Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatura Clifford Chance, a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank Romania, care conduce la formarea celui de-al treilea grup bancar dupa activele totale din Romania, conform informatiilor transmise jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.
„Expertiza vasta pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublata de experienta echipei locale stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzactii cu impact in industria financiar-bancara din Romania. Fuziunea Alpha Bank – UniCredit scrie o noua pagina de istorie, contribuind la consolidarea si competitivitatea acestui sector, intr-un moment foarte important pentru economia romaneasca in context regional. A fost o onoare sa contribuim la acest proiect si sa lucram cu echipele de profesionisti ale UniCredit Bank si Alpha Bank”, a spus Daniel Badea, Managing Partner al Clifford Chance Badea.
Proiectul a fost coordonat si implementat de o echipa multidisciplinara formata din Daniel Badea, Managing Partner al biroului Clifford Chance de la Bucuresti, echipa de Corporate M&A dedicata care a inclus pe Loredana Ralea (Partener), Ecaterina Burlacu (Counsel) si Maria Moga (Senior Associate), precum si o echipa din practica de Banking & Finance formata din Radu Ropota (Partener) si Gabriel Toma (Counsel).
UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank) a anuntat incheierea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank Romania S.A. la 15 august 2025.
Noua banca are o cota de piata de 11% dupa active totale, 13% dupa totalul creditelor (cu UniCredit Consumer Financing) si 11% dupa totalul depozitelor atrase de la clienti.
UniCredit S.p.A. a cumparat de la Alpha International Holdings S.M.S.A., subsidiara detinuta 100% de catre Alpha Services and Holdings S.A., un pachet de acțiuni reprezentand 90,1% din Alpha Bank Romania pentru un pret compus din 9,9% din capitalul social al UniCredit Romania si circa 255 mil. Euro in numerar, potrivit anuntului cumparatorului.