MIRSANU.RO

publicat la: 25.05.2017  21:45

Acționarii Teraplast au aprobat contractarea de împrumuturi de investiții și linii de credit de aproape 52 mil. Lei de la Banca Transilvania

 

Acționarii companiei Teraplast SA, controlate de omul de afaceri Dorel Goia, au aprobat, ieri, contractarea de credite de investiții și linii de împrumut de la Banca Transilvania în valoare totală de 51,6 mil. Lei (peste 11 mil. Euro), conform unui comunicat transmis bursei de la București, unde sunt listate titlurile Teraplast.

Consiliul de Administrație cu votul favorabil al tuturor membrilor săi “aprobă accesarea unor credite de investiții și linii de creditare, de la Banca Transilvania S.A., în valoare totală de 51.606.480 lei, dupa cum urmează: a. Plafon Global de exploatare utilizabil sub forma de linii de credit în valoare totală de 27.950.000 lei; b. Credite pentru investiții în valoare de 17.356.480 lei; c. Commercial agreement in valoare de 6.300.000 lei”. De asemenea, a mai fost aprobată și garantarea de către Teraplast SA a creditelor accesate de subsidiare de la Banca Transilvania până la o valoare maximă de 6,2 mil. Euro.

Compania a stabilit în luna aprilie că limita maximă de îndatorare pe care o poate contracta în exercițiul financiar 2017 este de 135 mil. Lei (aproximativ 30 mil. Euro).

Dorel Goia are o deținere directă de 46,7% din Teraplast SA, unde un alt acționar important este fondul finlandez KJK, ce are un pachet de 10% din companie. Valoarea bursieră a Teraplast este de 326,26 mil. Lei (circa 70,9 mil. Euro).

Compania a anunțat că va distribui acționarilor începând cu 9 iunie dividende brute de 0,0169 lei pe acțiune, plata totală a dividendelor ajungând la 9,57 mil. Lei în condițiile în care profitul net al Teraplast a fost în 2016 de 41,5 mil. Lei (9,24 mil. Euro).

Firma a înregistrat un profit înainte de plata dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 56,8 mil. Lei (12,6 mil. Euro).

Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, are din 9 mai un nou director general după ce Mirela Pop a fost numită în locul lui Mircea Hoțoleanu.

Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei (88 mil. Euro). Din grup fac parte Teraplast (compania – mamă, listată pe bursa de la București), Politub (în care deține 50% din acțiuni),  Plastsistem, Teraglass și Teraplast Group Republica Moldova.

Pe 1 martie, Teraplast a încheiat Grupul industrial Teraplast a anunțat încheierea unui contract de achiziție a unui pachet de 50% din acțiunile companiei Depaco SRL, al doilea jucător de pe piața de țiglă metalică locală, achiziție strategică având în vedere că subsidiara TeraSteel este liderul pieței de structuri metalice zincate, iar noile produse ce vor intra în portofoliu vor fi complementare.

Valoarea achiziției pachetului de 50% din compania Depaco nu depășește pragul de 10% din cifra de afaceri aferentă ultimelor situații financiare anuale ale Teraplast și se achită atât din surse proprii, cât și din finanțări de la instituții financiare. Prin această tranzacție, Teraplast intră indirect și în acționariatul firmei Cortina WTB SRL, al cărei acționar majoritar este firma Depaco cu 51% din acțiuni și antreprenorul Dorel Stancu cu 49% din acțiuni.

Teraplast a investit în ultimii ani peste 36 de milioane de euro in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie. In prezent compania activeaza in Parcul Industrial Teraplast, cu o suprafata de peste 20 de hectare, situat in extravilanul municipiului Bistrita.

Din anul 2008, compania este listata la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbol TRP.

Dorel Goia este unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Transilvania și unul dintre asociații vechi ai lui Horia Ciorcilă, președintele BT. Goia face parte din grupul de fondatori ai afacerii de cablu TV Astral Telecom vândute în anul 2005 către UPC.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

BSTDB se alatura cu un imprumut de 15 mil. Euro sindicatului condus de catre bancile franceze Credit Agricole si Societe Generale care finanteaza cu pana la 250 mil. Euro proiectul Midia din Marea Neagra. Gigantul american de investitii Carlyle diversifica sursele de finantare pentru afacerea programata sa inceapa in toamna productia locala off-shore de gaze. Cat plateste compania controlata de Carlyle pentru 5% din proiectul Midia

  Gigantul american al investitiilor Carlyle extinde sursele de finantare ale proiectului de investitii Midia, care urmeaza sa treaca la productia de gaze off-shore din Marea Neagra in toamna acestui an. Astfel, Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre (BSTDB) a anuntat pe 6 mai 2021 ca a ac  Citeşte articolul integral

Finanțări

MedLife a contractat un imprumut sindicalizat de aproape 143 mil. Euro de la un sindicat format din BCR, Raiffeisen Bank, BRD si Banca Transilvania pentru consolidare si extinderea grupului medical la nivel national

  Medlife, unul dintre liderii locali ai pietei de servicii medicale, a anuntat pe 4 mai 2021 semnarea unui credit sindicalizat de circa 143 mil. Euro, prin majorarea facilitatilor existente cu inca 40 mil. Euro, au anuntat reprezentantii companiei. La aceasta majorare se vor adauga, dupa caz, si alte  Citeşte articolul integral