Arhiva lunii februarie 2018

Medlife continuă seria de achiziții de tip add – on și cumpără 90% din acțiunile Ghencea Medical Center din București

Operatorul de servicii medicale private MedLife a anunțat astăzi achiziția pachetului de 90% al companiei Ghencea Medical Center din București, ajungând la un total de 18 achiziții.

Cea mai mare parte a achizițiilor realizate sunt însă cotate ca fiind de valori mici, excepție făcând achizițiile semnate în 2017 pentru Anima și pentru divizia de servicii medicale a Polisano.

Ghencea Medical Center, cu o activitate de 10 ani pe piață, a înregistrat în decursul anului trecut o cifră de afaceri de 8,7 milioane de lei, iar pentru anul acesta mizează pe o creștere de 20%.

Furnizorul de servicii medicale are în componență două clinici, în București și Măgurele, cu 135 de angajați, cadre medicale și angajați de suport, oferind pacienților o gamă diversificată de investigații pentru zonele de laborator și imagistică, tratament specializat în recuperarea medicală și medicină alternativă.

Totodată, Ghencea Medical Center este unul dintre furnizorii relevanți de servicii medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), acoperind peste

25 de specialități, printre care medicină de familie, pediatrie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, urologie, dermatologie și ORL.

Reprezentanții Medlife afirmă că și în cazul acestei achiziții vor continua politica de a păstra acționarii alături, care vor asigura, de asemenea, mai departe managementul companiei.

Ghencea Medical Center este condusă de către Dr. Gabriela Kubinschi, Director General al companiei.

MedLife a raportat la nivelul anului 2017 o cifră de afaceri consolidată pro-forma de 638 milioane de lei, în creștere cu 27% față de 2016 și o EBITDA pro-forma ajustată de 82,3 milioane de lei. Pentru anul acesta compania vizează o creștere de peste 20%. Pe bursa de la București, compania controlată de familia Marcu are o capitalizare de piață de circa 741,8 mil. lei.

Medlife concurează pe piața serviciilor medicale private cu Regina Maria, rețeaua aflată în portofoliul managerului de capital privat Mid Europa Partners, Medicover, Sanador și alții.

Medlife și Regina Maria s-au angajat în ultimii ani într-o cursă de consolidare a pieței de profil printr-o serie de achiziții a unor operatori locali sau specializați în anumite arii terapeutice.

Transgaz întoarce roata istoriei. Firma controlată de statul român a depus în consorțiu ofertă angajantă la privatizarea transportatorului elen de gaze DESFA al cărui acționar este Hellenic Petroleum, compania care depunea în 2003 scrisoare de interes la privatizarea Petrom

Reganosa, Transgaz și BERD au anunțat că împreună, ca părți ale consorțiului condus de Reganosa, au depus o ofertă angajantă pentru achiziția operatorului elen de transport de gaze DESFA.

Pe 16 februarie 2018, Fondul pentru Dezvoltarea Activelor din Republica Elenă a anunțat că a primit două oferte angajante pentru achiziția unei participații de 66% din DESFA în cadrul procesului de privatizare.

Pachetul scos la vânzare de statul grec este format dintr-o participație de 31% din DESFA deținută de Fondul pentru Dezvoltarea Activelor din Republica Elenă și încă 35% cotă parte deținută de HELPE (Hellenic Petroleum).

Au depus oferte angajante consorțiul compus din Snam S.p.A., Enagas Internacional S.L.U. și Fluxys S.A., respectiv consorțiul compus din Regasificadora del Noroeste S.A., Reganosa Asset Investments S.L.U., S.N.T.G.N. Transgaz S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Procesul de evaluare va începe imediat și se va desfășura în conformitate cu termenii specificați în scrisoarea privind procedura de licitație.

Transgaz, una dintre cele mai puternice companii controlate de statul român, dispune de lichidități și este deja implicată într-un alt proces de privatizare derulat în Republica Moldova, unde vizează preluarea companiei care va opera gazoductul Iași – Ungheni, un proiect al cărui principal finanțator este BERD.

Tot BERD, acționar minoritar în Banca Transilvania, a facilitat băncii din Cluj – Napoca procesul de preluare a Victoriabank, una din băncile de top din Republica Moldova, astfel că BERD a devenit un catalizator pentru expansiunea regională a companiilor cu capital românesc.

Transgaz, companie controlată de statul român, participă la privatizarea DESFA, în contextul în care unul dintre Hellenic Petroleum, unul dintre proprietarii DESFA, a depus în septembrie 2013 scrisoare de interes la privatizarea Petrom de către statul român.

 

Vodafone își extinde portofoliul local și cumpără Evotracking

Vodafone România a semnat un acord pentru achiziția Evotracking, companie românească specializată în internetul lucrurilor (Internet of Things), care deține marca EVOGPS.

Fondată în 2009, compania Evotracking este specializată în implementarea de soluții telematice avansate, fiind unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală a serviciilor destinate administrării flotelor auto.

Evotracking SRL a raportat pentru 2016 un profit net de 1,4 mil. lei la o cifră de afaceri de 10,69 mil. lei și un personal mediu format din 55 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public.

Portofoliul companiei cuprinde peste 40 de produse de management al flotelor care permit urmărirea și monitorizarea în timp real a autovehiculelor, controlul consumului de combustibil, analiza comportamentului șoferului, precum și alte soluții telematice adaptate pentru companii din orice industrie, indiferent de dimensiunea acestora.

Vodafone România oferă în prezent soluții de management al flotelor auto pentru companii de toate dimensiunile, indiferent de domeniul de activitate, folosite pentru localizare și monitorizare prin GPS a autovehiculelor. Vodafone Fleet Management este o soluție care poate fi utilizată pentru flote auto de orice mărime, iar Vodafone Auto Manager, lansată recent, este prima soluție plug-and-play de pe piața românească, adresată companiilor cu flote de maximum zece autovehicule.

Vodafone România oferă din 2003 soluții IoT pentru companii din diverse industrii precum retail, auto, logistică și utilități. Portofoliul serviciilor IoT răspunde unei game extinse de nevoi, de la cele legate de administrarea flotelor auto, la telemetrie, gestionarea de la distanță a automatelor de distribuție, servicii de securitate și supraveghere a clădirilor rezidențiale și de birouri.

„Aceasta este prima achiziție integrală pe care Vodafone România o face pe piața locală și reflectă calitatea business-ului Evotracking. Tranzacția ne consolidează poziția de lider în furnizarea soluțiilor IoT pe piața din România și ne va permite să le oferim clienților o gamă mai variată de tehnologii și de servicii”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Vodafone este lider global în domeniul Internet of Things, cu peste 63,9 milioane de SIM-uri de servicii IoT, iar acoperirea 4G în roaming pentru serviciile IoT este cea mai extinsă din lume, incluzând 109 țări. Prima rețea Narrowband Internet of Things (NB-IoT) lansată comercial de Vodafone a fost disponibilă în Spania, în ianuarie 2017, între timp, grupul lansând NB-IoT în nouă țări. În România, Vodafone este primul operator de telecomunicații care a testat cu succes o soluție bazată pe tehnologia NB-IoT, pentru industria de petrol și gaze, în noiembrie 2017.

Clasamentele întocmite de analiști independenți reprezentând mai multe companii de analiză specializată pe industrii desemnează Vodafone drept lider în domeniul IoT, datorită opțiunilor unice de soluții pe care le oferă în domeniul IoT, care utilizează toate tipurile de tehnologii – fixă, mobilă și cloud.

Încheierea procesului de achiziție intră sub incidența îndeplinirii unor anumite condiții uzuale în cazul unor astfel de tranzacții.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone Group are divizii în 26 de țări, 49 de rețele mobile partenere și operațiuni de broadband fix în 19 țări.

Pe piața de telecomunicații, compania britanică Vodafone concurează cu operatorul francez Orange, liderul pieței de telefonie mobilă, Telekom România, subsidiara locală a grupului elen OTE al cărui principal acționar este operatorul german Deutsche Telekom, cu Digi Communications – lider pe piața de cablu TV și cu firma americană UPC, parte a gigantului Liberty Global. Recent, reprezentanții Vodafone au declarat că au loc negocieri cu Liberty Global pentru o tranzacție ce ar putea viza operațiunile UPC din mai multe piețe europene, inclusiv în România.

Vasile Tofan, partener Horizon Capital, Victor Bostan, fondator Purcari (primii doi din stânga) și Dana Mirela Ionescu, Raiffeisen Bank România (ultima din dreapta, cu spatele) la conferința de presă desfășurată cu ocazia listării Purcari pe bursa de la București. Sursă foto: BVB. Prelucrare grafică: MIRSANU.RO.

Prima listare majoră pe bursa de la București a unei afaceri pornite de un antreprenor și controlate de un fond de investiții vine din Republica Moldova. Vasile Tofan, partener Horizon Capital: Am văzut listarea Purcari ca un compromis foarte bun în care fondul nostru realizează o lichiditate parțială din investiție, iar fondatorul rămâne cel mai mare acționar în companie. Mirela Ionescu, unul dintre managerii tranzacției de listare a afacerii cu vinuri: Raiffeisen nu a investit instituțional pentru că nu avea voie, dar eu, personal, am subscris

Producătorul de vin Purcari din Republica Moldova a intrat, ieri, pe bursa de la București după vânzarea unui pachet de 49% din acțiuni în cadrul unei tranzacții de listare de circa 40 mil. Euro.

Listarea Purcari a înregistrat însă unele note caracteristice față de alte listări pe bursa locală. Purcari este prima afacere din Republica Moldova care se listează la București. De asemenea, tranzacția de listare marchează o noutate la nivel local pentru că bazele afacerii au fost puse de către Victor Bostan, dar compania era controlată de către un fond de investiții, care a ales bursa ca un canal de exit parțial. Și la listările Medlife și Digi Communications, fonduri de investiții au fost în postura de vânzător, însă în ambele cazuri companiile erau și au rămas controlate de către fondatori.

