Adrian Mîrșanu

publicat la: 24.01.2017  02:03

Firmele românești, printre principalele ținte de achiziție pentru noile fonduri de investiții de 700 mil. Euro pe care le ridică Abris Capital Partners și Resource Partners. IFC alocă până la 30 mil. Euro pentru ultimul fond de investiții de 500 mil. Euro al Abris pentru regiune. Resource Partners a făcut prima închidere la 100 mil. Euro dintr-un fond cu o capitalizare – țintă de 200 mil. Euro

 

Managerii de capital privat Abris Capital Partners și Resource Partners sunt în fază avansată cu ridicarea noilor lor fonduri de investiții regionale, pentru care România este una dintre principalele ținte pentru achiziții.

Astfel, Abris Capital Partners strânge al treilea său fond de investiții, Abris CEE Mid – Market Fund III, cu o capitalizare – țintă de 500 mil. Euro, pentru care principalele piețe vizate sunt Polonia și România, potrivit datelor făcute publice de către International Finance Corporation. De asemenea, Resource Partners a făcut prima închidere a ultimului fond pe care îl ridică pentru regiune, după ce a strâns 100 mil. Euro de la investitori. Capitalizarea – țintă a Resource Eastern European Equity Partners II este de 200 mil. Euro.

International Finance Corporation, parte a grupului Băncii Mondiale, și-a propus să aloce capital de până la 30 mil. Euro pentru fondul de investiții ridicat de către Abris Capital Partners, companie înregistrată în Jersey.

“Fondul III Abris se va concentra pe companiile de talie mijlocie din câteva sectoare, inclusiv produse din domeniile de consum, servicii, sectorul manufacturier și de transport din Polonia și România”, notează reprezentanții IFC.

Proiectul de investiții al IFC în noul fond ridicat de către Abris Capital a fost programat să fie discutat în board-ul instituției financiare pe 18 ianuarie.

Abris a atras printre investitorii în noul fond și investitori instituționali din Europa și America de Nord. Managerul de capital privat focusat pe investiții în Europa Centrală și de Est a semnat deja cu al treilea său fond două achiziții la finele anului trecut – cumpărarea companiei poloneze Graal de procesare a peștelui și firma de cablu TV Kopernikus Technology din Serbia.

Abris Capital Partners se aștepta până la finele anului 2016 să strângă aproape 400 mil. Euro, conform datelor portalului londonez AltAssets, care colectează informații din industria fondurilor de investiții.

Finalizarea strângerii fondurilor proaspete de la investitori pentru al treilea fond al Abris este așteptată să aibă loc în 2017.

România ar putea atrage peste 30% din noul fond de investiții de 500 mil. Euro al Abris, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Până acum, Abris Capital a investit în România de la intrarea sa pe piață în urmă cu aproximativ 4 ani din Abris CEE Mid – Market Fund II, cu un capital de 450 mil. euro. În portofoliul său local se află Urgent Cargus – lider pe piața de curierat local creat prin fuziunea dintre Cargus și Urgent Curier, grupul de firme Pehart, și grupul de firme Green Group, preluat în vara lui 2016, când au fost cheltuiți ultimii bani din fondul al doilea administrat de către Abris. Anul trecut, Abris a preluat și platforma poloneză GetBack de administrare a creditelor neperformante, prezentă și în România.

Urgent Cargus este așteptat să devină primul exit local al Abris Capital, după ce anul trecut au fost angajați bancherii de investiții de la Rothschild, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

De regulă, Abris investește în medie capital între 20 și 60 mil. Euro per tranzacție, dar tichetul de tranzacție poate depăși semnificativ această marjă, un exemplu fiind achiziția AAA Auto din Cehia pentru 220 mil. Euro.

Managerul de capital privat Resource Partners, de asemenea activ în România în ultimii aproape trei ani, a făcut în decembrie 2016 prima închidere a noului său fond regional, după ce a strâns 100 mil. Euro de la investitori.

Finalizarea strângerii fondului de investiții Resource Eastern European Equity Partners II urmează să aibă loc până la finele primului semestru al acestui an, după cum a declarat pentru unquote Piotr Nocen, co-fondator și Managing Partner al Resource Partners.

REEEP II este susținut acum de către cinci investitori, iar principalele destinații de investiții din regiunea vizată vor fi Polonia și România.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 2 decembrie 2015 că Resource Partners ridică al doilea său fond regional de investiții, printre investitorii – cheie numărându-se BERD, Fondul European de Investiții, fondul francez de investiții Ardian și banca olandeză Rabobank.

BERD a semnat anul trecut un document potrivit căruia investește până la 40 mil. Euro în capitalul noului fond.

Investiția de capital a fondului REEEP II poate merge între 5 și 25 mil. Euro per tranzacție, iar în medie între 10 și 20 mil. Euro. Resource Partners a anunțat deja prima investiție din noul său fond prin achiziția a 70% din acțiunile unei firme cosmetice din Polonia, Torf Corporation.

Companiile vizate de noul fond vor trebui să genereze EBITDA (câștig înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării) între 2,5 și 10 mil. Euro, potrivit unquote. Noul vehicul de investiții regional al Resource Partners își va plasa capitalul strâns în 8 până la 12 investiții față de primul fond administrat, care a făcut 9 investiții.

Din primul fond regional administrat de către Resource Partners a fost făcută intrarea în România prin achiziția lanțului de centre de fitness World Class România. În februarie 2016, World Class România a anunțat că a cumpărat principalul său rival Club Sport Fitness Center MV SRL.

Ambii manageri de capital, Abris Capital Partners și Resource Partners, ridică astfel miza pe regiune prin strângerea unor fonduri de investiții cu capitalizări mai mari față de predecesoarele lor.

Mai mulți manageri regionali de capital privat sunt în curs de a strânge fonduri proaspete de la investitori pentru vehicule regionale de investiții.

România a înregistrat în noiembrie 2016 cea mai mare tranzacție locală realizată de către fonduri de investiții, după ce Enterprise Investors a anunțat vânzarea rețelei de magazine Profi pentru 533 mil. Euro în numerar către Mid Europa Partners, cele două părți fiind fonduri de investiții de talie regională, care acoperă piețele din Europa Centrală și de Est.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Avocați

Avocatii RTPR au asistat Grup Serban Holding la contractarea unei finantari de 73 mil. Euro de la un sindicat de banci

  Firma de avocatura RTPR a anuntat pe 24 decembrie 2024 ca a asistat Grup Serban Holding la contractarea unui credit sindicalizat de 73 mil. Euro pentru refinantarea datoriei existente si dezvoltarea activitatii. Finantarea a fost coordonata de catre BRD Groupe Société Générale si Banca Transi  Citeşte articolul integral