Arhive lunare: iunie 2022

Raiffeisen isi imparte cu BCR expunerea la imprumutul de 325 mil. euro acordat Romgaz pentru achizitia participatiei Exxon Mobil in Marea Neagra

Producatorul de gaze Romgaz Medias, companie listata aflata sub controlul statului roman, a anuntat pe 28 iunie 2022 modificarea contractului de credit incheiat cu Raiffeisen in martie prin cooptarea BCR ca si creditor in cazul imprumutului luat pentru achizitia participatiei de 50% din proiectul Neptun Deep din Marea Neagra, detinut de catre Exxon Mobil.

Astfel, imprumutul bilateral de 325 mil. euro devine un credit sindicalizat, in care Raiffeisen isi imparte expunerea fata de Romgaz cu BCR, subsidiara locala a unui alt grup bancar austriac – Erste.

”Astazi, 28 iunie 2022, a fost semnat de catre S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (”ROMGAZ”), in calitate de imprumutat si Raiffeisen Bank S.A. (”Raiffeisen”) si Banca Comerciala Romana S.A. (”BCR”), in calitate de creditori, Actul aditional nr. 1 la Contractul de imprumut bancar nr. 37843/30.03.2022 (”Contractul de Credit”), prin care partile au agreat alaturarea BCR la Contractul de Credit, drept creditor, si transformarea, in consecinta, a Contractului de Credit dintr-un contract de credit bilateral intr-un contract de credit sindicalizat, fara suportarea de costuri suplimentare de catre ROMGAZ. Astfel, BCR se aliniaza la termenii de finantare oferiti initial de catre Raiffeisen, in cadrul Contractului de Credit, si deci la oferta de finantare desemnata de ROMGAZ drept castigatoare in urma procesului de selectie (inclusiv in ceea ce priveste dobanda remuneratorie, dobanda penalizatoare, compensatii, costuri si cheltuieli). Actul aditional nr. 1 la Contractul de Credit a fost semnat conform conditiilor aprobate de Consiliul de Administratie al ROMGAZ in sedinta din data de 27 iunie 2022, cu respectarea conditiilor prevazute in art. 1 si art. 2 din hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor ROMGAZ nr. 12 din data de 10 decembrie 2021”, au afirmat reprezentantii Romgaz in cadrul unui comunicat transmis investitorilor prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti.

Romgaz a raportat pe 30 martie 2022 incheierea contractului de credit in vederea acoperirii partiale a pretului de achizitie a pachetului de 50% detinut de catre gigantul petrolier american Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited in proiectul de explorare Neptun Deep din Marea Neagra, finantarea de 325 mil. euro avand o maturitate de 5 ani si o rata de dobanda raportata la EURIBOR la 3 luni.

Potrivit datelor facute publice de catre Romgaz, in baza contractului de achizitie semnat cu americanii de la ExxonMobil, pretul de achizitie ce va fi platit vanzatorului se ridica la 1,06 mld. USD, care ar putea fi majorat cu maxim 10 mil. USD.

Romgaz are o capitalizare bursiera de aproape 20 mld. RON (peste 4 mld. euro) pe bursa de la Bucuresti.

OMV Petrom, liderul pietei petroliere din Romania aflat sub controlul companiei austriece OMV, detine o participatie de 50% din proiectul Neptun Deep si este partenerul Romgaz in aceasta concesiune. Decizia de investitii a operatorilor in proiectul Neptun Deep a fost amanata ani de zile, in conditiile in care investitorii straini din sectorul de explorare cer o legislatie predictibila si mai prietenoasa in ceea ce priveste regimul de taxare al investiei, ceea ce a pus in stand by atat proiectul Neptun Deep, cat si alte proiecte de investitii.

Zacamintele de hidrocarburi din Marea Neagra sunt cotate ca avand un rol important in majorarea productiei interne si, implicit, a reducerii importurilor de resurse din Rusia, cu atat mai mult cu cat razboiul din Ucraina inceput in februarie 2022 a dus la schimbarea politicii statelor europene fata de Rusia prin reducerea importurilor rusesti si cautarea de solutii energetice alternative.

Prima finantare albastra a IFC de 100 mil. euro pentru Banca Transilvania. Imprumutul vizeaza folosirea sustenabila a apei in Romania

Prima finantare din Europa Centrala si de Est pentru imprumuturi blue va sprijini proiectele de economie blue din Romania. Imprumutul de 100 de milioane de euro a fost acordat de IFC Bancii Transilvania.

Romania trebuie sa investeasca aproximativ 15 miliarde de euro pana in 2027 pentru a se conforma tuturor cerintelor Uniunii Europene referitoare la sectorul apei si al apelor uzate, din care cel putin 3 miliarde de euro ar putea fi furnizate de finantatori din sectorul privat. Sprijinul acordat de IFC va ajuta Banca Transilvania sa lanseze un produs de finantare blue pentru imprumuturi destinate microintreprinderilor si intreprinderilor mici si mijlocii, in linie cu abordarea IFC privind finantarile albastre.

Economia blue se refera la folosirea durabila a resurselor oceanice si maritime pentru crestere economica, imbunatatirea mijloacelor de trai si a locurilor de munca, mentinand in acelasi timp sanatatea ecosistemelor si a resurselor de apa. Fondurile din investitia IFC vor fi folosite pentru a finanta proiecte specifice in Romania, inclusiv in domeniul productiei durabile, turismului, pescuitului, irigatiilor agricole etc., cu contributie la sustenabilitatea resurselor de apa.

“Suntem incantati sa fim, prin parteneriatul nostru cu IFC, un pionier in Romania si in Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste proiectele de economie albastra. Acesta este un nou domeniu de interes pentru noi, care completeaza portofoliul BT de finantari de impact si sprijina alinierea Romaniei la cerintele si standardele UE de gestionare a apei, precum si cresterea eficientei utilizarii apei in toate sectoarele. Romania are norocul sa aiba resurse mari de apa si sa fie un nod de transport maritim. Trebuie sa avem mai multa grija de ceea ce avem, astfel incat generatiile viitoare sa nu sufere din cauza noastra. Multumim IFC pentru acest nou parteneriat, care continua ceea ce am construit deja impreuna”, declara Omer Tetik, CEO Banca Transilvania.

