Arhiva lunii iulie 2015

Valvis împrumută 28 mil. euro de la UniCredit pentru a-și finanța planurile de extindere în piața de apă minerală, agricultură și producția de energie regenerabilă

UniCredit Țiriac Bank, unul dintre principalii creditori ai companiilor locale, a anunțat acordarea unui pachet de credite în valoare de 28 mil. euro grupului de firme deținut de omul de afaceri greco-elvețian Jean Valvis.

UniCredit Ţiriac Bank şi Valvis au finalizat negocierile privind acordarea finanțărilor ce vizează activitatea curentă a grupului, precum şi refinanţarea investiţiilor realizate în ultimii ani. Grupul Valvis desfăşoară operaţiuni în domeniul apelor minerale, agriculturii şi producţiei de energie regenerabilă, prin intermediul companiilor Carpathian Springs (care îmbuteliază Aqua Carpatica), Valvis Holding Distribution, Dorna Agri şi Terra Muntenia.

“Valvis Holding se află într-o etapă de dezvoltare şi expansiune, iar parteneriatul cu UniCredit Ţiriac Bank se doreşte a fi unul solid şi de durată. Valvis Holding, prin brandurile sale – cu precădere Aqua Carpatica – dovedeşte viziune, reuşind să schimbe paradigma de consum în categoria sa, impunându-se printr-o notorietate dovedită de cifrele de vânzări. Într-o piaţă specifică stagnantă şi conservatoare, Aqua Carpatica a înregistrat creşteri de vânzări spectaculoase de la an la an, iar 2015 se prevede a fi anul cu o creştere de aproximativ 50% faţă de anul trecut”, susține Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding.

Cea mai mare parte a banilor, circa 18 mil. euro, are ca destinație îmbuteliatorul Aqua Carpatica, unde finanțarea are două componente – refinanțarea unor investiţii realizate la fabrica de la Panaci (localitatea Coverca, judeţul Suceava), respectiv o linie nouă de capital de lucru pentru susţinerea nevoilor de dezvoltare a companiei pe piaţa locală şi la export.

Portofoliul de piețe externe al Carpathian Springs include Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, China, state din Golful Persic, Rusia, Moldova, Germania și Ungaria, precizează Valvis. În 2014, compania a raportat o cifră de afaceri de 15,6 mil. euro și un profit net de 0,06 mil. euro la un număr mediu de 117 angajați.

O altă firmă din grupul lui Valvis, Dorna Agri, va avea la dispoziție un plafon de creditare de la UniCredit în valoare de 11,25 mil. lei (2,5 mil. euro) pentru finanţarea culturilor agricole, scontarea subvenţiilor ce urmează a fi primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precum şi pentru acoperirea altor nevoi generale.

Dorna Agri a raportat pentru 2014 o cifră de afaceri de 5,9 mil. euro și un profit net de aproape 0,03 mil. euro la 112 angajați.

”Agricultura şi industria alimentară reprezintă sectoare strategice ale României şi ne dorim să finanţăm din ce în ce mai mult aceste domenii şi, totodată, să fim un investitor şi mai relevant în economia românească. Brandul Aqua Carpatica a devenit sinonim cu apa minerală premium şi are un potenţial important de dezvoltare atât în ţară, cât şi la export”, a spus Andrei Svoronos, șeful departamentului de agricultură şi industrie alimentară din cadrul diviziei Large Corporate (Companii Mari) a UniCredit Ţiriac Bank și coordonatorul tranzacțiilor de finanţare acordate grupului lui Jean Valvis.

Alte aproximativ 7,5 mil. euro din pachetul de împrumuturi sunt contractate de celelalte firme din grup și au ca țintă refinanţarea unui proiect de producţie de energie regenerabilă, facilităţi de factoring şi linii de trezorerie pentru acoperirea riscurilor valutare, de dobândă şi a preţului cerealelor.

Produsele de hedging sunt folosite în mod uzual de marile companii multinaţionale pentru acoperirea acestor tipuri de riscuri şi devin tot mai solicitate şi pe piaţa locală, în contextul aprecierii dolarului, a dobânzilor foarte mici de pe piaţa interbancară şi a volatilităţii de pe pieţele financiare internaţionale, explică reprezentanții băncii.

Omul de afaceri cu cetățenie greacă și elvețiană și-a câștigat notorietatea de antreprenor în serie după crearea unor mărci precum apa minerală Dorna, vândută apoi către Coca Cola, sau a afacerii cu brânzeturi LaDorna, vândute chiar înainte de declanșarea crizei financiare către francezii de la Lactalis. Valvis Holding, deținut de Jean Valvis, operează pe piaţa locală din 1994.

În 2005, şi-a extins domeniile de activitate investind în Viti-Pomicola Sâmbureşti, care acoperă o arie de aproape 500 de ha de viţă de vie. Domeniile Sâmbureşti este marca cu care și-a făcut loc pe piața de vinuri.

În 2010, Valvis s-a reîntors cu Aqua Carpatica pe piața apelor minerale, unde o poziție solidă este ocupată de Romaqua Group, proprietarul mărcii Borsec.

Omul de afaceri a pariat apoi pe două din sectoarele momentului, în agricultură investind în zona Călăraşi prin compania Dorna Agri şi pe piața de energie regenerabilă prin intermediul Terra Muntenia.

UniCredit Ţiriac Bank, finanțatorul lui Valvis, este o bancă al cărei centru de greutate se află în piața creditelor corporative. A participat la cele mai mari tranzacții de finanțare din acest an pentru companiile din piața românească – refinanțarea de 1 mld. euro de la Petrom, pachetul de credite de 360 mil. dolari (din care UniCredit a dat un sfert) către companiile din fostul grup Rompetrol (acum KMG International NV) și o refinanțare de circa 270 mil. euro către RCS&RDS.

Pe piața creditelor corporative, UniCredit avea la finele lui 2014 o cotă de piață de 12,2%, mai mult decât dublă față de cota obținută la împrumuturile pentru populație.

Este una din cele mai mari bănci locale, ocupând la finele lui 2014 poziția a cincea cu cota de piață de 7,9%, calculată în funcție de valoarea activului net bilanțier, aproape umăr la umăr cu Raiffeisen Bank România, nr. 4 pe piață.

Grupul bancar italian UniCredit a preluat RBS Bank România în două tranzacții derulate în 2013 și 2014, iar în iunie a anunțat cumpărarea pachetului de 45% din acțiunile UniCredit Țiriac Bank deținut de Ion Țiriac, tranzacție în jurul valorii de 950 mil. euro, conform unor estimări disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În 2014, UniCredit Țiriac Bank a raportat un profit net de 18 mil. euro la active totale de 7,4 mld. euro.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital. Credit foto: Dreamstime.

Horia Manda: Axxess Capital lucrează la tranzacții de exit cu bancherii de investiții de la UniCredit pentru vânzarea Noriel și cu consultanții KMPG pentru vânzarea Industrial Access

Administratorul de fonduri de investiții Axxess Capital lucrează la tranzacția de exit cu bancherii de investiții de la UniCredit, iar la vânzarea afacerii Industrial Access a contractat serviciile consultanților de la KPMG.

”La Noriel, lucrăm împreună cu Unicredit Austria, iar la Industrial Access cu KPMG”, a spus pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.
Administratorul de fonduri de investiții își pregătește exitul din mai multe companii aflate în portofoliu, iar în paralel caută activ ținte de preluare.

După ce a preluat în ultimii doi ani afacerea de materiale de construcții Deutek, Nextebank și compania IT Star Storage, a încercat fără succes preluarea băncii Carpatica cu sprijinul BNR.
Cu consultanții de la KPMG a lucrat și la achiziția Nextebank de la banca ungară MKB.

Axxess Capital a intrat în 2010 în afacerea cu jucării Noriel, controlată de trei acționari Mirela, George și Cristian Constantinescu, fondul de investiții preluând un pachet de circa 40% din acțiuni în cadrul unei tranzacții estimate la 7 mil. euro.

Tranzacția s-a derulat sub forma unei achiziții de acțiuni combinate cu o majorare de capital.
Grupul de firme Noriel este format din Toys & Games Industry pentru producția jucăriilor, Noriel Impex pentru comerțul cu jucării, Intertoy Zone pentru operarea lanțului de magazine proprii și Noriel Maxim cu activități de editură pentru cărți și reviste de copii. Intertoy Zone este cea mai mare dintre firme, cu o cifră de afaceri de 15 mil. euro și un profit de 0,6 mil. euro la 188 de angajați în 2013.

Axxess Capital a intrat în afacerea de închiriere și leasing echipamente pentru construcții Industrial Access în 2007, fondul de investiții Balkan Accession Fund având 90% din acțiunile firmei. Ultimul bilanț al firmei indică pentru 2014 un profit de 0,7 mil. euro la o cifră de afaceri de 7,7 mil. euro și 51 de angajați.

Axxess Capital administrează trei fonduri de investiții: Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund (BAF) și Emerging Europe Accession Fund (EEAF). Are o experiență pe piețele din regiunea Europei de Sud – Est, unde a investit 250 mil. dolari. Investiția tipică de capital este între 5 și 15 mil. euro, iar termenul de la intrarea în afacere și până la exit se încadrează, de regulă, între 3 și 7 ani.

Axxess Capital administrează unul dintre cele mai diversificate portofolii locale ale unui fond de investiții, cu participații în sectoare ca IT (Star Storage, Bitdefender), piața financiar – bancară (Nextebank, Patria Credit), industrie și servicii industriale (Frigotehnica, Industrial Access), materiale de construcții (Deutek), jucării (Noriel), eficiență energetică (SE-GES) sau producție de peleți din lemn (Eco-Energ-Lemn).

William Watson, Managing Partner al V4C, derulează în acest moment tranzacția de exit din MedLife

Vânzătorul pachetului de 36% la MedLife ridică un nou fond de investiții ce are în vizor România. William Watson, Value4Capital: Suntem în discuții cu investitorii pentru un fond de investiții de 150 – 200 mil. euro. Tranzacțiile din noul fond vor avea ca ținte sectoare ca servicii medicale, IT&C sau servicii de afaceri externalizate

Administratorul de fonduri de investiții Value4Capital, care este în curs de exit din afacerea de servicii medicale private MedLife, intenționează să ridice în acest an un nou fond de investiții cu care să deruleze tranzacții în România și în regiune.

”Suntem în discuții cu investitori pentru a ridica un nou fond de investiții. Va fi un fond de creștere. Capitalizarea – țintă este de circa 150 – 200 mil. euro”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO William Watson, Managing Partner al Value4Capital.

Potrivit acestuia, noul fond ar urma să investească în România și în celelalte piețe din regiune, inclusiv Polonia.

”Ne interesează sectoare precum serviciile, IT&C, servicii medicale sau BPO (servicii de afaceri externalizate – n.r.)”, explică William Watson.

Perioada de investiție va fi cea tipică, în medie de 3 – 5 ani, a mai spus șeful Value4Capital.

După mărime, noul fond ar urma să fie comparabil cu V4C Eastern Europe II, fondul de investiții de 156 mil. euro din care investește acum. Fondul de investiții actual vizează companii de talie medie din Europa Centrală, în care investește capital în marja a 15 – 25 mil. euro per tranzacție.

Portofoliul actual de participații se apropie de lichidare pentru că investițiile au ajuns la maturitate. Value4Capital și-a făcut exitul din majoritatea companiilor, ultima mișcare de acest gen fiind anunțată pe 10 iulie, odată cu vânzarea home.pl, furnizor de soluții IT din Polonia pentru firmele mici și mijlocii. După 3 ani ca acționar în home.pl, Value4Capital a anunțat că a obținut de 3,4 ori mai mult decât banii investiți în afacere și o rată internă de rentabilitate de 40%.

În portofoliul V4C, se mai află acum MedLife – singura investiție din România, unde tranzacția de exit a trecut de faza ofertelor neangajante, potrivit unor surse din piață, și firma poloneză Konsalnet de pe piața serviciilor de securitate și a procesării de bani.

Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO câte oferte neangajante a primit V4C pentru pachetul de 36,25% scos la vânzare din MedLife, William Watson nu a dorit să facă niciun comentariu pe o tranzacție în curs. Tranzacția de exit a V4C din MedLife a fost anunțată în premieră pe 3 februarie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

V4C a intrat în 2009 în afacerea MedLife, an în care rețeaua de servicii medicale private fondată și controlată de familia Marcu era la un nivel al cifrei de afaceri de 25,9 mil.euro. De atunci, afacerea s-a extins puternic cu sprijinul celor doi investitori financiari străini – International Finance Corporation și V4C.

MedLife a urmat un model de dezvoltare atât pe verticală – înglobând în structura sa clinici, spitale, laboratoare, farmacii, cât și pe orizontală – printr-o campanie de expansiune la nivel național prin achiziții și deschideri de unități noi.

Pentru acest an, ținta anunțată de Medlife este o cifră de afaceri de 100 mil. euro, de 4 ori mai mare decât în momentul intrării V4C în afacere.

medlife indicatori

Ultimul bilanț public al companiei MedLife SA indică o cifră de afaceri de 56,5 mil. euro și un profit net de 2,1 mil. euro la un număr de 1.249 de angajați.

MedLife este unul dintre cei mai mari operatori privați de servicii medicale alături de Regina Maria, Sanador sau Medicover.

Serviciilor medicale private sunt în acest moment punctul fierbinte al pieței de fuziuni și achiziții, în condițiile în care vânzarea rețelei Regina Maria de către Advent a trecut de faza ofertelor angajante, iar MedLife de faza ofertelor neangajante.

Ambele tranzacții au atras interesul fondurilor de investiții cu interese regionale, printre investitori făcându-și simțită prezența și câțiva investitori strategici la startul vânzării rețelei Regina Maria.

V4C este o firmă de investiții cu capital de risc, care s-a desprins în 2011 din Amundi (fost SGAM). V4C este deținută de cei trei parteneri – William Watson, Piotr Misztal și Jacek Pogonowski. Watson este unul dintre pionierii investițiilor în Europa Centrală și de Est, regiune în care este activ încă din 1992 când lucra ca bancher pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Fostul șef al Holcim România a fost consultant pentru Votorantim Cimentos în tranzacția de vânzare a Lafarge România. Elvețianul Markus Wirth a vizitat în decembrie împreună cu investitorii brazilieni fabrica de la Medgidia

Elvețianul Markus Wirth, fostul șef al Holcim România în perioada 2004 – 2011, a condus echipa de consultanți a companiei braziliene Votorantim Cimentos, interesată de pachetul european de active scos la vânzare, din care face parte și Lafarge România.. Brazilienii au lucrat pe partea de asistență juridică locală cu firma de avocatură Bondoc & Asociații, ce are o alianță exclusivă încheiată cu avocații americani White & Case, conform informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Votorantim Cimentos a făcut parte din categoria candidaților interesați de preluarea unui pachet regional de active. În final, întregul pachet global de active scos la vânzare de Lafarge și Holcim a fost cumpărat de CRH, în cadrul unei tranzacții de 6,5 mld. euro.

”Brazilienii au venit să vadă fabrica din Medgidia prin decembrie”, a spus Costin Borc, directorul general al Lafarge România, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Wirth și-a deschis în 2011 propria firmă de consultanță, Markus Wirth Consulting GmbH. În perioada aprilie 2011 – mai 2013, a fost președintele Consiliului de administrație al Holcim România. După ce a părăsit Holcim, s-a orientat către un alt grup elvețian, casa de comerț Ameropa – proprietarul combinatului chimic Azomureș.

În perioada iunie 2013 – septembrie 2014, Wirth a fost director general al Ameropa Grains, iar din august 2012 până în prezent ocupă poziția de membru în board-ul Azomureș.

Fuziunea Lafarge – Holcim și tranzacția derivată din aceasta, vânzarea de active ale celor două companii, a fost ocazia perfectă pentru a-și folosi experiența de un deceniu acumulată pe piața cimentului din România.

