Adrian Mîrșanu

publicat la: 12.11.2014  13:22

Americanii de la Procter & Gamble vând fabrica de detergenți de la Timișoara către compania germană Dalli într-o tranzacție de peste 30 mil.euro

Sursă foto: Procter & Gamble.
 

Gigantul american Procter & Gamble din sectorul bunurilor de larg consum vinde fabrica de detergenți de la Timișoara către compania germană Dalli în cadrul unei tranzacții de peste 30 de milioane de euro, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață. Tranzacția nu include activele privind înălbitorul ACE, vândute deja în acest an de către P&G către compania mixtă pe care americanii o au împreună cu italienii de la Fater.

Dalli, o afacere de familie fondată în Germania în 1845, pune astfel piciorul pe piața românească și, din informațiile MIRSANU.RO, intenționează să își extindă operațiunile locale.

Vânzătorul în această tranzacție este firma Detergenți SA, care se ocupă de producția locală de cosmetice, săpunuri și detergenți a gigantului american. Afacerea vândută companiei germane este furnizor pentru unități afiliate gigantului american.

Reprezentanții Procter & Gamble și cei ai Dalli nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până în momentul publicării articolului.

În urma tranzacției practic, americanii rămân în portofoliu cu fabrica de la Urlați. P&G are în curs planuri de extindere a producției de bunuri de larg consum din județul Prahova. Dacă fabrica de la Timișoara se ocupă de producția de detergenți, cea de la Urlați produce șampoane și produse de îngrijire a părului. În 2010, P&G a inaugurat fabrica de la Urlați, în care au fost investiți peste 100 mil. dolari în crearea de la zero a unității. Strategia grupului american în România este orientată către a exporta cea mai mare a producției de bunuri de larg consum a fabricilor de la Timișoara și Urlați.

P&G, unul dintre liderii globali ai sectorului de bunuri de larg consum, este activ pe piața românească prin mai multe companii.

P&G tabel companii romania rezultate 12112014

Astfel, activitățile de producție locale sunt reunite sub umbrela firmei Detergenți SA, care anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 145,89 mil. lei (33,01 mil. euro, calculat la cursul mediu anual comunicat de BNR de 4,419 lei la euro) și un profit net de 16,73 mil. lei (3,78 mil. euro) la un personal format din 542 de angajați.

Procter & Gamble Distribution SRL din domeniul comerțului cu bunuri de larg consum este cea mai mare dintre afacerile locale și a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 1,217 mld. lei (275,40 mil. euro) și un profit net de 21 mil. lei (4,75 mil. euro) la un personal format din 44 de angajați.

O altă companie de aici din grupul P&G este Procter & Gamble Marketing Romania SRL, care anul trecut a obtinut un câștig net de 7,12 mil. lei (1,61 mil. euro) la o cifră de afaceri de 123,155 mil. lei (27,87 mil. euro) și un număr de 378 de angajați, conform datelor disponibile în ultimul bilanț.

La nivel de grup, Procter & Gamble a raportat pentru ultimul an financiar venituri de 83 mld. dolari și un câștig net de peste 11,6 mld. dolari. Compania are o valoare bursieră de 242,3 mld. dolari pe bursa de la New York la ultima cotație de 89,67 dolari pe acțiune. Din portofoliul său de mărci fac parte pe segmentul detergenților produse precum Ariel, Bonux, Tide sau Lenor.

Compania germană Dalli este unul dintre cei mai mari producători europeni de profil. Are șapte fabrici în Europa, localizate în Germania, Olanda, Spania și Austria. De acum, și România intră pe harta unităților de producție Dalli. Numără aproximativ 2.000 de angajați, conform ultimelor datelor disponibile pe site-ul companiei. Dalli produce bunuri de tip private label, adică firma germană produce bunuri de larg consum care se vând sub marca proprie a unui lanț de comerț sau a unui furnizor. În portofoliul de producție intră detergenți, produse de curățenie, de îngrijire a părului și a pielii, cosmetice și creme de protecție solară.



Cuvinte Cheie: 

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

TeraPlast a luat un imprumut de 13 mil. Euro de la Banca Transilvania pentru acoperirea pretului de achizitie de peste 16 mil. Euro la preluarea grupului Wolfgang Freiler

  Grupul TeraPlast a contractat un credit de investitii de 13 mil. Euro pentru finantarea achizitiei de peste 16 mil. Euro a grupului Wolfgang Freiler de la familia Uhl, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Cumparatorul a anuntat pe 28 martie 2024 ca a finaliz  Citeşte articolul integral

Conținut Partener

Bursa de Valori Bucuresti: Cooperarea pietelor de capital din Romania si Moldova sustinuta puternic de oficialii mediului public si privat la cea de-a doua editie a forumului Moldova-Romania Capital Bridges

    28.03.2024
  • Forumul Moldova – Romania: Capital Bridges, editia a II-a, a fost organizat pentru a impulsiona cooperarea economica si a pietelor de capital din cele doua tari.
  • Evenimentul a avut loc in contextul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniune  Citeşte articolul integral