CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, a încheiat de la începutul anului acorduri de împrumut în valoare de circa 117 mil. Euro. Banii au avut ca destinație dezvoltarea de proiecte și finanțarea de achiziții pe piața imobiliară, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.
Investitorul imobiliar a contractat aceste împrumuturi de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), BCR, Banca Transilvania, Alpha Bank și Bancpost. Valoarea raportată de 117 mil. Euro nu cuprinde refinanțările, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții CTP.
Indicatorul loan-to-value (LTV) corespunzător CTP România, care reprezintă raportul dintre valoarea creditelor şi cea a garanţiilor constituite de un investitor, se situează în acest moment la 65%.
Portofoliul de spații din România al companiei a crescut în 2017 cu 73%, ajungând la peste 700.000 metri pătrați și la o valoare de piață de 364 mil. Euro, afirmă reprezentanții CTP.
“Cu siguranță că 2017 este cel mai bun an pe care l-am traversat până în prezent. Stocul de spații logistice și industriale pe care îl deținem în România a depășit 700.000 metri pătrați, am investit conform planului în CTPark Bucharest West, care este gândit să devină cel mai mare parc logistic din Europa de Est și am făcut achiziții importante în zone cheie din apropierea Bucureștiului și din România. În viitor vom continua să construim masiv, în funcție de cererile din piață și de nevoile clienților noștri, dar avem în plan și câteva dezvoltări speculative”, a declarat Ana Dumitrache, Co-Country Head al CTP România.
Ana Dumitrache a venit în urmă cu un an la conducerea operațiunilor locale ale CTP de la BCR, unde anterior se ocupa de portofoliul de finanțări imobiliare.
Pentru CTP, 2017 este anul cu cel mai accelerat ritm de dezvoltare, cu o suprafață închiriabilă construită și livrată până la sfârșitul anului care se situează la aproximativ 180.000 metri pătrați, iar circa 300.000 metri pătrați sunt în construcție, cu date de finalizare estimate pentru prima jumătate a anului viitor.
În acest an, investitorul imobiliar a făcut mai multe investiții în noi construcții și achiziții de parcuri industriale, atât în apropierea capitalei, cât și în țară. Acestea au consolidat poziția CTP de cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, la nivel național.
CTP a raportat de la începutul anului că a cumpărat patru proiecte de pe piața imobiliară.
Astfel, CTP a cumpărat două parcuri logistice cu o suprafață închiriabilă cumulată de 37.000 metri pătrați, situate în vestul țării, în apropierea localităților Ineu și Salonta, de la compania slovacă IPEC Group într-o tranzacție de 18 mil. Euro. De asemenea, CTP a achiziționat proiectul Phoenix, parte din CTPark Bucharest, situat pe centura Capitalei, cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 21.000 metri pătrați. Cea mai recentă achiziție este Chitila Logistic Park (CLP), situat în apropierea Bucureștiului, care are 45.000 metri pătrați suprafață închiriabilă și 48.000 metri pătrați teren destinat dezvoltărilor ulterioare într-o tranzacție de 17,3 mil. Euro.
De asemenea, compania a început construcția a două clădiri cu o suprafață de 100.000 metri pătrați în CTPark Bucharest West, care vor fi finalizate în primul trimestru, respectiv al doilea trimestru al anului viitor. CTP a început și construcția a 32.000 metri pătrați, cu termen de finalizare în luna decembrie 2017 în CTPark Timișoara. La Cluj, CTP a investit în achiziția terenului pe care vor fi dezvoltați 29.000 metri pătrați suprafață brută închiriabilă, sub denumirea CTPark Cluj II. Noul parc va fi finalizat în două etape, în cursul anului 2018.
În prezent, rata de neocupare a spațiilor care sunt gata pentru a fi predate potențialilor chiriași este de sub 3%, iar 2017 a marcat încheierea unor contracte de închiriere cu o serie de clienți strategici, în 7 parcuri din București și din țară. O parte dintre aceștia se afla la primul parteneriat cu CTP, iar restul sunt clienți existenți care si-au extins activitatea in depozite mai mari, odată cu dezvoltarea afacerilor.
Pentru anul 2018 este prevăzută construirea a aproximativ 200.000 metri pătrați în CTPark Bucharest West și circa 290.000 metri pătrați în localități ca Pitești, Cluj, Turda și Chitila.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 metri suprafață închiriabilă situați în zece orașe – Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.
Pe piața spațiilor logistice și industrial, alți investitori cu expuneri importante la nivel local sunt jucători precum fondul american de investiții Blackstone și P3, iar Globalworth, cel mai puternic investitor pe segmentul spațiilor de birouri, își extinde portofoliul local și la nivelul acestei clase de active.
Randamentele investițiilor pe piața spațiilor de logistică din București în medie la 8,75%, peste Varșovia cu 6,5%, Budapesta cu 8% și Praga cu 6,25%, potrivit unui raport al Colliers pentru prima jumătate a anului.