Circa 30 de companii și fonduri de investiții au intrat în cursă, din care 5 pentru pachetul global de active, potrivit lui Costin Borc, directorul general al Lafarge România. Tranzacția cu Lafarge și Holcim a fost făcută cu CRH pentru 6,5 mld. euro.

O conexiune între Markus Wirth și Votorantim Cimentos este fostul șef Holcim, Markus Akermann, care face parte din board-ul firmei braziliene.

Votorantim Cimentos este printre primele opt companii globale din industria cimentului și este una din diviziile Votorantim Industrial, cu vânzări anuale de circa 8 mld. euro și EBITDA de 2 mld. euro la 55.000 de angajați.

CITIȚI MAI MULTE DETALII ÎN INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT DE COSTIN BORC, DIRECTORUL GENERAL LAFARGE ROMANIA, PE TEMA TRANZACȚIEI CU CRH.

Sursă foto: Lafarge.

Primele efecte după achiziția CRH: Irlandezii vor intra în luptă cu LafargeHolcim și HeidelbergCement pe piața cimentului cu mărcile Multibat și Romcim, ”moștenite” de la francezi. ”Pe termen scurt și mediu, nu va fi nici o schimbare în companie. Am angajat o firmă să se ocupe de procesul de branding”

Grupul irlandez de materiale de construcții CRH va păstra mărcile Multibat și Romcim pe piața cimentului și nu intenționează să facă schimbări în companiile Lafarge din România în perioada următoare.

”CRH păstrează brandul Multibat și Romcim. Pe termen scurt și mediu, nu va fi nici o schimbare în companie (Lafarge România – n.r.). Am început și procesul de branding, unde am angajat deja o agenție care să se ocupe de acest lucru”, a declarat Costin Borc, directorul general al Lafarge România, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

”Am început să ne gândim care e fundamentul unui puzzle în România din care face parte și Romcim, principalul nostru brand de sac. Cine face parte din această arhitectură?! Aceeași reflecție există și în cazul CRH”, explică Borc.

Pe o piață în care principalii săi competitori sunt Holcim România și HeidelbergCement România, Lafarge era în urmă cu un deceniu lider de piață, acum ocupă poziția a treia. În urma vânzării operațiunilor Lafarge România către CRH și fuziunea dintre Lafarge și Holcim arată că până la finele anului irlandezii vor intra în concurență cu Holcim România, care devine bastionul local al LafargeHolcim, și cu grupul german HeidelbergCement.

CRH a ajuns în a ajuns în februarie la un acord de preluare a pachetului de active scoase la vânzare de giganții Lafarge și Holcim din industria cimentului în cadrul unei tranzacții totale de 6,5 mld. euro, din pachetul de active făcând parte și grupul de opt companii Lafarge din România. Valoarea activelor Lafarge România au fost evaluate în cadrul tranzacției la circa 400 mil. euro.

În 2014, cele opt companii Lafarge din România au o cifră de afaceri cumulată de 227,3 mil. euro, un profit net de 15,8 mil. euro și 898 angajați.

Irlandezii de la CRH vor anunța până la finele anului o strategie de dezvoltare pentru operațiunile din România. Aceasta va lua în calcul și achiziții pe alte segmente din piața de materiale de construcții, care se regăsesc de exemplu în portofoliul din regiune al grupului irlandez, fiind luate în calcul piețele de var, de asfalt, lucrări de construcții, distribuție de materiale de construcții.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT DE COSTIN BORC, DIRECTORUL GENERAL LAFARGE ROMANIA, PE TEMA TRANZACȚIEI CU CRH. 

Lafarge_companii_ro_cumparate_de_crh_tabel main

Consultanții de la McKinsey se ocupă de integrarea post achiziție a Lafarge România în structurile irlandezilor de la CRH. Borc, Lafarge România: ”Pentru 2016, costurile integrării sunt estimate la câteva milioane de euro”. Primul pas: fuziunea companiilor – satelit ale Lafarge

Firma americană de consultanță strategică McKinsey se ocupă de procesul de integrare al companiilor Lafarge din România în structurile grupului irlandez CRH.

”Procesul de integrare începe de la 1 august, există vizite acum în teritoriu. Care este locul României (în grupul CRH – n.r.) este prea devreme de discutat. Lucrăm cu McKinsey pe partea de consultanță strategică de integrare”, a declarat Costin Borc, directorul general al Lafarge România, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

”Pentru 2016, costurile integrării sunt estimate la câteva milioane de euro”, adaugă Costin Borc.

CRH a ajuns în a ajuns în februarie la un acord de preluare a pachetului de active scoase la vânzare de giganții Lafarge și Holcim din industria cimentului în cadrul unei tranzacții totale de 6,5 mld. euro, din pachetul de active făcând parte și grupul de opt companii Lafarge din România.

”În ceea ce privește companiile – satelit, suntem în proces de simplificare a entităților din România. Am delistat Lafarge Agregate Betoane. Am preluat participațiile unor acționari minoritari din Lafarge Ciment. Pasul următor este fuziunea lor”, explică șeful Lafarge România.

CRH a intrat pe piața românească pe 17 decembrie 2007, când a cumpărat producătorul de BCA Elpreco Craiova, după ce anterior tatonase achiziția Macon Deva și a Celco Constanța. Valoarea tranzacției prin care irlandezii au pus piciorul pe piața locală este estimată la circa 65 mil. euro.O altă companie deținută de CRH este Ferrobeton România SRL, care operează fabrica de la Negoiești (județul Prahova) de pe platforma Brazi.

Cumulate, cele două companii ale CRH din România au afaceri de peste 27,3 mil. euro, 467 angajați și sunt pe pierdere.

În 2014, cele opt companii Lafarge din România au o cifră de afaceri cumulată de 227,3 mil. euro, un profit net de 15,8 mil. euro și 898 angajați.

Irlandezii de la CRH vor anunța până la finele anului o strategie de dezvoltare pentru operațiunile din România. Aceasta va lua în calcul și achiziții pe alte segmente din piața de materiale de construcții, care se regăsesc de exemplu în portofoliul din regiune al grupului irlandez.

McKinsey este una dintre cele  mai  mari firme de consultanță strategică din lume. Pe piață, sunt și alte contracte de consultanță de integrare în derulare. AT Kearney lucrează pentru integrarea Volksbank România în structurile Băncii Transilvania, iar Roland Berger se ocupă de integrarea benzinăriilor cumpărate de la Eni de către Mol.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL CU COSTIN BORC, DIRECTORUL GENERAL AL LAFARGE ROMÂNIA, PE TEMA TRANZACȚIEI CU CRH.

Șeful Lafarge România despre ce urmează în era CRH: Ne gândim inclusiv la achiziții. În vizor piețele de var, de asfalt, lucrări de construcții, distribuție de materiale de construcții. Până la finele anului va fi anunțată o strategie de dezvoltare

Irlandezii de la CRH vor anunța până la finele anului o strategie de dezvoltare pentru operațiunile din România. Aceasta va lua în calcul și achiziții pe alte segmente din piața de materiale de construcții, care se regăsesc de exemplu în portofoliul din regiune al grupului irlandez.

”Ne gândim la dezvoltarea de operațiuni complementare, inclusiv la achiziții – poate fi zona operațiunilor de var, asfalt, lucrări de construcții, inclusiv de drumuri, distribuție de materiale de construcții, dacă ne uităm la portofoliul CRH pe alte piețe din regiune precum Ungaria ori Polonia”, a declarat Costin Borc, directorul general al Lafarge România, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

”CRH va face o analiză și va anunța o strategie de dezvoltare până la sfârșitul anului”, explică șeful operațiunilor locale ale Lafarge, ce urmează în scurt timp să fie preluate de grupul irlandez CRH.

Producătorul irlandez de materiale de construcții Cement Roadstone Holdings (CRH) a ajuns în februarie la un acord de preluare a pachetului de active scoase la vânzare de giganții Lafarge și Holcim din industria cimentului în cadrul unei tranzacții totale de 6,5 mld. euro, din pachetul de active făcând parte și grupul de opt companii Lafarge din România.

CRH a intrat pe piața românească pe 17 decembrie 2007, când a cumpărat producătorul de BCA Elpreco Craiova, după ce anterior tatonase achiziția Macon Deva și a Celco Constanța. Valoarea tranzacției prin care irlandezii au pus piciorul pe piața locală este estimată la circa 65 mil. euro.
Elpreco Craiova a raportat în ultimul său bilanț pe 2014 o cifră de afaceri de 95 mil. lei (21,4 mil. euro) și un profit de 0,17 mil. lei (0,04 mil. euro) la un personal format din 399 de angajați.

O altă companie deținută de CRH este Ferrobeton România SRL, care operează fabrica de la Negoiești (județul Prahova) de pe platforma Brazi. Compania a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 26,1 mil. lei (5,9 mil. euro) și o pierdere netă de 2,8 mil. lei (0,6 mil. euro) la un număr de 68 de angajați.

Cumulate, cele două companii ale CRH din România au afaceri de peste 27,3 mil. euro, 467 angajați și sunt pe pierdere.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL CU COSTIN BORC, DIRECTORUL GENERAL AL LAFARGE ROMÂNIA, PE TEMA TRANZACȚIEI CU CRH.

Cine este CRH

CRH este o companie irlandeză născută în 1970 din fuziunea a doi producători – Cement Limited, fondată în 1936, și Roadstone Limited, înființată în 1949.

În 44 de ani, CRH a evoluat de la vânzări de 27 mil. euro, realizate în proporție de 95% în Irlanda, la vânzări de 18 mld. euro realizate în 35 de țări, mai ales din Europa și America de Nord. Are o producție de 300 de milioane tone de materiale de construcții pe an, 76.000 de angajați în 3.400 de locații din lume. În 2013, a înregistrat o pierdere înainte de taxe de 215 mil.euro.

Achiziția activelor Lafarge și Holcim este cea mai mare din istoria sa și se încadrează în strategia grupului irlandez de a crește pe piețele emergente, dar și în piețe din Europa unde nu avea o prezență puternică.

Albert Manifold, irlandez, 51 de ani, a preluat poziția de director general executiv la 1 iunie 2014. Lucrează în cadrul CRH din 1998 când a venit pe poziția de director financiar în cadrul diviziei europene de materiale, unde a contribuit la întărirea poziției grupului în Europa de Est.

În 2004, a fost avansat pe poziția de director de dezvoltare al grupului, iar în 2007 a preluat poziția de director al diviziei europene de materiale.În această perioadă, s-a ocupat de extinderea CRH în Asia, în special pe piețele din China și India, cele mai mari piețe emergente ale lumii.

În ianuarie 2009, Manifold este cooptat în board-ul CRH și devine director operațional la nivel de grup. Manifold nu s-a ferit să arunce săgeți către politica de achiziții anterioare a grupului, dar asta nu îl împiedică să treacă la acțiune și să facă achiziții de un calibru fără precedent.

Practic,CRH trece odată cu achiziția activelor Lafarge și Holcim într-un eșalon superior al greilor din industria materialelor de construcții.

Înainte de a lucra la CRH, Manifold a fost director operațional al unui fond de investiții, fiind implicat în investițiile acestuia din Europa și America de Nord.

Fondul de investiții Allen McGuire, la care a activat șeful CRH, a făcut 16 investiții cu o valoare totală de 500 mil. dolari de la înființarea sa în 1989, însă în cele din urmă a fost închis.

Albert Manifold a căpătat o experiență internațională în diferite poziții ocupate în Europa, Europa de Est, SUA, Asia și Australasia. Este de profesie contabil și are un MBA. Tranzacția cu Lafarge și Holcim este cea mai mare făcută de CRH și Albert Manifold până acum.

Lafarge_companii_ro_cumparate_de_crh_tabel main

Francezii au tras linie după vânzarea Lafarge România. Au investit 713 mil. euro în 18 ani pe piața locală, bani pe care i-au recuperat din profitul obținut aici. La plecare, au rămas în mână cu circa 400 mil. euro din vânzarea operațiunilor către CRH. Șeful Lafarge România: ”Prețul vânzării activelor Lafarge din România reprezintă aproximativ beneficiul net al investitorului la capătul celor 18 ani de investiții locale”

Grupul francez Lafarge, care a finalizat pe 15 iulie fuziunea cu un alt lider global în industria cimentului Holcim, a investit aproximativ 713 mil. euro în România în perioada 1997 – 2014, bani pe care i-a recuperat din profiturile nete cumulate obținute în același interval de către Lafarge România Ciment, potrivit datelor furnizate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO de către companie.

Lafarge rămâne după 18 ani de activitate pe piața locală cu un câștig de aproape 400 mil. euro, la cât este estimată valoarea pachetului de 8 companii locale vândute către CRH Irlanda în cadrul tranzacției globale de vânzare de active, de 6,5 mld. euro.

”În jurul a 400 mil. euro (valoarea activelor vândute în România – n.r.) dacă luăm în calcul o estimare de circa 8,5 x EBITDA așa cum rezultă din evaluarea făcută la nivelul tranzacției globale. Lafarge a investit în România din 1997 circa 713 mil. euro, iar profiturile cumulate de Lafarge Ciment au fost de aproximativ 703 mil. euro de la privatizarea Romcim în 1997 până acum. Datele se refera numai la Lafarge Ciment, nu și la activitatea de Agregate și Betoane sau Gips (vândută în 2011 belgienilor de la Etex – n.r.), dar la care nu au prea fost profituri. Practic, prețul vânzării activelor Lafarge din România reprezintă aproximativ beneficiul net al investitorului la capătul celor 18 ani de investiții locale”, a declarat Costin Borc, directorul general al Lafarge România într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO pe tema tranzacției cu CRH.

Lafarge cati bani a investit in Ro tabel

Vânzarea Lafarge România ar urma să fie finalizată până la 31 iulie.

Cea mai mare parte a investițiilor Lafarge au vizat piața cimentului, unde au intrat peste 573 mil. euro, adică minim 80% din bani.

Investiția în achiziția în 1997 a producătorului de ciment Romcim a fost de 250 mil. euro, mișcare prin care Lafarge a intrat în România. Ulterior, francezii și-au recuperat de la Holcim o parte din acești bani prin vânzarea uneia din cele patru fabrici preluate de la Romcim. Achizițiile în betoane și agregate au fost cumulat de 27 mil. euro.

În decembrie 2003, Lafarge a vândut către Simcor Oradea fabricile de var de la Târgu Jiu și Medgidia, în cadrul unei tranzacții estimate de surse de pe piață la 4 – 5 mil. euro.

În 2011, vinde și producătorul local de gips carton Lafarge Arcom Gips în cadrul unei tranzacții strategice la nivel internațional încheiate cu belgienii de la Etex. Lafarge Arcom Gips avea în portofoliu o fabrică de gips carton la marginea Bucureștiului și o uzină de ipsos la Aghireș (județul Cluj).

Cifra de afaceri cumulată obținută de Lafarge Ciment România în perioada 1997 – 2014 a fost de 3,36 mld. euro, iar profiturile nete au totalizat 703 mil. euro.

Lafarge cati bani a facut in Ro tabel

Vârful activității Lafarge în România a fost atins în 2008, când producătorul de ciment a obținut un profit net record de 163,8 mil. euro la o cifră de afaceri 457 mil. euro.

Pe o piață în care principalii săi competitori sunt Holcim România și HeidelbergCement România, Lafarge era în urmă cu un deceniu lider de piață, acum ocupă poziția a treia.

În 2014, cele opt companii Lafarge au o cifră de afaceri cumulată de 227,3 mil. euro, un profit net de 15,8 mil. euro și 898 angajați.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT DE COSTIN BORC, DIRECTORUL GENERAL LAFARGE ROMANIA, PE TEMA TRANZACȚIEI CU CRH.

Sursă foto și date: Lafarge. Prelucrare jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Costin Borc, CEO Lafarge România: Prețul de vânzare al Lafarge România către CRH, în jurul a 400 mil. euro. ”Am văzut mulți români în echipele de consultanți implicați în tranzacție”. Francezii au tras linie – câți bani au investit și câți au obținut după 18 ani în România. CRH ar putea viza achiziții locale pe piețele de var, asfalt, drumuri, distribuție de materiale de construcții. Povestea tranzacțiilor Lafarge – Holcim și vânzarea de 6,5 mld. euro către CRH, spusă de unul dintre vânzători

Vânzarea Lafarge România a adus aproximativ 400 mil. euro în cadrul tranzacției globale prin care irlandezii de la CRH plătesc circa 6,5 mld. euro pentru un set de active Lafarge și Holcim, tranzacție derivată din fuziunea liderilor industriei cimentului, Lafarge (Franța) și Holcim (Elveția), potrivit unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO de către Costin Borc, directorul general al Lafarge România.

Tranzacția de vânzare a Lafarge România, care ajunge la final în 11 zile, marchează câteva premiere locale.

În primul rând, este cea mai mare tranzacție ca valoare din istoria pieței de materiale de construcții. În al doilea rând, are loc în mandatul singurului director român pus până acum de o companie mare franceză la șefia afacerilor de aici modelul clasic fiind numirea unui șef expat, în majoritatea cazurilor un francez.

Nu în ultimul rând, algoritmul de împărțire a pieței locale la fix 3 jucători, valabilă de 17 ani, modelează o tranzacție globală. Și asta cu prețul vânzării totale a afacerii locale de către o companie străină, care tot ca o premieră nu înseamnă un exit, ci un alt început sub forma melanjului a doi ”grei” globali care sunt nevoiți să stea aici împreună într-un singur picior – Holcim România – pentru a nu da peste cap echilibrul concurențial al pieței.

Un rol – cheie în vânzarea Lafarge România în cadrul tranzacției globale cu irlandezii de la CRH l-a avut Costin Borc, al cincilea și ultimul director pus de francezi aici în 18 ani de prezență pe piață.

49 de ani. Fost absolvent de Politehnică al Facultății de Energetică specializarea Hidroenergetică. Doctorat în Economie – specializarea Macro-economie de la Universitatea din Wisconsin Madison (SUA).

Costin Borc a fost secretar personal al liderului țărănist Corneliu Coposu, supranumit ”Seniorul” în politica postdecembristă, și a ocupat poziția de consilier de stat cu probleme politice și coordonator al aparatului de lucru al primului-ministru țărănist Radu Vasile în perioada 1998 – 1999. În 2000, a intrat în rândurile Lafarge ca șef de proiect în cadrul operațiunilor din America de Nord, iar apoi a fost director general al Lafarge Agregate Betoane, director de strategie și dezvoltare în centrala Lafarge din Paris, iar apoi a condus operațiunile grupului francez din Serbia, respectiv din România începând cu septembrie 2013. A fost președintele Consiliului Investitorilor Străini din Serbia. CITEȘTE AICI PROFILUL LUI COSTIN BORC.

Lafarge a intrat în România în 1997 când a achiziționat Romcim, care avea 4 fabrici de ciment, din care francezii au vândut ulterior una către Holcim din Elveția. Lafarge Romcim, ulterior Lafarge Ciment România este cea mai profitabilă companie din industria cimentului, unde ocupă locul al treilea pe piață după Holcim și HeidelbergCement. CITEȘTE AICI PROFILUL DETALIAT AL LAFARGE CIMENT ROMÂNIA.

Borc interviu caseta topicuri

Interviul integral

M. Cum s-a derulat tranzacția prin care Lafarge a ajuns să-și vândă operațiunile din România? Cum a fost structurată?

C.B. În jurul datei de 3 aprilie s-a anunțat deal-ul dintre Lafarge și Holcim, moment în care echipele locale începând de a doua zi au început să lucreze la depunerea dosarului de concurență pentru aprobarea fuziunii de către Bruxelles.

Un punct important este că absolut toată această operațiune (tranzacție – n.r.) nu a fost nicio secundă una locală. A fost coordonată în Paris și în Zurich de către fiecare din cele două grupuri, fiecare cu rândul lor de avocați și de consultanți de la Bruxelles.

Echipele locale au început să lucreze la partea de strângere de date de concurență și, pe măsură ce datele se strângeau, cele două grupuri au anunțat următoarele principii, care au fost și făcute publice după aceea.

S-a dorit ca tranzacția să fie cât mai rapidă cu putință și atunci una din soluții era de a veni în întâmpinarea cererilor Direcției Generale de Concurență din cadrul Comisiei Europene.

S-a hotărât că, cel mai simplu va fi să nu se fuzioneze nici o parte a activelor din Lafarge și Holcim, ci în țările în care ar fi probleme de concentrare să se vândă una sau alta dintre operațiuni. Acesta a fost principiul general și, după aceea, a existat primul anunț la început de iulie (7 iulie – n.r.), în care s-a anunțat ce decide grupul că vinde.

Și a început un calendar de pregătire al vânzării în același timp cu continuarea procesului de strângere de date, cu depunerea dosarului de concurență.

M. Cum au decurs discuțiile cu autoritățile concurențiale?

C.B. Au fost două procese care s-au făcut în paralel în așa fel încât când s-a depus dosarul la Bruxelles, dosarul conținea deja soluții la ambele situații fără a se spune cine e cumpărătorul. În același timp, s-a început procesul de vânzare, iar partea de disposal (vânzare de active – n.r.) a fost făcută în același timp. De obicei, lucrurile sunt însă așa: Se cere avizul, apoi vine avizul cu obiecții, condiționat, te duci înapoi cu el și din cauza asta spui că s-a lungit procesul.

Aici, au fost primele procese în care s-a spus ”Noi, din discuții formale pe care le-am avut cu voi, știm că astea sunt problemele și uite astea sunt soluționările”, drept pentru care și geografia tranzacției s-a schimbat.

Astfel, în primul anunț, s-a spus că se va vinde o fabrică din Austria, iar apoi undeva prin octombrie s-a anunțat că se vinde operațiunea Holcim din Slovacia și nu se mai vinde fabrica din Austria.

Împreună cu avocați și economiști, cu consultanți de la Bruxelles, s-a ajuns la concluzia că aceasta nu va răspunde condițiilor cerute (de Comisia Europeană pentru a aproba tranzacția – n.r.), că degeaba vinzi o fabrică în Austria împreună cu active din Ungaria că asta n-o să te ajute.
Și atunci, s-a ajuns la o ultimă variantă, care a fost aprobată de către Consiliul Concurenței pe la mijlocul lui decembrie, variantă ce cuprinde Canada pe listă și care a fost aprobată de DG Comp (Direcția Generală de Concurență din cadrul Comisiei Europene – n.r.). Pe această listă aprobată de DG Comp intrau operațiunile din Europa, inclusiv Lafarge Marea Britanie, o stație de măcinare Holcim în Franța, active din Slovacia și Ungaria.

În același timp, patru bănci de investiții ne-au dat acordul de vânzare a acestor active. Cele patru bănci de investiții au pregătit vânzarea. Ei (Holcim – n.r.) au avut pe HSBC și pe Morgan Stanley, iar noi (Lafarge – n.r.) am avut pe BNP Paribas și Credit Suisse pentru că trebuie să prezinți la vânzare un tot, care e format dintr-un set de active Holcim și un set de active Lafarge și trebuie să faci prezentări acestor active fără ca cei de la Lafarge să se întâlnească cu cei de la Holcim. Și ne chemau pe rând să facem prezentări.

M. În ce mod a fost selectat cumpărătorul activelor?

C.B. În procesul acesta, au fost selectați, probabil, cam 30 de competitori, din care au fost 5 competitori pe pachetul global.

Totul a fost separat în 5 pachete – însemnând Brazilia, Canada, Marea Britanie, Europa Continentală și Filipine.

Și au fost 5 pe tot pachetul – 4 fonduri de investiții și un investitor industrial care a și câștigat. De asemenea, pe fiecare pachet regional de active erau și alți jucători. Și s-au făcut prezentări. Procesul a fost unul interesant pentru că în momentul acela poți să găsești pe cineva care îți oferă mai mult pe unul din active.

Chestia nostimă a fost că, strategic, toată lumea a dorit ca un singur jucător să cumpere totul. Este mult mai simplu. Închipuie-ți ce înseamnă să faci 5 tranzacții separate, sub aprobări de la acționari, cu riscurile aferente.

Ceea ce s-a spus totdeauna, s-a spus așa: Care erau condițiile? Trebuie să fie un cumpărător care să fie credibil din punct de vedere al poziției financiare, nu unul care îți promite că vrea să cumpere și după aceea zice că nu are banii necesari.

O altă condiție era să fie un cumpărător care să poată să facă deal-ul, în sensul în care să obțină toate aprobările interne.

Și a treia condiție – să obțină aprobarea Bruxelles-ului și a autorităților de concurență.

CRH a semnat deal-ul la sfârșitul lui ianuarie. Condițiile au fost așa: să aprobe Bruxelles-ul, care aprobase deja vânzarea, dar nu aprobase cumpărătorul. Adică nu cumva cumpărătorul va face o concentrare?! Trebuia aprobat și cumpărătorul. Și Bruxelles a aprobat și cumpărătorul.

Adunarea generală a acționarilor CRH trebuia să aprobe deal-ul de 6,5 mld. euro, din care aproape o treime finanțată cash (2 mld. euro – n.r.), cam o treime emisiune acțiuni (prin majorare de capital echivalentă cu 9,9% din capitalul companiei – n.r.) și o altă parte prin împrumut de la bănci. Și aici s-au mișcat repede.

O altă condiție era să se poată face fuziunea. Deal-ul de vânzare a activelor este subsidiar fuziunii (Lafarge Holcim – n.r.), iar din punctul ăsta de vedere, evident, că era de preferat un investitor mare care să cumpere totul.

Pe de altă parte, au fost încurajați alți competitori ca, eventual, să-l faci pe cel care oferă mai mult să poți să-i crești prețul. Nu s-au spus niciodată sumele din niciun fel de pachete. N-am auzit niciodată nicio sumă, totdeauna s-a discutat pe pachet global. Dar, probabil, că negocierile au fost folosite așa: ”Tu la cât ai evaluat activele din Europa continentală? Vezi că am unul care dă mai mult”.

M. Au mers repede discuțiile de vânzare? Cât au durat?

C.B. A fost o negociere foarte bine pusă la punct și care s-a făcut foarte bine pentru că o astfel de tranzacție, cu anunț în luna iulie cu ce se vinde și la care teaser-ul (info memo-ul de prezentare a tranzacției trimis unei baze de potențiali cumpărători – n.r.) a plecat, cred că pe la începutul lui septembrie, să fii în stare să faci un deal de 6,5 mld. euro în 4 – 5 luni de zile, cu un Crăciun la mijloc, adică în 4 luni jumătate lucrătoare, este senzațional!

Din punct de vedere al calității actului, acesta a fost extraordinar de bine făcut. A fost teaser-ul, apoi vendor due dilligence, apoi prezentări, au fost vizite de sit-uri și au fost negocierile finale. Totul în 4 luni. Camera de date s-a deschis la începutul lui octombrie.

Echipele noastre au muncit zi și noapte. Ele au alimentat data room-ul. Totul a plecat de aici, toate datele, tot planul de afaceri, totul s-a lucrat la nivel local. Camera de date a fost virtuală.

M. Ce consultanți au lucrat în tranzacție? Ce rol au avut românii în cadrul acestor echipe de asistență?

C.B. Propriu – zis, nu au existat consultanți în tranzacție în România. Aici, au fost subcontractați consultanți locali. Au fost mulți implicați pentru diverși jucători.

Toți cei din Big Four au fost într-un fel sau altul implicați, unii dintre ei chiar de ambele părți, caz în care a trebuit să facă un Chinese Wall (procedură prin care echipe ale aceluiași consultant lucrează atât pentru una, cât și pentru cealaltă parte a tranzacției – n.r.).

EY este auditor la CRH și este și auditorul nostru (Lafarge – n.r.). EY Dublin a fost foarte implicat în tranzacție. EY a fost implicat pe parte de cumpărător, iar noi la faza de due dilligence a vânzătorului am fost cu PwC 100%.

Cele 4 bănci de investiții au făcut, normal, aceleași template-uri și pentru unii și pentru alții. Ne-au spus să nu vorbim între noi, (adică Lafarge cu Holcim – n.r.). Însă, chiar avocații ne-au spus ”Voi nu vedeți că vorbiți odată la 50 de oameni în fiecare zi, deci o să vorbiți în total la vreo 1.000 de oameni?! Deci, lucrurile astea oricum sunt aproape publice”.

Pentru consultanți, un deal ca ăsta este o mană cerească. Au fost consultanți pentru fonduri de investiții, toți au venit cu zeci de consultanți după ei.

Eu am fost foarte impresionat că, printre consultanți pe care i-am întâlnit la Londra erau foarte mulți români. Care lucrează în Londra pentru fonduri de investiții, pentru bănci mari, oameni în funcții destul de importante, care au fost prezenți în deal. Eu, de exemplu, am întâlnit o româncă ce lucra pentru Deutsche Bank, care la rândul ei făcea parte dintr-una din echipele implicate în deal.

Era o plăcere să vezi așa ceva ce nu e valabil pentru alte țări din zonă de exemplu. N-am văzut sârbi, n-am văzut unguri, n-am văzut slovaci, n-am văzut cehi. Am văzut în schimb germani, chinezi, indieni și am văzut foarte mulți francezi în staff-urile fondurilor de investiții și la nivele mari, destul de mulți șefi erau francezi. Și câțiva americani.

M. Cine sunt consultanții Lafarge România în tranzacția cu CRH?

C.B. Pe componenta locală, consultanța juridică a fost asigurată de NNDKP și PwC global în ceea ce privește procesul de vendor due dilligence (auditul vânzătorului – n.r.).

Lafarge_companii_ro_cumparate_de_crh_tabel main

M. Ce diferențe de abordare sunt între investitorii strategici și fondurile de investiții într-o astfel de tranzacție?

C.B. CRH a fost cel mai interesant, a venit cu foarte multe resurse interne, cu o echipă mai diversificată decât în cazul unui fond de investiții.

În tranzacție au fost fondurile suverane din Singapore, din Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite. Făceau parte din consorții, de exemplu, fonduri de pensii ale funcționarilor din Canada care ziceau ”Noi avem 50 mld. disponibile din care mai avem până la 20 mld – 30 mld. pe care vrem să-i băgăm în astfel de tranzacții.”

Ceea ce a fost interesant în această tranzacție este că un investitor industrial vede lucrurile altfel. Dar un fond de investiții spune : ”Eu muncesc la fel pentru un deal de 50 de mil. sau pt un deal de 5 mld. și mie îmi trebuie pentru că am fond de 10 mld. și vreau să bag banii în așa ceva”.
Ei se prezentau ca potențiali cumpărători. Spuneau: ” Domnule, noi căutăm tranzacții mari. Avem nevoie de tranzacții mari pentru că de fapt o tranzacție mare costă mai mult mai puțin decât una mică”.

Pentru fiecare fond de investiții vorbim de sume probabil între 10 și 20 de milioane de euro pentru pregătirea unui deal de genul ăsta. Adică due dilligence, avocați, aveau consultanți tehnici, au vizitat site-urile din Brazilia până în Filipine. Când începi să aduni câți merg acolo…

Cinven a fost în tranzacție, BC Partners, CVC a fost, Advent a fost însă la un moment dat s-a retras. Blackstone a fost. Oyak n-a fost, nu au cumpărat nici caietul de sarcini, KKR nu a fost.

Au fost în schimb niște investitori brazilieni industriali pe varianta de ”bucățele” (pachete regionale – n.r.) pentru că s-a vândut și Brazilia. Pentru ei, a lucrat la nivel de șef al consultanților pentru Europa Markus Wirth, fostul șef al Holcim România. Și este logic dacă ne gândim că în boardul lui Votorantim Cimentos este fostul șef Holcim, Markus Akermann. (Markus Wirth a lucrat pentru Ameropa și a fost director general pentru Ameropa Grains Constanța până în septembrie 2014 – n.r.).

fuziune_lafarge_holcim_tranz_crh_calendar_tabel main

M. Care a fost deci calendarul tranzacției?

C.B. Pe 3 aprilie 2014, acordul dintre Lafarge și Holcim s-a semnat în acea noapte. Există un articol într-un ziar francez care povestește totul. Bruno Lafont și cei de la Holcim s-au dus la Joaquín Almunia (comisarul european pentru concurență în cadrul Comisiei Europene prezidate de Manuel Barosso – n.r.) și i-a văzut cineva la Bruxelles, iar Bloomberg a scos informația în piață vineri la prânz. S-au dus la Almunia și i-au spus ”Uite, domnule, vrem să creăm un jucător european” și au întrebat ”Voi ați fi de acord?”. Și el a zis ”Da.” Se pare că cineva de la Almunia ar fi dat informația la presă. A apărut vineri. Apoi, a fost o reuniune de urgență a consiliilor de administrație ale amândurora și apoi au anunțat (luni, pe 7 iulie au anunțat – n.r.). Au zis în acele zile ”No comment!”, dar au făcut repede ședință. Nu se mai putea ține, era deja scăpată informația în piață. A fost semnat un MoU (memorandum de înțelegere – n.r.), cu un calendar clar până la jumătatea anului ăsta.

Pe 7 iulie a fost anunțul vânzării, care a stabilit prima listă de vânzare de active Lafarge și Holcim. A fost apoi teaser-ul în septembrie, a urmat depunerea dosarului la Bruxelles, care a fost în octombrie. DG Comp aveau 45 de zile la dispoziție și au răspuns pe 15 decembrie.
Nu au fost NBO (oferte neangajante – n.r.), a fost o selecție, o discuție între bănci. Scrisori de interes au fost, vendor due dilligence a fost.

Știu că au fost niște discuții de genul tu spui că vrei și eu te invit. Discuțiile din câte știu nu au fost cu sume. Cineva a vrut să participe și i s-a spus ”Mai bine nu, că pe tine te interesează numai datele”. A fost o etapă de selecție, care să nu permită deschiderea datelor către jucători care nu aveau niciun fel de interes în deal.

Depunerea ofertelor finale a fost 10 – 15 ianuarie, și apoi negocierile au durat 2 săptămâni.

Au luat un hotel, și la un etaj erau unii, la alt etaj erau alții dintre ofertanți. Totul s-a închis la biroul unuia dintre avocați. În faza cu ofertele, ultima negociere a fost la Paris într-un birou de avocați. După ofertele finale, au fost iar selecționați câțiva dintre ei, a fost o listă scurtă. N-au fost toți. Au mai cerut niște clarificări. Au venit cu oferte îmbunătățite.

Ce am auzit eu, pentru că secretul era bine păstrat, că cea mai mare ofertă a unui fond a fost de 5,75 mld. euro. CVC ar fi dat 5,75 mld. euro, iar CRH 6,5 mld. euro. Este foarte de mirare pentru că e ușor împotriva firii ca un fond să liciteze astfel.

Era un deal bun pentru fond. Ai Europa, care este destul de stabilă, ai Franța, care îți produce cash, ai UK, care merge bine și aveai Brazilia și Filipine, unde să investești. Adică puteai să te joci cu cash-ul de acolo, să îl dezvolți.

Ideea unui fond de investiții ar fi ca fondul să crească businessul și să-l vândă mai departe unui alt fond sau unui alt investitor industrial. Ai un pol, găsești un alt jucător care e numărul 4 – 5 în piață ale cărui operațiuni se suprapun frumos cu ăsta și fuzionează și creează din jucătorul nr. 5 și nr. 6, iar în 5 ani de zile creezi ceva și te lansezi într-un IPO (listare pe bursă – n.r.). Ori un IPO într-o fuziune cu un alt jucător.

Asta era cea mai interesantă variantă, în care tu creezi un pol, îl unești apoi cu un alt jucător existent, de o talie corectă, care nu neapărat e foarte mare.

Ideea pe care voiau s-o facă, Lafarge UK să fuzioneze cu Tarmac ca să facă un IPO. La asta s-au gândit și fondurile. Luăm noi asta și fuzionăm cu cineva și o scoatem pe bursă. Plus că momentul a fost unul atractiv. Europa crește. Piața crește în continuare. La momentul noiembrie 2014, în ciuda unor mici fluctuații pe piață, cumpărarea unei afaceri în materiale de construcții nu era o idee rea. Sau, eventual, să optimizeze tranzacția printr-un schimb de active (swap).

M. În ce centre financiare a fost marketată vânzarea Lafarge România?

C.B. Paris, Zurich și Londra.

M. Având în vedere structura globală a tranzacției cu CRH și a fuziunii cu Holcim, putem spune că ambele tranzacții au avut o componentă – cadru internațională și una specific locală. Cum s-au derulat în paralel cele două tranzacții? Au existat echipe separate la nivelul Lafarge România? Cu câți oameni s-a lucrat?

C.B. Au lucrat 3 – 5 oameni, s-au scanat toate documentele, s-au pus în data room.

A mai fost o echipă de pregătire a tranzacției din care a făcut parte eu ca și CEO, a fost și CFO (Cecile Morenas – n.r.), și Ruxandra Băndilă (director strategie și dezvoltare afaceri Lafarge România – n.r.) care m-a ajutat pe partea de strategie și directorul de resurse umane (Gabriel Mățăuan – n.r.). Au fost vizite de sit-uri industriale. În camera de date, echipele au variat de la 2 la 7 oameni, cea mai mare. Au vizitat fabricile de la Medgidia și Hoghiz. A venit și unul dintre șefii CRH Europa aici. Brazilienii au venit, de exemplu, să vadă fabrica din Medgidia prin decembrie.

M. Cine sunt oamenii care coordonează integrarea operațiunilor Lafarge România în structurile CRH? Câți oameni fac parte din aceste echipe de integrare? Cât va dura acest proces de integrare și la cât sunt estimate costurile integrării?

C.B. Procesul de integrare începe de la 1 august, există vizite acum în teritoriu. Care este locul României este prea devreme de discutat. Lucrăm cu McKinsey pe partea de consultanță strategică de integrare. Pentru 2016, costurile integrării sunt estimate la câteva milioane de euro.

M. Ce efecte vor produce cumulat cele două tranzacții la nivelul principalilor parametri ai Lafarge România – portofoliu clienți, număr angajați, modelul de organizare și structurile afacerii, impactul asupra liniilor de afaceri și a companiilor – satelit din România ale Lafarge, actuala echipă de management a companiei?

C.B. În ceea ce privește companiile – satelit, suntem în proces de simplificare a entităților din România. Am delistat Lafarge Agregate Betoane. Am preluat participațiile unor acționari minoritari din Lafarge Ciment. Pasul următor este fuziunea lor.

CRH va face o analiză și va anunța o strategie de dezvoltare până la sfârșitul anului.

Ne gândim la dezvoltarea de operațiuni complementare, inclusiv la achiziții – poate fi zona operațiunilor de var, asfalt, lucrări de construcții, inclusiv de drumuri, distribuție de materiale de construcții, dacă ne uităm la portofoliul CRH pe alte piețe din regiune precum Ungaria ori Polonia.

Am început să ne gândim care e fundamentul unui puzzle în România din care face parte și Romcim, principalul nostru brand de sac. Cine face parte din această arhitectură?! Aceeași reflecție există și în cazul CRH. Vom vedea de la tranzacția de 6,5 mld. euro dacă se va face și o distribuție de dividende.

Lafarge cati bani a facut in Ro tabel

M. La cât a fost evaluată Lafarge România în cadrul tranzacției cu CRH? Dacă tragem linie peste ce a însemnat investiția unui investitor strategic în România, câți bani a investit în total Lafarge în România din 1997 până acum și câți bani a făcut aici Lafarge în total din profiturile anuale cumulate și vânzarea operațiunilor?

C.B. În jurul a 400 mil. euro dacă luăm în calcul o estimare de circa 8,5 x EBITDA așa cum rezultă din evaluarea făcută la nivelul tranzacției globale. Lafarge a investit în România din 1997 circa 713 mil. euro, iar profiturile cumulate de Lafarge Ciment au fost de aproximativ 703 mil. euro de la privatizarea Romcim în 1997 până acum. Datele se refera numai la Lafarge Ciment, nu și la activitatea de Agregate și Betoane sau Gips (vândută în 2011 belgienilor de la Etex – n.r.), dar la care nu au prea fost profituri. Practic, prețul vânzării activelor Lafarge din România reprezintă aproximativ beneficiul net al investitorului la capătul celor 18 ani de investiții locale.

