MIRSANU.RO

publicat la: 10.11.2016  23:59

Consiliul Concurenței a aprobat achiziția casei de comerț cu energie Repower România de către MET Holding

Sursă grafic : ANRE.
 

Consiliul Concurenţei a anunțat, astăzi, că a autorizat tranzacţia prin care MET Holding AG împreună cu filiala sa din România, MET Romania Energy Trade SRL, preia Repower Furnizare România SRL.

KPMG a fost consultantul financiar exclusiv al lui Repower AG la vânzarea subsidiarei din România către MET Group. De cealaltă parte, MET Group a lucrat cu BT Capital Partners la achiziția operațiunilor locale ale Repower.

Tranzacția de exit a Repower a fost anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 16 februarie.

Met Holding AG, Elveţia, compania mamă agrupului MET, este prezentă în zece state europene, cu aproape 400 de angajați permanenți în Austria, Croația, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Elveția, Turcia și Marea Britanie. Grupul MET desfăşoară activităţi comerciale în domeniul gazelor naturale, energiei electrice, petrolului, GPL.  Filiala sa din România, MET Romania Energy Trade SRL este activă pe piețele concurențiale de furnizare a gazelor naturale și energiei electrice.

Cumpărătorul MET Group este controlat în proporție de 40% de către grupul petrolier ungar MOL, alte acționari importanți fiind Benjamin Lakatos (24,67%), Ilya Trubnikov (12,665%), Gyorgy Nagy (12,665%) și Istvan Garancsi (10%). Grupul petrolier MOL este unul dintre cei mai mari jucători din piața distribuției de carburanți, cu afaceri de aproximativ un miliard de euro.

Repower Furnizare România SRL este o companie activă pe piața concurențială a furnizării de energie electrică din România.

Ca urmare a tranzacției, MET Group va intra în categoria primilor zece furnizori de energie electrică pentru clienții finali. Repower Furnizare România deținea o cotă de piață de 2,85% din furnizarea de energie electrică la clienții finali în intervalul ianuarie – martie 2016, conform datelor făcute publice de către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Conform aceleiași surse, Repower Furnizare România avea în perioada raportată o cotă de piață de 4,13% din cantitatea furnizată de electricitate în intervalul ianuarie – martie 2016, pe o piață dominată de Electrica Furnizare (16,45%), Tinmar Energy (8,14%), E.ON Energie România (7,38%), Transenergo Com (5,6%), CEZ Vânzare (5,03%) și Enel Energie (4,45%)

Grupul elvețian Repower a anunțat în luna iulie vânzarea afacerii sale din România către grupul MET Group, cu sediul la Zug (Elveția) și controlat de către investitori din Ungaria.

Ca urmare a tranzacției, MET Group va intra în categoria primilor zece furnizori de energie electrică pentru clienții finali.

MET România Energy Trade a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 29 mil euro, o pierdere de 0,8 milioane euro și un număr de 12 salariați.

Repower are două companii locale – Repower Furnizare România SRL, care a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 114,6 mil. euro și cu pierderi de aproape 3 mil. euro, respectiv Repower România Vânzări SRL, care a raportat pentri 2015 o cifră de afaceri de 15,2 mil. euro și pierderi de circa 15.000 euro.

Comerțul cu energie tinde să devină scena unor tranzacții de consolidare a pieței, în contextul în care activează pe lângă jucătorii mari din piața de energie – Electrica, CEZ, E.ON, Enel, Tinmar – și mulți furnizori mici, care sunt sub presiunea unor tarife mici de vânzare a energiei, dar și a unor grupuri puternice dornice să câștige rapid cotă de piață în sector, așa cum este cazul RCS & RDS, care are deja 4% din comerțul local cu energie.

În acest context, consultanții Deloitte au primit mandat de vânzare pentru un pachet de până la 100% din acțiunile afacerii Arelco, casă de comerț cu energie și gaze, cu o cotă de piață de 4% pe piața concurențială a furnizării de electricitate. Tranzacția de vânzare a Arelco, companie cu cifră de afaceri de 163 mil. euro în 2015, poartă numele de cod Mayer și a ajuns luna trecută în atenția investitorilor.

Printre acționarii Arelco se află Robert Neagoe, care a deținut poziția de șef al Direcției juridice în cadrul OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie) în perioada privatizărilor Petrom, Distrigaz Nord și Sud, filiale ale Electrica derulate în perioada 2004 – 2005. Robert Neagoe a fost implicat în dosarul privatizărilor strategice din energie, unde calitatea sa a fost schimbată din inculpat în martor, în acest dosar fiind condamnați, printre alții, foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy, fostul consilier al lui Dan Ioan Popescu și fost adjunct al șefului OPSPI, Dorinel Mucea, precum și bancheri de investiții ai Credit Suisse First Boston, care a asigurat consultanța statului român la privatizare.

Robert Neagoe deține 5% din acțiunile Arelco Power și apare în calitate de creditor cu suma de 602.971 lei către companie în declarația de avere din 15 iunie a soției sale, Mona Lisa Neagoe, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Restul acțiunilor aparțin unei firme de tip off – shore.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral