Investitorii imobiliari Iulius Group si Atterbury se pregatesc sa contracteze de la un consortiu de banci o finantare noua de peste 400 mil. Euro, destinate proiectului Rivus de la Cluj – Napoca, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
La un astfel de calibru, imprumutul este una dintre cele mai mari tranzactii de finantare noua corporate pentru piata bancara locala, potrivit datelor facute publice pana in acest moment.
EBRD si-a programat pentru aprobare pe 30 aprilie 2025 alocarea unui imprumut senior garantat de pana la 190,3 mil. Euro, din care o portie angajata de 180,3 mil. Euro si o portie neangajata de 10 mil. Euro, in favoarea companiei de proiect Rivus Investments SRL, care se ocupa de dezvoltarea proiectului Rivus.
Proiectul Rivus este detinut in cote egale de cate 50% de catre grupul Iulius aflat sub controlul omului de afaceri Iulian Dascalu si grupul de origine sud – africana Atterbury.
Proiectul Rivus vizeaza dezvoltarea unui pol de regenerare urbana printr-un mix de clase de active cu uz divers de la retail, birouri pana la spatii cu destinatie de entertainment, cultura si parc, cu o suprafata inchiriabila totala de 165.000 de metri patrati.
Costul total al proiectului este estimat la 564.148.820 Euro, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
EBRD se pozitioneaza astfel ca finantatorul – cheie al proiectului Rivus, in contextul in care pachetul sau financiar se apropie de cota de 50% din tranzactia totala de finantare.
Tranzactia de finantare de 400,6 mil. Euro este structurata sub forma unui club deal, iar pe langa EBRD sunt asteptate sa participe si banci comerciale.
Din pachetul de finantare al EBRD, partea de finantare angajata de 180,3 mil. Euro include un imprumut de tip A (“own account”) de pana la 122,8 mil. Euro din partea institutiei financiare internationale si un imprumut de tip B de pana la 57,5 mil. Euro pentru banci comerciale care participa la tranzactie, din care EBRD cauta sa mobilizeze printr-o sindicalizare ex-ante de 45 mil. Euro.
Proiectul Rivus este dezvoltat pe o fosta platforma industriala din Cluj si isi propune sa ofere acces cu rol multifunctional la o suprafata de 14 hectare, in vecinatatea raului Somes.
Datele prezentate arata ca Rivus va include printre altele cea mai mare suprafata de retail din Romania de 145.000 mp – din care un centru comercial de 120.000 mp, parc si spatii verzi amenajate de peste 52.000 mp, doua cladiri industriale reconvertite in spatii culturale si de birouri, spatii de birouri “verzi” si premium cu o suprafata inchiriabila bruta de 15.000 metri patrati, sustin dezvoltatorii proiectului.
Noua tranzactie de finantare de 400 mil. Euro este o noua tranzactie – record a grupului Iulius alaturi de asociatul sau – Atterbury, nu doar la nivelul pietei locale de real estate, ci la nivelul intregii piete bancare din Romania, conform datelor facute publice pana acum.
Aceasta tranzactie vine la 3 ani dupa o alta tranzactie majora de finantare realizata de catre aceiasi investitori.
In septembrie 2022, grupul Iulius si Atterbury au semnat un credit sindicalizat de 410 mil. Euro pentru reteaua de centre comerciale regionale Iulius din Iasi, Cluj – Napoca, Suceava si Timisoara. Imprumutul contractat in 2022 a fost o refinantare pe termen lung acordata de catre un sindicat de banci format de catre Erste Group Bank AG, BCR (parte a grupului austriac Erste), Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien AG, OTP Bank Nyrt si OTP Bank Romania.
Asocierea dintre grupul Iulius si Atterbury este rezultatul unei tranzactii care a fost aprobate in 2017 de catre Consiliul Concurentei.
Portofoliul grupului Iulius include peste 310.000 mp de retail, precum si 15 cladiri de birouri la Iasi, Cluj – Napoca si Timisoara, respectiv alte active.
La nivelul pietei imobiliare din Romania, pe piata centrelor comerciale din Romania NEPI Rockcastle ocupa o pozitie de lider, in timp ce Globalworth detine pozitii puternice pe piata de birouri, iar CTP este lider pe segmentul spatiilor industriale si de logistica, iar grupul fratilor Paval, proprietarii retelei de bricolaj Dedeman, s-a pozitionat ca principalul investitor local in piata de profil.
