MIRSANU.RO

publicat la: 17.07.2014  00:41

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 16 iulie 2014

 

ROMÂNIA

Honeywell International Inc. a finalizat vânzarea diviziei de sisteme de frânare
FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII. Honeywell International Inc. a finalizat vânzarea afacerii de materiale utilizate la sistemele de frânare către compania Federal-Mogul Holdings Corp., un producător şi furnizor mondial de sisteme de propulsie şi de produse de siguranţă a vehiculelor, pentru aproximativ 155 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei. Friction Materials îşi desfăşoară activitatea în ţări precum România, Germania şi China. Honeywell International Inc. a mai realizat şi fuziunea segmentului Transportation Systems cu segmentul de activitate Aerospace.

EUROPA

Sanofi scoasă la vânzare: proprietarii vor să vândă un portofoliu de medicamente de 6,3 miliarde euro
INDUSTRIA FARMACEUTICĂ. Acţionarii companiei Sanofi au purtat discuţii cu reprezentanţii firmelor Abbott Laboratories, Mylan Inc şi firme cu capital privat în vederea unei posibile vânzări a unui portofoliu de medicamente de 6,3 miliarde euro (8,5 miliarde dolari) , potrivit unui document intern, citat de Reuters.

Grupo Villar Mir şi EdP, interesați de achiziția activelor E.ON din Spania
TRANZACŢIE. Compania Grupo Villar Mir din Spania şi compania portugheză Energias de Portugal (EDP), au apărut în calitate de potențiali cumpărători ai activelor spaniole ale producătorului german de utilități E.ON, au dezvăluit două persoane familiare cu acest proces pentru Reuters.

SVP Global vinde producătorul de materiale plastice durabile Vestolit pentru 300 milioane euro
INDUSTRIA CHIMICĂ. Grupul SVP Global se pregăteşte să vândă Vestolit, un producător german al materialelor plastice durabile folosite pentru ramele ferestrelor, podelelor şi ţevilor într-o tranzacție potenţială de 300 milioane de euro (407 milioane dolari) , au declarat trei surse familiare tranzacţiei pentru Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzactie de 6,4 miliarde de dolari pe piaţa americană
ACHIZIȚIE. Compania italiană GTECH va cumpăra compania producătoare de echipamente computerizate de joc International Game Technology pentru 6,4 miliarde dolari, inclusiv datoria acesteia, deplasând centrul de greutate al operatorului departe de piaţa industriei naţionale, informează St. Louis Today.

Ofertă de 80 miliarde de dolari a magnatului Murdoch pentru Time Warner, respinsă

MEDIA. Managerul companiei 21st Century Fox, Rupert Murdoch, a precizat faptul ca a făcut o ofertă de a cumpăra conglomeratul media Time Warner Inc, dar a fost respins. Suma licitată a fost în valoare de aproximativ 80 miliarde de dolari, sau 85 de dolari pe acţiune, în numerar şi actiuni, potrivit Dealbook New York Times.

AMERICA DE SUD

Grupo Bimbo îşi extinde activitatea în America de Sud
PANIFICAŢIE. Acţionarii unui mare producător de pâine din Mexic, Grupo Bimbo, au declarat că au ajuns la un acord pentru achiziția producătorului de panificaţie Supan din Ecuador, ca urmare a extinderii prezenţei companiei în America de Sud, relatează Reuters.

ASIA

Orix Corp, acţionar majoritar într-o unitate de logistică a conglomeratului sud coreean Hyundai Group
TRANZACŢIE. Reprezentanţii firmei financiare japoneze Orix Corp au fost de acord să cumpere un pachet majoritar de acţiuni într-o unitate de logistică a conglomeratului sud – coreean Hyundai Group într-o afacere în valoare de aproximativ 600 miliarde woni (581.5 milioane dolari), au declarat surse familiare cu discuțiile, citate de Bloomberg.

Electricity Generating Pcl cumpără acţiuni în Masinloc Power Partners de 453 milioane de dolari

ENERGIE ELECTRICĂ. Acţionarii celui de-al doilea mare producător de energie electrică din Thailanda, Electricity Generating Pcl, au declarat că au cumpărat o participaţie de 40,95% în compania Masinloc Power Partners din Filipine în valoare de 453 milioane de dolari, scrie Reuters.

Tranzactie pe piaţa de oțel sud-coreeană
SIDERURGIE. Reprezentanţii producătorului de oţel sud-coreean POSCO ia în considerare vânzarea unei cote de 49% din terminalul de gaze naturale lichefiate din sud-vestul oraşului Gwangyang, au declarat surse oficiale pentru Reuters.

AFRICA
Emerging Capital Partners vând participaţia de 50,6% din Continental Reinsurance
ASIGURĂRI. Acţionarii firmei cu capital privat Emerging Capital Partners intenţionează să vândă participaţia de 50,6% din Continental Reinsurance, a declarat un reprezentant al companiei de asigurări africane .


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

post_image
Fuziuni Şi Achiziții

Mid Europa Partners a semnat a treia sa tranzacție majoră de tip secondary în piața locală și a ridicat miza pentru România la aproape 900 mil. euro în trei ani. Erste și UniCredit, printre potențialii finanțatori ai achiziției Urgent Cargus de la Abris de către Mid Europa

  Mid Europa Partners, unul dintre cei mai importanți manageri de capital privat din regiune, a semnat astăzi achiziția pachetului de 100% din acțiunile companiei Urgent Cargus, al doilea jucător de pe piața locală de curierat. De cealaltă parte, Abris Capital Partners este la prima sa tran  Citeşte articolul integral

Finanțări

Regina Maria se pregătește de achiziții și investiții majore: Rețeaua medicală a strâns finanțare de circa 145 mil. Euro de la bănci, valoare dublă față de acum trei ani când a intrat în portofoliul Mid Europa. ING Bank a intrat în sindicatul băncilor care alimentează expansiunea afacerii de servicii medicale private

  Rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, aflată în portofoliul managerului de capital privat Mid Europa Partners, și-a majorat consistent “puterea de foc” în cursa pentru consolidarea sectorului de profil, unde concurează cu MedLife, dar și cu alți operatori importanți precum   Citeşte articolul integral