MIRSANU.RO

publicat la: 26.05.2015  22:23

Fostul nr. 2 din Mușat & Asociații este șef peste 9.000 de avocați până în 2019. Avocatul specializat în litigii Ion Dragne ajunge după două decenii de carieră noul Decan al baroului București

Ion Dragne, noul decan al Baroului București. Sursă foto: Dragne & Asociații.
 

Baroul București a confirmat astăzi alegerea avocatului specializat în litigii Ion Dragne în funcția de Decan al Baroului București pentru un mandat de patru ani. Ion Dragne îl înlocuiește pe Ilie Iordăchescu, care a candidat pentru un nou mandat, dar s-a clasat al treilea cu 411 voturi, în urma lui Octavian Stoica, cu 483 de voturi.

Dragne, cu o carieră de două decenii în avocatură, a fost prodecan al baroului București din 2007 încoace și conduce firma Dragne & Asociații pe care a fondat-o în 2010.

”Se validează rezultatele alegerilor Adunării Generale Elective a Baroului București pentru demnitatea de Decan, din data de 24 mai 2015 astfel: Domnul avocat Ion Dragne este ales Decan al Baroului București pentru un mandat de 4 ani, cu 1.193 de voturi”, se arată în hotărârea făcută publică azi de către Barou.

În total, pentru funcția de Decan al Baroului București au candidat 16 avocați, printre cele mai cunoscute nume numărându-se Daniel Fenechiu, cunoscut în mediul politic ca unul dintre liderii PPDD, și Marius Coltuc, un avocat vizibil mai ales ca urmare a dosarelor din justiție dintre bănci și clienții care se consideră păgubiți de acestea ca urmare a unor abuzuri intervenite în derularea contractelor de credit.

Dragne a fost la un moment dat nr. 2 în firma de avocatură Mușat & Asociații, una dintre primele apărute și printre cele mai mari de pe piața serviciilor de consultanță juridică de afaceri. Dragne a lucrat la Mușat & Asociații în perioada 2004 – 2010, unde în ultimii doi ani a coordonat departamentul de litigii și arbitraj.

În 2010, a plecat de la Mușat & Asociații și a fondat propria firmă Dragne & Asociații, unde ocupă poziția de Managing Partner.

A absolvit Facultatea de Drept din București în 1992 ca șef de promoție, iar în 2001 și-a dat doctoratul în drept administrativ. În paralel cu avocatura, în 1992 a început și o carieră didactică, fiind pe rând preparator universitar de drept administrativ până în 1995 la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, iar apoi asistent universitar de Drept Procesual Civil al Facultății de Drept din București în perioada 1995 – 1997, iar din 2001, este lector universitar.

Limbile sale de lucru sunt româna și engleza. Din 2011 face parte și din conducerea Uniunii Naționale a Barourilor din România, fiind membru al Consiliului UNBR.

Baroul București numără aproximativ 9.000 de avocați, ceea ce înseamnă cam jumătate din numărul total de avocați din România, conform datelor prezentate pe site-ul Baroului București.


Categorii: 


Cuvinte Cheie: 

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Liviu Dobre, Agricover: Finantam astazi 10% – 15% din portofoliul nostru in aceasta zona ESG. Vedem sustenabilitatea ca pe un cost pe termen scurt versus un beneficiu pe termen lung. Impactul CBAM si conflictul din Iran au produs in 2026 o crestere medie de 50% a preturilor de fertilizanti la poarta fermei

  “Noi o vedem zona de sustenabilitate ca pe un cost pe termen scurt versus un beneficiu pe termen lung. In mod particular, in agricultura, costul pe termen scurt tinde sa devina o problema mai mare decat pentru un business poate in alt sector din cauza unor unor deficite. Starea financiara a fermie  Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Horia Braun – Erdei, Erste Asset Management: In ultima perioada pipeline-ul local de oportunitati de investitii in obligatiuni verzi sau sustenabile s-a cam rarit. Ne dorim sa finantam proiecte verzi si obligatiuni verzi pe plan local. “Daca vom avea un guvern instalat in saptamanile sau lunile urmatoare s-ar putea pune problema unor noi deal-uri pe piata de capital, dar cred se cam inchide fereastra de oportunitate”

  “Si din perspectiva emitentilor, cred ca acel greenium in sensul in care emitentii poate sperau sa aiba un avantaj de pret si sa se poata imprumuta mai ieftin datorita faptului ca folosesc sumele respective pentru scopuri legate de sustenabilitate din ceea ce inteleg nu mai este atat de evident ac  Citeşte articolul integral