“Ceea ce vrem noi sa facem este sa ne specializam pe zona de cybersecurity, unde Romania este extraordinar de bine plasata la nivel de Europa Centrala si de Est (CEE) si chiar la nivel de Europa. Avem specialisti mult mai buni si cu un sistem mai bun, asta inseamna ca apar startup-uri mai bune”, a declarat Florin Visa, Partner in cadrul managerului de capital de risc Early Game Ventures, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024, eveniment organizat pe 5 decembrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO alaturi de jucatori activi in tranzactiile de M&A, finantare, piete de capital, real estate si NPL din Romania si din spatiul Europei Centrale si de Est.
“Apoi a doua zona care ne pasioneaza in mod particular este zona de DevTools. Avem foarte multi programatori ceea ce nu e tipic doar pentru Romania. Orice solutie gasesti azi pentru a usura viata unui programator in Romania este valabila oriunde in lume si atunci mergem pe tehnologii deeptech uneori cu mult inaintea timpului. Avem din fondul 1 in Bunnyshell o investitie extraordinara intr-o tehnologie care inca nu a prins, dar este clar tehnologia viitorului”, a punctat Florin Visa.
“A treia directie pe care ne concentram este cea de edutech pentru ca este insuficient abordata. Si in multe cazuri este foarte greu de monetizat”, a adaugat acesta.
Early Game Ventures administreaza din 2024 doua fonduri de venture capital, dupa ce a anuntat lansarea pe piata a unui nou fond cu un capital disponibil pentru investitii de 60 mil. Euro.
Ce tranzactii are in plan pentru 2025 Early Game Venture cu cele doua fonduri de investitii active?
“Pe fondul 1 vom ramane in aceasta perioada de management activ al portofoliului, dar ne pregatim si vor fi probabil mai multe exituri. Daca vom face una sau maxim doua investitii din fondul 1, vom trage complet fondul 1. Deci nu vom putea sa mai facem follow-on-uri din fondul 1. Si ne asteptam la 4 exituri, poate unele dintre ele vor fi exituri partiale”, a precizat reprezentantul Early Game Ventures.
“Cu fondul 2 suntem intr-o perioada de desfasurare a capitalului (deployment, lb. eng) si ne asteptam sa facem 6 investitii. Acesta este planul, dar foarte multe depind de oportunitati. Daca avem 10 oportunitati foarte bune, le vom face pe toate 10. Daca vor fi 4 oportunitati, vom face 4”, a subliniat Florin Visa.
Fondul EGV 1 a fost initiat in 2019, acesta a trecut de perioada de investitii, care s-a finalizat la sfarsitul anului 2023.
“N-as spune ca suntem intr-o perioada de exit, ci intr-o perioada pe care as numi-o management activ de portofoliu, adica suntem in perioada in care continuam sa investim in companiile care au confirmat si au continuat sa creasca din fondul 1. Si incepem sa facem exituri”, a detaliat reprezentantul EGV.
“Din aceasta perspectiva am avut mai multe investitii de tip follow-on, am avut chiar 8 investitii follow-on in 7 companii, la una am avut chiar 2 runde. Dar am avut si primul exit oarecum semnificativ din fondul 1, respectiv Coda Intelligence, care a fost incheiat in aprilie, insa a fost semnat in ultimele zile ale anului 2023”, a adaugat acesta.
“Ca si abordare diferita fata de toate fondurile de private equity care se uita si pot sa faca 10 investitii in 5 ani, noi fiind mult mai la inceput, strategia noastra este sa facem 30 de investitii in 5 ani, mult mai multe investitii, mai accelerate si cu o diversificare ceva mai mare”, nuanteaza Florin Visa.
“Iar dupa 5 ani cele care confirma sunt cele in care continuam sa investim. Si, in primul rand, as mentiona Bible Chat, la care am avut 2 runde in care am participat – una in februarie si una in iulie. Este in momentul acesta cea mai buna companie din portofoliul nostru de la care avem asteptari extraordinare nu numai pentru noi, ci inclusiv la nivel de Romania”, a continuat el.
“De asemenea, as mentiona Youni tot pe zona educationala, o zona in care multi ani nu s-au facut investitii, dar ei vin cu o pozitionare deosebita in care am continuat cu o runda pentru a-i duce mai departe”, a mentionat Visa.
“Ogre.ai este o companie pe zona de tehnologie in energie care ajuta la optimizarea, la prognozarea (forecast, lb. eng.) productiei de energie regenerabila”, afirma acesta. Energia regenerabila este una dintre afacerile pe val din punctul de vedere al investitorilor.
“Early Game Ventures este un fond mai exotic, aparut mai tarziu, cumva o demonstratie a dezvoltarii continue a pietei financiare din Romania”, a punctat acesta.
“Noi suntem la nivelul de investitii de 0,5 mil. Euro – 1 mil. Euro de la fonduri care vin cu o teza de a investi nici macar in inovatie. Noi investim in fondatori extraordinari, cu idei extraordinare cu aplicare globala, dar care poate sunt inainte de momentul de a-si fi infiintat firma, inainte de momentul de a avea prima vanzare si de a confirma”, explica Florin Visa.
Potrivit acestuia, aceasta clasa de investitii a venit cumva natural prin extinderea dorintei, a riscurilor pe masura ce fondurile de private equity au confirmat o modalitate de a creste companiile si de a le optimiza, precum si pe masura ce au venit primele fonduri de VC care porneau de la o companie, aveau un produs pozitionat déjà pe piata si doar ii dadeau cumva imboldul de a creste si a accelera cresterea produsului respectiv.
“ Noi am zis ok – facem un pas si mai inainte, cine sunt in spate antreprenorii. Si atunci noi suntem pregatiti sa mergem si sa identificam antreprenorii, sa ii sprijinim de la inceput, inclusiv de a face primii pasi in antreprenoriat. Si aici vorbim foarte mult cu antreprenori tehnici si ii acompaniem in primii pasi spre business”, a mentionat Florin Visa. Acesta dispune la randul sau de o expertiza solida in materie de investitii in companii, dupa ce multi ani inainte de a intra in industria de venture capital a lucrat ca si consultant de fuziuni si achizitii si a facut parte din echipele unor banci si institutii financiare internationale precum EBRD.
“Am inteles ca poate este un traseu care poate dura 10 ani de la momentul in care infiintezi firma pana la momentul in care ajungi sa fii suficient de interesant, dar traseul poate fi accelerat”, a mai spus Florin Visa, Partner in cadrul managerului de fonduri de capital de risc Early Game Ventures, la panelul Private Equity & Venture Capital al evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Partenerii MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024 sunt KRUK Romania, Forvis Mazars Romania si NNDKP si are sprijinul Supporting Partners din partea Datasite, AxFina, Kapital Minds, Dentons, Sancons Capital & Investment, Bursa de Valori Bucuresti si Vetimex Capital.
