MIRSANU.RO

publicat la: 18.08.2016  19:43

EximBank împrumută pe 5 ani cu 15 mil. Euro pe Raiffeisen Leasing pentru finanțarea activității IMM-urilor

 

 

EximBank și Raiffeisen Leasing au încheiat ieri un acord de parteneriat în cadrul căruia banca aflat în portofoliul statului a acordat companiei un credit de 70 mil. Lei (circa 15,5 mil. Euro), potrivit unui comunicat de presă al EximBank.

Banii sunt destinați alocării de finanțări în lei pe termen scurt și mediu pentru activitatea curentă a clienților Raiffesisen Leasing din categoria  întreprinderilor mici și mijlocii.

Facilitatea a fost acordată pentru o perioadă de 60 de luni, cu o perioadă de utilizare de 12 luni, iar pentru a garanta creditul, dobânda şi comsioanele aferen­te, Raiffeisen Bank International, ac­ţionarul Raiffeisen Leasing, a emis o scrisoare de garanţie, cu o scadenţă de 30 de zile de la data de expirare a faci­lităţii. Totodată, a fost constituită o ipo­tecă asupra contului în lei al Raiffeisen Leasing deschis la EximBank.

”Anul acesta ne-am propus o adordare strategică mult mai dinamică pe segmentul întreprinderilor mici și mijlocii și de aceea încercăm să identificăm și să valorificăm toate oportunitățile care ne permit să distribuim cât mai multe fonduri către această importantă zonă a economiei. Parteneriatul cu Raiffeisen Leasing completează competențele EximBank, această colaborare permițându-ne o finanțare indirectă semnificativă a IMM-urilor în condiții de maximă eficiență”, afirmă Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

“Suntem bucuroși să încheiem acest parteneriat cu EximBank, care ne permite să sporim accesul la finanțare pentru IMM-uri, piesa centrală a agendei de creștere economică, printr-o nouă facilitate care completează foarte bine gama noastră de produse existente în lei. Este încă un demers pe care îl facem pentru susținerea dezvoltării pieței de leasing în moneda locală, pentru a oferi clienților o mai bună predictibilitate, siguranță și confort, prin reducerea considerabilă a riscului și a incertitudinii legate de o finanțare în monedă străină”, a declarat Felix Daniliuc, directorul general al Raiffeisen Leasing.

IMM-urile reprezintă una din principalele direcții de creditare ale EximBank, care a acordat în 2015 acestei categorii de firme produse în valoare de 478 mil. lei, ceea ce reprezintă o treime din vânzările totale ale băncii, arată raportul anual al instituției de credit.

EximBank SA a fost înființată în 1992 și are ca acționari statul român prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice cu 95,374%, SIF Oltenia cu 3,27%, SIF Muntenia cu 0,423%, în timp ce SIF Banat – Crișana, SIF Moldova și SIF Transilvania are fiecare o participație de 0,311%, conform datelor făcute publice de către bancă.

La nivelul pieței bancare locale, EximBank ocupa la 31 decembrie 2015 poziția 18 în rândul celor 32 de instituții de credit locale, cu o cotă de piață de 1%, arată raportul BNR pentru anul trecut.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Alexandra Popa, KPMG: Pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium la evaluare fata de tranzactiile M&A ceea ce de multe ori nu se intampla pe pietele de frontiera si emergente, unde se inverseaza structura din cauza lipsei de lichiditate. Decalajul la multiplii din tranzactiile M&A din Romania a devenit mult mai mic atat fata de regiune, cat si fata de piata de capital 

  “Fundamental, pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium fata de privati si fata de zona de M&A (fuziuni si achizitii), ceea ce de cele mai multe ori nu se intampla in zona pietelor de frontiera si emergente, unde cumva se inverseaza structura pentru ca, in primul si in primul rand  Citeşte articolul integral