Piata de fuziuni si achizitii din Romania a inregistrat in 2025 o usoara scadere in valoare pana la 6,746 mld. USD si o usoara crestere a volumului de tranzactii, in contextul in care investitorii strategici isi continua dominatia pe piata, conform calculelor firmei de consultanta EY, disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Potrivit sursei citate, valoarea tranzactiilor M&A din Romania a scazut de la 6,789 mld. USD pana la 6,746 mld. USD, in timp ce numarul de tranzactii a crescut de la 268 de acorduri pana la 275 de contracte de vanzare – cumparare.
Datele EY indica intr-un cadru mai larg ca in perioada post – pandemie piata de M&A din Romania a inregistrat cifre comparabile de la un la altul. De exemplu, in 2023, tranzactiile locale de M&A au inregistrat un varf de valoare de 7,3 mld. USD, in crestere de la 6,885 mld. USD in 2022, pe un trend de scadere a volumului de tranzactii de la 255 in 2022 la 241 in 2023.
Cele mai mari 3 tranzactii M&A din Romania semnate in 2025 au fost dominate de catre fondurile de investitii de talie internationala, printre care se afla si KKR, unul dintre gigantii globali din sectorul investitiilor.
Investitorul financiar american KKR (Kohlberg Kravis Roberts & Co), cu active sub administrare de 723 mld. USD din care 222 mld. USD numai in sectorul de private equity la 30 septembrie 2025, a semnat prin intermediul platformei sale de energie regenerabila Greenvolt vanzarea unui parc eolian cu o capacitate instalata de 253,1 MW in judetul Ialomita catre investitorul strategic francez Engie, tranzactie evaluata la 472,3 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Acordul a fost anuntat pe 17 decembrie 2025.
Aflat in faza de constructie, proiectul vandut de catre KKR care include 42 de turbine de inalta eficienta, va deveni unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Romania in momentul in care va deveni pe deplin operațional in 2027.
Grupul portughez Greenvolt, listat pe bursa Euronext Lisabona unde are o capitalizare bursiera de 1,34 mld. Euro, este detinut in proportie de 100% de catre KKR.
Consultantii EY au plasat valoarea tranzactiei Greenvolt – Engie la 554 mil. USD, a treia ca marime pe piata de M&A din Romania, in conditiile in care cele mai mari doua tranzactii locale au avut pe partea de cumparare un alt gigant global de private equity, CVC Capital Partners.
Mai exact, vanzarea retelei de servicii medicale private Regina Maria din Romania si a MediGroup din Serbia de catre MidEuropa, manager de fonduri de private equity de talie regionala, catre platforma de profil Mehiläinen, aflata sub controlul fondurilor globale de private equity CVC si Hellman & Friedman cu o valoare estimata la 1,4 mld. USD este cea mai mare tranzactie de M&A din Romania din 2025.
Aceasta a fost urmata de achizitia de catre CVC Capital Partners a unei participatii de 50% in Therme Horizon, evaluata la aproximativ 575 mil. USD, in cadrul unui joint venture care uneste Therme Bucuresti si Therme Erding, doua dintre cele mai vizitate destinatii de wellness din Europa, cu un numar anual cumulat de aproximativ 3,5 milioane de vizitatori.
EY a asistat CVC in cadrul ambelor tranzactii Regina Maria – Mehiläinen si Therme – CVC.
„In 2025, piata romaneasca de M&A a ramas solida, chiar dacaa fost un an marcat de un context macroeconomic dificil, inflatie ridicata si volatilitate politica. Activitatea M&A inbound a avut o evolutie remarcabil de pozitiva, ajungand sa reprezinte aproape doua treimi din volumul total al tranzactiilor, pe fondul cresterii achizitiilor straine in a doua jumatate a anului. Pe de alta parte, achizitiile realizate de firme locale consacrate au crescut in prima jumatate a anului, atat prin tranzactii domestice, cat si outbound. Apetitul investitorilor a fost reflectat si de anuntarea unor tranzactii de referinta, precum achizitia retelei Regina Maria de catre Mehiläinen, sustinuta de CVC, si achizitia unei participatii de 50% in destinatia de wellness Therme Horizon de catre CVC Capital Partners. Impreuna, aceste doua tranzactii au reprezentat 54% din valoarea totala a tranzactiilor cu valoarea comunicata in 2025, demonstrand increderea CVC in piata romaneasca. Privind inainte, ne asteptam ca activitatea de M&A sa isi mentina dinamica favorabila, sustinuta de imbunatatirea perspectivei macroeconomice si de interesul continuu al investitorilor pentru tranzactii cross-border”, a declarat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY-Parthenon Romania.