Citeste seria integrala de articole MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024
MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. “In a storm it’s pretty hard to stay dry”. Lichiditatea din pietele private si din pietele publice va fi afectata de “furtunile” din comertul global, ceea ce va impune schimbarea si adaptarea strategiilor jucatorilor la noul mediu de piata. Ce tendinte modeleaza tranzactiile M&A si de finantare ale investitorilor strategici, ale fondurilor de PE & VC si ale companiilor antreprenoriale. Ce asteptari au investitorii pe pietele de capital, real estate si NPL pentru 2025
Valeriu Binig, PPC Group: PPC a depasit pana acum 2 mld. Euro investitii pe piata de energie din Romania. Vom vedea in sector un flux de capital, intrebarea este cum va fi el ridicat. Pe fondul evolutiilor impredictibile din piete, project finance incepe sa fie sub semnul intrebarii ca tip de finantare si atunci se prefera corporate finance
Radu Hanga, Bursa de Valori Bucuresti: Ne mutam treptat dintr-o lume globala catre una mai locala, in care bursele si fondurile de investitii vor avea un rol mai important. Bursele sunt suficient de mature ca sa preia sarcina de exit a fondurilor de private equity din companii. Pe bursa de la Bucuresti vor continua sa vina pe termen scurt emisiuni de obligatiuni corporate si emitenti non-bancari
Ciprian Dascalu, BCR: Dobanzile pentru companiile din Romania sunt mai mici decat in Ungaria si mai mari decat in Polonia. Ne asteptam sa performeze in anii urmatori sectoarele cu o cerere inelastica sau mai putin elastica din perspectiva consumatorilor
Razvan Butucaru, Forvis Mazars: Estimam piata de M&A din Romania pentru 2024 la un volum de 100 – 120 tranzactii si ne asteptam sa se inchida ca valoare pana undeva la 2,5 mld. Euro. Observam un apetit mai scazut al investitorilor fata de tichetele mari si foarte mari, explicabil in contextul general economic si geopolitic
Bill Watson, Value4Capital: Pentru ca activitatea de strangere de noi fonduri private equity din CEE a fost modesta, va fi mai putin capital de investit si va fi o concurenta mai mica pe tranzactii. Dezvoltarea pietei de leverage pentru a sustine tranzactiile fondurilor de private equity va deveni mai importanta. “Suntem intr-o piata in care nu a fost nicio scanteie tranzactionala”
Ionut Lianu, CEC Bank: Ne dorim ca urmatoarea emisiune de obligatiuni sa o facem intr-un format verde sau ESG. Tichetul de bonduri de 300 mil. Euro pe care l-am emis este unul minim pentru fondurile care acopera regiunea noastra
Dan Farcasanu, Mozaik Investments: Problema in piata de M&A nu este la nivelul multiplilor de evaluari, ci de pipeline. Lucram la doua tranzactii de “crestere”, din care pentru una clar trebuie sa cautam un partener. Urmatoarea semnare de achizitie, estimata pentru prima jumatate a anului viitor
Daniela Secara, BT Capital Partners: Urmatoare emisiune de obligatiuni a Bancii Transilvania va fi candva anul viitor, fereastra o vom decide in functie de necesarul de finantare al bancii si de evolutia pietelor. Banca Transilvania a decis sa iasa pe pietele internationale pentru ca fondurile de pensii locale si fondurile de asset management au anumite limite de investitii per emitent si atunci ai nevoie si de alti investitori
Cosmina Marinescu, KRUK: Media de portofolii vandute pe piata este la circa 150 in acest an. Va ramane un nivel crescut de vanzare de portofolii NPL de catre IFN-uri, ceea ce poate duce inclusiv la iesirea din piata a anumitor jucatori
Cornel Marian, Oresa: Am vandut de-a lungul timpului 4 companii locale din portofoliu la o valoare de intreprindere de peste 100 mil. Euro. Cred ca nu am avut o companie suficient de mare in portofoliu pentru a face un IPO pe bursa. „Cand intri in perioade ca acestea e bine sa nu fii supraindatorat, iti trebuie cash si acces la capital”
