MIRSANU.RO

publicat la: 13.04.2017  02:20

Cătălin Neagu

 

Carieră

Poziție în companie     Director General, fondator și acționar minoritar al Top Factoring, în perioada începând din martie 2006 până în prezent

Acționar majoritar în compania de acordare de credite rapide Telecredit, companie pe care a fondat-o în 2014

Account Manager la KSI Kasolvenzia România (actuala EOS KSI România), în perioada iulie 2002 – februarie 2006

Inspector financiar la Ministerul Finanțelor Publice, în perioada ianuarie 1999 – august 2001

Marketing Officer la Ana Group, în perioada ianuarie 1998 – ianuarie 1999

Studii

Academia de Studii Economice București, Facultatea de Management în perioada 1992 – 1997

Universitatea Română de Științe și Arte „Gheorghe Cristea”, Facultatea de Drept în perioada 2006 – 2009

Cursuri de specializare în credit, risc, leadership, abilități de management, management aplicat în perioada începând din 2002 până în prezent

Limbi de lucru  Română, Engleză

Cătălin – Fenelon Neagu are 44 de ani și lucrează din martie 2006 la compania de colectare a creanțelor Top Factoring, unde în acest moment deține poziția de director general. Neagu este fondatorul companiei, iar în anul 2007 fondul de investiții Reconstruction Capital II, administrat de către New Europe Capital, a preluat controlul afacerii după o investiție de 3 mil. Euro. Cătălin Neagu a rămas după intrarea fondului de investiții condus de către Ion Florescu cu un pachet de 7,69% din acțiunile companiei.

În anul 2014, Cătălin Neagu înființează o nouă afacere, Telecredit, specializată în acordarea de credite rapide cu valori de până la 2000 lei.

În martie 2017, Cătălin Neagu a semnat contractul de vânzare al Top Factoring în cadrul unei tranzacții de exit atât a sa, cât și a fondului de investiții RC2, grupul suedez Intrum Justitia anunțând pe 3 aprilie achiziția a 100% din acțiunile Top Factoring și a unui portofoliu de credite neperformante administrat de către Glasro, un vehicul de investiții al RC2, pentru un preț de 15 mil. Euro.

Pentru vânzarea pachetului său de 7,69% din Top Factoring, Neagu va încasa 1,15 mil. Euro de la Intrum Justitia la finalizarea tranzacției, programată să aibă loc în trimestrul al doilea, mai precis în luna aprilie.

Neagu va conduce mai departe Top Factoring, având în față un mandat de patru noi la șefia viitoarei subsidiare locale a Intrum Justitia, lider european în sectorul administrării datoriilor.

În paralel, Cătălin – Fenelon Neagu a semnat tot în luna martie vânzarea pachetului majoritar al Telecredit către fondul de investiții RC2, asociatul său timp de 10 ani în afacerea Top Factoring.

Glasro Holding Limited, subsidiară a fondului de investiții  Reconstruction Capital II, cumpără un pachet de 74,5% din compania de credite de consum Telecredit IFN, controlată de către Cătălin Neagu, fondatorul și directorul general al Top Factoring, împreună cu soția sa.

Prețul de achiziție este de 2,67 mil. Euro ceea ce evaluează pachetul de 100% din acțiuni al Telecredit la 3,6 mil. euro. De asemenea, Glasro s-a angajat la o majorare de capital de 0,15 mil. Euro în Telecredit, ajungând astfel la o deținere de 80%.

În cadrul tranzacției, fondul de investiții Reconstruction Capital II l-a împrumutat pe Cătălin Neagu, care împreună cu soția sa au 100% din acțiunile Telecredit, cu 0,15 mil. Euro, împrumut fără dobândă, pentru a majora capitalul Telecredit. Împrumutul va fi rambursat din sumele încasate de Neagu din vânzarea Telecredit.

Familia Neagu va obține astfel o sumă netă de aproximativ 2,52 mil. Euro din vânzarea Telecredit. Adriana Neagu va rămâne cu o deținere de aproximativ 1,5%, iar Cătălin Neagu cu 18,5% din Telecredit în urma achiziției realizate de către fondul RC2.

Cătălin Neagu și-a început cariera în anul 1998 pe poziția de Marketing Officer în cadrul grupului Ana, controlat de omul de afaceri George Copos. Ulterior, în perioada 1999 – 2001, a trecut ca inspector financiar în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

În 2002, a intrat în sectorul privat al colectării creanțelor la compania cu servicii specializate KSI Kasolveniza România (acum EOS KSI România), unde a lucrat până în februarie 2006, când a decis să pornească pe cont propriu afacerea Top Factoring.

Limbile sale de lucru sunt româna și engleza.

Cătălin Neagu și-a făcut studiile la Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București în perioada 1992 – 1997. În perioada 2006 – 2009, acesta a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Române de Științe și Arte „Gheorghe Cristea”.

 


Categorii: 


Cuvinte Cheie: 

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral