MIRSANU.RO

publicat la: 17.04.2026  17:49

Affidea Romania isi extinde reteaua de servicii medicale private prin achizitia a 2 spitale in Bucuresti

 

Compania de servicii medicale private Affidea Romania, parte a retelei internationale Affidea, a anuntat in aprilie 2026 achizitia a doua spitale in Bucuresti, in cadrul strategiei sale de expansiune pe piata locala de profil, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Astfel, Affidea Romania cumpara Spitalul Sf. Sava cel Sfintit si Spitalul de Oncologie si Chirurgie Oncologica GMH, doua unitati medicale din Bucuresti care vor fi integrate sub brandul Affidea Hospitals. Aceasta miscare completeaza modelul de ingrijire integrata al retelei si marcheaza dezvoltarea retelei Affidea in recuperare medicala si oncologie, sustine cumparatorul.

Cele doua spitale vor intra intr-un amplu proces de integrare si rebranding sustinut de investitii pe termen mediu si lung si vor functiona sub brandul Affidea Hospitals. Procesul de integrare vizeaza alinierea completa a procedurilor medicale, operationale, digitale si de calitate la standardele Grupului Affidea, aplicate la nivel international, inclusiv implementarea guvernantei clinice, a protocoalelor medicale unitare si a sistemelor de control al calitatii si sigurantei pacientului.

Spitalul „Sf. Sava cel Sfintit”, specializat in recuperare medicala complexa, ingrijiri paliative si recuperare postoperatorie, completeaza strategic capacitatile actuale ale retelei Affidea in aria recuperarii medicale.

De asemenea, prin achizitia Spitalului de Oncologie si Chirurgie Oncologica GMH din Bucuresti, Affidea Romania isi extinde capacitatea de a oferi servicii integrate pentru pacientii oncologici, la nivel regional, a mai spus cumparatorul.

Spitalul GMH ofera servicii de radioterapie IMRT si Stereotaxie, chimioterapie, investigatii CT (de diagnostic si de planning/simulare), RMN, explorari PET-CT, laborator de analize medicale, precum si o sectie de explorari functionale Gastroenterologie.

Spitalul detine si un ambulatoriu in care sunt oferite servicii medicale din specialitatile oncologie, radioterapie, cardiologie, ecografie, hematologie, chirurgie toracica, urologie, ginecologie, chirurgie generala.

Affidea Romania va continua sa investeasca in dezvoltarea infrastructurii acestui spital, extinzand capacitatea de tratament si accesul pacientilor la servicii specializate de oncologie, hematologie, gastroenterologie si radioterapie in vederea dezvoltarii ariei de servicii oncologice integrate si pentru a imbunatati parcursul pacientului oncologic, de la diagnostic pana la tratament si monitorizare.

Reteaua Affidea Romania include 81 de clinici si doua spitale, in 33 de orase unde sunt furnizate servicii medicale integrate, respectiv consultatii pentru toate specialitatile medicale, imagistica ultraperformanta (CT, RMN, PET-CT, Scintigrafie, Mamografie, Radiografie, Ecografie, DEXA), analize de laborator, tratamente oncologice (chimioterapie, radioterapie), recuperare medicala si telemedicina.

Affidea Romania face parte din grupul european Affidea, al carui actionar majoritar este Groupe Bruxelles Lambert (GBL), la randul sau aflat sub controlul grupurilor Frere din Belgia si Power Corporation of Canada din Canada.

Affidea Romania SRL a raportat pentru 2024 o cifra de afaceri de peste 120 mil. RON, in crestere cu 29% fata de anul anterior, conform ultimului bilant facut public.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Ministerul Finantelor a listat pe bursa emisiunea de titluri de stat Fidelis prin care a strans 249 mil. Euro in august 2026 de la investitorii de retail

  Ministerul Finantelor a listat la 20 august 2026 pe bursa de la Bucuresti ultima emisiune lunara de titluri de stat Fidelis, prin care a strans 1,3 mld. RON (249 mil. Euro) de la investitorii locali de retail, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Fata de alt  Citeşte articolul integral

Pieţe de capital

Emisiune de euroobligatiuni Raiffeisen Bank Romania de 600 mil. Euro cu maturitate la 6,4 ani si cupon fix de 4,626% pe an in primii 5,4 ani. Titlurile subsidiarei locale a grupului austriac de talie regionala au inregistrat un randament cu o treime de punct procentual sub randamentul euroobligatiunilor emise cu maturitate similara de catre statul roman

  Raiffeisen Bank Romania, parte a grupului bancar austriac de talie regionala Raiffeisen, a anuntat pe 20 august 2026 plasarea unei emisiuni de euroobligatiuni de 600 mil. Euro pe pietele financiare internationale pentru consolidarea pozitiei de fonduri proprii si pasive eligibile (MREL), conform inf  Citeşte articolul integral