ROMÂNIA
Blue Air, interesată de privatizarea companiei naționale aeriene din Cipru, Cyprus Airways. Circa 20 de companii au depus scrisori de interes până pe 23 iulie, termenul fixat de statul cipriot
AVIAȚIE. Compania de transport aerian Blue Air a anunțat astăzi că este interesată să participe alături de banca de investiții Renaissance Capital la privatizarea companiei Cyprus Airways, scoase la vânzare de guvernul cipriot, potrivit unui comunicat de presă al Blue Air, citat de Mediafax. Aproximativ 20 de companii au depus scrisori de interes până la 23 iulie, termenul fixat de guvernul cipriot.
EUROPA
Fiat discută o fuziune cu Peugeot, spune FT. Companiile neagă
AUTO. Producătorii de automobile italian Fiat Chrysler și francez Peugeot discută o fuziune, în condițiile în care o asemenea mișcare ar produce un efect puternic pe piața europeană de profil și ar da al cincilea producător auto la nivel mondial, afirmă Financial Times. Informația a fost negată de către un purtător de cuvânt al companiei franceze.
Tranzacţie pe piaţa britanică de petrol şi gaze
PETROL ŞI GAZE. Conducerea companiei britanice de petrol şi gaze BG Group ia în considerare vânzarea celor mai mari operaţiuni ale sale din Marea Nordului pentru 1 miliard de lire sterline (1,7 miliarde de dolari), a informat The Times.
Statul italian face o vânzare de 2 miliarde de euro către chinezi pe piața de energie
ENERGIE. Reprezentanţii instituţiei de credit de stat Cassa Depositi e Prestiti au precizat că sunt în discuţii avansate cu compania de energie State Grid Corp of China pentru vânzarea unei participaţii de 35% din vehiculul CDP Reti pentru 2 miliarde de euro (2,7 miliarde de dolari) şi că aşteaptă să încheie tranzacţia cât mai curând, a precizat ministrul economiei din Italia la o conferinţă de presă, potrivit Reuters.
Tranzacţie de 250 de milioane de euro în industria IT din Franţa
IT. Conducerea companiei franceze de software Dassault Systemes a precizat că va cumpăra producătorul olandez de software Quintiq pentru 250 de milioane de euro ( aproximativ 337 milioane de dolari), potrivit unui comunicat al firmei.
Tranzactie pe piaţa cafelei din Rusia
CAFEA. Unul dintre cele mai mari lanțuri de cafenele din Rusia, Shokoladnitsa, este pe punctul de a încheia o tranzacţie de cumpărare a companiei rivale, Coffee House, tranzacţie ce ar putea majora cu 50% profiturile companiei, şi anume la mai mult de 450 milioane de dolari, scrie Kommersant.
AMERICA DE NORD
EY preia firma de consultanță de management Parthenon Group
CONSULTANȚĂ. EY, unul din cei patru lideri globali în consultanță și audit, va fuziona cu firma de consultanță în management Parthenon Group, anunță FT. Astfel, fuziunea celor două afaceri va fi parte din departamentul de servicii de asistență în tranzacții, care va opera de acum încolo sub marca Parthenon și va fi condus de către Bill Achtmeyer, președintele și directorul general al Parthenon. Mutarea EY vine după tranzacții similare în sector înregistrate anul trecut – PwC a cumpărat firma de consultanță în management Booz and Company, iar Deloitte a preluat Monitor Group.
Tranzacţie de 250 milioane de dolari pe piaţa americană de telecomunicaţii
TELECOMUNICAŢII. Companiile americane AT&T Inc şi Chernin Group au format o alianţă cu scopul de a cumpăra o participaţie din compania Fullscreen pentru aproximativ 250 milioane de dolari, au precizat surse familiare pentru Wall Street Journal.
ASIA
Vânzare Lafarge de 329 milioane de dolari pe piața cimentului din Pakistan
CIMENT. Conducerea companiei Lafarge din Franţa a precizat că vinde afacerea de ciment din Pakistan pentru 329 milioane de dolari către compania britanică de ciment BestWay Cement, potrivit Reuters. Lafarge și Holcim sunt în curs de fuziune și au de vânzare active pe mai multe piețe de pe Glob. În România, Lafarge se pregătește să își vândă toate activele deținute.
O companie asiatică de electricitate cumpără două hidrocentrale în India
ENERGIE ELECTRICA. Compania Abu Dhabi National Energy Co iese dintr-o afacere de 1,6 miliarde de dolari pentru a cumpăra două hidrocentrale din India datorită unei schimbări a strategiei, a precizat un reprezentant al companiei către Reuters.
Piața chineză, în vizorul unei alianțe de 1,9 miliarde de dolari între japonezi și thailandezi
INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Compania japoneză Itochu Corp s-a unit cu compania Charoen Pokphand Group a miliardarului thailandez Dhanin Chearavanont, ținta fiind cererea în creștere de carne și hrană pentru animale din China şi alte părţi ale Asiei, a relatat Bloomberg. Potrivit sursei, compania japoneză Itochu va cumpăra o participaţie de 852 milioane dolari în compania Charoen Pokphand Group din Hong Kong, iar societatea thailandeză va lua un miliard de dolari din vânzarea stocurilor companiei Itochu din această afacere, potrivit unor declarații separate din partea companiilor. Itochu va rascumpăra, de asemenea, un pachet de aproximativ 78 milioane de acţiuni de pe piață pe parcursul anului viitor.