Acest proiect de finantare blue va contribui la cresterea accesului la apa in Romania, avand in vedere vulnerabilitatea ridicata a tarii la seceta, la imbunatatirea practicilor de gestionare a apei, respectiv la tratarea apelor uzate. Imprumutul va respecta, de asemenea, Directiva privind rezolutia si redresarea bancilor (BRRD) a Uniunii Europene si va contribui la atingerea obiectivelor de reglementare MREL (cerinta minima de fonduri proprii) ale BT. Conceptul de MREL a fost introdus pentru a spori rezilienta bancilor si pentru a se asigura ca bancile dispun de o capacitate suficienta de absorbtie a pierderilor si de recapitalizare in cazul unui bail-in.

Incepand cu 2004, parteneriatul dintre IFC si Banca Transilvania a insemnat 13 proiecte de investitii si 3 proiecte de consultanta. In cadrul proiectului actual, IFC va sustine banca sa inteleaga oportunitatile de finantare albastra, sa identifice proiecte albastre si sa o ajute sa dezvolte o strategie si un cadru de finantare blue.

„Imprumuturile blue ofera oportunitati extraordinare de consolidare a economiei si de asigurare a sanatatii ecosistemelor acvatice si marine din Romania”, afirma Ary Naïm, manager regional al IFC pentru Europa Centrala si de Sud-Est. „Suntem optimisti ca investitia IFC va incita interesul pentru finantarea albastra si va atrage si alte banci sa se aventureze in acest spatiu, sporind rezilienta sistemului bancar romanesc si aprofundand pietele de capital ale tarii”, a continuat acesta.

IFC are in palmares piata obligatiunilor verzi si este lider in ceea ce priveste lansarea si extinderea finantarii albastre in alte regiuni. In prezent, 400 de milioane de dolari sunt angajati pentru finantarea albastra la nivel mondial. Se preconizeaza ca economia oceanica se va dubla pana la 3 trilioane de dolari pana in 2030, cu 40 de milioane de angajati, comparativ cu 2010. Solutiile de finantare inovatoare sunt esentiale pentru imbunatatirea conservarii oceanelor si a zonelor de coasta, dar si pentru cresterea resurselor de apa curata, iar astfel de finantari au un potential urias pentru a contribui la realizarea acestor obiective.

schwarz main

Pachet de finantare masiv IFC – BERD de aproape 300 mil. euro pentru extinderea retelelor de retail Kaufland si Lidl pe pietele din Romania si Moldova

Grupul privat german Schwarz urmeaza sa obtina un pachet de finantare de aproape 300 mil. euro de la International Finance Corporation si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pentru expansiunea retelelor sale de retail Kaufland si Lidl pe pietele din Romania si Moldova, conform ultimelor informatii disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Cele aproape 300 mil. euro pentru expansiunea din Romania si Moldova fac parte dintr-un pachet mai amplu de finantare, care ajunge pana la aproape o jumatate de miliard de dolari (circa 450 mil. euro) si care mai vizeaza si alte piete din regiune, mai exact zona Balcanilor de Vest.

Principalul beneficiar va fi Lidl, care opereaza linia de afaceri de supermarketuri a grupului Schwarz. Astfel, BERD urmeaza sa discute pe 20 iulie 2022 aprobarea unui imprumut senior de pana la 175 mil. euro care sa finanteze partial un program total de investitii in perioada 2022 – 2024 de 850 mil. euro al grupului Schwarz pentru pietele din regiune. Defalcat, 100 mil. euro urmeaza sa fie alocate din imprumutul BERD pentru extinderea retelei Kaufland in Romania si Moldova, iar celelalte 75 mil. euro vor finanta extinderea retelei de supermarketuri Lidl in Albania, Bosnia si Herzegovina, Kosovo, Macedonia de Nord si Muntenegru.

Separat, IFC, divizia de investitii a grupului Bancii Mondiale, a pregatit un alt imprumut senior cu o valoare similara, de 175 mil. euro, care are exact aceleasi coordonate, adica 100 mil. euro vor fi alocate expansiunii Kaufland in Romania si Moldova, iar restul de 75 mil. euro vor sustine reteaua Lidl in  Albania, Bosnia si Herzegovina, Kosovo, Macedonia de Nord si Muntenegru. Mai exact, imprumutul IFC va finanta partial deschiderea in perioada 2022 – 2024 a 41 de hipermarketuri in Romania si a 9 hipermarketuri in Moldova, arata datele disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

La acestea se adauga o alta componenta de finantare a IFC, care a semnat in ianuarie 2022 un imprumut cu o maturitate de pana la 10 ani in valoare de 98 mil. USD pentru finantarea extinderii retelei Lidl Romania in orasele mici si mijlocii, ca parte a unui program de investitii de peste 1 mld. euro, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Lidl si Kaufland, ambele aflate in portofoliul miliardarului german Dieter Schwarz, sunt companiile cu cele mai mari cifre de afaceri de pe piata de retail din Romania, dupa cum indica ultimele bilanturi anuale facute publice.

Astfel, Lidl Discount SRL este afacerea mai mare, care a raportat pentru 2021 o cifra de afaceri de 14,9 mld. RON (circa 3 mld. euro), in crestere cu 15% fata de anul anterior, si un profit net de 737 mil. RON (circa 150 mil. Euro) la un numar de 9.092 de angajati. Lidl activeaza in Romania din 2011 cand a finalizat achizitia retelei de 103 magazine Plus de la concernul german Tengelmann in cadrul unei tranzactii regionale care a cuprins si piata din Bulgaria. Acum, reteaua Lidl depaseste 300 de magazine si 5 centre logistice.

De cealalta parte, Kaufland Romania SCS este afacerea mai profitabila, care a raportat o cifra de afaceri de 13,97 mld. RON (peste 2,8 mld. Euro), in crestere cu 8% fata de anul anterior, dar cu o marja mai mare avand in vedere profitul net raportat de 887 mil. lei (180 mil. euro) la un numar de 13.512 angajati.

In Romania, Kaufland activeaza de 15 ani si a reusit sa isi formeze o retea din care fac parte aproximativ 152 de magazine, 2 centre logistice si 2 birouri administrative. Comparativ, in Moldova are o retea din numai 7 magazine.