În cazul Purcari, listarea companiei produce inversarea rolurilor astfel că fondul de investiții administrat de către Horizon Capital, principalul vânzător în cadrul tranzacției, devine din acționar majoritar un acționar minoritar cu 23%. Cel mai important acționar în companie redevine Victor Bostan, fondatorul afacerii cu vin, așa cum acesta a și confirmat, ieri, în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia listării Purcari la bursa de la București.

Întrebat de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO dacă fondul de investiții a sondat terenul pentru un proces de vânzare a Purcari într-o tranzacție de fuziuni și achiziții anterior demarării procedurilor de listare pe bursă, Vasile Tofan, Partener al Horizon Capital, a răspuns: “Horizon Capital a fost investitor în companie din 2010. Evident ca și orice investitor financiar are intenții de a produce la un moment dat o lichiditate din investiție. Am avut o discuție foarte deschisă cu domnul Victor (Victor Bostan – n.r.) anul trecut. Dumnealui și-a exprimat intenția de a rămâne în companie, de a păstra o cotă semnificativă în companie de aceea nu am dorit să exercităm dreptul nostru de a-l atrage în vânzare de 100% din companie către un investitor strategic și am văzut IPO-ul ca un compromis foarte bun în care fondul nostru reușește să realizeze o lichiditate parțială din această investiție iarăși reținând o cotă de 23%, iar domnul Victor rămâne ca cel mai mare acționar din companie. Eu cred că business-ul ține de compromisuri și nu ne puteam dori un compromis mai bun decât acesta”.

Anterior au mai existat demersuri de exit prin bursa de la București a unor afaceri dezvoltate de la zero de către antreprenori, dar controlate de către fonduri de investiții. Astfel, Innova Capital a dat un astfel de mandat în 2015 pentru pregătirea listării La Fântâna, afacere pornită de antreprenorul Cristian Amza, însă a renunțat și s-a îndreptat către o tranzacție de vânzare către Oresa Ventures, care în 2007 vânduse La Fântâna chiar către Innova Capital.

De asemenea, Urgent Cargus, afacere controlată de către Abris Capital Partners, ar putea face obiectul unei listări pe bursă după picarea negocierilor de vânzare cu Warburg Pincus, așa cum jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a informat în premieră pe 23 ianuarie 2018.

Listarea Purcari lasă însă cea mai mare parte a acțiunilor în mâna investitorilor financiari, dacă avem în vedere că Horizon Capital și IFC rămân acționari minoritari iar pachetul de 49% din companie vândut a mers în proporție de 90% către investitori instituționali, dintre care Fiera Capital (fost Charlemagne Capital), Franklin Templeton și SEB intră fiecare în categoria acționarilor semnificativi cu dețineri de peste 5%, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fiera Capital a luat 7,94% din acțiunile Purcari, iar Franklin Templeton Investment Management Limited are după listare 5,2% din producătorul de vinuri, potrivit informațiilor făcute publice pe 15 februarie, prima zi de tranzacționare pe bursă.

Un alt element semnificativ al tranzacției de listare a Purcari îl constituie implicarea managerilor tranzacției în procesul de subscriere.

Întrebată de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO dacă managerii tranzacției au subscris în cadrul procesului de listare, Dana Mirela Ionescu, cea care a coordonat activitatea Raiffeisen pentru listarea Purcari, a răspuns: “Noi nu am subscris instituțional. Raiffeisen nu are voie să subscrie în oferte publice, personal, ca persoane fizice, am subscris. Asta avem voie. Bineînțeles cu avizul compliance (de conformitate – n.r.) și în cadrul MiFID II, chiar dacă nu e reglementat în România”.

Dintre investitorii instituționali care subscriu, de regulă, în cadrul tranzacțiilor de listare pe bursa de la București, nu au participat BERD și nici fondurile de pensii, care au producția de alcool pe lista sectoarelor interzise pentru investiții, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

“Vă mărturisesc că nu credeam că în conjunctura actuală internațională de pe piețele de capital (scăderea puternică a indicelui bursier american Dow Jones și a altor piețe bursiere din lume în ultimele săptămâni – n.r.) am ocazia să vin la o listare în anul ăsta. Asta este și prima semnificație a momentului (…) Al doilea moment semnificativ este că sfere noi apar pe piața listărilor după ce avem telecomunicațiile, sistemul medical, fast food-ul, iată acum industria vinurilor”, a punctat Mircea Ursache, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară responsabil de piața de capital.

Participația Horizon Capital scade după listarea Purcari la București de la 63,55% la 22,69%, cea a IFC de la 6,4% la 3,27%, în timp ce fondatorul companiei Victor Bostan ar urma să dețină 25% față de 30% în prezent, conform datelor făcute publice de către companie. Afacerea a fost fondată de către Victor Bostan și pentru a se dezvolta a atras ulterior investiții de capital din partea IFC în 2008, în valoare de 5 mil. Dolari, iar apoi din partea fondului american de investiții Horizon Capital, care a venit cu un capital de 18 mil. Dolari în 2010 în companie.

Pachetul de 49% din Purcari a fost vândut pentru 186,2 mil. lei (circa 40 mil. euro) la 19 lei pe acțiune, adică la prețul minim din intervalul de 19 – 28 lei pe acțiune oferit pentru subscriere investitorilor.

Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă atât pe segmentul de retail, în proporție de 418%, cât și pe segmentul dedicat investitorilor instituționali.

Surse din piață susțin că indicele de alocare în cazul unor investitori instituționali a ajuns la aproximativ sau sub 50% raportat la subscrieri.

Calculele jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO pe baza datelor făcute publice în prospect indică faptul că valoarea de întreprindere a Purcari ar putea fi estimată la 432,5 mil. Lei (92,8 mil. Euro), respectiv la un multiplu de aproximativ 9 aplicat unui EBITDA anual estimat pentru 2017 la 47,9 mil. Lei.

Raiffeisen Bank România acționează în calitate de Coordonator Global Unic și Deținător Comun al Registrului de Subscrieri, iar Swiss Capital este Deținător Comun al Registrului de Subscrieri. Firma de avocatură RTPR Allen & Overy asigură consultanța emitentului în tranzacție în timp ce intermediarul ofertei mizează pe serviciile de asistență juridică ale CMS Cameron Mc Kenna, iar IFC lucrează alături de avocații Leroy și Asociații, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANURO.

La evenimentul de listare a Purcari la BVB din 15 februarie 2018 au participat printre alții, fondatorul companiei, Victor Bostan alături de soția sa, Vasile Tofan, Partener, și Lenna Koszarny, Partener fondator și Director Executiv Principal al Horizon Capital, Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldovei la București, Mircea Ursache, Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Adrian Tănase, noul Director general al Bursei de Valori București, Lucian Anghel, Președintele Bursei de Valori București, Dana Mirela Ionescu și Laurențiu Ciocîrlan care coordonează activitatea de piețe de capital și investment banking din cadrul Raiffeisen Bank România, Mihai Ristici, Partener, și Loredana Chitu, Counsel, în cadrul firmei de avocatură RTPR Allen & Overy, precum și reprezentanți ai IFC, ai companiei, ai sindicatului de intermediere, ai consultanților și avocaților implicați în tranzacție.

Pe bursă, acțiunile Purcari se tranzacționează în acest moment la 19,95 lei pe acțiune, compania având o capitalizare bursieră de circa 395 mil. lei (circa 85 mil. euro).

Horizon Capital este un manager de capital privat focusat pe investiții în regiune, care a strâns până acum circa 700 mil. dolari sub administrare prin intermediul a patru fonduri de investiții. Horizon Capital este susținut de peste 40 investitori instituționali printre care UTIMCO, Stepstone, Aberdeen, Church Pension Fund, IFC, BERD sau FMO, conform informațiilor făcute publice.

Compania operează peste 1.000 de hectare de podgorie și patru platforme de producție în România și Moldova. Purcari deține două dintre primele cinci branduri premium din România, având o cotă totală pe acest segment de 26%, potrivit unei cercetări Nielsen, susțin reprezentanții companiei.

Reprezentanții Purcari au anunțat că intenționează să devină un lider în regiune pe piața de vinuri, un sector foarte competitiv și fragmentat, în care compania își propune să facă mișcări de consolidare pentru a-și atinge obiectivul. Piețele de desfacere de bază pentru companie sunt Republica Moldova, România, Polonia și China.

Listarea producătorului de vin urmează însă tiparul celorlalte tranzacții majore înregistrate pe bursa de la București din decembrie 2016 încoace astfel încât vânzările de acțiuni pe bursă ale  Medlife, Digi Communications NV, Sphera Franchise Group și Purcari înseamnă rute de exit pentru acționari existenți fără ca firmele să încaseze bani de la investitori. De asemenea, cele patru listări majore mai indică și faptul că bursa a devenit soluția de compromis între nevoia de exit a investitorilor financiari sau minoritari și dorința fondatorilor de a-și controla companiile.

Proprietarii Dedeman oferă circa 7,5 mil. Euro prin ofertă publică de preluare pentru pachetul de 55,5% din Cemacon pe care nu îl dețin. Acționarii lanțului de bricolaj se pregătesc să devină principalul competitor pentru grupul austriac Wienerberger pe piața blocurilor ceramice

Compania PIF Industrial, controlată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a anunțat că va derula în perioada 22 februarie – 14 martie 2018 o ofertă publică de preluare obligatorie ce vizează un pachet de 55,5% din Cemacon pentru care oferă aproximativ 7,5 mil. Euro.

Prețul de cumpărare oferit este de 0,55 lei pe acțiune și vizează un pachet de 63.273.445 de acțiuni. Tranzacția este intermediată de către BT Capital Partners.

Datele făcute publice indică faptul că la 31 decembrie 2017 acționariatul producătorului de cărămizi Cemacon era împărțit de către Dedeman Bacău cu 40,77%, Business Capital For Romania – Opportunity Fund Cooperatief Amsterdam, în spatele căruia se află omul de afaceri Florin Pogonaru, care deține 33%, S. CIT Resources din grupul fondat de Andrei Cionca cu 10,926%, iar restul de aproximativ 15,29% este în mâna altor acționari.

