MIRSANU.RO

publicat la: 30.08.2016  22:26

Bancherii de investiții independenți de la Filipescu Vișa trec sub „umbrela” Deloitte pentru a reveni în marile tranzacții locale. Ioana Filipescu preia conducerea echipei de Fuziuni și Achiziții și poziția de partener în cadrul firmei locale a Big Four, iar Florin Vișa vine pe poziția de director Corporate Finance la Deloitte România

Ioana Filipescu (dreapta) și Florin Vișa (stânga), fondatorii Filipescu Vișa Financial Advisors. Sursă foto: Deloitte. Prelucrare grafică: MIRSANU.RO.
 

Deloitte România a anunțat, astăzi, preluarea Filipescu Vișa, una dintre cele mai cunoscute case locale independente de consultanță în fuziuni și achiziții, pentru a-și întări departamentul specializat în astfel de tranzacții.

Mișcarea survine după doi ani de la înființarea Filipescu Vișa Financial Advisors, în contextul în care firmele din Big Four – PwC, Deloitte, EY și KPMG – și băncile de investiții străine au o poziție dominantă în ceea ce privește mandatele de fuziuni și achiziții de talie mare.

Miza mutării bancherilor de investiții Ioana Filipescu și Florin Vișa sub „umbrela” Deloitte este revenirea pe mandatele marilor tranzacții locale. O mișcare similară a anunțat și casa de investiții locală independentă Capital Partners, condusă de Doru Lionăchescu și Vlad Bușilă, care în acest an a fuzionat cu BT Securities, parte a grupului Băncii Transilvania, noua entitate schimbându-și denumirea în BT Capital Partners.

Ioana Filipescu, unul dintre cei mai importanți bancheri de investiții din România, va prelua poziția de Partener al Deloitte România și va conduce echipa de consultanți în fuziuni și achiziții.

Florin Vișa va ocupa poziția de Director Corporate Finance în cadrul aceluiași departament al firmei. De asemenea, Iulia Bratu, Director în cadrul Filipescu Vișa, va trece, de asemenea, la Deloitte pe poziția de Senior Manager Corporate Finance.

“Suntem încântați de venirea în echipa Deloitte a conducerii Filipescu Vișa”, a spus Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România. “Clienții noștri vor cunoaște beneficii extraordinare de pe urma cooptării Ioanei Filipescu și a lui Florin Vișa în echipa actuală. Noua echipă aduce în fața clienților cele mai bune abilități de pe piață, care astfel vor primi servicii complete și consistente”, a mai spus acesta.

Deloitte a fost oferit recent consultanță în tranzacții remarcabile cum ar fi  vânzarea de către grupul german REWE a 86 de supermarketuri Billa România către Carrefour sau vânzarea de către GoodMills România a lanțurilor de magazine Belforno către management, precum și consultanță acordată Bog’Art în obținerea unei finanțări de 10 milioane euro numerar și 10 milioane euro disponibili pentru scrisori de garanție.

Echipa de consultanță financiară a Deloitte numără peste 40 de profesioniști specializați în evaluarea și modelarea afacerilor, fuziuni și achiziții, finanțe corporative, servicii de suport în tranzacții și investigarea fraudelor.

“Atât eu cât și colegii mei suntem deosebit de entuziasmați în legătură cu venirea la Deloitte. Experiența noastră combinată cu cea a Deloitte ne va ajuta să venim în sprijinul clienților în vederea finalizării cu succes a tranzacțiilor. Sperăm totodată ca astfel să lucrăm la o scară mai mare și să ne folosim experiența pentru a ne concentra mai mult pe deservirea antreprenorilor locali”, a declarat Ioana Filipescu, noul partener al Deloitte România.

“Proiectele aflate în derulare indică un număr semnificativ de tranzacții care vor urma până la finalul acestui an, precum și în 2017. Datorită contextului economic actual, România este foarte bine poziționată, iar investitorii urmăresc atent piața în vederea derulării unor potențiale proiecte. Creșterea numărului de tranzacții este de asemenea o tendință globală, cele mai numeroase având loc în industria bunurilor de larg consum sau în sectorul industrial”, a adăugat Ioana Filipescu.

Ioana Filipescu are o experiență de peste 20 de ani în servicii financiare și investiții bancare, lucrând pentru Filipescu Vișa, Raiffeisen Investment, KPMG și EBRD. Pe parcursul carierei sale, Ioana a contribuit la finalizarea cu succes a peste 30 de tranzacții, printre care achiziția Asiban pentru 350 mil. Euro de către Groupama sau achiziția Labormed de către Advent pentru 123 mil. euro.

Ioana Filipescu deține un certificat de absolvent al École Nationale d’Administration – ENA, precum şi masterate în administrarea afacerilor şi studii politehnice.

Florin Vişa are o experiență de peste 16 ani în fuziuni și achiziții dobândită la Filipescu Vişa și în companii ca Raiffeisen Investment, ABN AMRO/RBS și KPMG.

Vișa a fost consultant în peste 20 de tranzacții finalizate cu succes, având o valoare cumulată de peste un miliard de euro. Florin Vișa este absolvent de Relații Internaționale.

Ioana Filipescu și Florin Vișa au lucrat împreună la Raiffeisen Investment România, divizia locală de bancă de investiții, până când austriecii au decis închiderea birourilor din regiune, activitățile de profil fiind integrate în structurile locale ale băncii. În acest context, cei doi au decis să-și pornească propria afacere, înființând în 2014 Filipescu Vișa Financial Advisory.

În ultimii ani, Filipescu Vișa a fost implicată în numeroase tranzacții de impact cum ar fi consultanță acordată fondului de investiții Advent International la vânzarea Ceramica Iași, în 2014, sau consultanță acordată acționarilor Real Estate Services Group (RESG) cu privire la vânzarea subsidiarei bulgare, în 2015, precum și la vânzarea pachetului majoritar deținut la RESG Romania către compania franceză Samsic în 2016. Totodată, firma a oferit consultanță acționarilor Ana Imep cu privire la vânzarea companiei în acest an către grupul nipon Nidec.

Piața locală a consultanței în fuziuni și achiziții este disputată de firmele din Big Four – PwC, Deloitte, EY și KPMG, bănci de investiții internaționale precum Rothschild, Morgan Stanley, Citi, departamentele specializate ale marilor bănci locale – BCR, BRD, UniCredit, ING Bank sau Alpha Bank, respectiv firme locale independente precum BAC România Investment Banking, condus de Matei Păun, sau Rampart Capital.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

IFC împrumută 38,5 mil. Dolari UniCredit Leasing Corporation pentru finanțarea IMM-urilor

   

International Finance Corporation, divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, a acordat un împrumut de 150 mil. Lei (38,5 mil. Dolari) către UniCredit Leasing Corporation pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

  Citeşte articolul integral


Pieţe de capital

Rețeaua elenă de magazine de jucării Jumbo ia în considerare o emisiune de obligațiuni de până la 250 mil. Euro pentru a-și finanța inclusiv extinderea în România. Jumbo are în plan să deschidă 17 magazine pe piața locală

 

Grupul elen Jumbo ia în considerare emiterea unor obligațiuni convertibile de până la 250 mil. Euro pentru a-și finanța extinderea rețelei de magazine din România și pentru a-și îmbunătăți lichiditățile, potrivit președintelui companiei, Apostolos Vak  Citeşte articolul integral