MIRSANU.RO

publicat la: 31.10.2018  09:51

DCH International a renunțat la vânzarea Premium Porc către fondul de investiții Polaris ca urmare a efectelor virusului pestei porcine africane pe piața din România

 

Holdingul danez DCH International a anunțat, astăzi, că a renunțat la finalizarea tranzacției de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni al grupului de firme Premium Porc către fondul de investiții Polaris, potrivit unui comunicat de presă al vânzătorului remis jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

“După mai bine de un an s-au încheiat negocierile între fondul de investitii Polaris și holdingul danez DCH International referitoare la preluarea majorității în grupul de companii Premium Porc. Tranzacția nu se va mai finaliza, păstrându-se bineînțeles posibilitatea reluării discuțiilor într-un moment viitor oportun”, precizează reprezentanții DCH International.

Potrivit acestora, în luna iulie a acestui an, reprezentanții celor două părti conveniseră aprobarea cadrului contractual de efectuare a tranzacției. La scurt timp după aceasta, având în vedere contextul instabil generat de evoluția virusului pestei porcine africane în România și de impactul ulterior atât asupra pieței, cât și asupra derulării activității grupului, cumpărătorul a revenit cu o reevaluare a condițiilor de tranzacție.

Holdingul danez nu a acceptat noua propunere din partea Polaris și drept urmare ambele părți au convenit să oprească negocierile privind tranzacția.

“Dacă am fi avut cu adevărat nevoie de noi lichidități, situația ar fi fost diferită. Dar avem lichidități suficiente și putem crește și fără Polaris. Tranzacția ne-ar fi permis, însă, să creștem mai repede”, declară Torben Svejgaard, președintele consiliului director DCH International.

Presa daneză a scris pe 22 octombrie 2017 că fondul de investiții Polaris a înaintat o ofertă preliminară, iar prețul de achiziție ar putea ajunge la 1 mld. de coroane daneze (circa 134 mil. euro) și că pe lângă Polaris și fondul de investiții britanic ADM Capital a fost interesat de achiziția DCH International.

Întrebat de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO despre oferta de preluare a DCH International de către Polaris, Lars Drescher a precizat într-un articol publicat pe 7 decembrie 2017: “Vă pot confirma (că există o astfel de ofertă – n.r.). Lucrurile sunt încă în derulare și vrem să fim cât mai discreți până când vom ajunge la o tranzacție. Nu este încă o tranzacție“.

Polaris este un manager de capital privat care a strâns de la investitori peste 1 mld. euro din 1998 până acum în patru fonduri de investiții. Cu sediul în Copenhaga (Danemarca), Polaris este concentrat pe investiții în piețele din nordul Europei.

DCH International este al doilea jucător în sectorul local al fermelor de creștere a porcilor, după Smithfield, aflat în portofoliul grupului chinez WH Group Limited.

Proprietarul danez al Premium Porc estimează pentru acest an o producție de porcine de 500.000 de capete, cu peste 100.000 de capete mai mare față de anul 2017.

DCH International este un holding danez constituit în anul 2001 de către fermieri și companii din Danemarca si Canada. Din anul 2006, holdingul deține în România grupul Premium Porc, grup sub umbrela căruia activează 9 companii cu activitate integrate în agro-business acoperind producția de cereale, furaje și porcine.

Compania Premium Porc SRL a realizat în 2017 venituri totale de 192 mil. lei (42 mil. euro) și un profit net de 84,7 mil. lei (18,6 mil. euro) la un număr de 65 de angajați, potrivit ultimului bilanț anual.

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat din 2017 până acum câteva tranzacții, care au picat din diferite motive. Astfel, Dedeman a renunțat în vara lui 2017 la achiziția proiectului de birouri AFI din București, după ce semnase inițial achiziția activelor evaluate la circa 164 mil. euro. De asemenea, achiziția Banca Românească de către grupul ungar OTP, semnată anul trecut, a fost respinsă de către BNR. În acest an, grupul austriac Wienerberger a anunțat că renunță la achiziția producătorului de cărămizi Brikston Iași, pe fondul unei analize prelungite a Consiliului Concurenței asupra impactului în sectorul producției de cărămizi, unde deja Wienerberger deține poziția de lider și o cotă de piață consistentă, obținută pe fondul creșterii organice, precum și a achiziției de active.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Horia Braun – Erdei, CEO Erste Asset Management Romania, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Horia Braun-Erdei, General Manager and President of the Board of Directors of Erste Asset Management Romania, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. Erste Asset Management Romania is part of Erste Group and is the largest asset management company in Romania, having over 5.5   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Cristian Nacu, Senior Country Officer at International Finance Corporation, speaker of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024

  Cristian Nacu,  Senior Country Officer of International Finance Corporation, is one of the speakers of THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2024. Romanian born and educated, with more than 25 years of experience in private equity, investment banking and privatization, Cristian Nacu is one of the most ex  Citeşte articolul integral