Frații Pavăl au intrat în urmă cu un an în afacerea Cemacon, în contextul în care aceștia au căutat diferite plasamente pe piața de capital sau în investiții imobiliare pentru lichiditățile acumulate de-a lungul timpului din afacerea operată prin intermediul lanțului de bricolaj Dedeman.

Cemacon a afișat pentru 2017 o cifră de afaceri netă de 94,23 mil. Lei (20,6 mil. euro) și EBITDA de 24,89 mil. Lei ( 5,4 mil. euro) cu o marjă de EBITDA de 26% în creștere față de anul anterior, de 19%.

De asemenea, profitul net al producătorului de blocuri ceramice a fost în 2017 de 13,2 mil. Lei (2,9 mil. euro)  față de 8,3 mil. Lei (1,8 mil. euro) în 2016.

Cemacon este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața cărămizilor și a blocurilor ceramice în ansamblu, unde principalul său competitor este grupul austriac Wienerberger.

Wienerberger a anunțat anul trecut achiziția concurentului său Brikston Iași de la fondul de investiții ADM Capital într-o tranzacție estimată la circa 30 mil. Euro, anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Dosarul tranzacției a fost notificat Consiliului Concurenței, care trebuie să dea un aviz referitor la achiziția făcută de Wienerberger, liderul pieței locale de cărămizi.

O preluare integrală a Cemacon de către frații Pavăl i-ar aduce pe proprietarii celui mai mare lanț de bricolaj local în postura de principal competitor pentru Wienerberger.

Preluarea Brikston Iași de către Wienerberger ar putea crea un jucător cu o cotă de piață estimată de surse din industria de profil la circa 24% la nivel de volum (cantitativ), respectiv circa 28% cotă de piață valorică la nivelul întregii piețe de materiale de zidărie, care cuprinde cărămizi, blocuri ceramice, BCA și alte materiale de construcții, estimează surse din industria de profil. La nivelul strict la pieței de cărămizi, cota de piață combinată a Wienerberger și Brikston ar trece peste 40%, susțin aceleași surse.

Pe piața materialelor de zidărie, producătorii de blocuri ceramice precum Wienerberger, Cemacon, Brikston, Soceram, Siceram, concurează, în special, cu producătorii de BCA precum CRH, Celco Constanța, Macon Deva, precum și cu producătorii de pe alte segmente de piață precum Macofil Târgu Jiu.

Zentiva NV lansează ofertă publică de preluare a 18% din producătorul de medicamente Zentiva SA București pentru 57 mil. Euro. BRD intermediază tranzacția subsidiarei grupului francez Sanofi prin care oferă un preț de achiziție pe acțiunile fostului Sicomed cu 3% peste cotația de închidere din ziua anterioară anunțului de ofertă

Zentiva NV inițiază în perioada 20 februarie – 5 aprilie 2018 o ofertă publică de cumpărare pentru achiziția unui pachet de 18,32% din acțiunile producătorului de medicamente Zentiva SA București contra sumei de 267,3 mil. Lei (57,3 mil. Euro), potrivit unui anunț al companiei.

Acționarul majoritar oferă un preț de cumpărare de 3,5 lei pe acțiune pentru preluarea unui pachet de 76.377.607 acțiuni pe care nu le deține.

Intermediarul ofertei publice de cumpărare derulate de subsidiara gigantului farma francez Sanofi este BRD – Groupe Société Générale S.A.

La prețul oferit de Zentiva NV, pachetul de 100% din acțiuni al fostului Sicomed București este evaluat la 1,459 mld. Lei (313,14 mil. Euro).

Față de cotația de închidere din ședința din 14 februarie, de 3,4 lei pe acțiune, prețul oferit de acționarul majoritar este cu circa 3% mai mare.

Zentiva București a anunțat pentru 2017 o creștere cu 9% a cifrei de afaceri până la 458,6 mil. Lei (100,39 mil. Euro) și un avans de 16% a profitului operațional până la 104,3 mil. Lei (22,83 mil. Euro), conform rezultatelor financiare preliminare.

Profitul companiei a fost anul trecut de circa 86,3 mil. Lei (18,89 mil. Euro) ceea ce corespunde unui profit net pe acțiune de 0,2 lei față de 0,175 lei pe acțiune în 2016.

Tranzacția are loc în contextul în care compania – mamă franceză Sanofi este în plin proces de vânzare a operațiunilor de medicamente generice din Europa grupate sub umbrela Zentiva.

În 2005, Zentiva din Cehia a cumpărat Sicomed București într-o tranzacție care evalua producătorul local de medicamente la circa 200 mil. dolari de la fonduri de investiții administrate de GED Capital și Global Finance, oferta de achiziție cotând compania din România la un multiplu de 9,9 X EBITDA, potrivit datelor făcute publice la acel moment de către cumpărător.

Producătorul brazilian de medicamente EMS, firma indiană Torrent Pharma, fondurile globale de investiții Carlyle, BC Partnes, Advent, precum și un consorțiu format din fondurile de investiții Blackstone și Nordic Capital au depus oferte pentru achiziția Zentiva, tranzacție estimată la aproape 2 mld. Euro, potrivit Reuters.

Tranzacția de vânzare, coordonată de către băncile de investiții Rothschild, JP Morgan și Morgan Stanley, a pornit în luna octombrie 2017 și are ca obiect afacerea Zentiva, estimată aproape de 2 mld. Euro, adică la un multiplu de aproximativ 12 – 13 aplicat la EBITDA (câștigurile obținute înainte de plata dobânzilor, a impozitului pe profit, deprecierii și amortizării) de circa 150 mil. euro, mai notează Reuters. Sursa citată adaugă că au fost depuse în luna ianuarie 2018 oferte indicative și că pe lista scurtă s-ar afla numai doi investitori strategici, EMS din Brazilia și Torrent Pharma din India, în cursă fiind mai multe fonduri de investiții.

Un raport al Sanofi din 7 februarie 2018 indică faptul că semnarea acordurilor definitive ale tranzacției de vânzare a unității sale din Europa din sectorul genericelor este așteptată să aibă loc în trimestrul al treilea din acest an. După publicarea rezultatelor semestriale din 2017, reprezentanții Sanofi afirmau că “în conformitate cu „Foaia de parcurs strategică 2020”, am examinat toate opțiunile pentru afacerea noastră cu generice în Europa și ne-am angajat să renunțăm treptat la această afacere pe care ne așteptăm să o finalizăm până la sfârșitul anului 2018. Cu toate acestea, am reiterat angajamentul nostru față de afacerile noastre cu medicamente generice din alte părți ale lumii și ne vom concentra atenția asupra piețelor emergente”.

Prin acest plan strategic, Sanofi are în vedere dezvoltarea cu prioritate a anumitor linii de afaceri.

 

PMB bonduri 2018 cerinte main

Consorțiile Raiffeisen – BCR – BRD și BT Capital Partners – Banca Transilvania au depus oferte pentru câștigarea mandatului tranzacției emisiunii de obligațiuni a Primăriei Bucureștiului estimată în jurul a 120 mil. Euro

Consorțiile formate de Raiffeisen și BCR cu BRD, respectiv BT Capital Partners cu Banca Transilvania au depus ieri oferte pentru câștigarea mandatului de intermediere a emisiunii de obligațiuni a Primăriei Municipiului București pentru rambursarea tranșei de 555 mil. Lei aferente emisiunii din 2015 care ajung la scadență în acest an, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Primăria Municipiului București (PMB) intenționează să lanseze în această primăvară o emisiune de obligațiuni municipale pentru refinanțarea tranșei de obligațiuni de 555 mil. Lei (circa 119,17 mil. Euro la cursul de schimb al zilei) emise în 2015, care ajung la scadență pe 4 mai 2018, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO publicate pe 13 februarie 2018.

Noua emisiune are în vedere titluri cu maturitate de 10 ani, cu o dobândă fixă, cu plata anuală și care ar urma să fie listate pe bursa de la București, potrivit caietului de sarcini al PMB pentru licitația de selecție a intermediarului tranzacției.

Obligațiunile urmează a fi emise cel târziu la data de 20 aprilie 2018, în funcţie de condiţiile pieţei. În cazul în care condiţiile pieţei sunt nefavorabile sau apar alte elemente care nu au putut fi luate în considerare, Municipiul București poate decide să amâne, anuleze sau să modifice orice element al tranzacţiei planificate.

Consiliul General al Municipiului București a aprobat pe 19 decembrie 2017 contractarea unui pachet de finanțare rambursabilă în valoare de până la 555 mil. Lei în vederea refinanțării datoriei publice locale rezultate din obligațiunile PMB emise în 2015 scadente în acest an.

Termenul stabilit pentru depunerea ofertelor consultanților a fost anunțat pentru 14 februarie la ora 15.

Valoarea estimată a contractului de consultanță pentru intermedierea emisiunii de obligațiuni a PMB și a serviciilor aferente este de 1,99 mil. Lei (0,4 mil. Euro) fără TVA.

Criteriul luat în calcul pentru desemnarea consultantului este cel mai bun raport calitate – preț în evaluarea ofertei.

Pentru evaluarea ofertelor, PMB a anunțat că în alegerea intermediarului cel mai mult cântărește oferta tehnică referitoare la valoarea maximă a cuponului fix anual, în sensul că pentru oferirea celui mai mic cupon, adică a celei mai mici dobânzi pentru noile titluri vor fi acordate 50 de puncte din punctajul maxim de 100 puncte pentru evaluarea unei oferte.

Alte maxim 15 puncte pot fi acordate pentru oferta tehnică referitoare la capacitatea ofertantului de a garanta subscrierea emisiunii de obligațiuni, aici ofertantul fiind evaluat în funcție de procentul din valoarea totală a emisiunii de obligațiuni pe care acesta intenționează ferm să îl subscrie pe piața primară la nivel de cupon maxim propus în oferta tehnică.

Oferta financiară, adică prețul cerut de consultant pentru executarea contractului licitat de PMB, poate fi cotată cu cel mult 35 de puncte, punctajul maxim fiind atins în cazul celui mai mic preț cerut de către ofertant.

