MIRSANU.RO

publicat la: 22.12.2017  14:34

Investitorii strategici puși pe achiziții în tranzacțiile de pe piața de înghețată: Unilever este în negocieri avansate pentru achiziția producătorului de înghețată Betty Ice din Suceava. Food Union se concentrează pe Top Gel din Craiova

 

Unilever, un gigant global din sectorul bunurilor de larg consum, este în negocieri avansate pentru achiziția producătorului de înghețată Betty Ice din Suceava, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Unilever este unul dintre cei mai importanți jucători prin divizia sa Algida pe piața locală a înghețatei, unde vânzările anuale sunt estimate în jurul a 150 mil. Euro.

Și fondul de investiții Abris Capital Partners a depus ofertă angajantă pentru preluarea Betty Ice, însă investitorul financiar ar prefera ca antreprenorul să rămână încă o perioadă de timp ca acționar în Betty Ice, tipar pe care Abris l-a urmat și la achiziția grupului de firme Pehart Tec, respectiv a Green Group, susțin surse din piață.

Proprietarul Betty Ice este Vasile Armenean, acesta declarând în repetate rânduri că își vede mai departe de planurile sale în companie și că nu se grăbește în ceea ce privește o eventuală vânzare a afacerii sale.

Mandatul pentru o posibilă tranzacție de vânzare a Betty Ice îl au consultanții EY, care au coordonat în 2016 vânzarea unui alt producător independent de înghețată, Alpin 57 Lux, către Food Union, un investitor strategic intrat astfel în sectorul local.

“Unilever nu comentează zvonurile de pe piață legate de achiziții”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Unilever.

Reprezentanții Betty Ice nu au putut fi contactați până la momentul publicării acestui articol.

Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că o eventuală vânzare a Betty Ice ar putea pleca de la un ordin de mărime de 50 – 60 mil. Euro și ar putea ajunge până în jurul a 80 – 90 mil. Euro, în funcție de parametrii tranzacției, de condițiile puse de cele două părți, de mecanismul de plată al prețului, precum și de mărimea pachetului de acțiuni vândut.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 4 iunie 2017 despre demararea unei tranzacții privind producătorul de înghețată Betty Ice.

Cei mai puternici competitori de pe piața de înghețată sunt pe de o parte investitorii strategici internaționali de talia Unilever, Nestle și Food Union – acționarul majoritar al Alpin 57 Lux, iar pe de altă parte producătorii independenți Betty Ice din Suceava și Top Gel din Craiova.

Mandatul de vânzare pentru Top Gel din Craiova îl au consultanții KPMG, tranzacția fiind demarată la scurtă vreme după cea de la Betty Ice, astfel că unii investitori au stat cel puțin în fazele inițiale cu ochii în paralel la ambele oportunități de investiții.

Grupul leton Food Union, controlat de milionarul rus Andrey Beskhmelnitskiy, se concentrează pe achiziția producătorului de înghețată aflat în proprietatea lui Petre Popa, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Food Union încearcă să facă o nouă achiziție pentru a-și consolida poziția în piața de înghețată.

Reprezentanții Food Union nu au putut fi contactați până la momentul publicării acestui articol pe acest subiect.

Piața de înghețată este cunoscută pentru sezonalitatea vânzărilor, cu vârfuri atinse în perioada sezonului cald și cu scăderi ale consumului în sezonul rece.

Pe lângă competiția dintre producătorii internaționali și afacerile antreprenoriale în sectorul de profil se simte de la an la an și presiunea venită din partea lanțurilor internaționale de comerț care vând înghețată sub marcă proprie.

Atât tranzacția de la Betty Ice, cât și cea de la Top Gel au atras inițial și investitori strategici, respectiv fonduri de investiții atrase de sectoarele de consum, pe care se bazează cea mai mare rată de creștere a unei economii din Uniunea Europeană.

O eventuală vânzare a Betty Ice și a Top Gel, după ce Ioan Istrate a vândut deja anul trecut pachetul majoritar din Alpin 57 Lux, va consemna încă un sector economic exitat de către antreprenori, pe fondul unei presiuni de consolidare a pieței de profil venită din partea investitorilor internaționali.

Betty Ice Suceava a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 126,7 mil. lei și  un profit net de 23,3 mil. lei, adică o marjă netă de câștig de peste 18% la un personal de 635 de oameni.

Top Gel Prod Craiova a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de 86,7 mil. lei și un profit net de 16,7 mil. lei, adică o marjă netă de peste 19% la un personal de 492 de oameni.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Horia Braun – Erdei, CEO Erste Asset Management Romania, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Horia Braun-Erdei, General Manager and President of the Board of Directors of Erste Asset Management Romania, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. Erste Asset Management Romania is part of Erste Group and is the largest asset management company in Romania, having over 5.5   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Cristian Nacu, Senior Country Officer at International Finance Corporation, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Cristian Nacu,  Senior Country Officer of International Finance Corporation, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. Romanian born and educated, with more than 25 years of experience in private equity, investment banking and privatization, Cristian Nacu is one of the most ex  Citeşte articolul integral