MIRSANU.RO

publicat la: 21.12.2024  18:26

Ionut Lianu, CEC Bank: Ne dorim sa facem si in 2025 o emisiune de obligatiuni. Incercam sa facem emisiuni cat mai lichide cu sume minime de la 300 mil. Euro, insa intr-adevar pentru anumite fonduri emisiunea minima trebuie sa fie de 500 mil. Euro. Ne dorim pana la momentul viitoarei emisiuni sa avem si un cadru ESG pentru obligatiuni verzi sau in format sustenabil

Sursa foto: Bursa de Valori Bucuresti.
 

CEC Bank, cea mai mare banca aflata in portofoliul statului roman, intentioneaza sa vina in 2025 cu urmatoarea emisiune de obligatiuni pe pietele financiare, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Ne dorim si anul viitor sa facem o emisiune (de obligatiuni – n.r.). Dimensiunea ei va fi in functie de diversi indicatori care influenteaza nevoia de astfel de instrumente din bilantul CEC Bank”, a declarat Ionut Lianu, Director Management Active si Pasive al CEC Bank, in cadrul unei conferinte de presa organizate la Bursa de Valori Bucuresti pe 20 decembrie 2024 cu prilejul listarii unei noi emisiuni de titluri a bancii.

Intrebat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO daca urmatoarea emisiune de obligatiuni va viza si fondurile locale de asset management, ai caror reprezentanti au spus ca au nevoie de un instrument lichid care ar insemna o emisiune de titluri de minim 500 mil. Euro pentru a putea sa investeasca in el, reprezentantul CEC Bank a raspuns: “Evident ca incercam sa facem emisiuni cat mai lichide, deci sume minime undeva la 300 mil. Euro. Intr-adevar pentru anumite fonduri suma minima nu este 300 mil. Euro, este 500 mil. Euro. Dar pentru regiunea noastra, un minim de 300 mil. Euro ar fi suficient.”

Banca de stat are in plan ca urmatoarea emisiune de obligatiuni sa intre intr-un cadru ESG, ceea ce ar insemna prima emisiune a CEC Bank de obligatiuni verzi sau sustenabile.

“Ne dorim pana la momentul respectiv sa avem si un <<framework>> (cadru – n.r.) ESG. Lucram la asta de ceva vreme si ne-am dori ca urmatoarea emisiune sa fie in acest framework. Este clar ca investitorii ar prefera asa ceva, dar daca o facem vrem sa o facem cu tot ce trebuie chiar de la implementare”, a precizat Ionut Lianu.

“Timing-ul si dimensiunea fiecarei transe putem sa le stabilim noi”, a adaugat reprezentantul CEC Bank in ceea ce priveste programul de emisiuni de obligatiuni ale bancii.

Intrebat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO daca CEC Bank se gandeste sau este interesata de un IPO pe bursa de la Bucuresti, Ionut Lianu a raspuns: “Lucrurile sunt strict la decizia actionarului, noi suntem o banca, o societate pe actiuni, actionarul decide”.

CEC Bank a listat pe 20 decembrie 2024 pe bursa de la Bucuresti o emisiune de obligatiuni in valoare de 300 mil. euro, acestea fiind obligatiuni senior nepreferential negarantate, eligibile pentru cerinte MREL, cu scadenta in 2029. Acestea au fost plasate catre investitori internationali si locali la o dobanda de 5,625% pe an, obligatiunile avand un rating BB din partea agentiei internationale de evaluare Fitch.

Plasarea de titluri MREL a vizat asigurarea unui strat de capital pentru CEC Bank pentru a raspunde unor cerinte de reglementare, nu din nevoie de lichiditate, avand in vedere ca banca dispune de o lichiditate confortabila, conform reprezentantilor bancii de stat.

“Si cu acest <<deal>> (tranzactie, n.r.) am demonstrat capacitatea comunitatii de investitori care se uita la Romania si apetitul lor pentru instrumentele romanesti, mai ales pentru o banca reprezentativa. As vrea pe viitor sa demonstram si mai abitir capacitatea Bursei de Valori Bucuresti de a rezolva deal-uri de fix income (instrumente cu venit fix, n.r.) in zona euro, mai ales avand in vedere ca Clearstream accepta si fondurile denominate in euro la decontare, deci am putea sa ne uitam si la <<single listing>> (listare unica-n.r.)”, a declarat Adrian Tanase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti, care indeamna astfel emitenti mari locali sa vina cu emisiuni de obligatiuni listate exclusiv pe bursa locala.

In aceasta tranzactie de emitere a unui instrument de datorie, CEC Bank a mandatat Erste Group Bank A.G. si ING Bank N.V. ca Joint Bookrunners si Co-Aranjori ai emisiunii de obligațiuni, in timp ce BT Capital Partners a actionat in calitate de Co-Manager si de intermediar pentru listarea emisiunii de obligatiuni la BVB. Firma internationala de avocatura Dentons a acordat consultanta juridical pentru CEC Bank, in timp ce sindicatul de intermediere format de catre Erste Group Bank A.G.si ING Bank N.V. au fost consiliate de catre firma internationala de avocatura Clifford Chance.

Emisiunea de obligatiuni a CEC Bank, care tocmai a fost listata pe bursa locala, a fost prima care a atras un interes puternic din partea investitorilor internationali, care au luat aproximativ 80% din titlurile oferite. Dintre investitorii locali, fondurile de pensii au fost categoria cea mai puternica de cumparatori locali, avand in vedere ca tranzactia nu a vizat investitorii de retail, iar fondurile de investitii din industria de asset management au semnalat ca au nevoie de o emisiune mai mare pentru ca un astfel de instrument sa fie lichid pentru portofoliile pe care le administreaza.

CEC Bank, una dintre cele mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor, a listat pana acum patru emisiuni de obligatiuni pe bursa de la Bucuresti, din care 3 emisiuni de titluri au avut loc in 2023, iar una in 2024.

Banca de stat CEC Bank poate veni catre investitorii de pe pietele de capital cu emisiuni de obligatiuni in cadrul unui program cu un plafon aprobat de 1,5 mld. Euro.

In 2024 au venit cu emisiuni de obligatiuni corporative catre investitori mai multi emitenti din Romania precum Banca Transilvania, Romgaz, CEC Bank, Raiffeisen Bank Romania, UniCredit Bank sau compania antreprenoriala Autonom.

Potrivit reprezentantilor BVB, este de asteptat pe termen scurt sa vina noi emisiuni de obligatiuni corporative pe piata locala de capital atat din partea unor emitenti bancari, cat si non-bancari.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Avocați

Avocatii RTPR au asistat Grup Serban Holding la contractarea unei finantari de 73 mil. Euro de la un sindicat de banci

  Firma de avocatura RTPR a anuntat pe 24 decembrie 2024 ca a asistat Grup Serban Holding la contractarea unui credit sindicalizat de 73 mil. Euro pentru refinantarea datoriei existente si dezvoltarea activitatii. Finantarea a fost coordonata de catre BRD Groupe Société Générale si Banca Transi  Citeşte articolul integral