După analiza ofertelor depuse, Comisia de evaluare a ofertelor din cadrul PMB va putea solicita îmbunătățirea ofertelor depuse, reprezentanții PMB precizând că va exista o singură etapă de îmbunătățire a ofertelor.

În mai 2015, PMB a vândut obligațiuni în valoare de 2,220 mld. Lei (500 mil. Euro), împărțite în patru tranșe egale cu maturități pe 3, 5, 7 și 10 ani, banii fiind destinați rambursării unei emisiuni anterioare din 2005 care se apropia de scadență. BERD a investit atunci 333 mil. Lei (75 mil. Euro) în obligațiuni, adjudecându-și astfel 15% din întreaga emisiune de titluri de împrumut.

Intermediarii emisiunii de obligațiuni PMB din 2015 au fost Raiffeisen și BT.

Obligațiunile care ajung la scadență în primăvara acestui an au fost emise în 2015 la o dobândă a cuponului de 2,80%. Titlurile de împrumut cu maturitate la 5 ani au o dobândă de 3,58%, cele cu scadența la 7 ani poartă o dobândă de 4,43%, în timp ce obligațiunile pe 10 ani emise în 2015 au 5,10% dobândă.

Emisiunile de obligațiuni și listările de companii private din ultimii ani au ținut bursa de la București în atenția investitorilor instituționali fie de talia instituțiilor financiare internaționale precum BERD, IFC sau International Investment Bank, fie a investitorilor locali precum fonduri de pensii sau administratori de fonduri de investiții, precum și categorii diferite de fonduri străine de investiții care văd în oferta locală de titluri ocazii bune de investiții pentru a-și diversifica expunerile și portofoliile pe care le au în administrare.

Banca Transilvania va lansa oferta de preluare pentru restul de 33,23% din Victoriabank pentru care oferă 31,4 mil. euro. Oferta evaluează banca din Chișinău la circa 95 mil. euro, dublu față de valoarea din iunie 2016 când BERD a cumpărat un pachet minoritar de acțiuni de la Alpha Bank

Banca Transilvania, a doua bancă din România după valoarea activelor, a anunțat lansarea în această dimineață a ofertei publice de preluare obligatorie pentru un pachet de 33,23% din acțiunile Victoriabank din Chișinău pentru 31,4 mil. euro.

Banca din Cluj-Napoca oferă un preț de 78,21 lei moldovenești (circa 3,79 euro, calculat la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Națională a Moldovei) pentru cumpărarea unui pachet de 8.308.673 acțiuni Victoriabank.

Prețul oferit pentru pachetul minoritar de acțiuni evaluează întreaga bancă la aproape 95 mil. euro. Valoarea băncii este acum cotată la dublu față de acum aproape doi ani.

În iunie 2016, BERD și-a majorat participația la Victoriabank, când a anunțat că plătește 6 mil. Euro pentru 12,5% din acțiuni, vânzător fiind Alpha Bank România, care și-a făcut exitul din acționariatul băncii. La acel moment, BERD a plătit 42 de lei moldovenești pe acțiune, adică un preț care evalua Victoriabank la 48 mil. Euro, la jumătate din valoarea sa contabilă.

“Prețul oferit pentru o valoare mobiliară este de 78.21 MDL, iar oferta de preluare este valabilă pentru о perioadă de 70 (șaptezeci) zile calendaristice, între data de 14.02.2018 și data de 24.04.2018. Banca Transilvania va comunica rezultatele ofertei publice de preluare obligatorie imediat după finalizarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale” au precizat reprezentanții Băncii Transilvania.

Pe 7 noiembrie 2017, Banca Transilvania a anunțat achiziția unui pachet inițial de peste 39% din Victoriabank, a treia bancă din Republica Moldova.

Intrarea Băncii Transilvania pe piața bancară din Republica Moldova este facilitată de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), aflat în poziția de acționar minoritar atât în Banca Transilvania, cât și în Victoriabank, unde deține 27,5% din acțiuni.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică și nici cine este vânzătorul pachetului de acțiuni de la Victoriabank.

La momentul anunțării tranzacției, acțiunile Victoriabank erau deținute de către BERD prin intermediul vehiculului de investiții cu scop special (SPV) olandez VB Investment Holding BV cu 27,56%, respectiv de către vehiculul de investiții înregistrat în Cipru Insidown Ltd al cărui beneficiar este cetățeanul rus Sergey Lobanov cu 39,2% la care se adaugă un grup de oameni de afaceri din Republica Moldova – Victor Țurcan (10,45% din acțiuni), Elena Artemenco (4,94%), Galina Proidisvet (4,04%), Valentina Țurcan (2,47%), Notabil SRL (în spatele căreia se află Valentina Țurcan) cu 2,36%, Natalia Rotari cu 0,45%, Francesca Postolache cu 0,34% și Iurie Bondari cu 1,01%, conform datelor făcute publice de către bancă.

Din datele făcute publice reiese că singurul pachet de peste 39% din acțiunile Victoriabank aparținea rusului Sergey Lobanov.

Surse din piața de fuziuni și achiziții susțin că prețul de achiziție pentru preluarea pachetului de peste 39% din Victoriabank ar putea fi în jurul a 30 – 35 mil. Euro, valori neconfirmate de către părțile implicate în tranzacție.

Pentru finanțarea achiziției, Banca Transilvania are la îndemână lichidități proprii consistente. Banca dispune de o poziție puternică de lichiditate, raportând pentru primul semestru al acestui an un profit de 496 mil. Lei (circa 108 mil. Euro) la nivel strict de bancă, respectiv un profit de 512,7 mil. Lei (circa 111 mil euro) la nivel de grup financiar. BT dispune de numerar și disponibilități plasate la banca centrală de 4,5 mld. Lei (circa 1 mld. Euro). Dealtfel, grupul BT caută să își investească o parte din lichiditățile obținute nu doar în achiziții  de bănci în România și Republica Moldova, ci și în start-upuri de tehnologie financiară care au nevoie de capital de creștere, cum a fost cazul investiției BT Investments în dezvoltatorul aplicației de plată pe mobil Pago, anunțate săptămâna trecută.

Victoriabank este o bancă bine capitalizată cu o cotă de piață de 17% la nivelul pieței din Republica Moldova, cu capitaluri proprii de 2,285 mld. Lei moldovenești (circa 113 mil. Euro) la finele anului 2016.

În 2016, Victoriabank a raportat un profit net de 220 mil. Lei moldovenești (peste 10 mil. euro), dublu față de anul anterior, respectiv numerar și solduri cu Banca Națională a Moldovei de 2,754 mld. Lei moldovenești.

Piața bancară din Moldova, cu active totale de 72 mld. Lei moldovenești (peste 3,5 mld. euro) și un profit net de 1,36 mld. Lei moldovenești (circa 67 mil. euro) în 2016, este concentrată pe segmentul de corporate (clienți – companii), oferind prospecte de creștere puternică în sectorul de retail, unde Banca Transilvania este de așteptat să accelereze creșterea organică prin intermediul platformei Victoriabank.

Victoriabank a avut un trecut tumultuos cu acționari ca oligarhul Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon. Dealtfel, Republica Moldova a fost puternic zguduită de scandalurile din marile bănci locale, mai ales de către scandalul prin care un miliard de dolari a dispărut în mod suspect în 2014 din băncile de peste Prut, acuzațiile fiind îndreptate în special către omul de afaceri Ilan Shor și asociații săi.

În acest moment, Banca Transilvania este angajată în două tranzacții de achiziție de bănci, ambele cu impact în topul bancar din România, respectiv din Republica Moldova.

Astfel, BT a semnat anul trecut contractul de achiziție pentru Bancpost și a altor operațiuni ale Eurobank din România, tranzacție care propulsează banca din Cluj-Napoca aproape de poziția de lider, deținută acum de către BCR. Pentru achiziții, BT mizează pe propriile lichidități,

Banca Transilvania a raportat pentru primele șase luni din 2017 un flux de numerar din activitatea de exploatare de 496 mil. lei (în jurul a 110 mil. euro). De asemenea, banca dispunea la 30 iunie 2017 de numerar și disponibilități la banca centrală de 4,546 mld. lei (circa 1 mld. euro).

Pe bursa de la București, BT are o capitalizare de piață de peste 10 mld. lei (peste 2,1 mld. euro).

 

PMB bonduri 2018 cerinte main

Primăria Municipiului București intenționează să lanseze până pe 20 aprilie o nouă emisiune de obligațiuni de aproximativ 555 mil. Lei pentru refinanțarea titlurilor care se apropie de scadență. Noile obligațiuni ar urma să aibă maturitate de 10 ani și să fie listate pe bursă. BCR, Raiffeisen și BRD ar putea forma un consorțiu pentru a depune ofertă în vederea câștigării mandatului de intermediere a tranzacției. Termenul de depunere a ofertelor pentru desemnarea consultantului PMB: 14 februarie ora 15

Primăria Municipiului București (PMB) intenționează să lanseze în această primăvară o emisiune de obligațiuni municipale pentru a refinanțarea tranșei de obligațiuni de 555 mil. Lei (circa 119,17 mil. Euro la cursul de schimb al zilei) emise în 2015, care ajung la scadență pe 4 mai 2018, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Noua emisiune are în vedere titluri cu maturitate de 10 ani, cu o dobândă fixă, cu plata anuală și care ar urma să fie listate pe bursa de la București, potrivit caietului de sarcini al PMB pentru licitația de selecție a intermediarului tranzacției.

“Obligațiunile urmează a fi emise cel târziu la data de 20 aprilie 2018, în funcţie de condiţiile pieţei. În cazul în care condiţiile pieţei sunt nefavorabile sau apar alte elemente care nu au putut fi luate în considerare, Municipiul București poate decide să amâne, anuleze sau să modifice orice element al tranzacţiei planificate”, precizează reprezentanții Primăriei Bucureștiului în documentul citat.

Consiliul General al Municipiului București a aprobat pe 19 decembrie 2017 contractarea unui pachet de finanțare rambursabilă în valoare de până la 555 mil. Lei în vederea refinanțării datoriei publice locale rezultate din obligațiunile PMB emise în 2015 scadente în acest an.

Pentru realizarea noii tranzacții, PMB așteaptă până pe 14 februarie la ora 15 ofertele pentru contractul de servicii de intermediere din partea consultanților interesați.

BCR, Raiffeisen și BRD discută formarea unui consorțiu care să înainteze o ofertă pentru câștigarea mandatului noii emisiuni de obligațiuni a PMB, susțin surse din piață.

De asemenea, BT ar putea fi un alt candidat interesat să participe la licitația prin care Primăria oferă un contract de servicii cu o valoare estimată la 1,99 mil. Lei (0,4 mil. Euro) fără TVA.

Reprezentanții băncilor nu au putut fi contactați imediat pentru comentarii pe acest subiect.

Criteriul luat în calcul pentru desemnarea consultantului este cel mai bun raport calitate – preț în evaluarea ofertei.

Pentru evaluarea ofertelor, PMB a anunțat că în alegerea intermediarului cel mai mult cântărește oferta tehnică referitoare la valoarea maximă a cuponului fix anual, în sensul că pentru oferirea celui mai mic cupon, adică a celei mai mici dobânzi pentru noile titluri vor fi acordate 50 de puncte din punctajul maxim de 100 puncte pentru evaluarea unei oferte.

Alte maxim 15 puncte pot fi acordate pentru oferta tehnică referitoare la capacitatea ofertantului de a garanta subscrierea emisiunii de obligațiuni, aici ofertantul fiind evaluat în funcție de procentul din valoarea totală a emisiunii de obligațiuni pe care acesta intenționează ferm să îl subscrie pe piața primară la nivel de cupon maxim propus în oferta tehnică.

Oferta financiară, adică prețul cerut de consultant pentru executarea contractului licitat de PMB, poate fi cotată cu cel mult 35 de puncte, punctajul maxim fiind atins în cazul celui mai mic preț cerut de către ofertant.

După analiza ofertelor depuse, Comisia de evaluare a ofertelor din cadrul PMB va putea solicita îmbunătățirea ofertelor depuse, reprezentanții PMB precizând că va exista o singură etapă de îmbunătățire a ofertelor.

pmb bonduri 2015 tabel

În mai 2015, PMB a vândut obligațiuni în valoare de 2,220 mld. Lei (500 mil. Euro), împărțite în patru tranșe egale cu maturități pe 3, 5, 7 și 10 ani, banii fiind destinați rambursării unei emisiuni anterioare din 2005 care se apropia de scadență. BERD a investit atunci 333 mil. Lei (75 mil. Euro) în obligațiuni, adjudecându-și astfel 15% din întreaga emisiune de titluri de împrumut.

Intermediarii emisiunii de obligațiuni PMB din 2015 au fost Raiffeisen și BT.

Producătorul de vinuri Purcari intră pe bursă cu o capitalizare de piață de 81 mil. Euro. Charlemagne Capital, Franklin Templeton și SEB au luat fiecare peste 5% în Purcari prin tranzacția de listare. Tranzacția a evaluat producătorul de vinuri la un multiplu în jurul lui 9 raportat la EBITDA estimat pentru 2017

Producătorul de vinuri Purcari intră pe bursa de la București cu o capitalizare de piață de 380 mil. Lei (81 mil. Euro la cursul de schimb al zilei), după ce a anunțat încheierea cu succes a tranzacției la un preț final de ofertă de 19 lei pe acțiune.

Managerul american de capital privat Horizon Capital, IFC și Amboselt – vehicul de investiții controlat de către fondatorul afacerii, Victor Bostan, au vândut pachetul de 9,8 milioane de acțiuni reprezentând 49% din companie pentru 186,2 mil. Lei (39,9 mil. Euro).

Tranzacția de listare a fost structurată sub forma unei vânzări parțiale de acțiuni din partea acționarilor existenți astfel că firma nu va încasa nimic din tranzacție, iar vânzătorii rămân în afacere cu pachete de acțiuni reduse. În urma listării, investitori instituționali precum Charlemagne Capital, Franklin Templeton și SEB vor deține fiecare peste pragul de 5% din companie, care îi face pe aceștia să intre în categoria acționarilor semnificativi.

Charlemagne Capital a subscris și la listarea rețelei de servicii medicale private Medlife, unde a devenit apoi un acționar minoritar cu o cotă de peste 7% din companie.

Charlemagne Capital este un investitor instituțional care operează sub umbrela Fiera Capital din ianuarie 2018. Fiera Capital este un manager independent de active cu o valoare de peste 123 mld. Dolari canadieni la 30 septembrie 2017.

Franklin Templeton este unul dintre cei mai mari manageri de capital privat din lume, firma americană fiind administratorul Fondului Proprietatea.

SEB (Skandinaviska Enskilda Banken) este un grup specializat în servicii financiare din nordul Europei, care a raportat un rezultat operațional de 20,8 mld. Coroane suedeze (peste 2 mld. Euro).

Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă atât pe segmentul de retail, în proporție de 418%, cât și pe segmentul dedicat investitorilor instituționali.

Surse din piață susțin că indicele de alocare în cazul unor investitori instituționali a ajuns la aproximativ sau sub 50% raportat la subscrieri.

Potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, BERD nu a subscris în cadrul tranzacției derulate de Purcari la BVB.

Nu au fost realocări între tranșe astfel că 90% din acțiunile oferite spre vânzare au mers în mâna investitorilor instituționali, iar 10% din pachetul oferit s-a vândut investitorilor de retail.

Calculele jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO pe baza datelor făcute publice în prospect indică faptul că valoarea de întreprindere a Purcari ar putea fi estimată la 432,5 mil. Lei (92,8 mil. Euro), respectiv la un multiplu de aproximativ 9 aplicat unui EBITDA anual estimat pentru 2017 la 47,9 mil. Lei.

Grupul a raportat pentru primele nouă luni ale anului trecut EBITDA de 37,1 mil. Lei, în creștere cu 29% față de perioada similară din 2016. La un ritm anual de creștere de 29% pentru rezultatele la 12 luni rezultă EBITDA estimat în jurul a 47,9 mil. Lei. De asemenea, conform prospectului de listare publicat, datoriile nete în 2017 ale Purcari au fost de 52,5 mil. Lei, potrivit datelor preliminare făcute publice.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 14 ianuarie 2018 că producătorul moldovean de vinuri Purcari intenționează să se listeze pe bursa de la București în cadrul unei tranzacții în care din consorțiul de intermediere fac parte Raiffeisen și Swiss Capital.

Compania operează peste 1.000 de hectare de podgorie și patru platforme de producție în România și Moldova. Purcari deține două dintre primele cinci branduri premium din România, având o cotă totală pe acest segment de 26%, potrivit unei cercetări Nielsen, susțin reprezentanții companiei.

Raiffeisen Bank România acționează în calitate de Coordonator Global Unic și Deținător Comun al Registrului de Subscrieri, iar Swiss Capital este Deținător Comun al Registrului de Subscrieri. Firma de avocatură RTPR Allen & Overy asigură consultanța emitentului în tranzacție în timp ce intermediarul ofertei mizează pe serviciile de asistență juridică ale CMS Cameron Mc Kenna, iar IFC lucrează alături de avocații Leroy și Asociații, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Participația Horizon Capital scade după listarea Purcari la București de la 63,55% la 22,69%, cea a IFC de la 6,4% la 3,27%, în timp ce fondatorul companiei Victor Bostan ar urma să dețină 25% față de 30% în prezent, conform datelor făcute publice de către companie. Afacerea a fost fondată de către Victor Bostan și pentru a se dezvolta a atras ulterior investiții de capital din partea IFC în 2008, în valoare de 5 mil. Dolari, iar apoi din partea fondului american de investiții Horizon Capital, care a venit cu un capital de 18 mil. Dolari în 2010 în companie.

Purcari promite investitorilor că intenționează să adopte o politică de dividende progresivă, profitând de nivelul scăzut de îndatorare și de fluxuri de numerar sănătoase.

Listarea Purcari vine pe un val favorabil unor astfel de tranzacții după ce pe bursa de la București au avut loc listări private majore în mai puțin de un an, reprezentate de intrarea Medlife din sectorul serviciilor medicale private (decembrie 2016), Digi Communications NV din piața de telecomunicații (mai 2017) și Sphera Franchise Group din piața lanțurilor de restaurante (noiembrie 2017).

AEW Europe poartă negocieri exclusive pentru vânzarea la pachet a birourilor America House și a mall-ului Promenada Târgu Mureș către Morgan Stanley. Valoarea tranzacției de exit a managerului francez de investiții din piața imobiliară locală este estimată în jurul a 150 mil. euro

Managerul global de active AEW Europe a selectat, recent, gigantul financiar american Morgan Stanley pentru negocierile exclusive de vânzare la pachet a birourilor America House din București și a centrului comercial Promenada Târgu – Mureș, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Investitorul american selectat urmează să deruleze activități de due diligence (analiză) în cadrul tranzacției, care a atras până acum atenția mai multor fonduri de investiții active deja pe piața locală, dar și nume noi care caută oportunități de intrare.

“Refuzăm să comentăm“, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Hugh Fraser, Managing Director responsabil de comunicare corporativă în cadrul biroului din Londra al Morgan Stanley.

Reprezentanții AEW Europe nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Intrarea Morgan Stanley în această fază a tranzacției indică un apetit în creștere al investitorilor americani de talie mare pentru active imobiliare din România, după ce un fond de investiții al Cerberus a devenit acționarul majoritar al complexului Radisson într-o tranzacție de circa 170 mil. euro, achiziția investitorului american fiind anunțată în premieră pe 11 decembrie 2017 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

La scară mai largă, un alt fond de investiții american JC Flowers a semnat în decembrie 2017 acordul de achiziție pentru Piraeus Bank România, iar un alt fond american de investiții administrat de Warburg Pincus a fost anul trecut în negocieri de achiziție atât pentru A&D Pharma, cât și pentru Urgent Cargus, potrivit informațiilor prezentate anterior de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

De asemenea, Carlyle este deja un investitor activ în România în sectorul petrolier, iar Blackstone și Advent este pe lista ofertanților pentru achiziția Zentiva, proprietarul producătorului de medicamente cunoscut anterior sub numele de Sicomed București.

Morgan Stanley are pentru investiții în sectorul imobiliar platforma globală Morgan Stanley Real Estate Investing. Are sub administrare active de 33 mld. Dolari, din care 71% în Americi, 22% în Europa și 7% în Asia.

De cealaltă parte, proprietarul America House și al Promenada Târgu – Mureș este AEW Europe, parte a firmei franceze de investiții Natixis, care la rândul său este parte din al doilea grup francez ca mărime, BPCE.

Grupul francez BPCE, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, a fost unul dintre vânzătorii Volksbank România către Banca Transilvania, tranzacție semnată în decembrie 2014, finalizată în aprilie 2015 și anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

AEW Europe avea sub administrare active de 57,7 mld. Euro la 30 septembrie 2017, fiind unul dintre cei mai mari manageri globali în sectorul imobiliar.

Imobilul de birouri America House a fost cumpărat de către AEW Europe în 2007 pentru aproximativ 120 mil. euro de la GTC, acum însă evaluările mai multor surse specializate indicând că prețul de achiziție s-ar putea situa sub 90 mil. euro, valoare neconfirmată de către părțile implicate.

 

One United Properties și Auchan investesc circa 130 mil. Euro într-un proiect multifuncțional dezvoltat pe fosta platformă Automatica București. Victor Căpitanu, coproprietar al One United Properties: “Investiția noastră de 100 mil. Euro va fi acoperită din finanțare bancară în proporție de circa 58%, restul din capitaluri proprii. Finalizarea planului de investiții va avea loc în prima jumătate a anului 2020”

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties și rețeaua franceză de comerț Auchan au în plan investiții estimate în jurul a 130 mil. Euro până în prima jumătate a anului 2020 în cadrul unui proiect multifuncțional pe fosta platformă Automatica București, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Valoarea include achiziția de aproximativ 25 mil. Euro de anul trecut a fostei platforme Automatica de către One United Properties și Auchan de la fondul de investiții elen Global Finance, care a făcut mai multe tranzacții de vânzare în ultimii ani pentru a-și marca exitul și a rambursa banii investitorilor.

One United Properties, dezvoltator imobiliar controlat de către investitorii Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, a anunțat că va investi 100 mil. Euro în proiect.

“Investiția noastră de 100 mil. Euro va fi acoperită din finanțare bancară în proporție de circa 58%, iar restul din capitaluri proprii. Tot proiectul are trei componente – imobilul de birouri One Tower, proiectul rezidențial exclusivist One Mircea Eliade și zona comercială dezvoltată de către Auchan“, a explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Victor Căpitanu.

Potrivit acestuia, proiectul de birouri va fi finanțat în proporție de două treimi din credit bancar, iar o treime din fonduri proprii ale One United Properties.

În ceea ce privește proiectul rezidențial, structura de finanțare va fi împărțită între finanțare bancară în proporție de 50%, cealaltă jumătate a fondurilor necesare urmând să fie acoperită din fonduri proprii ale companiei și din pre-vânzări de apartamente.

Cele trei componente ale proiectului – birouri, comercial și rezidențial – se vor derula în paralel.

Proiectul de birouri ar urma, conform calendarului de proiect, să fie livrat până la sfârșitul anului 2019, ca și zona comercială, în timp ce pentru ansamblul rezidențial termenul de finalizare este prevăzut pentru prima jumătate a anului 2020.

Întreaga dezvoltare este autorizată pentru o suprafață de 125.000 mp construiți (73.000 mp supraterani și 52.000 mp subterani).

Cele trei turnuri care se vor ridica în cadrul proiectului rezidențial One Mircea Eliade vor însuma 250 de apartamente exclusiviste (2 turnuri în regim de înățime P + 15 etaje, respectiv 1 turn P + 20 etaje), cu vedere panoramică spre Parcul Floreasca și Lacul Floreasca. Clădirea de birouri One Tower (P + 16) se traduce în 24.000 metri pătraţi închiriabili de spaţii de birouri clasa AAA dotate cu ultimele tehnologii și va beneficia de o suprafaţă pe etaj de 1.450 mp, cu o formă regulată, ce va oferi utilizatorului lumină naturală şi o folosire extrem de eficientă a spaţiului. One Tower are ca țintă obținerea certificării LEED, calificativ Platinum.

Întreaga zonă va fi deservită de un spațiu comercial modern, retail si food, dezvoltat de Auchan în locul fostei hale Ford, monument istoric care va fi restaurat și integrat în noua dezvoltare.

One United Properties este principalul dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăți rezidențiale exclusiviste din București. One United are mai multe proiecte rezidențiale finalizate (188 de apartamente), în construcție (340 de apartamente) și care urmează să fie începute în următorii ani (peste 500 de apartamente).

One United Properties și-a extins treptat mixul de finanțare al proiectelor astfel că acum are la dispoziție bani din mai multe surse  – capitalul propriu al companiei, capitalul atras de la investitorii per proiect, obligațiuni, împrumut bancar și avansurile plătite de clienți.

One United Properties și-a majorat în septembrie 2017 capitalul cu 10 mil. Euro prin atragerea de fonduri de la 12 investitori privați, care au primit în schimb 8,13% din acțiunile companiei.

Apoi, a făcut o nouă mișcare pentru a-și completa resursele de finanțare anunțând pe 27 noiembrie 2017 emiterea de obligațiuni de 20 mil. euro, cu scadență la 4 ani, prin plasament privat, subscrise integral de fonduri aflate în co-management de către Credit Value Investments din Polonia.

De asemenea, One United Properties și-a refinanțat achiziția de circa 17 mil. euro a birourilor North Gate printr-o finanțare contractată de la CEC Bank.

Garanti Bank a anunțat, recent, că a finanțat complexul rezidențial One Herăstrău Park din București, iar din 2009 până acum a acordat One United Properties finanțări de peste 30 mil. euro pentru dezvoltarea de proiecte rezidențiale sustenabile.

Piața imobiliară locală este printre cele mai efervescente terenuri pentru tranzacții, atât tichete de fuziuni și achiziții, cât și tranzacții de finanțare corporativă sau emisiuni de obligațiuni.

François Bloch, șeful BRD: Am avut anul trecut o cotă de piață de 9% pe piața finanțărilor corporate. BRD spune că a câștigat 15 mil. Euro din tranzacția Iris de vânzare de credite neperformante. A treia bancă locală a decis să distribuie 83% din profitul net istoric de peste 300 mil. euro, obținut de pe urma veniturilor din activitatea de bază și a reducerii costului riscului

BRD Groupe Société Générale, subsidiara locală a grupului financiar francez Société Générale, a raportat pentru anul 2017 o creștere de 85% a profitului net la nivel de grup bancar local până la 1,415 mld. Lei (309,7 mil. euro), avans obținut de pe urma veniturilor solide din activitatea de bază şi a costului de risc pozitiv.

Banca a afișat pentru 2017 un profit net de 1,38 mld. Lei (302 mil. euro), depășind câștigul obținut în 2007 înainte de declanșarea crizei financiare globale, ceea ce echivalează cu un rezultat istoric pentru BRD. Factorul – cheie care a determinat recordul raportat de bancă este reprezentat de către evoluția costului net al riscului, care a trecut de la minus 461,17 mil. lei în 2016 la un plus de 375,68 mil. lei la finele anului trecut, pe fondul reducerii substanțiale a expunerii neperformante și, implicit, a provizioanelor alocate pentru acoperirea acestora.

În acest context, conducerea BRD a aprobat alocarea a 83% din câștiguri pentru dividende acordate acționarilor.

Creditele nete au crescut în perioada raportată la 30,3 mld. lei, cu un plus de 5,3% în comparație cu sfârşitul lui 2016, susţinute de creşterea robustă atât pe segmentul persoanelor fizice cât şi pe portofoliul mari clienţi, au explicat reprezentanții băncii.

“Producţia de credite pentru persoane fizice a continuat sa fie dinamică, ajungând la 6,4 miliarde RON (+13,8% faţă de anul trecut), fiind reconfirmată poziţia de lider a BRD pe piaţa creditelor pentru persoane fizice, cu o cotă de piaţă de 16,9% la sfârşitul lui 2017”, afirmă oficialii BRD.

Întrebat de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO care este cota de piață a BRD în 2017, respectiv cota de piață pe segmentul corporate (companii) de către banca pe care o conduce, François Bloch, Directorul general al BRD Groupe Société Générale a spus: “Cota de piață pe segmentul corporate a fost de 9%. Portofoliul nostru este mai concentrat pe corporații mari față de cel de IMM-uri“.

Pe piața creditelor corporative, BRD luptă cu subsidiarele locale ale altor grupuri internaționale precum Erste, UniCredit, Raiffeisen, ING Bank și Citi.

Dacă pe retail, BRD a înregistrat o rată de creștere de 6,6%, pe piața finanțărilor corporative avansul a fost marginal, de 0,9%, în contextul în care a fost implicată în câteva tranzacții mari printre care și împrumutul de 177 mil. euro acordat alături de UniCredit către grupul A&D Pharma. La nivelul finanțării companiilor mari, portofoliul de credite a avansat cu 3,1% în 2017 față de 2016.

La nivelul bilanțului BRD, creditele retail au o pondere de 65%, în timp ce finanțarea dedicată companiilor înseamnă numai o treime din portofoliul de credite.

Șeful BRD nu a răspuns ce cotă de piață a obținut BRD la nivelul întregii piețe bancare locale, unde ocupă poziția a treia după BCR – subsidiară a grupului austriac Erste – și după Banca Transilvania, aflată în plin proces de achiziție a Bancpost și a altor operațiuni locale ale grupului elen Eurobank. De asemenea, întrebat dacă strategia băncii pe 2018 se va concentra asupra profitabilității sau asupra unei creșteri a cotei de piață, acesta a răspuns: “Asupra satisfacției clienților”.

