MIRSANU.RO

publicat la: 22.11.2016  13:06

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Affidea preia lanțul de clinici Hiperdia

 

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Affidea Diagnostics BV preia Harkstede Holding BV şi, indirect, Hiperdia SA, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.

”Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice”, potrivit sursei citate.

Atât grupul Affidea Diagnostics cât şi Hiperdia sunt active în România în sectorul serviciilor medicale şi operează centre medicale care furnizează, în special, servicii de imagistică, consultaţii medicale şi servicii de laborator.

Affidea a anunțat pe 26 octombrie semnarea tranzacției de preluare a Hiperdia, afacere aflată în portofoliului fondului american de investiții Bedminster Capital.

Compania, aflată în portofoliul grupului de investiții Waypoint Capital patronat de către familia elvețiană de origine italiană Bertarelli, a arătat recent un apetit puternic pentru achiziții. Affidea a devenit vizibil implicată în ultimul an în lupta de consolidare a pieței de profil, unde principalii jucători sunt MedLife și Regina Maria. În iulie 2015, Affidea a cumpărat trei centre de imagistică SANMED în Oltenia, iar în septembrie 2015 a achiziționat o rețea de 4 centre Phoenix.

În România, Affidea este prezentă pe piaţa serviciilor medicale de 14 ani și operează o rețea de 17 centre medicale, prin care oferă o gamă largă de servicii de imagistică medicală de înaltă performanţă, medicină nucleară, alături de analize de laborator şi consultaţii clinice.

Affidea România a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 45,1 mil. Lei (10,1 mil. Euro) și o pierdere de 7,5 mil. Lei (1,7 mil. Euro) la un personal format din 161 de angajați.

Compania Hiperdia a fost înfiinţată în anul 1997 şi oferă servicii de imagistică medicală de înaltă performanţă, analize de laborator şi consultaţii clinice în cele 23 de centre medicale ce îşi desfăşoară activitatea în 12 judeţe din România.

Bedminster Capital a preluat în 2007 un pachet de 65% din acțiunile Hiperdia în cadrul unei tranzacții estimate de surse din piață la aproximativ 15 mil.Euro, care a inclus și o majorare de capital. Achiziția managerului cu capital de risc s-a realizat prin intermediul fondului de investiții Southeast Europe Equity Fund II (SEEF II), administrat de către Bedminster Capital Management.

Față de momentul achiziției, afacerile Hiperdia au crescut de trei ori. În mandatul Bedminster Capital, Hiperdia a cumpărat în 2008 Pro Life, care opera două centre de imagistică în București.
Pentru 2015, Hiperdia a raportat o cifră de afaceri de 77 mil.Lei (peste 17 mil.Euro) și un profit net de 7,9 mil.Lei (1,8 mil.Euro) la un personal format din 368 de angajați.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Alexandra Popa, KPMG: Pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium la evaluare fata de tranzactiile M&A ceea ce de multe ori nu se intampla pe pietele de frontiera si emergente, unde se inverseaza structura din cauza lipsei de lichiditate. Decalajul la multiplii din tranzactiile M&A din Romania a devenit mult mai mic atat fata de regiune, cat si fata de piata de capital 

  “Fundamental, pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium fata de privati si fata de zona de M&A (fuziuni si achizitii), ceea ce de cele mai multe ori nu se intampla in zona pietelor de frontiera si emergente, unde cumva se inverseaza structura pentru ca, in primul si in primul rand  Citeşte articolul integral