„In scopul finantarii activitatilor de extindere si sprijinirii dezvoltarii economiei locale, Lidl Romania beneficiaza de un imprumut IFC. Imprumutul, acordat pe termen de 10 ani, a fost precedat de o serie de verificari ample, la care Lidl Romania a dovedit ca dispune de premisele structurale si organizatorice pentru o activitate economică durabila. Cu ajutorul acestei investitii, Lidl Romania va facilita accesul consumatorilor la produse de calitate la preturi accesibile si va crește numarul de furnizori autohtoni pentru a susține si mai mult economia locala si pentru a minimiza intreruperile lantului de aprovizionare. Investitia va contribui si la ridicarea standardelor de siguranta alimentara de-a lungul lantului de aprovizionare. Prin masurile de limitare a intreruperilor pe lantul de aprovizionare, proiectul dintre IFC si Lidl Romania promoveaza rezilienta pe piata de retail alimentar. Investiția totala este una sustenabila, care sa asigure o dezvoltare durabila pentru Lidl Romania si, in egala masura, sa sustina imbunatatirea permanenta a experientei de cumparare pentru clienti. Prin utilizarea unor tehnologii sustenabile avansate din domeniul constructiilor compania construieste magazine moderne, prietenoase cu mediul. Printre planuri se numara si investitia continua in implementarea caselor de marcat de tip self check-out, care sa le ofere clientilor o sesiune de cumparaturi mai rapida, dar si in dezvoltarea retelei de statii de încarcare pentru masini electrice”, au precizat reprezentantii Lidl intr-un raspuns trimis pe 19 mai 2022 jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO pe tema imprumutului Lidl Romania de la IFC.

„In ceea ce priveste investitiile prognozate pentru 2022, bugetul va fi cel putin la nivelul celui din 2021, adica cel putin 375 de milioane de euro. Planul pentru acest an este sa mentinem un ritm de expansiune sustinut, ce vizeaza deschiderea a cel putin zece magazine noi, viziune valabila, de asemenea, pentru fiecare din urmatorii ani. Cu fiecare magazin deschis, se genereaza 100 de locuri de munca. Asta înseamna, automat, o medie de 1000 de locuri de munca noi pe piața locala, pana la finalul anului.”, au explicat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO reprezentantii Kaufland intr-un raspuns trimis pe 19 mai 2022.

Extinderea retelelor de comert venite dupa 1990 din Vestul Europei pe pietele emergente din Europa de Est a fost masiv finantata de institutiile financiare internationale de dezvoltare precum IFC, BERD si Banca Europeana de Investitii (BEI).

Daca de astfel de imprumuturi de dezvoltare au beneficiat pe rand retele precum Auchan, Carrefour, Mega Image sau Profi, grupul Schwarz prin Lidl si Kaufland a devenit un adevarat campion al finantarilor prin BERD si IFC in Europa de Est. Grupul Schwarz este client al IFC din 2005 si de atunci divizia de investitii a Bancii Mondiale a semnat imprumuturi in 2005, 2010, 2011, 2015, 2017 si 2022 pentru expansiunea grupului german in Romania, Moldova, Bulgaria, Polonia si Croatia. De asemenea, si BERD a stat alaturi de grupul Schwarz in campania sa de extindere in Europa Centrala si de Est din ultimele doua decenii.

Un alt operator major care in ultima perioada a apelat la finantarea IFC si BERD este lantul de supermarketuri Profi, care a apelat recent la IFC pentru dezvoltarea retelei sale, dar care ruleaza si unul dintre cele mai importante credite sindicalizate, cu o valoare de circa 2,3 mld. RON (circa 466 mil. euro), conform informatiilor publicate anterior de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

La nivelul pietei de retail alimentar din Romania, grupul Schwarz care opereaza prin Lidl si Kaufland concureaza cu Profi, lantul de supermarketuri aflat in portofoliul managerului de fonduri private equity Mid Europa, dar si cu investitori strategici precum Carrefour, Auchan (controlat de familia fondatorului sau francez Gerard Mulliez), Mega Image (grupul Ahold Delhaize) sau Penny, care apartine concernului german REWE sau reteaua germana de cash and carry Metro, carora li se adauga si antreprenori romani care au investit in formatele de comert modern.

Grupul german Schwarz a raportat pentru anul fiscal 2021 vanzari de 133,6 mld. Euro, la care Lidl a contribuit cu vanzari de 100,8 mld. Euro, iar Kaufland cu 27,3 mld. euro. Grupul Schwarz opereaza in intreaga lume o retea de peste 13.300 de magazine si numara in jurul a 550.000 de angajati.

Proprietarul grupului Schwarz este miliardarul german Dieter Schwarz, a carui avere depaseste 30 mld. USD, potrivit datelor Forbes.

Finantari ING Bank de peste 25 mil. euro in ultimii trei ani pentru grupul Boromir pentru modernizarea capacitatilor de productie

ING Bank Romania, subsidiara locala a grupului bancar olandez ING, a acordat credite pentru investitii de peste 25 mil. euro grupului Boromir, afacerea dezvoltata de antreprenorul Constantin Boromiz pe piata locala de morarit si panificatie.

Imprumuturile pe termen lung sunt acordate bilateral si au in vedere retehnologizarea si modernizarea fabricilor din Ramnicu Valcea, inclusiv construirea unui nou depozit si spatiu de productie, automatizarea proceselor de productie si lansarea unor noi linii de produse.

„Deși contextul economic incert se prelungeste, ne bucuram sa fim alaturi de antreprenori romani pentru a-i ajuta sa isi extinda afacerea, sa isi digitalizeze procesele operationale si sa isi modernizeze fabricile din tara. La ING, credem ca progresul este mereu posibil si sustinem afacerile care contribuie la evolutia economiei romanesti.

Astfel, in ultimii trei ani, am acordat grupului Boromir transe succesive de finantare in valoare de peste 25 milioane de euro.”, a explicat Stefan Dinu, Head of Lending, divizia Wholesale Banking, in cadrul ING Bank Romania. 

