MIRSANU.RO

publicat la: 01.12.2017  18:04

Axxess Capital își face exitul din Bitdefender după vânzarea a circa 30% din companie către fondul de investiții Vitruvian Partners. Tranzacția evaluează producătorul antivirus la peste 600 mil. Dolari

 

Managerul de capital privat Axxess Capital și-a vândut participația de circa 30% din acțiunile Bitdefender către fondul de investiții Vitruvian Partners. Producătorul antivirus, al cărui pachet majoritar este deținut de către familia Talpeș, a fost evaluat în urma tranzacției la peste 600 mil. Dolari, conform unui comunicat de presă.

„Realizările Bitdefender sunt pe aceeași linie cu ceea ce căutăm pentru noi investiții și sunt sprijinite de o echipă excepțională de management care prezintă oportunitate importantă de a crea valoare strategică. Suntem nerăbdători să fim alături de Florin Talpeș și de echipa lui în drumul spre un nou nivel al inovațiilor și expansiunii Bitdefender”, a declarat Stephen Byrne, partener la Vitruvian Partners.

Bitdefender va fructifica noul parteneriat cu Vitruvian Partners pentru a-și întări poziția de lider atât în piața de soluții de securitate pentru companii, cât și în cea pentru utilizatori individuali. Bitdefender și-a extins amprenta internațională în ultimii ani prin stabilirea unui nou sediu enterprise în Santa Clara, California, pe lângă cel din București. Astfel, peste 40% din vânzările companiei provin de pe piața nord-americană, una dintre regiunile cu cele mai mari creșteri la nivel global.

„Suntem onorați să ne fi alăturat familiei Talpeș în transformarea Bitdefender într-un furnizor de soluții de securitate de top, utilizat de oameni și companii din întreaga lume. Odată cu exitul nostru după o călătorie de opt ani, suntem încrezători că, alături de Vitruvian Partners, Bitdefender va continua expansiunea globală cu produse revoluționare”, afirmă Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.

Bitdefender are 1.300 de angajați în nouă țări, care deservesc clienți din peste 150 de piețe și o rețea de circa 7.000 de parteneri revânzători.

„Tranzacția demonstrează creșterea și scalarea rapidă a businessului nostru, dat fiind că suntem evaluați acum la peste 600 de milioane de dolari. Experiența amplă a Vitruvian în dezvoltarea companiilor de tehnologie susține strategia noastră de creștere și, în special, investițiile semnificative în construcția ofertei de soluții pentru companii și a prezenței din Statele Unite ale Americii. Vom continua să operăm cu baze financiare solide, ceea ce ne va permite să ne extindem și să diversificăm portofoliul de produse ca să ne protejăm mai bine clienții și să fim mereu cu un pas înaintea atacatorilor”, spune Florin Talpeș, CEO și cofondator al Bitdefender.

Bitdefender pune inovația în centrul activităților sale, peste 50% dintre angajați fiind implicați în activități de cercetare și dezvoltare în cele patru centre de cercetare și dezvoltare din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Cofondatorii Bitdefender, Măriuca și Florin Talpeș, vor continua să dețină pachetul majoritar din Bitdefender. Un grup de investitori privați mai dețin o participație minoritară din companie.

Tranzacția dintre Axxess Capital și Vitruvian Partners a fost intermediată de reprezentanții filialei din Londra a Deutsche Bank AG și urmează a fi supusă aprobărilor instituții de reglementare.

Axxess Capital a mai încercat în 2015 un exit din afacerea Bitdefender, așa cum jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 12 februarie 2015, la acel moment mandatul de vânzare fiind dat băncii americane de investiții Signal Hill.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

BSTDB se alatura cu un imprumut de 15 mil. Euro sindicatului condus de catre bancile franceze Credit Agricole si Societe Generale care finanteaza cu pana la 250 mil. Euro proiectul Midia din Marea Neagra. Gigantul american de investitii Carlyle diversifica sursele de finantare pentru afacerea programata sa inceapa in toamna productia locala off-shore de gaze. Cat plateste compania controlata de Carlyle pentru 5% din proiectul Midia

  Gigantul american al investitiilor Carlyle extinde sursele de finantare ale proiectului de investitii Midia, care urmeaza sa treaca la productia de gaze off-shore din Marea Neagra in toamna acestui an. Astfel, Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre (BSTDB) a anuntat pe 6 mai 2021 ca a ac  Citeşte articolul integral

Finanțări

MedLife a contractat un imprumut sindicalizat de aproape 143 mil. Euro de la un sindicat format din BCR, Raiffeisen Bank, BRD si Banca Transilvania pentru consolidare si extinderea grupului medical la nivel national

  Medlife, unul dintre liderii locali ai pietei de servicii medicale, a anuntat pe 4 mai 2021 semnarea unui credit sindicalizat de circa 143 mil. Euro, prin majorarea facilitatilor existente cu inca 40 mil. Euro, au anuntat reprezentantii companiei. La aceasta majorare se vor adauga, dupa caz, si alte  Citeşte articolul integral