Marius Ghenea, Catalyst Romania: Cel mai profitabil exit l-am facut cu Green Horse Games catre Tencent, unde multiplul fata de capitalul investit de noi in companie a fost de cateva zeci de ori mai mare. La fondul Catalyst 1, dupa 6 exituri avem un multiplu de peste 4x fata de capitalul investit ceea ce ne confirma ca este un fond de succes. Ce minusuri sunt in ecosistemul antreprenorial din Romania
Andrei Gemeneanu, Morphosis Capital: In 2025, obiectivul este sa facem 2 – 3 achizitii de platforme noi cu fondul al doilea, care are un hard cap de 120 mil. Euro. Cu tot cu tranzactii add-on, ne apropiem de un volum M&A de doua cifre. “De cand investim in Romania, mi se pare ca a executa aici strategii bolt-on este mai dificil decat in alte geografii”
Mihai Purcarea, BRD Asset Management: In acest moment, este o discrepanta destul de mare intre oferta si cererea de pe piata de capital pentru ca sunt cateva zeci de miliarde din partea clientilor care vor sa investeasca si nu au in ce. La emisiunile de obligatiuni se poate obtine o lichiditate buna a acestui instrument daca tranzactia este minim de 500 mil. Euro
Oana Mogoi, ING Bank: Am vazut in acest an o stagnare pe piata creditelor sindicalizate, unde s-au strans peste 1,5 mld. Euro, din care energia este cap de lista cu peste 1 mld. Euro. Energia, serviciile medicale private si telecom, printre sectoarele in care se vor invarti banii din finantarile bancare
Florin Visa, Early Game Ventures: Pentru 2025 ne asteptam la fondul 1 sa avem 1 – 2 investitii follow-on si 4 exituri, iar la fondul 2 avem in plan 6 investitii. Ne concentram pe verticale de business precum cybersecurity, devtools si edutech
Tudor Grecu, KPMG: Nu avem o tranzactie de 1 mld. Euro in pipeline, dar tranzactii de sute de milioane de euro avem si speram sa se intample. “Upper hand”-ul in negocierile de pe piata de M&A este la vanzator cu exceptia energiei regenerabile, iar in tranzactiile din banking este la autoritatea de reglementare
Carmen Sebe, Seedblink: Vedem si noi cumva acea trecere de la globalizare la localizare pentru ca am avut mai multe companii din Romania pe platforma decat companii europene cum incepusem sa avem in ultimii ani
Robert Miklo, Colliers: Un „pipeline” de tranzactii de circa 500 mil. Euro este pe muchie intre 2024 si 2025 pe piata imobiliara. Din valoarea investitiilor de 700 – 750 mil. Euro din acest an pana acum, cam jumatate din pondere este sectorul industrial si spatii logistice, iar segmentul de birouri si cel de retail fiecare a luat cam un sfert
Andrei Racu, Arobs: Strategia noastra M&A este sa mergem catre piete noi din Vest, dar si catre Turcia si ne intereseaza verticale precum cybersecurity, embedded software, medical, aerospatial, AI sau data science. Pana acum am facut 10 achizitii din cash propriu si le-am refinantat in unele situatii pe Arobs
Valentin Voinescu, NNDKP: Vedem si noi o tendinta de localizare. Este o perioada de reasezare pe care am resimtit-o puternic in piata si care probabil va continua in 2025. Daca inainte aveam bani proaspeti 70% – 80% din activitatea noastra, acum suntem la aproximativ 50% – 50% bani proaspeti si reiteratii
Mihai Patrulescu, CBRE: Ne asteptam ca volumul de tranzactii pe piata imobiliara sa se inchida la circa 850 mil. Euro in 2024. Tranzactiile dureaza mai mult – due diligence mai lung si mai greu, au venit si reglementarile ESG la care se adauga cadrul legislativ. Pentru 2025 vad focus pe investitii in retail si industrial
Andreea Pipernea, APlus Advisory: Din zece mandate de fuziuni si achizitii la care am lucrat recent cu antreprenorii, 20% dintre acestea au fost mandate in care sa cumpere competitori mai mici. Prima mentalitate de schimbat la antreprenori este acela ca fac un business ca sa il vand pentru ca, de fapt, venim dintr-o mentalitate mai veche de “business as a lifestyle” prin care sa dau de mancare familiei mele
Florin Sandor, Sancons Capital & Investment: La apogeul pietei locale de NPL, ajunsesem sa administrez active neperformante cat o treime din banca. Fostul bancher Intesa Sanpaolo a investit acum pe cont propriu in achizitia unui portofoliu NPL in Republica Moldova. “Ma uit la pietele din jurul Romaniei la portofolii cu expuneri de 10 – 30 mil. Euro”