In 2021, grupul Boromir a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri consolidate de 22,5%, ajungand la o valoare nominala a cifrei de afaceri de 136 mil. euro. Printre ultimele lansari se numara crearea unor game de produse sezoniere, vegane si fara gluten. Pentru piata B2B, grupul a adaugat in portofoliu doua tipuri de faina profesionala pentru pizza. Din luna aprilie 2020, a deschis si magazinul online boromirmarket.ro, cu livrare la domiciliu in toata tara. 

„Grupul Boromir a beneficiat de sprijinul ING Bank inca din anul 2003, fiind alaturi de noi la toate investitiile pe care le-am derulat si pe care le avem in derulare. Parteneriatul Boromir – ING Bank a realizat investitii majore, ce ne-au ajutat sa ne diversificam canalele de distributie pe piata interna, sa crestem exporturile si sa ne extindem continuu portofoliul de produse.”, a spus Constantin Boromiz, CEO si fondator al grupului Boromir.

Grupul Boromir a ajuns la peste 1.400 angajati, ca urmare a dezvoltarii pe mai multe linii de business. Moraritul este sustinut de trei mori de grau, o moara de malai si de silozuri de cereale cu o capacitate de 90.000 de tone. O alta linie de business este cea a produselor dulci de cuptor. De asemenea, grupul Boromir si-a consolidat pozitia pe segmentele de snacks, de prajituri, dar si de produse de gatit acasa.

Platformele de productie ale grupului sunt localizate in Ramnicu Valcea, Buzau, Sibiu, Deva si  Slobozia.

Dentons a asistat Asseco SEE în achizitia Bithat

Dentons a anuntat pe 27 iunie 2022 ca a oferit consultanta Asseco SEE Ltd, una dintre cele mai mari companii de IT din Europa de Sud Est, la achiziția pachetului majoritar de acțtuni al Bithat Solutions, o companie romaneasca specializata in solutii de digitalizare si automatizare a datelor, a documentelor si a proceselor de business. 

Prin aceasta achizitie, Asseco SEE isi continua strategia de extindere a solutiilor de management al documentelor si de accelerare a cresterii afacerii.

Cristian Popescu, partener drept corporativ M&A, a coordonat echipa de tranzactie, fiind asistat de Cristina Marcu, counsel, si avocatii Cristina Florea si Alin Dimache. Echipa Dentons a coordonat toate aspectele juridice ale achizitiei, de la finalizarea due diligence-ul extins pana la elaborarea si negocierea documentelor tranzactiei. 

Cristian Popescu a declarat: “Suntem onorati ca am putut fi alaturi de Asseco intr-o noua tranzactie pe piata din Romania, a doua colaborare in mai putin de un an. Finalizarea cu succes a achizitiei Bithat reprezinta pentru clientul nostru o noua etapa din strategia de extindere a portofoliului sau cu produse si servicii din zona de solutii de management al documentelor si servicii digitale online, precum si de consolidare a pozitiei sale pe piata din Romania si din Europa de Sud Est.”

Anul trecut Dentons a oferit consultanta Payten, membru al grupului Asecco SEE, in legatura cu achizițta pachetului majoritar de actiuni al ContentSpeed, un important furnizor de soluții software pentru industria de comert electronic din Romania.

Raiffeisen Bank continua cursa cu BCR in emisiunile de obligatiuni verzi. Raiffeisen vine cu obligatiuni verzi de 525 mil. RON si ridica miza la un total de 2 mld. RON obligatiuni verzi emise pe bursa intr-un an

Rivalitatea dintre subsidiarele celor mai importante banci austriece, Erste si Raiffeisen, se resimte nu doar pe piata bancara, ci si pe piata locala de capital.

La cateva zile dupa ce BCR, subsidiara a Erste, a anuntat o emisiune de obligatiuni de 702 mil. RON si un total de instrumente verzi de 1,2 mld. lei emise pe bursa de la Bucuresti in 2 emisiuni, Raiffeisen vine cu o noua emisiune de 525 mil. RON de obligatiuni verzi.

Raiffeisen Bank ajunge astfel la a treia emisiune de obligatiuni verzi listate din 2021 inocace pe piata de capital local si o valoare agregata a acestor titluri de imprumut de 2 mld. RON (peste 400 mil. Euro).

Obligatiunile verzi de tip senior nepreferentiale au o maturitate de 5 ani si o dobanda fixa anuala de 8,927 % pe an, usor sub cea anuntata de BCR care depaseste 9% pe an. Raiffeisen Bank a emis si vandut catre 13 obligatari, persoane juridice un numar de 1.000 de obligatiuni corporative cu o valoare nominala de 525.000 lei.

„Prin aceasta a treia emisiune de obligatiuni verzi dovedim ca angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea unor comunitati sustenabile si prospere este unul de durata si consistent. Ne bucura interesul ridicat al investitorilor pentru toate emisiunile noastre de obligatiuni verzi, ceea ce ne arata ca aspectele legate de sustenabilitate joaca un rol tot mai important in deciziile de alocare a capitalului de catre investitorii institutionali.”, a spus Romulus Mircea, Director Executiv Managementul Activelor si Pasivelor, Raiffeisen Bank.

„Orientarea spre investitii in proiecte sustenabile capata o insemnatate deosebita in contextul care domina peisajul pietelor de capital de ceva timp, marcat de integrarea criteriilor ESG in deciziile de alocare a capitalului de catre investitori. Suntem incantati ca Raiffeisen Bank, unul dintre jucatorii cheie in domeniul bancar din Romania va lista a treia sa emisiune de obligatiuni verzi la Bursa de Valori Bucuresti, dovedind astfel ca bursa poate si trebuie sa devina principalul canal de finantare pentru investitiile verzi in Romania”, a spus Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

Emisiunea de obligatiuni care a intrat pe 24 iunie 2022 la tranzactionare este a patra emisiune a Raiffeisen Bank, valoarea totala a obligatiunilor bancii disponibile la tranzactionare fiind de peste 2,6 mld. RON.

BCR a lansat o noua emisiune de obigatiuni verzi de 702 mil. RON cu maturitate la 5 ani si o dobanda anuala de 9,079%. Subsidiara locala a grupului bancar austriac Erste a ajuns pe bursa de la Bucuresti la un nivel total de obligatiuni la tranzactionare de peste 3,7 mld. lei

BCR, subsidiara locala a grupului bancar austriac Erste, a listat pe 22 iunie 2022 o noua emisiune de obligatiuni verzi de 702 mil. lei (peste 140 mil. euro), prin care se aliniaza noului trend de emitere de instrumente financiare care corespund criteriior ESG.

