Managerul de capital regional BlackPeak Capital a anuntat ca are in plan sa investeasca pana la 40 mil. Euro pe piata din Romania, adica aproximativ o treime din capitalul fondului de investitii Southeast Europe Growth Equity Fund, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Fondul de investitii domiciliat la Luxemburg a finalizat in 2022 strangerea de capital de la investitori, ajungand la o capitalizare de 126 mil. Euro. Dupa preluarea unui pachet minoritar de actiuni in 2021 la Verdino Green Foods, singura companie locala aflata in portofoliul actual al BlackPeak Capital, managerul regional de capital privat se apropie de o noua achizitie in Romania.
„Vom avea o noua achizitie, in Romania”, a spus antreprenorul bulgar Svetlozar Dimitrov, CEO si fondator al euShipments, companie aflata in portofoliul BlackPeak Capital, care a adaugat ca aceasta urmeaza sa fie materializata in perioada imediat urmatoare a acestui an.
euShipments, cu sediul la Ruse situat la granita bulgaro – romana, este o companie care activeaza in regiune ca un integrator de servicii logistice pentru retailerii din comertul electronic.
„Suntem angajati sa producem un impact semnificativ pozitiv economic, social si de mediu in regiune”, a spus Virgil Chitu, noul director pentru Romania al BlackPeak Capital. „Cu planuri de a investi tichete de 5 – 15 mil. Euro in companii cu crestere rapida din Romania si din regiune, suntem incantati sa fim parte ai acestui ecosistem dinamic si sa ajutam la o crestere sustenabila”, a spus Virgil Chitu. Acesta a lucrat ca bancher de investitii in biroul din Londra al gigantului financiar american Citi si fost angajat de catre BlackPeak Capital la capatul unui proces de head-hunting desfasurat de catre firma de consultanta Pedersen & Partners, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Anterior, pozitia de director pentru Romania al BlackPeak Capital a fost ocupata de catre Dorian Macovei, care insa in 2022 a facut pasul catre postul de CFO al companiei de portofoliu Verdino Green Foods.
Declaratiile reprezentantilor managerului regional de private equity au fost facute in cadrul unui eveniment organizat la Bucuresti de catre BlackPeak Capital, la care au fost invitati pe langa antreprenori si executivi ai unor companii din portofoliu precum Verdino Green Foods (Romania), euShipments (Bulgaria), Geneplanet (Slovenia), si investitori de capital de tip LP precum EBRD, BCR Pensii sau investitori institutionali din Bulgaria. De asemenea, la eveniment au fost prezenti si reprezentanti ai unor firme de consultanta financiara si de taxe, firme de avocatura, firme de head hunting, antreprenori si investitori locali, respectiv alti exponenti ai mediului de afaceri local.
Ivailo Gospodinov, Managing Partner al BlackPeak Capital, spunea in decembrie 2022 la evenimentul MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT ca fondul de investitii regional se uita in Romania la un pipeline de 2 – 3 tranzactii in sectoare diferite – servicii medicale, servicii si FMCG, anuntand ca nivelul de investitii la nivel local ar putea ajunge la 30 mil. Euro in interval de un an si jumatate – doi ani.
Noile declaratii ale managementului BlackPeak Capital indica o crestere de miza pentru Romania, cea mai mare piata din geografia de investitii a managerului bulgar de capital privat care activeaza si in Bulgaria, Serbia, Croatia si Slovenia.
Recent, managerul polonez de capital privat Resource Partners anunta in aprilie 2023 ca Romania este o piata principala pentru noul fond de investitii regional, care este pregatit sa investeasca pana la 50 mil. Euro din capitalul de 150 mil. Euro disponibil pentru noua platforma de investitii. Mai mult, Resource Partners, care si-a facut exitul din Romania in 2022 dupa vanzarea singurei companii locale din portofoliu – World Class Romania, a plusat sustinand ca poate investi alaturi de co – investitori pana la 100 mil. Euro in companii locale.
Mesaje de interes pentru achizitii de participatii in companii din Romania care au nevoie de capital de crestere au venit anterior si din partea altor manageri regionali de capital privat precum Enterprise Investors, Innova Capital, Accession Capital Partners, care sunt in fundraising pentru noi fonduri de private equity de peste 300 mil. Euro fiecare. Pe langa acestia, si Abris Capital Partners se pregateste sa stranga bani pentru un nou fond regional, iar manageri locali de capital precum Morphosis Capital strang bani pentru un nou fond, cu care au anuntat anterior ca vor aborda si investitii in regiune.
Romania beneficiaza aici de pozitia sa de a doua piata ca marime din spatiul Europei Centrale si de Est (CEE), de o rata de crestere economica anuala mai mare comparativ cu alte economii din regiune, precum si de o stabilitate politica si economica fata de alte jurisdictii.
Fondul de private equity Southeast Europe Growth Equity Fund (BCP II) are printre investitori EIF, EBRD, IFC, Erste Asset Management, BCR Pensii, precum si alte tipuri de investitori din regiune.
IFC a aprobat un angajament de capital de 35,76 mil. USD in noul fond regional de private equity al BlackPeak Capital, iar BCR Pensii are un angajament de capital de 8 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
BlackPeak Capital este interesata de tranzactii in sectoare precum IT si tehnologie, farma si servicii medicale, sectoare de consum, industrie alimentara si retail.
Orizontul de exit al BlackPeak Capital este de 4 pana la 7 ani.
Tichetul de tranzactie urmarit de catre BlackPeak Capital in Romania, de 5 – 15 mil. Euro capital investit per achizitie, este unul tipic pentru piata locala, aici fiind inregistrate numeroase tranzactii avand in vedere si interesul unei game largi de investitori – de la fonduri de private equity locale de talia Morphosis Capital, Black Sea Fund, a unor platforme de investitii ever green precum Oresa sau ROCA Investments, a unor structuri de tipul family office precum cel al familiei fondatorilor Dedeman pana la fonduri de private equity cu focus regional de talia Resource Partners, Innova Capital sau Abris Capital Partners.
Equity. Debt. Capital markets.
Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 25 mai MIRSANU IPO CHALLENGE 2023, a doua editie a unui eveniment de continut concentrat asupra tranzactiilor IPO, a emisiunilor de obligatiuni si a tendintelor care preocupa investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital in ansamblu.Detalii aici despre eveniment.