Adrian Mîrșanu

publicat la: 04.12.2016  18:28

Dezvoltatorul imobiliar austriac S Immo AG împrumută 45 mil. Euro de la UniCredit pentru finanțarea proiectului de birouri The Mark din București

Macheta proiectului de birouri The Mark din București, aflat în curs de dezvoltare și prevăzut pentru finalizare în 2018. Sursă foto: S Immo AG.
 

UniCredit Bank Austria împrumută cu până la 45 mil. Euro dezvoltatorul imobiliar S Immo AG pentru a finanța construcția proiectului de birouri The Mark din București. Lucrările la această investiție au început în septembrie, iar valoarea totală de investiție se ridică la aproximativ 60 mil. Euro, conform datelor prezentate de către dezvoltator.

Compania de proiect Dual Construct SRL, aparținând S Immo a încheiat pe 19 octombrie un contract pentru o facilitate de construcție în valoare totală maximă de 39 mil. Euro în scopul finanțării parțiale sau refinanțării costurilor de proiect pe durata fazei întâi a proiectului. Ulterior, finanțarea cu destinație de facilitate de investiție ajunge la o valoare maximă totală de 45 mil. Euro în scopul înlocuirii facilității de construcție anterioare de maxim 39 mil. Euro, precum și înlocuirea sau rambursarea capitalului propriu, potrivit documentelor de finanțare.

Pentru finanțarea de la UniCredit Bank Austria AG, banca a pus ipotecă pe acțiunile companiei de proiect și a stabilit că plafonul maxim ce poate fi recuperat printr-o eventuală executare silită a ipotecii pe acțiunile companiei de proiect să fie de 54 mil. Euro, ceea ce înseamnă valoarea totală a garanțiilor puse ca și colateral pentru împrumut.

Dezvoltatorul austriac S Immo se așteaptă ca investiția în S Immo să fie finalizată în 2018, în urma căreia un nou imobil de birouri de circa 24.000 de metri pătrați să intre pe piața imobiliară din București. Construcția proiectului a început de acum trei luni și pleacă de la un nivel estimat al chiriei de circa 18,5 euro pe metru pătrat. Randamentul – țintă al investiției se situează în marja 8,5% până la 9,5%, conform unei prezentări recente realizate de S Immo, ceea ce reflectă așteptarea investitorului de a-și recupera costurile de dezvoltare din chiriile încasate într-o perioadă de sub 12 ani.

S Immo AG are în portofoliul local hotelul de patru stele Novotel de pe Calea Victoriei din București, respectiv complexul comercial și de birouri de la Sun Plaza, situat, de asemenea, în Capitală.

Până acum, S Immo a investit aproximativ 200 mil. euro pe piața locală, iar în toamna acestui an a dat un nou semnal de încredere prin anunțarea unor planuri de investiții în valoare de 75 mil. euro, care includ dezvoltarea proiectului de birouri The Mark și remodelarea centrului comercial Sun Plaza.

Dezvoltatorul cu capital austriac are operațiuni pe mai multe piețe imobiliare din Europa, în Austria, Germania, Europa Centrală și de Est, respectiv Europa de Sud – Est. În această regiune, S Immo AG dispune în România, Bulgaria și Croația de un portofoliu de spații de 295.300 metri pătrați, proprietățile fiind evaluate la o valoare contabilă de 395,9 mil. Euro.

S Immo AG are o politică prudentă de administrare a datoriilor, mizând pe un mix de finanțare ce combină credite bancare, obligațiuni și derivative. La 30 septembrie, S Immo AG înregistra un cost al finanțării de 3,07%, în timp ce dobânda medie la toate împrumuturile contractate pe termen lung se situa la 2,02%.

S Immo AG a raportat pentru primele nouă luni ale anului venituri de 147,1 mil. Euro, și un profit net consolidat de 119,8 mil. Euro, de patru ori mai mare față de nivelul înregistrat în perioada similară din 2015. Capitalizarea de piață a companiei era la finele ultimeli ședinte de tranzacționare de 642,4 mil. Euro pe bursa de la Viena la o cotație de 9,6 euro pe acțiune.

Principalii acționari ai S Immo AG sunt grupul bancar Erste, proprietarul BCR, și firma de asigurări Vienna Insurance Group, de asemenea activă pe piața de profil din România.

Piața de birouri a Bucureștiului este unul dintre segmentele de afaceri preferate de către investitori. Conform calculelor firmei de consultanță imobiliară JLL România, Bucureștiul a atras 48% din investițiile estimate la 340 mil. Euro în primul semestru al acestui an. Tranzacțiile realizate în perioada respectivă au vizat piața de retail, cu o pondere de 45% din valoarea totală a investițiilor, urmată de piața de birouri la mica distanță, cu o pondere de 38% în total piață.

Ultima achiziție majoră de profil a marcat în toamnă intrarea grupului ceh de investiții PPF în piața imobiliară locală prin preluarea proiectului Metropolis Center pentru 48 mil. Euro, conform datelor prezentate în premieră pe 29 august de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Interesul investitorilor pentru piața de birouri din București, demonstrat de achizițiile realizate în ultimii ani de către fondul de investiții Globalworth, GLL Real Estate, GTC sau PPF, este justificat de nivelul de rentabilitate al investiției mai ridicat față de alte piețe din regiune, precum Ungaria, Cehia sau Polonia.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Comunicate

Moment istoric: Romania emergenta. Piata de capital din Romania devine piata emergenta

  Moment istoric pentru piata de capital din Romania, care este inclusa, incepand cu 21 septembrie 2020, in indicii Pietelor Emergente ai furnizorului global de indici FTSE Russell. La 25 de ani de la redeschiderea bursei, Romania este primita intr-un univers investitional fara precedent: noi fonduri   Citeşte articolul integral

Comunicate

Societatea de avocati Ionescu si Asociatii deschide un nou sediu in Bucuresti

  Societatea de avocatura Ionescu si Asociatii va avea incepand de marti, 1 septembrie 2020, un nou sediu in Bucuresti, pe Strada Locotenent Aviator Radu Beller nr. 1, etaj 1 (intrarea din Calea Dorobanti nr. 182), pentru a veni astfel in sprijinul clientilor sai. Totodata, va ramane in functiune s  Citeşte articolul integral