In octombrie 2021, BCR a intra pe bursa de la Bucuresti cu prima sa emisiune de obligatiuni verzi de 500 mil. lei.

Noile titluri ale BCR sunt obligatiuni verzi de tip senior nepreferentiale, cu o maturitate de 5 ani si o dobanda fixa anuala de 9,079 %.  Obligatiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea agentiei de rating Fitch.

“Ma bucur ca, datorita eforturilor colegilor mei, reusim sa aratam consecventa si sa extindem angajamentul nostru de a emite obligatiuni verzi. Aceste emisiuni, alaturi de toate initiativele noastre similare, se inscriu in viziunea BCR de transformare sustenabila si pe termen lung a economiei romanesti. Investitorii sunt din ce in ce mai atenti la resursele pe care aleg sa le sustina si suntem incantati sa vedem aceasta preocupare tot mai prezenta in Romania. Este un semn de responsabilitate si, totodata, de incredere in piata de capital, chiar si intr-un context international dificil”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR, a doua banca din Romania dupa valoarea activelor totale.

“BCR utilizeaza in mod activ piata de capital din Romania pentru a obtine finantare, iar proiectele verzi incep sa capete tot mai multa consistenta la Bursa de Valori Bucuresti. Dupa ce anul trecut, echipa BCR a listat prima emisiune de obligatiuni verzi ale grupului pe piata locala, acum o noua emisiune de peste 700 de milioane de lei va fi folosita pentru finantarea unor proiecte verzi din economia romaneasca. Succesul acestor emisiuni demonstreaza capacitatea pietei de capital din Romania de a acoperi finantari semnificative si arata faptul ca bursele de valori au o responsabilitate cheie in promovarea tranzitiei spre o economie verde prin incurajarea si dezvoltarea finantarilor responsabile si a produselor financiare sustenabile”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

Membra a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Romania, incluzand operatiunile de banca universala (retail, corporate & investment banking, trezorerie si piete de capital), precum si societatile de profil de pe piata leasingului, pensiilor private si a bancilor de locuinte. Emisiunea de obligatiuni a intrat pe 22 iunie la tranzactionare si este a 6-a emisiune a bancii listata la BVB, valoarea totala a obligatiunilor BCR disponibile la tranzactionare fiind de peste 3,7 mld.lei.

Bancile si-au consolidat an de an rolul de cel mai important emitent de obligatiuni pe piata de capital din Romania, in contextul in care au folosit bursa ca un canal de a atrage lichiditati de la investitori pe care apoi sa le plaseze mai departe in imprumuturi catre clientela lor la dobanzi superioare.

RTPR alaturi de Arval Service Lease Romania intr-o noua tranzactie in sectorul de leasing operational

RTPR a asistat Arval Service Lease Romania S.R.L., parte a BNP Paribas Group, cu privire la achizitia de la BCR Fleet Management S.R.L. a unei parti din activitatea de leasing operational a BCR Fleet Management. Tranzactia va fi finalizata dupa aprobarea Consiliului Concurentei si indeplinirea conditiilor precedente agreate de parti.

Grupul BCR si Arval vor continua colaborarea pentru comercializarea solutiilor de mobilitate oferite de catre Arval pentru clientii BCR. Arval este specializat in leasing de vehicule full service si noi solutii de mobilitate.

RTPR a implicat in aceasta tranzactie o echipa formata din Mihai Ristici (Partner), Marina Fecheta-Giurgica (Managing Associate), Serban Halmagean (Associate) si Ozana Ghic (Junior Associate) pentru documentele tranzactiei, impreuna cu Diana Dimitriu, Cezara Urzica (Managing Associates) si Flavia Mincu (Junior Associate) pentru procesul de due diligence. Roxana Ionescu (Partner) si Serban Halmagean (Associate) au acordat consultanta cu privire la aspectele de concurenta.

Echipa RTPR a lucrat indeaproape cu echipa juridica in-house a BNP Paribas formata din Louis-Philippe Vasconcelos (Head of Legal M&A) si Cira Caroscio (Senior Legal Counsel M&A).

„Felicitari Arval pentru semnarea acestei tranzactii. Acestmandat reconfirma calitatea echipei noastre care este in mod constant implicata in cele mai interesante si sofisticate tranzactiidin zona de M&A. Suntem onorati sa fi contribuit la succesul acestui proiect”, a declarat Mihai Ristici, Partener RTPR.

„Multumiri echipei Arval pentru colaborarea excelenta in acest proiect. Suntem bucurosi ca am avut ocazia sa ne aducem contributia lacrearea acestui parteneriat intre Arval si grupul BCR.Le dorim succes in colaborarea viitoare si suntem pregatiti pentru noi provocari”, a declarat Marina Fecheta-Giurgica, Managing Associate la RTPR.

RTPR este recunoscuta pentru experienta sa impresionanta in cele mai sofisticate tranzactii de M&A, fiind recomandata an de an in topul clasamentelor de specialitate. Ghidurile juridice internationale Legal 500, Chambers & Partners si IFLR1000 care realizeaza in fiecare an analize amanuntite ale pietei juridice la nivel global, claseaza practica de Corporate/M&Ape primul loc. Declaratiile clientilor sunt la fel de apreciative: „Cea mai comerciala practica juridica de fuziuni si achizitii din Romania (…)bine pregatiti pentru a aborda tranzactii complexe, cu o intelegere solida a nevoilor sofisticate ale clientilor.”, pentru Legal 500 2022.

O selectie a tranzactiilor de M&A in care RTPR a oferit recent consultanta include:

–           Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) in legatura cu achizitia activelor grupului CEZ din Romania, cea mai mare tranzactie din Romania din ultimii 12 ani

–           Meridiam SAS, un investitor global si administrator de active, in legatura cu tranzactia prin care a intrat in actionariatul Netcity Telecom, compania care opereaza infrastructura subterana de telecomunicatii din Bucuresti

–           African Industries Group in legatura cu achizitia World Class Romania, cea mai mare retea de cluburi de health & fitness din Romania

–           LKE Group, unul dintre cei mai importanti furnizori germani de produse si sisteme de manipulare si logistica, cu privire la achizitia pachetului majoritar de actiuni in Someg S.A. si o parte din business-ul Transcarpatica S.A.

–           Autonom Services, cel mai important jucator independent de pe pietele de leasing operational si rent-a-car din Romania, cu privire la achizitia Premium Leasing, compania de leasing operational a grupului Tiriac

–           AROBS Transilvania Software, o importanta companie romaneasca specializata in furnizarea de servicii software si solutii pentru industrii diverse, cu privire la achizitia Enea Services Romania SRL, divizia de dezvoltare software a grupului suedez Enea AB

–           Sarmis Capital cu privire la achizitia unui pachet majoritar de actiuni in Smart ID Dynamics S.A., un important furnizor de solutii proprii de automatizare personalizate si complete, pentru procese complexe si intense, lider in domeniul IT in Romania

–           dublu rol cu privire la investitia fondului de private equity Morphosis Capital in grupul Cronos Med, este lider in medicina estetica in Romania

–           Morphosis Capital si un consortiu de investitori din Belgia in legatura cu achizitia unui pachet majoritar de actiuni in EMI Equipement Maintenance Industrie, lider de piata in domeniul sistemelor industriale de acces

–           Innova Capital in legatura cu achizitia PayPoint Services SRL si Payzone SA de la grupul PayPoint

Romanian Diversity Chamber of Commerce si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare vor gazdui cea de-a doua Conferinta privind Egalitatea, Diversitatea si Incluziunea in Europa Centrala si de Est

 

Bucuresti, 16 iunie 2022– Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) organizeaza a doua conferinta regional Equality, Diversity and Inclusion in Central and Eastern Europe Conference: Today and Tomorrow miercuri, 29 iunie 2022, de la 09:00 la 16:30, la Hotel Radisson Blu din Bucuresti.

Evenimentul se va concentra pe conflictul militar din Ucraina si digitalizarea ca factori perturbatori care influenteaza initiativele de Egalitate, Diversitate si Incluziune (ED&I) in Europa Centralasi de Est si nu numai.

„In ultimele decenii, am facut progrese immense in domeniul Egalitatii, Diversitatii si Incluziunii. Prin urmare, este crucial sa nu pierdem aceste castiguri din cauza unor conflicte militare, ori sa ne asiguram ca ele sunt maximizate cu ajutorul digitalizarii”, a precizat Perry V. Zizzi, Presedintele Romanian Diversity Chamber of Commerce si Managing Partner Dentons Romania.

„Razboiul, fragilitatea, precum si schimbarile climatic si digitalizarea creeaza provocari enorme pentru oamenii si comunitatile din regiune. Abordarea acestora necesita talent, ingeniozitate si angajament din partea tuturor celor din societate, indiferent de sex, varsta sau alte medii. Prin promovarea egalitatii de sanse pentru toti, BERD incearca sa deblocheze capitalul uman in toata diversitatea sa, pentru un viitor mai incluzivsi mai durabil”, a declarat Barbara Rambousek, Director Gender and Economic Inclusion, BERD.

Printre vorbitori vor fi Beata Javorcik, Chief Economist BERD, Charlotte Ruhe, Managing Director Europa Centrala si de Est BERD, Barbara Rambousek, Director Gender and Economic Inclusion BERD, Helena Dalli, Comisarul European pentru Egalitate, Inez Murray, CEO Financial Alliance for Women, Megan Bishop, Ofiterul Economic al Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti si Igor Ostrowski, Global Co-Chair pentruTehnologie, Media si Telecomunicatii la Dentons.

Conferinta este sponsorizata de CTP, Dentons, Google, Japonia, Kaufland Romania & Moldova, Raiffeisen Bank si VISA, cu sprijinul Ambasadei Finlandei la Bucuresti, Ambasadei Italiei la Bucuresti, Ambasadei Norvegiei la Bucuresti, Ambasadei Spaniei la Bucuresti, Ambasadei Suediei la Bucuresti, Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, Institutul Francez, Camera de Comert Belgiano-Romana, Camera de Comert Olandeza-Romana, Camera de Comert Romania-Portugalia, Professional Women Network si Social Innovation Solutions.

Inregistrarea inainte de eveniment este necesara, doar participantilor inregistrati li se va garanta accesul. Mai multe detalii despre agenda conferintei sunt disponibile aici, iar linkul de inregistrare este accesibil aici.

 

 

Despre Romanian Diversity Chamber of Commerce

Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) este o organizatie non-profit care promoveaza principiile diversitatii si incluziunii in comunitatea de business din Romania si sprijina dezvoltarea economiei romanesti prin implementarea de initiative si programe de diversitate si incluziune. Ca atare, RDCC este un forum de activitati care reuneste grupuri de stakeholderi, inclusive femei, LGBTQ+, persoane de diferite etnii, persoane cu dizabilitati si alte grupuri dezavantajate si lideri din comunitatile de afaceri. Viziunea RDCC este de a crea o organizatie de afaceri care promoveaza oportunitati de dezvoltare profesionala, resurse comunitare si evenimente de networking. De asemenea, RDCC ofera un program de certificare in Diversitate si Incluziune util intreprinderilor multinationale care doresc sa asigure diversitatea partenerilor lor de afaceri. Afla mai multe aici: www.rdcc.ro.

 

Despre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare

BERD este o banca multilaterala care promoveaza dezvoltarea sectorului privat si initiative antreprenoriale in 38 de economii de pe trei continente. Banca este detinuta de 71 de tari, precum si de UE si BEI. Investitiile BERD urmaresc sa faca economiile din regiunile sale competitive, incluzive, bine guvernate, ecologice, rezistente si integrate.

 

Contact Presa

Echipa de comunicare RDCC

pr@rdcc.ro

 

PayPoint main

Managerul polonez de capital Innova strange pana la 90 mil. euro de la BERD si IFC pentru noul sau fond regional de private equity. Innova 7 cauta sa ia de la investitori 350 – 400 mil. euro pentru a cumpara firme de talie medie din Romania si din Europa Centrala si de Est

Innova Capital, unul dintre cei mai activi manageri de capital privat din Europa Centrala si de Est, strange bani de la investitori pentru ridicarea noului sau fond regional de private equity, a carui capitalizare – tinta este de circa 350 – 400 mil. euro. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) intentioneaza sa investeasca pana la 90 mil. euro, ceea ce ar insemna aproximativ un sfert din capitalul pe care managerul polonez cauta sa il atraga de la investitorii cu apetit de risc, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Astfel, BERD urmeaza sa discute pe 20 iulie 2022 aprobarea unui angajament de investitii de pana la 50 mil. euro pentru Innova 7, noul fond ridicat de managerul polonez de capital privat.

Intr-o miscare similara, IFC a aprobat pe 6 iunie 2022 o investitie de capital de pana la 40 mil. euro pentru Innova 7, fond de investitii domicliat in Luxemburg care va viza prioritar ca destinatie de investitii Polonia, la care se vor adauga Romania si alte piete din Europa Centrala si de Est, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

BERD si IFC joaca astfel un rol catalizator pentru alti potentiali investitori in noul fond al Innova Capital, care si-a trecut in portofoliul din Romania afaceri precum procesatorul de plati PayPoint Romania, liderul retelei de magazine de optica Optical Investment Group (format in urma achizitiilor Optiplaza si Optiblu) sau grupul cu afaceri in sectorul de energie EnergoBit.

IFC a anuntat in 2018 o investitie totala de 53 mil. euro in fondul de investitii regional Innova 6, din care 20 mil. euro de la IFC si alte 33 mil. euro de la fondul de fonduri Global Emerging Markets, administrat de catre IFC Asset Management Company. La randul sau, BERD a anuntat anterior o investitie de capital de pana la 40 mil. euro. De asemenea, printre investitorii institutionali s-au mai numarat Fondul European de Investitii, precum si alti investitori din Europa si America de Nord, dar si cel mai mare investitor institutional polonez PFR – Fondul Polonez de Dezvoltare, aflat in portofoliul statului polonez. Innova 6 are o capitalizare de 271 mil. euro si o durata de viata de 10 ani pana in 2028.

Fondul de investitii Innova 7 va urmari tichete de achizitie intre 15 si 50 mil. euro, avand o preferinta pentru preluarea de pachete majoritare de actiuni in companii cu o valoare de intreprindere evaluate intre 40 si 150 mil. euro, care activeaza pe segmentul companiilor de talie medie in pietele din Europa Centrala si de Est.

Printre tipurile de oportunitati ce vor fi urmarite de catre noua platforma de investitii a Innova se vor afla tranzactii care vizeaza succesiunea fondatorilor companiilor – tinta, tranzactii de tip corporate carve – out prin care companii mari doresc sa renunte la anumite portofolii sau linii de afaceri sau afaceri care au nevoie de capital pentru expansiune in regiune.

Intr-un document care analizeaza mai multe scenarii de investitii pentru noul fond, calculele estimeaza ca la o investitie de 10.000 euro dupa o perioada de 10 ani un potential investitor ar putea primi dupa scaderea costurilor pana la 19.783 euro, ceea ce ar echivala cu un randament al investitiei de peste 7% pe an.

De asemenea, costurile totale aferente unei investitii de capital in noul fond dupa un an de investitie, ca si dupa 10 ani perioada de investitie, ar avea un impact de circa 5,29% asupra randamentului anual (return per year/RIY), din care impactul cel mai semnificativ (3,10%) l-a avea costurile anuale aferente managementului investitiei cu managerul fondului, urmat de impactul carried interests estimat la 2,19% pe an, adica 20% din profitul fondului, care ar fi platite atunci cand investitorii au primit sume egale cu contributia lor agregata de capital trasa la care se adauga un randament preferat (preffered return) de 8%, potrivit informatiilor facute publice.

Pe langa Innova Capital, si alti manageri de capital privat cu experienta regionala sunt in proceduri de strangere de fonduri de la investitori pentru ridicarea unor noi fonduri de tip private equity. Un alt manager polonez de capital privat, Resource Partners, este aproape de a obtine o investitie de capital de 40 mil. euro de la BERD si inca 15 mil. euro de la IFC pentru noul sau fond de investitii regional, Resource Eastern European Equity Partners III, care are o tinta finala de capitalizare de 200 mil. euro.

Innova Capital, fondata de catre Steven J. Buckley si Robert L. Conn care au lucrat anterior pentru firma de consultanta strategica Bain & Company, a strans din 1994 pana in prezent 6 fonduri de investitii, cu un capital total de 1,1 mld. euro si un istoric investitional de 60 de investitii in 10 piete din Europa Centrala si de Est. In Romania, istoricul de investitii al Innova Capital este legat de afaceri precum La Fantana, Orange Romania sau Provus.

Dentons a asistat Lucy Group in achizitia Flashnet

Bucuresti, 17 iunie 2022 – Dentons, cea mai mare firma de avocatura din lume, a oferit consultanta Lucy Group Ltd in achizitia pachetului majoritar de 80% in Flashnet S.A., o companie romaneasca specializata in proiectarea, dezvoltarea si fabricarea sistemelor inteligente de iluminat pentru infrastructura urbana. Tranzactia a implicat, de asemenea, vanzarea unor pachete minoritare de catre doi actionari minoritari, care au ramas in continuare in business.

Lucy Group, prin subsidiara sa Lucy Zodion, are o istorie indelungata in controlul iluminatului stradal si a extins cu success aceasta afacere in domeniul sistemelor inteligente de iluminat si a tehnologiilor pentru orase inteligente. Achizitia Flashnet va combina punctele forte tehnice si comerciale ale ambelor companii.

Dentons a asistat Lucy Group cu privire la toate aspectele juridice ale achizitiei, de la finalizarea due diligence-ul extins pana la elaborarea si negocierea documentelor tranzactiei.

Cristina Daianu (Drept corporativ M&A si Venture Tech) si Claudiu Munteanu-Jipescu (Energie) au coordonat echipa de tranzactie, fiind asistati de Tiberiu Csaki (Dreptul muncii) si Raul Mihu (Concurenta si Antitrust), Cristina Marcu (TMT), Argentina Rafail (Drept corporativ M&A) si Elena Vlasceanu (Aspecte de reglementare).

