Arhiva lunii decembrie 2018

APAPR: Propunerile Guvernului pentru Pilonul II aruncă România în haos. Populația, economia și investitorii, grav afectați de noile măsuri propuse prin OUG

 

București, 19 decembrie. Măsurile propuse de proiectul de OUG pentru Pilonul II de pensii private desființează de facto acest sistem de economisire a populației pentru vârsta pensionării, cu efecte devastatoare asupra veniturilor viitoare ale românilor, asupra pieței de capital, întregului sector financiar și economiei românești în ansamblul ei.

 

Măsurile Guvernului împing românii să rămână dependenți de sistemul public de pensii

 

APAPR, organizație care apară interesele a peste 7 milioane de români, avertizează că prin proiectul de OUG aceștia sunt încurajați să își retragă economiile realizate prin muncă cinstită timp de 11 ani la Pilonul II de pensii, economii prin care aceștia au devenit cel mai important investitor în economia românească. Acest îndemn la retragerea economiilor îi va lăsa mai săraci în viitor, când, la vârsta pensionării, nu își vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pe fondul declinului demografic de notorietate această măsură va condamna definitiv românii la sărăcie și captivitate față de sistemul public de pensii, din ce în ce mai împovărat de volumul plăților pe care trebuie sa le onoreze lună de lună.

 

Mai mult decât atât, renunțând la Pilonul II romanii vor pierde dreptul de a lăsa moștenire banii economisiți pentru pensie. În același timp pentru mai bine de 50% dintre români Pilonul II reprezintă singura sursă de economisire. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor, aceste economii vor dispărea, cei mai mulți dintre români fiind puternic tentați să se îndrepte către un consum imediat.

 

O lovitură puternică pentru economia României

 

Aceste măsuri pun în pericol nu doar pensiile private viitoare ale românilor, ci și economia României în ansamblu. Noul proiect de OUG va reduce semnificativ cea mai importantă acumulare de capital autohton din istorie, mărind astfel dependența țării, atât a bugetului de stat, cât și a sectorului privat, de finanțările externe. Măsurile vor avea un impact negativ masiv și imediat asupra pieței de capital și vor crește costul de finanțare a datoriei publice.

 

În același timp, măsurile compromit promovarea Bursei de Valori București (BVB) la statutul de piață emergentă, ceea ce ar fi însemnat un avantaj semnificativ pentru economia României. În perspectivă, marile proiecte de infrastructură ale României vor fi și ele grav afectate. În acest context, prevederea care își propune să stimuleze investițiile fondurilor de pensii în infrastructură devine goală de conținut.

 

Guvernul izolează România față mediul de afaceri internațional

 

Prin aceste măsuri Guvernul creează un cadru legislativ ostil de natură să izoleze România față de mediul de afaceri internațional. În același timp, administratorii Pilonului II sunt anihilați de combinația reducerii cu 67% a comisioanelor de administrare, concomitent cu noi cerințe nerealiste de capital.

 

Contact de presă: Mihai Bobocea, 0726.737.725

Sediul operațional al grupului Farmexim. Sursă foto: Farmexim.

O nouă structură integrată la conducerea Farmexim și HelpNet

București, 14.12.2018 – Distribuitorul de produse farmaceutice Farmexim S.A. și rețeaua națională de farmacii Help Net Farma S.A. vor avea o structură integrată de conducere începând de la 1 februarie 2019.

Noua echipă de conducere va consta din patru persoane cu competențe complementare pentru crearea unei dezvoltări pe termen lung și a unei poziții solide pe piața domeniului farmaceutic.
În poziția de director general este numit Sebastian Ring, care în prezent deține poziția de director al activității de retail pentru farmaciile BENU, o companie din grupul PHOENIX, în Republica Cehă. Dl. Ring are o experiență variată, lucrând de treisprezece ani pentru grupul PHOENIX în diverse funcții de conducere. Alina Barcaru va deveni director al activității de distribuție. Ovidiu Wencz, se va alătura echipei în calitate de director al activității de retail. Otilia Fezi va prelua poziția de director financiar.

„Farmexim și Help Net sunt jucători importanți în sectorul farmaceutic românesc și sunt ambele companii prospere. Dorim să construim viitorul pe baza acestei performanțe bune”, a declarat Oliver Windholz, CEO al grupului PHOENIX la o ședință din București. Din iulie 2018, ambele companii sunt membre ale grupului PHOENIX, o afacere de familie.

Începand cu 1 februarie 2019, domnul Ovidiu Buluc, director general și fondator al Farmexim și Help Net, se va retrage din conducerea operativă și va continua în calitate de președinte neexecutiv al consiliului de supraveghere. Isabelle Iacob, director general și fondator al Help Net, va părăsi compania și va urma un alt drum în cariera sa. „Transferarea activității mele către o afacere de familie care împărtășește aceleași valori a fost foarte importantă pentru mine. Împreună, am dezvoltat această nouă structură de conducere pentru a continua drumul către succes”, a declarat Buluc. În numele grupului PHOENIX, Windholz și-a exprimat recunoștința față de ambele persoane pentru realizările antreprenoriale și foarte buna colaborare.

Help Net burta

În prezent, Farmexim este unul din cei mai mari distribuitori de produse farmaceutice din țară cu 800 de angajați și zece centre de distribuție naționale. Rețeaua de farmacii Help Net operează peste 220 de farmacii și are 1.600 de angajați în domeniul vânzării cu amănuntul a produselor farmaceutice în România.

Mai multe informații despre Farmexim și Help Net | www.farmexim.ro, www.helpnet.ro
Informații suplimentare despre grupul PHOENIX | www.phoenixgroup.eu

Grupul PHOENIX cu sediul în Mannheim, este un comerciant de produse farmaceutice, lider în Europa. Desfășurându-și activitatea în 27 de țări, compania are o acoperire geografică unică la nivel european și joacă un rol important în sectorul medical, prin cei 36.000 de angajați ai săi. Viziunea grupului PHOENIX este să fie cel mai bun furnizor de servicii integrate de sănătate, indiferent de locul unde își desfășoară activitatea.

Grupul PHOENIX se dorește a fi o verigă de legătură între producător și pacient. De oferta noastră de servicii beneficiază în egală măsură la nivel european, producătorii din industria farmaceutică, farmaciile, medicii, spitalele, societățile de asigurare medicală și pacienții. În domeniul distribuției de produse farmaceutice, grupul PHOENIX își desfășoară activitatea în 27 de țări, prin intermediul a 164 de centre de distribuție, și furnizează medicamente și produse specifice farmaciilor și instituțiilor medicale. Numeroase oferte și servicii pentru clienții-farmacii completează portofoliul PHOENIX: de la suportul oferit în consultanță pentru pacienți și până la sistemele moderne de gestiune a mărfii sau programele de cooperare și parteneriat pentru farmacii. Cu cele aproximativ 13.500 de farmacii independente membre, PHOENIX Pharmacy Partnership constituie umbrela pentru rețeaua noastră europeană, sub care se desfășoară 13 programe de cooperare și parteneriat în 16 țări. Sectorul Pharma Services oferă servicii de-a lungul întregului lanț de aprovizionare pentru industria farmaceutică. Grupul PHOENIX operează deja în jur de 2.500 de farmacii proprii în 14 țări europene și dispune astfel de un know-how solid în domeniul farmaceutic. Cei aproximativ 18.500 de angajați ai farmaciilor noastre au în jur de 140 de milioane de interacțiuni cu clienții în fiecare an. Ei eliberează aproximativ 315 de milioane de cutii de medicamente pentru pacienți și îi consiliază cu privire la medicamente sau la probleme generale de sănătate.

 

Pentru mai multe informații:

 

S.C. FARMEXIM S.A.
Str. Malu Roșu nr. 4
Balotești, Ilfov
Oana Becarian
Telefon: +40748 888 053
E-mail:  oana.becarian@farmexim.ro

S.C. HELP NET FARMA S.A.
Str. Malu Roșu nr. 4
Balotești, Ilfov
Florentina Grosu
Telefon: +40745 098 320
E-mail:  florentina.grosu@helpnet.ro