MIRSANU.RO

publicat la: 18.01.2017  18:25

JLL: Sunt în derulare în diferite stadii de negociere tranzacții de 630 mil. Euro pe piața imobiliară locală. România a atras investiții imobiliare de aproape 900 mil. Euro în 2016, în creștere cu 35%

Silviana Badea preia de la 1 martie poziția de Managing Director JLL România. Sursă foto: JLL.
 

Tranzacțiile aflate în derulare acum pe piața imobiliară locală se situează la aproximativ 630 mil. Euro, potrivit unui studiu al firmei de consultanță imobiliară JLL.

”Fundamentele pieței rămân robuste. Estimările macroeconomice pentru România sunt pozitive. România a fost cea mai performantă țară din UE din punct de vedere al cresterii PIB-ului estimată pentru 2016 (4,8%) și este de așteptat să își mențină această poziție și în 2017, în ciuda unei scăderi a ritmului de creștere. Cererea din partea chiriașilor se situează la niveluri record pe toate segmentele pieței. Numărul proprietăților disponibile la vânzare este în creștere și există o diferență importantă între randamentele ce pot fi obținute din investiții în România comparativ cu cele din Polonia și Cehia. Pe de altă parte, în ceea ce privește finanțarea bancară, termenii și condițiile s-au îmbunătățit semnificativ în ultimul an apropiindu-se de cele din țările mai mature din Europa Centrală și de Est. În consecință, percepția asupra pieței este una pozitivă, în prezent fiind în diferite stadii de negociere tranzacții cumulând aproximativ 630 milioane de euro”, a declarat Silviana Petre Badea, National Director, Head of Capital Markets JLL Romania.

Nivelul randamentelor se situează în jurul a 7,5% pentru proiectele de birouri, în timp ce pe piața industrială acestea sunt de 9%.

”Randamentele la birouri și industrial s-au menținut constante în ultimele 12 luni, în timp ce la proiectele de retail acestea s-au comprimat cu 25 de puncte de bază în 2016. În present, există presiune pe randamente, iar în acest an am putea vedea comprimări semnificative pe segmentul industrial, fiind posibile, de asemenea, ușoare scăderi și pe birouri și retail, ceea ce se va traduce într-o creștere a prețurilor”, a declarat Silviana Petre Badea.

Datele JLL cotează ca fiind cea mai mare tranzacție imobiliară locală din 2016 achiziția a 26,88% din acțiunile companiei Globalworth de către grupul sud-african Growthpoint pentru aproximativ 186 mil. Euro. După ordinul de mărime al tranzacției, urmează achiziția P3 Logistic Park de către GIC, fondul suveran de investiții al statului Singapore, în cadrul unei tranzacții pan-europene a P3, iar apoi preluarea Sibiu Shopping City de către NEPI de la ARGO pentru un total de 100 mil. euro, reprezentând cea mai mare tranzacție cu un singur activ realizată în afara Bucureștiului, după criza economică.

Anul trecut a marcat intrarea unor nume noi pe piața imobiliară locală, fie prin achiziția unor platforme regionale, fie prin preluarea unor active individuale, printre aceștia numărându-se Logicor (divizia industrială europeană a Blackstone), GIC, PPF și Growthpoint.

Datele JLL nu iau în calcul fuziunea la nivel internațional dintre NEPI, jucător al cărui portofoliu este predominant localizat în România, și Rockcastle.

Investițiile pe piața imobiliară din România sunt estimate pentru 2016 la aproape 900 mil. euro, cu 35% mai mare decât cel înregistrat în 2015, când au fost de 663 mil. euro, potrivit unui studiu al firmei de consultanță imobiliară JLL

Numărul tranzacțiilor a fost ușor mai redus, ceea ce înseamnă că valoarea medie a unei tranzacții a crescut, notează consultanții JLL.

Bucureștiul a cumulat peste 70% din volumul total al investițiilor, mai puțin decât în 2015, trend care arată o oarecare îmbunătățire a lichidității în orașele secundare. Tranzacțiile cu spații de birouri au dominat volumele, reprezentând 45% din total, în timp ce segmentele de retail și industrial au cumulat câte circa 26% fiecare.

România a atras 7% din investițiile atrase în piețele imobiliare din Europa Centrală și de Est, care au depășit anul trecut 12,5 mld. euro, în creștere cu 42% față de 2015, marcând cel mai ridicat nivel înregistrat din 2007 încoace, când nivelul a fost la 15,81 mld. euro.

De altfel, anul 2016 a fost unul al recordurilor la nivelul majorității țărilor din regiune, în Cehia și Slovacia înregistrându-se maxime istorice, în timp ce volumele din Polonia, Ungaria și Europa de Sud-Est au avut de asemenea niveluri record.

Estimările pentru 2017 rămân pozitive cu condiția ca oferta de noi produse să acopere nivelurile ridicate ale cererii. Polonia a atras 36% din volumul investițiilor in regiune, aceasta fiind urmată de Cehia cu 29%, de Ungaria cu 13%, de regiunea Europei de Sud-Est cu 8%, respectiv de către România și Slovacia, fiecare cu 7%.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral