MIRSANU.RO

publicat la: 19.04.2023  21:28

Abris Capital Partners isi continua campaniile de achizitii bolt-on in Romania: Compania de portofoliu Alsendo cumpara firma romaneasca Ecolet

 

Platforma logistica tech poloneza Alsendo, aflata in portofoliul managerul regional de capital Abris Capital Partners, a anuntat pe 18 aprilie 2023 achizitia Ecolet, lider in servicii B2X de livrare in Romania si Bulgaria, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Achizitia va consolida pozitia de leadership a Alsendo pe piata din Romania si va susține tranzitia companiei de la tipologia de broker de curierat traditional la un furnizor de administrare a serviciilor de livrari pe bază de soluții tech, cu o amprenta regionala. In urma acestei achizitii, Alsendo va urmari atat consolidarea companiei, cat si a pozitiei sale de lider tech prin transformare digitala, prin noile servicii dedicate tuturor segmentelor de clienti.  

„Acesta este cel mai recent pas in strategia Alsendo de a crea cel mai mare furnizor de solutii tech de gestionare a livrarilor in Europa Centrala, pe masura ce generam crestere internationala si crearea de valoare printr-un proces buy-and-build. Achizitia Ecolet pune bazele pozitiei Alsendo pe piata din Romania si exploreaza potentialul de cross-selling in cadrul platformei mai ample de business, in special cu Innoship, completand oferta lor tech.”, a spus Edgar Kolesnik, partener la Abris Capital Partners.

Pentru Alsendo, achizitia Ecolet este a doua tranzactie recenta de tip bolt – on in Romania, dupa achizitia din 2022 a Innoship.

“Suntem incantati sa ne unim fortele cu echipa excelenta de la Ecolet si ne asteptam la o integrare facila, pe baza modelului pe care l-am implementat deja la Alsendo, in urma achizitiilor anterioare. Vom continua sa transformam Alsendo intr-un furnizor de top de soluții tech de gestionare a livrarilor in Europa Centrala. Ne uitam in continuare la implementarea planului ambitios de a uni sinergiile dintre Ecolet si grupul mai amplu Alsendo.”, afirma Marcin Susmanek, COO Alsendo.

Alsendo, companie intrata in portofoliul Abris Capital Partners in anul 2000, duce o campanie sustinuta de achizitii de crestere prin care a preluat pe rand platforma Sendit de servicii de coletarie din Polonia (iulie 2021); Zaslat, o platforma de soluții tech de livrare cu focus pe consumatori si clienți corporate din Cehia și Slovacia (septembrie 2022) si Innoship, un furnizor SaaS de software pentru curierat din Romania (octombrie 2022). 

“Acesta este un pas ce reflecta o evolutie excelenta pentru Ecolet si abia asteptam parteneriatul nostru cu Alsendo si Abris. Uniunea cu Alsendo ne va permite sa construim pe baza bunelor practici din ambele companii, sa diversificam oferta de produse si sa crestem impreuna. Mai mult, vom urma o serie de pasi pentru a profesionaliza in continuare operatiunile noastre si pentru a dezvolta echipa.”, a declarat Alexandra Guja, Management Board Member la Ecolet.

Partile nu au facut publica valoarea tranzactiei si nici pachetul de actiuni preluat de catre Alsendo la Ecolet.

Managerul regional de capital privat Abris Capital Partners este unul dintre cei mai activi investitori de private equity din Europa Centrala si de Est de la declansarea pandemiei Covid19 in urma cu 3 ani si a facut mai multe achizitii in Romania si pe alte piete din regiune.

Abris Capital Partners mai avea de investit 15 – 20% din ultimul sau fond de 500 mil. Euro, dupa cum preciza Adrian Stanculescu, Partner and Head of Abris Romania, in decembrie 2022 la evenimentul MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022, si ca in 2023 se pregateste pentru ridicarea celui de-al patrulea sau fond regional de investitii.

In Romania, portofoliul Abris Capital Partners este format din doua platforme mature Green Group si grupul de firme Pehart, pe langa care investitorul financiar a strans in ultimii ani noi achizitii si in alte domenii cu potential rapid de crestere.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral