MIRSANU.RO

publicat la: 15.12.2014  10:06

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 15 decembrie 2014

 

ROMÂNIA

Papalekas a primit undă verde de la Concurenţă să cumpere sediul UniCredit din Piaţa Presei de la Raul Doicescu

IMOBILIARE. Compania de investiţii imobiliare Globalworth Real Estate, fondată şi condusă de omul de afaceri elen Ioannis Papalekas, a primit undă verde de la Consiliului Concurenţei să preia clădirea de birouri UniCredit Tower de la Bog’Art Offices, companie de investiţii imobiliare a omului de afaceri Raul Doicescu, proprietarul grupului de construcţii Bog’Art, potrivit unei decizii publicate pe site-ul Consiliului Concurenţei. Clădirea de birouri este închiriată în prezent în totalitate băncii UniCredit Ţiriac Bank, care și-a mutat acolo sediul central.

Privatizare ratată pentru Oltchim

INDUSTRIA CHIMICĂ. Niciunul din investitorii care se arătaseră interesați de combinatul Oltchim nu a depus o ofertă pentru preluarea acestuia, scrie EVZ. Combinatul, care se află în insolvență de la începutul anului trecut, nu va mai fi cel mai probabil privatizat. Pe 10 martie a fost programată întâlnirea creditorilor, unde va fi votat planul de reorganizare întocmit de administratorul judiciar.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tranzacție estimată la 48,5 mil. euro pe piața imobiliară din Republica Cehă și Slovacia

IMOBILIARE. Grupul austriac de imobiliare Conwert a fost de acord să vândă întregul portofoliu ceh și majoritatea activelor din Slovacia, în contextul în care își sporește atenția asupra activelor din Germania și Austria, potrivit unui comunicat de presă al companiei Conwert. Tranzacția este estimată la 48,5 milioane de euro.

EUROPA

CA Immo intenționează să vândă părți din portofoliul său pentru a se concentra exclusiv pe clădiri de birouri, inclusiv din România

IMOBILIARE. Grupul austriac de proprietăți CA Immo intenționează să vândă părți din portofoliul său cu scopul de a se concentra exclusiv pe clădiri de birouri din regiuni precum România, Germania, Austria, Polonia, Republica Cehă și Ungaria, a declarat directorul executiv Bruno Ettenauer într-un interviu pentru ziarul Wirtschaftsblatt, transmite Reuters. Obiectivul noii strategii este de a stimula profitabilitatea și de a atrage mai mulți investitori.

EPH este interesat de achiziția unor active italiene în valoare de aproximativ 2 mld. euro pe care E.ON intenționează să le vândă

ENERGIE ELECTRICĂ. Grupul privat ceh de energie EPH este interesat de achiziția unor active italiene pe care entitatea germană de utilități E.ON intenționează să le vândă, active pentru care va concura alături de firma de utilități EDF din Franța, potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, scrie Reuters. Activele italiene pe care entitatea germană de utilități E.ON intenționează să le vândă au o valoare de aproximativ 2 miliarde de euro.

CRH vinde o afacere în sectorul irlandez al materialelor de construcții pentru un preț între 400 și 450 mil. euro către Bain Capital

CONSTRUCȚII. Grupul american de investiții Bain Capital LLC din Boston se apropie de încheierea unui acord pentru a achiziționa o afacere irlandeză a companiei de materiale de construcții CRH Plc pentru o valoare cuprinsă între 400 și 450 de mil. de lire sterline, scrie Bloomberg, care citează surse anonime.

Permira vinde un pachet de acțiuni la Hugo Boss pentru 500 mil. euro

MODĂ. Managerul britanic de fonduri cu capital de risc Permira a vândut o participație minoritară în retailerul german de modă Hugo Boss pentru 500 de milioane de euro (620 milioane dolari), conform unui articol de presă al retailerului german de modă Hugo Boss, citat de Dealbook New York Times.

Tranzacție estimată la peste 600 mil. de euro în industria ascensoarelor din Germania

ASCENSOARE. Grupul cu capital privat Bain cu sediul în SUA speră să câștige licitația pentru producătorul german de componente de lift Wittur într-o potențială afacere în valoare de peste 600 de milioane de euro (750 milioane dolari), potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, citate de Reuters.