Cristina Daianu a declarat: “Ne bucuram ca am asistat Lucy Group cu privire la achizitia Flashnet. Prin aceasta investitie, clientul nostru isi va consolida pozitia de furnizor de tehnologii bazate pe IoT pentru orase mai inteligente”.

Claudiu Munteanu-Jipescu a adaugat: “Suntem incantati ca Dentons a avut oportunitatea de a asista Lucy Group intr-o astfel de achizitie cheie, permitand companiei sa-si extinda business-ul pe piata solutiilor de iluminat inteligent si tehnologii pentru orase inteligente.”

Aceasta tranzactie subliniaza inca o data capabilitatile Dentons in proiecte de M&A in sectorul tehnologiei si reafirma angajamentul de a sprijini clientii in proiecte care vor contribui la crearea unui viitor mai durabil pentru generatiile urmatoare din Romania si din intreaga lume.

***

Despre Dentons

Dentons este conceputa sa fie diferita. Cea mai mare firma de avocaturadin lume, cu 20.000 de profesionisti in peste 200 de locatii din peste 80 de tari, Dentons isi sprijina clientii, ajutandu-i pentru a-si creste, proteja, opera si finanta afacerile. Prin abordarea policentrica si orientarea spre solutii aplicate, impreuna cu angajamentul fata de incluziune, diversitate, echitate si ESG, confruntam status quo-ul pentru a ne concentra asupra a ceea ce conteaza cel mai mult pentru clientii nostri. www.dentons.com

 

RTPR a asistat Grupul ENGIE la vanzarea Flashnet

Bucuresti, 16 iunie 2022 – RTPR a asistat Grupul ENGIE cu privire la vanzarea intregii sale participatii in Flashnet S.A. catre Lucy Group Ltd. Tranzactia a implicat, de asemenea, vanzarea unor pachete minoritare de catre ceilalti doi actionari minoritari, care au ramas in continuare in business. Flashnet S.A. este o companie care integreaza cele mai noi tehnologii IT, energetice si de telecomunicatii in solutii hardware si software, creand si implementand sisteme inteligente pentru infrastructura urbana.

„Toata aprecierea mea pentru echipa RTPR pentru o colaborare excelenta la acest proiect. Gandirea progresista, abordarea orientata spre afaceri si capacitatea de a se adapta situatiilor neprevazute au reprezentat elemente cheie pentru incheierea cu succes a tranzactiei”, a declarat Marius Berariu, Sef Departament Corporate, Concurentasi Asistenta Juridica Proiecte Strategicela ENGIE.

Echipa de avocati din cadrul RTPR care a acordat consultanta in legatura cu toate aspectele acestei tranzactii a fost formata dinMihai Ristici(Partner),Vlad Druta (Senior Associate),Marina Fecheta-Giurgica (Managing Associate) si Flavia Mincu (Junior Associate). Valentin Berea si Roxana Ionescu (Partners) au asistat cu privire la aspectele de concurenta.

„In numele echipei RTPR doresc sa felicit ENGIE pentru succesul acestei tranzactii. Suntem onorati sa adaugam o noua reusita in portofoliul nostru de mandate de M&A. Ne mandrim cu o echipa foarte experimentata care este in mod constant implicata in cele mai complexe tranzactii de fuziuni si achizitii din Romania”, a declarat Mihai Ristici, Partener RTPR.

„Suntem bucurosi ca am avut ocazia sa ne aducem contributia la semnarea cu succesa acestei tranzactii. Multumim clientului nostru pentru increderea acordata si pentru colaborarea exceptionala. Am facut o echipa excelenta cu ENGIE in acest proiect si am gasit impreuna cele mai bune solutii”, a declarat Vlad Druta, Senior Associate la RTPR.

RTPR este recunoscuta pentru experienta sa impresionanta in cele mai sofisticate tranzactii de M&A, fiind recomandata an de an in topul clasamentelor de specialitate. Ghidurile juridice internationale Legal 500, Chambers & Partners si IFLR1000 care realizeaza in fiecare an analize amanuntite ale pietei juridice la nivel global, claseaza practica de Corporate/M&Ape primul loc. Declaratiile clientilor sunt la fel de apreciative: „Cea mai comerciala practica juridica de fuziuni si achizitii din Romania (…)bine pregatiti pentru a aborda tranzactii complexe, cu o intelegere solida a nevoilor sofisticate ale clientilor”, pentru Legal 500 2022.

O selectie a tranzactiilor de M&A in care RTPR a oferit recent consultanta include:

–           Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) in legatura cu achizitia activelor grupului CEZ din Romania, cea mai mare tranzactie din Romania din ultimii 12 ani

–           Meridiam SAS, un investitor global si administrator de active, in legatura cu tranzactia prin care a intrat in actionariatul Netcity Telecom, compania care opereaza infrastructura subterana de telecomunicatii din Bucuresti

–           Arval Service Lease Romania S.R.L., parte a BNP Paribas Group, cu privire la achizitia de la BCR Fleet Management S.R.L. a unei parti din activitatea sa de leasing operational

–           African Industries Group in legatura cu achizitia World Class Romania, cea mai mare retea de cluburi de health & fitness din Romania

–           LKE Group, unul dintre cei mai importanti furnizori germani de produse si sisteme de manipulare si logistica, cu privire la achizitia pachetului majoritar de actiuni in Someg S.A. si o parte din business-ul Transcarpatica S.A.

–           Autonom Services, cel mai important jucator independent de pe pietele de leasing operational si rent-a-car din Romania, cu privire la achizitia Premium Leasing, compania de leasing operational a grupului Tiriac

–           AROBS Transilvania Software, o importanta companie romaneasca specializata in furnizarea de servicii software si solutii pentru industrii diverse, cu privire la achizitia Enea Services Romania SRL, divizia de dezvoltare software a grupului suedez Enea AB

–           Sarmis Capital cu privire la achizitia unui pachet majoritar de actiuni in Smart ID Dynamics S.A., un important furnizor de solutii proprii de automatizare personalizate si complete, pentru procese complexe si intense, lider in domeniul IT in Romania

–           dublu rol cu privire la investitia fondului de private equity Morphosis Capital in grupul Cronos Med, este lider in medicina estetica in Romania

–           Innova Capital in legatura cu achizitia PayPoint Services SRL si Payzone SA de la grupul PayPoint