Consiliul Concurenței a aprobat vânzarea unui portofoliu de credite și bunuri imobile al Volksbank România către un grup format din fondul de investiții Ana Cap, gigantul bancar german Deutsche Bank, fondul de investiții HIG Capital și APS Fund Alpha uzavreny investicni fond.
Tranzacția vizează unul dintre cele mai mari portofolii de credite vândute până acum pe piața românească, estimat de surse din piață în jurul a jumătate de miliard de euro.
Vânzarea s-a făcut la un discount de peste 80%, susțin surse din piață. Volksbank nu a făcut până acum publică valoarea pachetului de finanțări scoase din bilanțul propriu și transferate către consorțiul de patru investitori.
Achiziția portofoliului de credite Volksbank și a imobilelor aferente s-a făcut prin intermediul a două vehicule investiționale, Rabon Credit Solutions România și Asset Leasing IFN, conform deciziei Consiliului Concurenței din 12 iunie. Partea de portofoliu constituită din credite neperformante care nu sunt încadrate la categorie pierdere vor fi preluate de Asset Leasing, în condițiile în care în situația în care vor trece la categoria pierderi, ele urmează să fie transferate de la Asset Leasing către Rabon Credit Solutions România.
Transferul vizează portofoliul de credite și bunuri imobile obținute de Volksbank ca urmare a executării silite desfășurate în perioada 30 septembrie 2013 până la data finalizării tranzacției.
Rabon Credit Solutions România este un vehicul investițional înființat în anul 2010, fiind deținut integral de fundația olandeză Stichting Callisto Finance. Rabon Credit Solutions România cumpără credite ce se încadreaza în categoria pierdere. Creditele declarate ca pierdere sunt declarate creanțe și intră pe piața serviciilor de colectare de creanțe, unde unul dintre cei patru investitori, și anume grupul APS, este deja prezent. Tot Rabon se va ocupa și de preluarea imobilelor aferente împrumuturilor.
În ceea ce privește celălalt vehicul implicat în preluarea portofoliului Volksbank, Asset Leasing IFN achiziționează creditele neperformante din portofoliul Volksbank. Asset Leasing IFN este o instituție financiară nebancară, având ca acționar majoritar compania Serragis Loan Management care deține 99,97 % din acțiunile companiei. Restul acțiunilor sunt deținute de Asset Portofolio Servicing România. Compania activează în domeniul serviciilor de leasing, fiind specializată în leasingul financiar și face parte din grupul APS Fund Alpha uzavreny investicni fond. În cadrul tranzacției, Asset Leasing preia creditele neperformante care nu sunt înregistrate ca pierdere, iar împrumuturile respective rămân pe piața serviciilor de creditare bancară, unde de asemenea APS este activă deja.
Prețul plătit de Volksbank de către cei patru investitori va fi plătit prin intermediul unui vehicul de investiții numit Volga Investments Limited.
Tranzacția a fost notificată Consiliului Concurenței pe 24 aprilie.
Volksbank România, subsidiară a grupului bancar austriac Volksbank, este în acest moment în curs de vânzare, o tranzacție fiind așteptată să se finalizeze în acest sens până anul viitor.
Banca intrată pe piața locală în anul 2000 a înregistrat pierderi serioase de pe urma expunerii uriașe pe segmentul creditelor ipotecare, criza prinzând pe picior greșit Volksbank România. Ulterior, pe lângă schimbările de management, austriecii au încercat să vândă banca locală la pachet cu alte operațiuni, dar nu au reușit datorită pierderilor înregistrate. În ultimii ani, banca a trecut la o campanie de curățire a bilanțului de creditele neperformante din portofoliu.
Volksbank România a raportat pentru anul trecut o pierdere de 104 milioane euro, redusă aproape la jumătate față de anul anterior. Volksbank România este deținută în proporție de 99,99% printr-un vehicul special creat, în care banca – mamă Volksbank AG are 51%, Banque Populaire Caisse d’Epargne – 24,5%, DZ Bank – 16,4%, iar WGZ Bank – 8,1%.
Din cei patru cumpărători, fondul de investiții Ana Cap este unul dintre primii investitori specializați care au apărut după declanșarea crizei pe piața românească în căutare nu doar de portofolii, ci chiar de bănci cu astfel de probleme. În urmă cu trei ani, fondul avea discuții avansate pentru preluarea Băncii Carpatica. Toți cei patru investitori au experiență în administrarea unor astfel de portofolii de credite.
Pe piața locală, în ultimii ani au avut loc mai multe tranzacții de vânzare de portofolii de credite neperformante, în special pe segmentul creditelor ipotecare, în care au fost implicate bănci locale.
Anul trecut, piața bancară a înregistrat două tranzacții majore în urma cărora Raiffeisen a preluat un portofoliu de credite de la Citibank, iar UniCredit Țiriac a cumpărat portofolii de credite de la RBS Bank România. În acest moment, sunt în curs de desfășurare mai multe tranzacții de vânzare de bănci locale, pe această listă figurând Volksbank, Millennium sau Carpatica.