BRD a marcat în 2017 una dintre cele mai mari tranzacții pe piața locală a creditelor neperformante, prin tranzacția Iris, anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 19 octombrie 2016.

În mai 2017, firma poloneză Kruk a făcut public că a plătit prețul de achiziție pentru un portofoliu bancar cu o valoare nominală de circa 1,25 mld. Lei (circa 272 mil. euro). Părțile nu au făcut public atunci prețul de achiziție, surse din piața de profil estimând în jurul a 24 mil. euro valoarea tranzacției.

Întrebat de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, câți bani a încasat BRD în 2017 din vânzarea de credite neperformante, în special din tranzacția Iris, François Bloch a răspuns: ”15 mil. euro (pentru portofoliul Iris – n.r.)“. Cifra de aproximativ 15 mil. euro se referă la câștigul (impactul asupra contului de profit și pierderi) realizat din tranzacția menționată, au precizat reprezentanții BRD.

Ca urmare a acestor vânzări de credite neperformante, rata acestora în portofoliul băncii a scăzut de la 10,5% în decembrie 2016 la 6,6% în decembrie 2017, cifre calculate potrivit metodologiei Autorității Bancare Europene (EBA). Banca a urmat astfel tendința generală a sectorului bancar local, în care rata creditelor neperformante (NPL) la nivel de sistem era de 7,3% în noiembrie 2017, fiind pe o curbă de scădere.

Banca – mamă din Franța, Société Générale, a prezentat în noiembrie 2017 un plan financiar și strategic de dezvoltare până în 2020 “Transform to grow (transformă pentru a crește – n.r.)“, potrivit căruia, BRD își propune să își consolideze poziția în top 3 local și să își mențină poziția de lider în segmentul de retail (persoane fizice). Potrivit acestui document, banca locală a înregistrat cu succes un proces de revenire și ar trebui să captureze mai departe potențial de creștere în România.

Pe lista de măsuri a BRD din planul prezentat de SocGen intră astfel adaptarea modelului de distribuție în retail către comportamentul clienților și accelerarea procesului de digitalizare, consolidarea poziției de lider în finanțarea marilor corporații și creșterea portofoliului IMM, precum și modernizarea modelului operațional, între altele prin creșterea eficienței în back office.

BRD dispune de lichiditate semnificativă, ca și alte bănci mari locale, cu un raport între credite și depozite de 69%.

Pe lângă bancă, și alte linii de afaceri au înregistrat creșteri. Astfel, activele sub administrare ale BRD Asset Management au avut o creștere de 9% în 2017 față de anul anterior, iar cota de piață la nivelul pieței de fonduri mutuale administrate a înregistrat o creștere de 0,6 puncte procentuale.

SocGen, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, deține 60% din BRD, care pe bursa de la București are o capitalizare bursieră de 9,29 mld. Lei (1,99 mld. euro). De la intrarea în 1999 în acționariatul BRD, grupul francez a preferat un model de dezvoltare organică în contextul în care alți jucători mari au abordat și cartea achizițiilor pentru a-și crește cota de piață dacă ne uităm la evoluția Băncii Transilvania, a UniCredit Bank și a Raiffeisen Bank România.

Digi Communications și-a refinanțat parțial creditul de 200 mil. Euro din octombrie 2017. Grupul de telecomunicații a semnat un împrumut sindicalizat multivalută aranjat de Citi și ING, bani din care o parte merg spre finanțarea achiziției din Ungaria

Digi Communications, unul dintre cele mai importante grupuri de telecomunicații din România, își finanțează achiziția în curs a operatorului ungar de profil Invitel Tavkozlesi Zrt printr-un nou împrumut sindicalizat.

Compania a anunțat că pe 1 februarie 2018 a fost încheiat un împrumut sindicalizat care înlocuiește parțial creditul – punte pentru o valoare de aproximativ 163 mil. Euro. Noua finanțare a fost aranjată de către Citi și ING Bank, potrivit informațiilor făcute publice de către companie. Din sindicatul bancar fac parte și alte bănci, ale căror nume nu au fost făcute publice de către reprezentanții Digi Communications NV.

Împrumutul sindicalizat include trei facilități, în forinți, lei, respectiv euro și are o maturitate de 5 ani. Dobânda este de 2,65% pe an plus ratele medii de dobândă interbancare aplicabile, au precizat reprezentanții Digi.

Finanțarea acoperă parțial creditul sindicalizat de 200 mil. Euro semnat în octombrie 2017, care a fost contractat pe termen scurt.

“Facilitatea Sindicalizată 2018 urmează să fie folosită de Societate și filialele acesteia pentru aceleași scopuri anticipate de Societate în octombrie 2017. Parte din suma disponibilă va fi folosită pentru finanțarea achiziției de către Digi Kft. a operatorului maghiar de comunicații electronice Invitel Tavkozlesi Zrt (tranzacție cu privire la termenii căreia am informat investitorii și actionarii pe data de 21 iulie 2017). Se intenționează ca restul de sumă să fie folosită pentru scopuri generale corporative și/sau pentru finanțarea cheltuielilor de investiție”, au explicat destinația banilor reprezentanții companiei.

Pe 21 iulie 2017, Digi Communications NV a anunțat achiziția pachetului de 99,99% din acțiunile operatorului ungar de comunicații Invitel Tavkozlesi Zrt de la managerul de capital privat CEE Equity Capital Partners pentru un preț total de 140 mil. Euro, suma putând face obiectul unor ajustări ulterioare, termenul estimat pentru finalizarea tranzacției fiind 14 martie 2018. De asemenea, contractele de servicii reciproce cu Invitech Solutions vor fi încheiate pentru o durată totală de cel puțin zece ani calendaristici împliniți, calculați dupa momentul finalizării tranzacției și vor avea o valoare totală minimă de aproximativ 91,6 mil. euro, în cazul obligațiilor de plată ce revin Digi Ungaria, respectiv circa 16,4 mil. euro, în cazul obligațiilor de plată ale Invitech Solutions.

Digi Communications NV este unul dintre jucătorii majori pe piețele de telecomunicații din România și Ungaria. În România, principalii săi concurenți sunt grupurile internaționale Orange, Vodafone și Telekom în piața telefoniei mobile, respectiv UPC pe piața de cablu TV.

Digi Communications este listată din mai 2017 la București, cea mai mare listare privată din istoria bursei locale în cadrul unei tranzacții anunțate în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO din aprilie 2016. Fondatorul afacerii, Zoltan Teszari, este principalul acționar al companiei care are o capitalizare bursieră actuală de 753,8 mil. Euro.

Grupul Digi a fost în 2017 cel mai activ jucător local în aria tranzacțiilor corporative mari, având în vedere anvergura listării derulate în ringul piețelor de capital, cea mai mare achiziție de tip fuziuni și achiziții realizată de către o companie locală în afara țării și una dintre cele mai mari tichete de finanțare corporativă derulate.

Fonduri globale de investiții precum Blackstone, Advent, Carlyle și BC Partners, respectiv investitori strategici din Brazilia și India au depus oferte pentru preluarea producătorului de medicamente Zentiva. Fabrica din România, evaluată pe bursă la aproape 300 mil. euro, este inclusă în tranzacția internațională care ar putea ajunge la circa 2 mld. Euro, respectiv la un multiplu estimat de 12 – 13 X EBITDA

Producătorul brazilian de medicamente EMS, firma indiană Torrent Pharma, fondurile globale de investiții Carlyle, BC Partnes, Advent, precum și un consorțiu format din fondurile de investiții Blackstone și Nordic Capital au depus oferte pentru achiziția Zentiva, estimată la aproape 2 mld. Euro, potrivit Reuters.

Gigantul francez din industria farma Sanofi a scos la vânzare unitatea sa de producție de medicamente generice Zentiva, care include și afacerea din România reprezentată de fabrica de la București. Zentiva România, fostă Sicomed București, are în acest moment o capitalizare de piață de 1,388 mld. Lei (circa 298,5 mil. euro).

Tranzacția de vânzare, coordonată de către băncile de investiții Rothschild, JP Morgan și Morgan Stanley, a pornit în luna octombrie 2017 și are ca obiect afacerea Zentiva, estimată aproape de 2 mld. Euro, adică la un multiplu de aproximativ 12 – 13 aplicat la EBITDA (câștigurile obținute înainte de plata dobânzilor, a impozitului pe profit, deprecierii și amortizării) de circa 150 mil. euro, mai notează Reuters. Sursa citată adaugă că au fost depuse în luna ianuarie 2018 oferte indicative și că pe lista scurtă s-ar afla numai doi investitori strategici, EMS din Brazilia și Torrent Pharma din India, în cursă fiind mai multe fonduri de investiții.

Un raport al Sanofi din 7 februarie 2018 indică faptul că semnarea acordurilor definitive ale tranzacției de vânzare a unității sale din Europa din sectorul genericelor este așteptată să aibă loc în trimestrul al treilea din acest an. După publicarea rezultatelor semestriale din 2017, reprezentanții Sanofi afirmau că “în conformitate cu „Foaia de parcurs strategică 2020”, am examinat toate opțiunile pentru afacerea noastră cu generice în Europa și ne-am angajat să renunțăm treptat la această afacere pe care ne așteptăm să o finalizăm până la sfârșitul anului 2018. Cu toate acestea, am reiterat angajamentul nostru față de afacerile noastre cu medicamente generice din alte părți ale lumii și ne vom concentra atenția asupra piețelor emergente”.

Zentiva este compania care operează afacerea Sanofi cu generice din Europa.

În acest context, pe 14 decembrie 2017, Zentiva SA din București a fost informată de către acționarul său majoritar Zentiva NV că a primit, ca urmare a unei proceduri de sondare a pieței, angajamente de vânzare din partea unor acționari minoritari care dețin 10,4478 % din capitalul social al Zentiva SA.

