MIRSANU.RO

publicat la: 24.09.2014  12:14

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 23 septembrie 2014

 

ROMÂNIA

Fondul Proprietatea, interesată de vânzarea participațiilor deținute la companiile locale ale Enel

ENERGIE. Fondul Proprietatea, administrată de americanii de la Franklin Templeton Investments, este dispusă să discute vânzarea pachetelor de acțiuni pe care le deține în distribuțiile de electricitate controlate de Enel, în contextul în care grupul italian a anunțat că își pregătește exitul din România.

”Suntem dispuși să discutăm cu oricine devine acționar majoritar despre noua structură a acționarilor din companii. Vânzarea este o opțiune, dar depinde de prețul pe care îl vom avea”, a declarat astăzi Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea într-o conferință de presă, potrivit Mediafax.

Fondul Proprietatea deține un pachet de 24,12% din Enel Distribuție Banat, evaluat la 573,25 mil. lei, o participație de 24,09% din Enel Distribuție Dobrogea, estimat la 379,11 mil. lei, respectiv 12% din Enel Distribuție Muntenia în valoare de 473 mil. lei, potrivit raportului semestrial al companiei. De asemenea, Fondul Proprietatea are acțiuni reprezentând 12% din Enel Energie Muntenia SA, evaluat la 65,08 mil. lei, respectiv un pachet de 12% din Enel Energie SA, estimat la 74,26 mil. lei.

Unul dintre fondatorii eMag a cumpărat o firmă de producție publicitară şi de film

PRODUCȚIE PUBLICITARĂ. Radu Apostolescu, în vârstă de 38 de ani, care şi-a vândut în acest an şi ultimele acţiuni pe care le mai deţinea la eMag – cel mai mare magazin online local – a cumpărat în luna iulie de la Gabriel Antal 45% din acţiunile Abis Studio Bucureşti, companie specializată în producţia publicitară şi de film, conform unor documente publicate din Monitorul Oficial şi unui anunţ al antreprenorului, potrivit ZF. Abis Studio a raportat pentru anul trecut afaceri de 2,9 milioane de euro.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Proprietarul La Fântâna nu se grăbește să-și vândă firma de finanțe personale din Polonia

SERVICII FINANCIARE. Fondul cu capital privat Innova Capital din Polonia nu se grăbește să-și vândă firma de finanțe personale Expander, chiar dacă se observă un interes din partea potențialilor cumpărători, în special din partea investitorilor din sector, a declarat partenerul fondului Leszek Muzyczyszyn agenției de presă poloneze, citată de Warsaw Business Journal.

Innova Capital este acționarul majoritar al companiei românești La Fântâna, liderul pieței din România și Serbia de distribuție și îmbuteliere a apei în sistem watercooler.

Un fond polonez de investiții solicită aprobarea forului concurențial pentru preluarea unui rival

FONDURI DE INVESTIŢII. Firma de administrare de fonduri Ipopema TFI din Polonia a solicitat la Oficiul Concurenței și Protecția Consumatorilor aprobarea preluării rivalului său, compania Gant TFI, care face parte din grupul Gant Development, si care gestionează fondul de investiții de tip închis Gant FIZ, potrivit Warsaw Business Journal.

Un fond de investiții din Ungaria iese dintr-o investiţie realizată într-un producător ungar de software pentru telefonie mobilă

IT. Fondul Széchenyi Capital Investment Fund, un fond cu capital de risc înființat de către statul maghiar pentru sprijinirea IMM-urilor, și-a anunțat exitul dintr-o investiție de 116 milioane de forinți (circa 373.000 de euro) realizată în compania de software pentru telefonia mobilă Mobile Engine din Ungaria în 2012, anunţă Budapest Business Journal.

Fondatorii companiei au cumpărat pachetul de 24,9% deținut de către fondul de investiții. Prețul tranzacției se traduce printr-un randament anual al investiției care depășește nivelul așteptat în mod normal de 10 – 12% pe an, potrivit reprezentanților fondului citați de agenția de presă ungară MTI, anunță sursa citată.

EUROPA

Discuții de fuziune pentru formarea unui gigant norvegiano – american cu o valoare de 27 mld. de dolari pe piața globală de îngrășăminte chimice

ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE. Unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte chimice din lume, compania norvegiană Yara International, poartă discuții pentru o posibilă fuziune cu producătorul și distribuitorul de îngrășăminte agricole CF Industries din Chicago (SUA), au declarat reprezentanţii firmelor pentru Reuters. Un acord între cele două firme ar crea un gigant în sectorul îngrășămintelor chimice, cu o valoare de piață de peste 27 miliarde dolari.

Noua companie ar rivaliza direct cu liderul mondial Potash Corp din Canada pe o piață supraaglomerată și fragmentată, notează sursa citată.

Avantajul norvegienilor ar fi accesul la facilități de producție din SUA la costuri mai mici posibile datorită gazului ieftin. De cealaltă parte, americanii pot intra într-o rețea bine organizată cu o prezență în 150 de țări ale lumii, ce cuprinde capacități de producție și puncte de distribuție.

Reprezentanții celor două companii au declarat că discuțiile sunt într-o fază incipientă și nu există garanții că demersurile se vor finaliza cu o tranzacție. Consultanții Yara la aceste discuții sunt banca americană de investiții Citi și firma norvegiană de brokeraj ABG Sundal Collier.

UniCredit ar putea obţine trei miliarde de euro din vânzarea diviziei de gestionare a activelor

BĂNCI. Cel mai mare grup bancar italian, UniCredit, analizează ideea privind posibila vânzare a unei participaţii în divizia de gestionare a activelor, Pioneer Global Asset Management SpA, către un grup format din banca spaniolă Banco Santander şi două fonduri americane de investiții Warburg Pincus LLC şi General Atlantic LLC, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

UniCredit ar putea demara negocieri exclusive cu acest grup, iar o tranzacţie ar duce la întărirea capitalului băncii. Federico Ghizzoni, şeful UniCredit, vinde active şi reduce costurile ca parte a planului ce vizează înregistrarea unui profit net de două miliarde de euro anul acesta. O eventuală vânzare de acțiuni din participația aferentă băncii italiene ar putea stabili valoarea Pioneer între 2 și 3 miliarde de euro.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Tranzacție estimată la 150 mil. Euro cu impact în România: Telus International cumpără Voxpro

 

Telus International, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global în domeniul serviciilor de afaceri externalizate (BPO) a anunțat, astăzi, achiziția Voxpro, companie focusată pe soluții – suport pentru clienți.

Ambe  Citeşte articolul integral


Fuziuni Şi Achiziții

Firma americană PHI Group cumpără cu 15 mil. Dolari în numerar 51% din acțiunile Construcții SA Sibiu de la omul de afaceri Ioan Tușinean

 

Firma americană PHI Group va prelua pachetul de 51% din acțiunile Construcții SA din Sibiu de la acționarul majoritar, omul de afaceri Ioan Tușinean, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

  Citeşte articolul integral