MIRSANU.RO

publicat la: 26.08.2014  20:10

Enel va finaliza vânzarea activelor sale din România până la sfârșitul anului

 

Conducerea companiei Enel a confirmat că va vinde activele sale din România până la sfârșitul anului, potrivit Bloomberg.

„Procesul (vânzarea activelor românești si a celor din Slovacia – n.r.) avansează într-un mod ordonat și structurat. Cred că procesul va putea fi încheiat până la sfârșitul anului”, a declarat Francesco Starace, CEO Enel, într-o conferinţă de presă la Rimini. Acesta a adăugat faptul că procesul de evaluare în mod corespunzător a activelor din România și Slovacia poate dura o bună perioadă de timp şi că licitaţiile vor veni mai târziu în acest an.

De asemenea, termenul pentru finalizarea tranzacţiei va rămâne cel fixat.

Enel a anunțat în luna iulie că a început procesul de vânzare a operațiunilor de distribuție și vânzare de energie în România și Slovacia, ca parte a unui program de a reduce costurile şi de a-şi consolida bilanțului, în conformitate cu Planul de Afaceri 2014-2018, potrivit Reuters Italia.

În România, procesul de vânzare implică participația de 64,4% din acțiunile distribuitorului de electricitate Enel Distribuție Muntenia SA și a companiei de furnizare Enel Energie Muntenia SA, pachetele de 51% din Enel Distribuție Banat SA, Enel Distribuție Dobrogea SA și Enel Energie SA, precum și pachetul de 100% din acțiunile companiei de servicii Enel România SRL, controlate prin intermediul vehiculului de investiții Enel Investment Holding BV, relatează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Companiile locale din portofoliul Enel au în administrare 91.000 de kilometri în regiunile în care operează, distribuind 14 TWh de electricitate pe an și cotă de piață de 34%. De asemenea, italienii au aici vânzări de aproximativ 9 TWh pe an către 2,6 milioane de clienți, din care 2,4 milioane sunt clienți rezidențiali, cu o cotă de piață de 20%, iar 0,2 milioane de clienți sunt companii, cu o cotă de piață de 38%, conform cifrelor făcute publice de către italieni. – citește ce afaceri au scos la vânzare italienii de la Enel în România.

În 2013, toate companiile Enel din România au înregistrat venituri consolidate de 1,118 miliarde de euro și câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 289 milioane de euro.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Analize

EY Parthenon: Tranzactiile de vanzare ale Carrefour Romania si Garanti BBVA Romania au propulsat primul trimestru din 2026 la o valoare – record a pietei locale “vizibile” de M&A de 2,2 mld. USD, de circa 14 ori mai mare comparativ cu T1 2025

  Semnarea tranzactiilor de exit ale Carrefour si BBVA de pe piata din Romania au propulsat piata de M&A din Romania catre o valoare – record a tranzactiilor cu valoarea comunicata in primul trimestru din 2026 de 2,2 mld. USD, de circa 14 ori mai mare fata de cea inregistrata in perioada similar  Citeşte articolul integral

Analize

Deloitte: Romania a fost in 2025 cea mai dinamica piata de fuziuni si achizitii din Europa Centrala si de Est si isi mentine locul secund in regiune dupa volum

  Numarul de tranzactii M&A din Romania a inregistrat o crestere anuala de 9% in 2025, peste ritmul inregistrat in celelalte piete din Europa Centrala si de Est, sustin consultantii Deloitte in cadrul unei analize realizate pe baza datelor platformei Mergermarket. Rata de crestere anuala inregi  Citeşte articolul integral