Interesul de exit al acționarilor minoritari este condiționat de lansarea unei oferte publice de cumpărare în cel mult 60 de zile lucrătoare începând cu 14 decembrie 2017, cu condiția ca prețul de cumpărare oferit să fie 3,5 lei pe acțiune, arată un anunț al companiei.

La 31 decembrie 2017, Zentiva NV deținea un pachet de 23,92% din compania locală, un alt pachet de 50,98% fiind controlat de către subsidiara Sanofi prin intermediul vehiculului de investiții Venoma Holdings din Cipru, alți acționari având 25,09% din Zentiva SA.

Oferta publică de cumpărare așteptată a fi lansată de către compania – mamă are în vedere concentrarea acționariatului Zentiva SA în mâinile Sanofi și scoaterea acționarilor minoritari din companie în ansamblul mai larg al vânzării întregii afaceri Zentiva.

Dintre ofertanții pentru achiziția Zentiva, Advent este cel mai cunoscut nume pentru sectorul producției de medicamente din România, având în vedere că a deținut Terapia Cluj vândută într-o tranzacție – record de 324 mil. dolari în 2006 către indienii de la Ranbaxy, precum și vânzarea Labormed București în 2012 către Alvogen.

Carlyle este deja activ în România după intrarea în sectorul petrolier local prin intermediul Mazarine Energy, care a cumpărat anul trecut de la OMV Petrom 19 zăcăminte, dar și prin Black Sea Oil and Gas, care operează în cadrul unor concesiuni petroliere în Marea Neagră preluate de la Sterling Resources în 2015.

BC Partners a vândut în 2017 producătorul de echipamente electrice Retrasib Sibiu în cadrul unei tranzacții internaționale, iar în noiembrie 2016 a fost finalist în tranzacția de achiziție a lanțului de comerț Profi într-o licitație câștigată de către Mid Europa Partners cu 533 mil. euro plată în numerar.

Blackstone, unul dintre cei mai mari manageri de fonduri de investiții din lume cu active de peste 430 mld. Dolari sub administrare, a vândut în 2017 către China Investment Corporation platforma Logicor, care în România includea parcuri logistice și peste 100 hectare de teren și a fost unul dintre cei doi finaliști din 2016 în tranzacția eșuată de vânzare a portofoliului neperformant Neptun al BCR cu o valoare nominală de 2,7 mld. Euro, despre care jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră în vara anului respectiv.

Compania braziliană EMS este un investitor activ în regiunea Europei Centrale și de Est. În octombrie 2017, EMS a oferit 16 mil. euro pentru un pachet de 93,7% din acțiunile producătorului de medicamente Galenika din Serbia, conform Reuters.

Zentiva SA a raportat în anul 2016 o cifră de afaceri de 420 mil. lei (93,5 mil. euro) și un profit net de 73 mil. lei (16,2 mil. euro), având o marjă netă de peste 17% la un personal de 493 de angajați.

În 2005, Zentiva din Cehia a cumpărat Sicomed București într-o tranzacție care evalua producătorul local de medicamente la circa 200 mil. dolari de la fonduri de investiții administrate de GED Capital și Global Finance, oferta de achiziție cotând compania din România la un multiplu de 9,9 X EBITDA, potrivit datelor făcute publice la acel moment de către cumpărător.

 

Glissando confirmă achiziția pachetului de 50% din acțiuni al lui Radu Ienovan de către Ioan Biianu, care devine proprietarul grupului cu afaceri de 35 mil. euro. Plata prețului de achiziție estimat sub 5 mil. euro este finanțată majoritar dintr-un împrumut de la Raiffeisen. Ce spune cumpărătorul: Am investit aproximativ 15 mil. euro din 2010 până acum, vrem să punem investițiile la treabă să întoarcă banii investiți

Omul de afaceri Ioan Biianu a semnat, astăzi, contractul de achiziție pentru 50% din acțiunile Glissando Timișoara de la asociatul său, Radu Ienovan, devenind astfel proprietarul grupului de firme cu afaceri anul trecut de circa 35 mil. euro.

„Urmare a acestei tranzacții, grupul de companii Glissando pe care l-am fondat alături de partenerul meu Radu Ienovan va intra într-o nouă etapă de dezvoltare și consolidare a afacerii,orientați spre exploatarea sinergiilor din cadrul grupului, creșterea și diversificarea activității de producție, extinderea paletei de produse și întărirea rețelei de distribuție. Aș dori să mulțumesc echipei mele de manageri și tuturor angajaților din cadrul grupului alături de care am construit ceea ce este astăzi grupul Glissando și cu care voi duce afacerea mai departe. Îi mulțumesc lui Radu pentru anii petrecuți impreună. Eu îi urez mult succes în tot ceea ce va dori să întreprindă mai departe”, a  declarat Ioan Biianu, asociatul și directorul general al companiei Glissando.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică de către părți. Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că prețul de achiziție pentru pachetul de 50% din afacerea Glissando Timișoara este sub 5 mil. euro.

Plata prețului va fi acoperită în cea mai mare parte dintr-un împrumut contractat de la Raiffeisen.

Negocierea tranzacției a durat aproximativ un an și a fost realizată prin preluarea de către Ioan Biianu a participațiilor deținute de Radu Ienovan, de asemenea fondator al afacerii.

Cumpărătorul a fost asistat de către o echipă de consultanți și avocați ai PwC și David&Baias, coordonată de către Alexandru Medelean, Director PwC.

Vânzătorul a fost asistat în această tranzacție de către echipe din cadrul B.D.O. România coordonată de Dan Știrbu și B.A.C. România coordonată de Adrian Radu.

“Tranzacția a fost semnată astăzi, iar finalizarea va avea loc în următoarele două săptămâni, în jurul datei de 14 februarie“, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Ioan Biianu, cumpărătorul în această tranzacție.

Potrivit acestuia, la închiderea tranzacției va deține 100% din Glissando, 100% din acțiunile Tellurium, circa 99% din Confmet, în timp ce Glissando GardenCenter va fi deținută indirect integral.

“Am investit din 2010 până acum aproximativ 15 mil. Euro în grupul Glissando, investiții susținute în cea mai mare parte din credit bancar. Am investit în GardenCenter pentru cel mai mare garden center din Europa de Est, o altă investiție a fost de 4 mil. Euro într-un siloz de cereale cu o capacitate de 20.000 tone, apoi un milion de euro într-o seră. Am finalizat aceste investiții în noi linii de afaceri și acum vrem să le punem să producă, să întoarcă banii investiți“, a explicat Ioan Biianu planurile sale, adăugând că se concentrează asupra dezvoltării grupului, fără să aibă la rândul său intenții privind o vânzare ulterioară a afacerii.

Ioan Biianu și Radu Ienovan au fondat afacerea Glissando în 1991, aceștia numărându-se și printre fondatorii Redoxim Timișoara, companie vândută în 2016 către compania irlandeză Origin Enterprises în cadrul unei tranzacții de circa 35 mil. euro.

Grupul de companii Glissando, a avut în anul 2017 afaceri în valoare de aproximativ 35 milioane euro, peste 240 angajati și însumează un număr de aproximativ 2000 parteneri de afaceri.

Grupul desfășoară activități în domeniile: import și distribuție inputuri agricole (pesticide, semințe, îngrășăminte) producție, reambalare pesticide, îngrășăminte, semințe, comerț cu amănuntul (rețea de 40 fitofarmacii) comerț cu amănuntul al florilor (GardenCenter) comerț și stocare cereale, construcții. Grupul reunește companiile Glissando cu activității în domeniul import-distribuție; – Tellurium Chemical CO, cu activități în domeniul producției și reambalării; – Glissando GardenCenter, cu activității în domeniul comerțului cu flori; – Confmet,cu activități în domeniul construcțiilor.

 

Omul de afaceri Ioan Biianu preia afacerea din agricultură Glissando Timișoara. Cumpărătorul a fost asistat de către consultantul Alexandru Medeleanu de la PwC

Omul de afaceri Ioan Biianu a semnat astăzi contractul de achiziție prin care devine proprietarul afacerii Glissando Timișoara, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Afacerea din sectorul agriculturii a fost până acum în mâna a doi acționari, care împărțeau controlul companiei – Ioan Biianu și Radu Ienovan.

Tranzacția a fost anticipată încă din 2017, când acționarii companiei au aprobat retragerea unuia din cei doi acționari din afacere prin vânzarea unui pachet de 50% din acțiuni.

“Cu voturile afirmative exprimate de Asociații, reprezentând 100% capitalul social al Societății, să aprobe de principiu intenția Asociatului 1 de a cesiona sub condiție, părțile sociale deținute în Societatea GLISSANDO după cum urmează: – către Cesionarul 1 un număr de 100 părți sociale, având o valoare nominală de 100 RON fiecare și o valoare nominală totală de 10.000 RON, reprezentând 0,03125% din capitalul social al Societății; – către Cesionarul 2 un număr de 159.900 părți sociale, având o valoare nominală de 100 RON fiecare și o valoare nominală totală de 15.990.000 RON, reprezentând 49,96875% din capitalul social al Societății. Condiția pentru realizarea cesiunii constă în semnarea contractului de vânzare-cumpărare de părți sociale, menționat mai sus, și realizarea tuturor obligațiilor asumate de părți prin respectivul contract”, se arată într-o hotârăre a acționarilor Glissando de anul trecut.

Glissando SRL din Timișoara a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 110,29 mil. lei (24,56 mil. euro) și un profit net de 3,3 mil. lei (0,73 mil. euro) la un număr mediu de 128 de angajați.

Glissando este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1991 la Timișoara. Firma dispune de o rețea de circa 17 depozite la nivel național.

Tranzacția vine pe un fundal în care au avut loc mai multe tranzacții în agricultură în ultimii ani, atât pe segmentul cultivării de cereale, dar și a unor companii cu ferme de creștere a animalelor.

 În iulie 2015, firma irlandeză Origin Enterprises a anunțat intrarea în piața locală de agribusiness prin achiziția a 100% din acțiunile Redoxim Timișoara pentru 35 mil. euro, respectiv a pachetului integral de acțiuni la Comfert Bacău la o valoare de întreprindere de 19 mil. euro.