AMERICA DE NORD

Hearst își majorează participația la 80% în agenția de rating Fitch într-o afacere de 2 mld. dolari

AGENȚII DE RATING. Conducerea companiei americane de media Hearst Corp a anunțat că va majora participația din agenția globală de rating de credit Fitch Group de la 50% la 80%, într-o afacere evaluată la aproximativ 2 miliarde de dolari, relatează Dealbook New York Times.

Adobe face o achiziție de 800 mil. dolari în industria foto din SUA

FOTO. Acționarii firmei americane de soft Adobe Systems Inc au anuntat că vor cumpăra furnizorul ce se ocupă de fotografii comerciale Fotolia din New York pentru 800 milioane dolari, anunță Bloomberg.

Tranzacție estimată la 550 mil. de dolari în industria de publicitate din SUA

PUBLICITATE. Firma de administrare de fonduri de investiții GTCR LLC poartă negocieri avansate pentru a cumpăra compania de publicitate Fairway Outdoor Advertising LLC din Statele Unite pentru aproximativ 550 milioane dolari, potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, scrie Reuters.

O firmă privată din SUA poartă discuții cu privire la achiziția unui azil pentru aproximativ 700 mil. dolari

SERVICII DE ÎNGRIJIRE. Firmă privată Thomas H. Lee Partners LP se află în discuții cu privire la achiziția azilului Curo Health Services din SUA de la societatea cu capital privat GTCR LLC, au declarat surse apropiate situației, într-o tranzacție estimată la aproximativ 700 milioane dolari, inclusiv datoriile, notează Reuters.

Managerul de fonduri de investiții Apollo face o achiziție de 8 mld. dolari în sectorul firmelor de servicii pentru animale de companie

SERVICII PENTRU ANIMALE. Firma de private equity Apollo Global Management poartă discuții finale cu privire la achiziția firmei americane de servicii pentru animale de companie PetSmart Inc, într-o tranzacție estimată la aproximativ 8 miliarde de dolari, scrie Bloomberg, care citează surse anonime. Compania americană de servicii pentru animale PetSmart Inc are o valoare de piață de 7,72 mld. de dolari.

Repsol negociază cumpărarea unei companii petroliere din Canada

PETROL. Grupul energetic spaniol Repsol negociază achiziţionarea companiei de petrol și gaze Talisman Energy of Canada, o tranzacţie evaluată la opt miliarde de dolari, conform unui articol apărut în publicaţia irlandeză Irish Times. Incluzând datoriile, valoarea tranzacţiei s-ar putea ridica la 10-12 miliarde de dolari.

AUSTRALIA

Tranzacție de aproximativ 951 mil. dolari în sectorul de construcții din Australia

CONSTRUCȚII. Reprezentanții firmei de construcții China Communications Construction Co Ltd au fost de acord să cumpere o unitate a companiei de construcții Leighton Holdings Ltd pentru 1,15 miliarde de dolari australieni (951 milioane dolari), scrie BBC News.

Afacere estimată la circa 743 milioane dolari în industria cinematografică din Australia

CINEMA. Compania privată ID Leisure International Capital din China intenționează să cumpere lanțul australian de cinematografe The Hoyts Group de la firma australiană de private equity Pacific Equity Partners într-o afacere estimată la circa 900 milioane dolari australieni (743 milioane dolari), potrivit unei persoane ce deține informații în această privință, citată de Reuters.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Fondul american de investiții Advent a cumpărat distribuitorul de produse industriale Novo Tech SA din Cluj de la fondul francez de investiții PAI Partners. Preluarea companiei locale cu afaceri de 9 mil. Euro și cu o rată de creștere anuală de 25%, parte a unei tranzacții globale de 1,25 mld. Euro

 

Fondul francez de investiții PAI Partners a vândut distribuitorul de produse industriale Novo Tech SA din Cluj – Napoca fondului american de investiții Advent International, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.


Pieţe de capital

Fondul Proprietatea a vândut 2,56% din OMV Petrom pentru aproximativ 87 mil. Euro. Fondul de investiții, aflat într-o fază accelerată de exituri în paralel din mai multe companii locale mari, și-a înjumătățit într-un an participația deținută la liderul pieței petroliere

 

Fondul Proprietatea a vândut un pachet de 2,56% din OMV Petrom, liderul pieței petroliere locale, tranzacție în urma căreia veniturile brute sunt de 399,85 mil. Lei (87 mil. Euro), a anunțat, astăzi, vânzătorul.

Astfel, FP  Citeşte articolul integral