Valoarea medie a tranzactiilor din Romania cuprinse intre 5 mil. USD si 100 mil. USD a scazut in 2025 cu aproximativ 17% pana la 19 mil. USD, sustin consultantii EY.
Potrivit acestora, toate calculele prezentate privind piata de M&A sunt fundamentate pe baza de date M&A a EY pentru Romania, care exclude tranzactiile cu participatii achizitionate sub pragul de 15%, precum si valoarea aferenta a tranzactiilor multinationale in cazul in care valoarea activelor din Romania nu este specificata.
Potrivit acestora, cele trei tranzactii cu valori de peste 500 mil. USD, din care o megatranzactie de peste 1 mld. USD, reflecta increderea investitorilor straini in capacitatea pietei locale de a absorbi capital semnificativ.
De cealalta parte, scaderea valorii medii a tranzactiilor, influentata in principal de activitatea domestica, alaturi de diminuarea activitatii locale si outbound in a doua jumatate a anului, indica un nivel mai redus de incredere din partea investitorilor romani, sunt de parere consultantii EY.
Anul 2025 a fost marcat de o evolutie contrastanta intre cele doua semestre. In prima jumatate a anului, tranzactiile domestice (+9% YoY) si outbound (+22%) au inregistrat dinamici pozitive, in timp ce tranzactiile inbound au crescut intr-un ritm mai moderat (+3%). Ulterior, pe fondul schimbarilor guvernamentale, increderea investitorilor locali s-a diminuat, iar activitatea M&A domestica (-21% YoY) si outbound (-38%) a scazut semnificativ, in contrast cu cresterea apetitului investitorilor straini (+16%).
Ca urmare, activitatea de M&A din Romania a incetinit in a doua jumatate a anului 2025 (-4% YoY). Per total, anul 2025 a consemnat o scadere de 7% YoY a tranzactiilor domestice, o reducere marginala a tranzactiilor outbound, care au ramas totusi la niveluri istorice ridicate si o crestere de 10% YoY a achizitiilor inbound, ajungand la 146 de tranzactii. Acestea au depasit semnificativ tranzactiile de vanzare realizate de investitori straini (92), reconfirmand atractivitatea Romaniei ca destinatie de investitii.
Investitorii strategici au continuat sa domine piata romaneasca de M&A in 2025, reprezentand 88% din volumul total al tranzactiilor (245), in linie cu media istorica inregistrata din 2018. Sponsorii financiari au reprezentat direct restul de 12% din volumul tranzactiilor, insa aproximativ o treime dintre tranzactiile din acest an au fost realizate de companii sustinute de fonduri de private equity, noteaza EY.
Cei mai activi investitori dupa tara de origine au fost cei din Marea Britanie, cu 13% din tranzactii, marcand pentru prima data depasirea SUA (12%). Polonia (8%), Germania (7%) si Franta (6%) s-au situat pe urmatoarele pozitii. Pentru al doilea an consecutiv, Polonia s-a clasat in top cinci investitori, inaintea Frantei si Germaniei. Activitatea sectoriala a variat in functie de tara de origine a investitorilor, investitorii britanici fiind concentrati pe imobiliare, cei din SUA si Germania pe productie avansata si mobilitate, Polonia pe sanatate, iar Franta pe tehnologie.
In ceea ce priveste activitatea M&A pe sectoare, segmentul de imobiliare, ospitalitate & constructii s-a clasat pe primul loc, cu 56 de tranzactii (+2% fata de anul anterior), sustinut de interesul crescut pentru achizitii din partea investitorilor internationali.
Compania britanica de investitii imobiliare M Core a detinut o pondere de aproximativ o treime din totalul tranzactiilor inbound din acest sector.
Sectorul de energie & utilitati s-a situat pe locul al doilea, cu 41 de tranzactii, in scadere anuala, in pofida unei cresteri de trei ori a achizitiilor din sectorul petrol si gaze, pana la sapte tranzactii.
De asemenea, pe o tendinta aliniata cu cea la nivel global in sectorul industrial de M&A, Productia Avansata & Mobilitatea a inregistrat in 2025 o crestere anuala de 11%, ajungand la 41 de tranzactii, sustinuta de tranzactiile din sub-sectorul mobilitatii, in special in randul dealerilor auto.
Segmentul de sanatate & stiinte ale vietii a urcat pe locul al patrulea, de pe locul sase in 2024, inregistrand o crestere de 30% a volumului tranzactiilor, pana la 39, determinata in mare parte de cresterea de 63% a achizitiilor de clinici veterinare.
De asemenea, activitatea din sectorul de tehnologie, media si telecomunicatii (TMT) a ramas relativ stabila, cu 39 de tranzactii, au mai notat consultantii EY.
