la investitorii locali de retail, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Fata de alt  Citeşte articolul integral

Pieţe de capital

Emisiune de euroobligatiuni Raiffeisen Bank Romania de 600 mil. Euro cu maturitate la 6,4 ani si cupon fix de 4,626% pe an in primii 5,4 ani. Titlurile subsidiarei locale a grupului austriac de talie regionala au inregistrat un randament cu o treime de punct procentual sub randamentul euroobligatiunilor emise cu maturitate similara de catre statul roman

  Raiffeisen Bank Romania, parte a grupului bancar austriac de talie regionala Raiffeisen, a anuntat pe 20 august 2026 plasarea unei emisiuni de euroobligatiuni de 600 mil. Euro pe pietele financiare internationale pentru consolidarea pozitiei de fonduri proprii si pasive eligibile (MREL), conform inf  Citeşte articolul integral