MIRSANU.RO

publicat la: 28.02.2026  13:37

EBRD a aprobat o investitie de capital de pana la 40 mil. Euro pentru fondul regional de private equity CEECAT Fund III, a carui capitalizare – tinta este de 200 mil. Euro

 

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) a aprobat pe 25 februarie 2026 o investitie de capital de 40 mil. Euro pentru fondul regional de private equity CEECAT Fund III, a carui capitalizare – tinta se situeaza la 200 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

CEECAT Capital, un manager de private equity de talie regionala, strange bani de la investitori pentru noul sau fond de investitii CEECAT Fund III, care are in vizor preluarea de participatii in companii de pe piata din Romania si alte piete din regiune.

CEECAT Fund III se numara printre fondurile de investitii care au primit alocare de bani din programul PNRR dedicat sectorului de private equity si de venture capital.

Noul fond de private equity al CEECAT Capital va urmari sa realizeze investitii de capital si cvasicapital in IMM-uri aflate in faza de creștere si in companii cu capitalizare medie din Europa Centrala si de Est si Turcia.

Investitia de capital a institutiei financiare internationale este clasificata 100% ca fiind finantare <<verde>> pentru ca sprijina activitati care vizeaza atenuarea schimbarilor climatice, adaptarea la schimbarile climatice, obiective legate de natura si alte obiective de mediu, conform reprezentantilor EBRD.

Pe langa postura de investitor LP in fonduri administrate de catre CEECAT Capital, EBRD este si co-investitor alaturi de CEECAT Capital si alti investitori, cum este si exemplul recent al investitiei si apoi a exitului recent al consortiului de investitori financiari format din EBRD, Morphosis Capital si CEECAT Capital din afacerea antreprenoriala de retail La Cocos, a carui vanzare de pachet majoritar catre investitorul strategic german Schwarz – proprietarul retelelor de retail Lidl si Kaufland – tocmai a fost autorizata conditionat de catre Consiliul Concurentei.

Din portofoliul CEECAT Capital in Romania fac parte investitii precum La Cocos si Modulo.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Electrica cere aprobarea actionarilor pentru un program de emisiuni obligatiuni de pana la 1 mld. Euro in perioada 2026 – 2027

  Compania de energie Electrica SA, aflata sub controlul statului roman, cere actionarilor sai aprobarea unui program de emisiuni de obligatiuni pana la 1 mld. Euro pentru perioada 2026 – 2027, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Programul de obligatiuni es  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Enterprise Investors a facut prima achizitie directa in Romania din ultimii 10 ani. Managerul polonez de fonduri private equity a anuntat o investitie de pana la 20,4 mil. Euro pentru preluarea unui pachet minoritar in reteaua de centre de fitness 18GYM

  Managerul polonez de fonduri private equity Enterprise Investors a anuntat pe 6 martie 2026 ca va investi pana la 20,4 mil. Euro in achizitia unei participatii minoritare in reteaua antreprenoriala de centre de fitness 18GYM, in cadrul primei sale achizitii directe in Romania din 2016 pana acum, con  Citeşte articolul integral