Adrian Mîrșanu

publicat la: 05.05.2016  23:58

Fondul american de investiții Bedminster Capital începe tranzacția de exit din afacerea de servicii medicale Hiperdia. Regina Maria, printre operatorii din piața de profil interesați de achiziția lanțului de 23 centre de imagistică cu sediul în Brașov

 

Fondul american de investiții Bedminster Capital pregătește tranzacția de exit din lanțul de centre de imagistică Hiperdia Brașov, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Vânzarea pachetului majoritar al afacerii care operează o rețea de 23 de centre medicale în București și în alte orașe mari din România este o oportunitate de achiziție atât pentru Regina Maria, cât și pentru alți operatori locali de servicii medicale private care au planuri de creștere.

Printre operatorii de profil care au anunțat recent planuri de achiziții se mai află MedLife și Medicover.

Întrebat dacă a început procesul de vânzare al pachetului majoritar al Hiperdia, Ronald Drake, președintele Bedminster Capital Management LLC, a răspuns printr-un email: ”Nu comentez.”

Hiperdia Brașov a raportat pentru 2014 un profit net de 1,3 mil. euro la o cifră de afaceri de 15 mil. euro și 359 de angajați.

Bedminster Capital a preluat în 2007 un pachet de 65% din acțiunile Hiperdia în cadrul unei tranzacții estimate de surse din piață la aproximativ 15 mil. euro, care a inclus și o majorare de capital. Achiziția managerului cu capital de risc s-a realizat prin intermediul fondului de investiții Southeast Europe Equity Fund II (SEEF II), administrat de către Bedminster Capital Management.

Față de momentul achiziției, afacerile Hiperdia au crescut de trei ori. În mandatul Bedminster Capital, Hiperdia a cumpărat în 2008 Pro Life, care opera două centre de imagistică în București.

Printre investitorii în fondul SEEF II se numără Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), respectiv Overseas Private Investment Corporation (OPIC).

În 2005, BERD a semnat un acord prin care își exprima intenția de a investi până la 50 mil. dolari în fondul de investiții Southeast Europe Equity Fund II, fond regional cu o capitalizare – țintă de 200 mil. dolari.

Firma Hiperdia a fost înființată la Brașov în februarie 1997 și are acum o poziție de lider local în furnizarea de servicii de imagistică și analize de laborator.

Pe piața lanțurilor de centre de imagistică, Affidea România, parte a grupului internațional Affidea, a cumpărat în iulie 2015 trei centre SANMED în Oltenia, iar în septembrie a achiziționat o rețea de 4 centre Phoenix.

Piața serviciilor medicale private este acum teatrul unui val de achiziții, alimentat de lupta pentru consolidare dusă de liderii de profil Medlife și Regina Maria, rețea preluată din toamna anului trecut de către fondul de investiții Mid Europa.

Regina Maria a fost cumpărată de către Mid Europa în cadrul unei tranzacții estimate la peste 140 mil. euro. În acest an, Regina Maria a cumpărat spitalul privat Ponderas, specializat în chirurgie bariatrică, în cadrul unei tranzacții estimate în jurul a 20 mil. euro.

Luna trecută, Regina Maria a cumpărat centrul medical Helios din Craiova de la familia medicului neurochirurg Alexandru Cameniță într-o tranzacție cotată de surse din piață sub un milion de euro.

De cealaltă parte, Medlife a făcut o serie de achiziții, printre cele înregistrate în ultimul an înscriiindu-se centrul Sama și laboratoarele Ultratest din Craiova în 2015, centrul de imagistică Prima Medical din Craiova în 2016, iar cea mai recentă achiziție este lanțul de clinici stomatologice Dent Estet, evaluat la aproximativ 7 mil. euro.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Uncategorized

Clever Tech, compania cu afaceri de 0,4 mil. euro care deține aplicația Clever Taxi, cumpărată de grupul german Daimler pentru o sumă de peste 10 mil. Euro. Avocații Noerr au asistat Daimler la achiziția din România

  Mytaxi, companie din grupul german Daimler, a cumpărat 100% din acțiunile Clever Tech, care are în portofoliul său aplicația Clever Taxi pentru găsirea unui taximetru.

“Părțile au fost de acord să nu divulge detaliile tranzacției, însă valoarea achiziț  Citeşte articolul integral


post_image
Consultanți & Auditori

Silviana Badea, Managing Director JLL România: Mă aștept să vedem în partea a doua a anului noi tranzacții mari pe piața imobiliară, printre care vânzarea America House și a hotelului Radisson

 

Tranzacții cu tichete mari sunt așteptate să fie finalizate și în partea a doua anului pe o piață imobiliară, care în primul semestru a marcat deja semnarea achiziției AFI Park de către Dedeman, asocierea de tip joint venture în părți egale a Iulius Grou  Citeşte articolul integral