MIRSANU.RO

publicat la: 10.12.2014  21:56

EximBank acordă un plafon de finanţare de 54 mil. lei către Romelectro pentru un contract de retehnologizare încheiat cu Transelectrica. Eximbank mizează pe finanțări noi de 1 mld. lei la finele acestui an

Șefii EximBank mizează pe finanțări noi de 1 mld. lei la finele acestui an. Banca are și un nou sediu din acest an. Sursă foto: EximBank.
 

EximBank a anunţat astăzi acordarea unui plafon de finanţare în valoare de 54 mil. lei (peste 12 mil. euro) către Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori de pe piaţa de energie, pentru derularea unui contract de retehnologizare încheiat cu Transelectrica. Valoarea contractului Romelectro încheiat cu compania de stat din sectorul de transport a electricității este de peste 29 mil. euro.

„Facilitatea structurată de bancă include atât o componentă de finanțare – care acoperă nevoile temporare de cash, cât și una de garantare – scrisori de garanție bancară pentru bună execuție și restituire avans, necesare Romelectro pentru proiectul retehnologizării unei stații electrice de transformare a Transelectrica”, explică reprezentanţii băncii.

”EximBank își respectă angajamentul ferm asumat de susținere a companiilor românești și, iată, continuă să-și extindă portofoliul de clienți prin încheierea acestui acord cu unul dintre liderii în servicii pentru industria energetică. Antreprenorii români, și în special cei care activează în domeniul energetic, vor găsi la EximBank întreaga disponibilitate mai ales că susținerea acestui sector rămâne o prioritate pentru bancă. EximBank va continua să acționeze pentru consolidarea industriei energetice româneşti într-o manieră viabilă economic şi care să ţină cont de orientările strategice ale României în regiune pe termen mediu şi lung”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

Romelectro a câștigat licitația organizată de transportatorul de electricitate Transelectrica pentru retehnologizarea staţiei electrice de 400/220/110/20 kV Bradu, un important nod în cadrul sistemului energetic naţional ce asigură conexiunile şi tranzitul de putere din zonele cu excedent de energie electrică, Muntenia şi Oltenia, către zonele deficitare din Transilvania. Valoarea contractului depășește 29 de mil. euro și se va derula pe o perioadă de patru ani.

”Câștigarea acestei licitații este încă o confirmare a faptului că Romelectro rămâne partenerul strategic local în proiecte de energie electrică, datorită valorilor pe care le promovează: competenţă și seriozitate. Acum că avem partener și EximBank, vorbim practic despre un proiect 100% românesc, toate cele trei părți implicate în proiect fiind entități cu capital autohton. Sperăm să continuăm colaborarea cu EximBank mai ales că ne-am propus să reconsiderăm piețele de export și să ne concentrăm atenția pe revenirea la lucrările în străinătate. Până în prezent, piața internă a oferit suficient spațiu pentru activitatea Romelectro, însă ne dorim să dezvoltăm business-ul și de aceea trebuie să ne reîndreptăm atenția spre piețe – precum Orientul Mijlociu (unde Romelectro a condus proiecte de succes), nordul Africii şi spaţiul de la Caucaz – Marea Caspică”, a declarat Viorel Gafiţa, Preşedinte Director General al Romelectro.

EximBank se axează pe trei tipuri de activitate – finanţare, garantare şi asigurare, în atenţia sa fiind companii cu profil de exportator şi IMM. Are în portofoliul de clienţi companii româneşti cu operaţiuni pe piaţa internă şi internaţională. Banca a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an un portofoliu de credite nete cu o valoare cu peste 33% mai mare decât cel înregistrat la 31 decembrie 2013.

Reprezentanţii Eximbank estimează finanţări noi de aproximativ 1 mld. lei (circa 227 mil. euro) la finalul acestui an.

Romelectro face parte alături de compania de consultanţă şi inginerie în sectorul energetic ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice), compania de construcţii utilitare pentru electricitate şi telecomunicaţii Electromontaj ”Carpaţi“ Sibiu şi producătorul de structuri metalice Celpi din grupul Romelectro.

Cele patru companii ale grupului au peste 1.500 de angajaţi, dintre care 700 sunt specializaţi în inginerie şi design. De numele ISPE se leagă lucrări de proiectare şi inginerie pentru aproximativ 15.000 MW putere instalată în centralele electrice convenţionale şi nucleare, reprezentând 90% din capacitatea totală instalată în România. Compania Romelectro, care deține ponderea cea mai mare în cadrul grupului, activează pe o piață care s-a restrâns semnificativ în ultimii ani, ca urmare a scăderii investițiilor în companiile energetice. Compania a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de circa 320 mil. lei (circa 72,4 mil. euro, calculat la cursul mediu de schimb de 4,419 lei la euro), cu 8% sub nivelul din anul anterior, şi cu un profit net de trei ori mai mare faţă de cel înregistrat la finele lui 2012.


Categorii: 


Cuvinte Cheie: 

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager at Oresa Industra, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager at Oresa Industra, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. She is a real estate professional with over 10 years of experience in the industry different areas of expertise: valuation and consultancy, capital markets transactions an  Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Adrian Netea, Investment Director at Morphosis Capital, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Adrian Netea, Investment Director at Morphosis Capital, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. He is an investment professional with 14 years of experience in private equity, M&A, business valuation, company strategy, financial modeling, and industry analysis. Adrian   Citeşte articolul integral