MIRSANU.RO

publicat la: 18.02.2026  15:11

Emisiunea de titluri de stat Fidelis a Ministerului Finantelor din ianuarie 2026 a atras 367 mil. Euro de la investitori. Cele mai mici subscrieri nu au atins 20 mil. Euro pe transa obligatiunilor emise in RON cu maturitatea la 4 ani la un cupon anual de 7,1% in timp ce peste 40% din intreaga emisiune Fidelis a mers catre titlurile de stat in euro pe 10 ani la un cupon anual de 6,2%

 

Ministerul Finantelor a listat pe 29 ianuarie 2026 emisiunea de titluri de stat Fidelis care a strans de la investitori 1,86 mld. RON (367,3 mil. Euro) la dobanzi anuale de la 6,45% la obligatiunile emise in RON pana la 6,2% la titlurile emise in euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Investitorii de retail au plasat in perioada 16 – 23 ianuarie 2026 un numar de 18.440 de ordine de subscriere, cu o valoare totala a investitiilor de 697,2 mil. RON si 229,96 mil. Euro (echivalentul a 1,17 mld. RON).

O cerere semnificativa s-a inregistrat pe scadenta de 2 ani in lei la o dobanda anuala de 6,45%, cu subscrieri de 309 mil. RON, precum si pe scadenta de 6 ani in RON la o dobanda de 7,50%, care a atras 188 mil. RON.

Cel mai putin interes din intreaga emisiune a fost din nou remarcat pe transa titlurilor de stat Fidelis emise in RON cu maturitatea la 4 ani, care la o dobanda anuala de 7,1% au atras abia 96,3 mil. RON (circa 19 mil. Euro), avand o pondere de numai 5% in ansamblul intregii emisiuni.

La capatul celalalt, emisiunea de titluri de stat in euro cu scadenta de 10 ani si la o dobanda anuala de 6,20% a atras peste 40% din intreaga emisiune Fidelis din ianuarie 2026, in conditiile in care investitorii au subscris 151,6 mil. Euro.

Scadentele de 3 si 5 ani au atras 40,6 mil. Euro, respectiv 37,70 mil. Euro, completand astfel dominatia titlurilor in Euro care au atras peste 62% din toti banii alocati de catre investitori emisiunii de titluri de stat Fidelis din ianuarie 2026.

Programul de vanzare de titluri de stat Fidelis a fost lansat in august 2020 si a strans de la investitorii de retail 63,97 mld. RON (circa 12,9 mld. Euro) prin intermediul celor 32 de emisiuni de pana acum.

Oferta primara de vanzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediata de catre sindicatul de intermediere format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comerciala Romana, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille si UniCredit Bank Romania, respectiv grupul de distributie format de catre Banca Transilvania si Libra Internet Bank.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Alexandra Popa, KPMG: Pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium la evaluare fata de tranzactiile M&A ceea ce de multe ori nu se intampla pe pietele de frontiera si emergente, unde se inverseaza structura din cauza lipsei de lichiditate. Decalajul la multiplii din tranzactiile M&A din Romania a devenit mult mai mic atat fata de regiune, cat si fata de piata de capital 

  “Fundamental, pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium fata de privati si fata de zona de M&A (fuziuni si achizitii), ceea ce de cele mai multe ori nu se intampla in zona pietelor de frontiera si emergente, unde cumva se inverseaza structura pentru ca, in primul si in primul rand  Citeşte articolul integral