Lafarge cati bani a investit in Ro tabel

M. Cum se va prezenta de acum încolo în fața partenerilor de afaceri actuala Lafarge România? Sub ce marcă? Va fi schimbat logo-ul companiei? A început deja procesul de creare a unei noi identități de brand în contextul tranzacțiilor care au loc?

C.B. CRH păstrează brandul Multibat și Romcim. Pe termen scurt și mediu, nu va fi nici o schimbare în companie (Lafarge România – n.r.). Am început și procesul de branding, unde am angajat deja o agenție care să se ocupe de acest lucru.

M. Cum va arăta piața locală a cimentului după finalizarea integrării Lafarge România în structurile CRH? Dar piața betoanelor? Dar piața de agregate?

C.B. Pe primul trimestru, avem o creștere de 16% pe volume față de perioada similară a anului anterior. Piața crește pe seama proiectelor private, dacă apare și infrastructura în comenzi, va da și ea încă un plus pieței. Piața locală nu crește pe agregate, crește pe betoane. Datele de piață indică Lafarge România pe locul al treilea după cota de piață. Importurile la ciment au o pondere sub 10% din piață.

Sursă foto și date: Lafarge. Prelucrare jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Costin Borc

Funcție Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (Director general Lafarge România (noiembrie 2015 – prezent)

Director General CRH Romania august 2015 – noiembrie 2015

Director General Lafarge Romania septembrie 2013 – august 2015

Director General Lafarge Serbia iulie 2008 – august 2013

Director Strategie si Dezvoltare Lafarge martie 2006 – iunie 2008

Director General Lafarge A&C Romania ianuarie 2002 – aprilie 2006

Director de proiect Lafarge America de Nord iulie 2000 – decembrie 2001

Sef de cabinet al Primului Ministru al Romaniei iulie 1998 – iulie 1999

Studii Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Energetică, Specializarea Hidroenergetică 1984 – 1989

Universitatea Wisconsin din Madison (SUA), doctorat în Economie – specializarea Macro-economie 1995 – 2000

Carieră

Manager proiect Lafarge America de Nord iulie 2000 – decembrie 2001

Director general Lafarge Agregate & Betoane ianuarie 2002 – aprilie 2006

Director regional de strategie și dezvoltare Lafarge Paris martie 2006 – iunie 2008

Director general Lafarge BFC Serbia iulie 2008 – august 2013

Director general Lafarge România septembrie 2013 – prezent

Alte poziții Președinte al Consiliului Investitorilor Străini din Serbia decembrie 2011 – septembrie 2013

Consilier de stat cu probleme politice și coordonator al aparatului de lucru al primului-ministru iunie 1998 – iulie 1999

Limbi de lucru Română, Engleză, Franceză, cunoștințe de limba Sârbă

Costin Borc are 49 de ani și lucrează în structurile companiei franceze Lafarge de 15 ani, din care 13 ani în poziții de top management. Și-a început activitatea în Statele Unite ale Americii, după care a condus timp de 4 ani activitatea de agregate și betoane din România din poziția de director general al companiei Lafarge Agregate Betoane.

Alături de alți directori români a fost expatriat în cadrul grupului și preia la 1 aprilie 2006 un post de conducere în centrala Lafarge din Paris ca director regional de dezvoltare și strategie pentru activitatea de ciment.

Din iulie 2008, preia postul de director general al Lafarge BFC Serbia, calitate ce îl propulsează în poziția de președinte al Consiliului Investitorilor Străini din Serbia. Părăsește cele două funcții în septembrie 2013, când își începe mandatul de director general al Lafarge România, unde preia ștafeta de la franțuzoaica Sonia Artinian.

Borc este primul director român care conduce operațiunile locale ale Lafarge după o serie de patru șefi francezi – Jean Pierre Taillardat, Frédéric Fleuret, Philippe Questiaux și Sonia Artinian. De la 1 septembrie 2013, Costin Borc coordonează toate operațiunile locale ale Grupului, structurate pe trei linii de afaceri principale – ciment, agregate, betoane.

Limbile sale de lucru sunt româna, engleza, franceza și are cunoștințe de limba sârbă.

Costin Borc are un doctorat în Economie – specializarea Macro-economie de la Universitatea din Wisconsin, Madison (SUA) și este absolvent al Institutului Politehnic din București, cu specializarea în Energetică.

Borc a fost în epoca începută în 1990 unul dintre tinerii care a activat în politică. Astfel, acesta a fost secretar personal al liderului Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat, Corneliu Coposu, supranumit ”Seniorul” și considerat cel mai respectat om politic din ultimii 25 de ani.

Borc rămâne alături de țărăniști și după moartea lui Coposu, iar în 1998 este numit de premierul țărănist de atunci, Radu Vasile, pe postul de consilier de stat cu probleme politice și coordonator al aparatului de lucru al primului-ministru, funcție în care stă până în iulie 1999.

Germanii de la Hochland sunt liderul pieței locale de brânzeturi, cu fabricile de la Sighișoara și Sovata. Sursă foto: Hochland.

Liderul german al pieței locale de brânzeturi plătește un preț estimat în jurul a 5 – 10 mil. euro pentru achiziția distribuției produselor proprii de la Whiteland. Tranzacția aliniază Hochland România la modelul practicat de concurenți, în care producția și distribuția sunt în aceeași mână. Avocații de la Vitzman și Asociații au lucrat cu Whiteland, iar firmele Hodoș Miheț și Asociații, respectiv Mircea și Asociații de partea Hochland

Tranzacția prin care Hochland România, liderul pieței locale de brânzeturi, va prelua de la 1 ianuarie 2016 portofoliul distribuției produselor proprii de la Whiteland are la bază plata unui preț de către compania cu capital german, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Părțile implicate nu au făcut publică valoarea tranzacției anunțate săptămâna trecută. Surse din piață estimează prețul plătit de Hochland către Whiteland în jurul a 5 – 10 mil. euro.

Hochland, o afacere germană de familie fondată de Georg Summer și Robert Reich în urmă cu 88 de ani, a intrat pe piața românească în 1993 prin intermediul rețelei de distribuție Whiteland.

”Noul model de business este o schimbare și o adaptare la evoluția pieței și a brandului Hochland. De altfel, modelul cel mai utilizat în piață este cel al distribuției directe, noi eram o excepție”, a răspuns Sorin Timuș, directorul general al Hochland România, la un chestionar trimis pe 3 iulie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe subiectul schimbării sistemului de distribuție utilizat în prezent de către companie.

Acesta include dezvoltarea echipei de vânzări proprii Hochland Romania și menținerea colaborării cu Whiteland Import Export SRL pe componente de servicii – logistică, merchandising și BTL. Tranziția se va face în următoarele luni, conform unui plan pregătit împreună cu Whiteland, precizează Hochland România.

”Ambele companii sunt mulţumite de noul model de business şi sunt încrezătoare că parteneriatul va funcţiona cu acelaşi succes ca şi până acum. Este scenariul pe care l-am pregătit din timp, scenariul care a dus la modelul de business actual al Whiteland, axat pe servicii distincte de vânzare, logistică, BTL, IT şi suport”, a spus George Ştefănescu, general manager al Whiteland Import Export SRL, în cadrul unui comunicat de presă comun al celor două părți în tranzacție.

În dosarul tranzacției, au lucrat firmele de avocatură Vitzman și Asociații de partea Whiteland, respectiv Hodoș Miheț și Asociații precum și Mircea și Asociații pentru Hochland România, conform informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Din echipa de avocați Vitzman și Asociații face parte Lavinia Yassien, unul dintre cei doi acționari importanți ai grupului de firme Whiteland.

De cealaltă parte, un nume de calibru este Valentin Mircea, fost vicepreședinte al Consiliului Concurenței în perioada 2011 – 2013 și care acum conduce echipa Mircea și Asociații din postura de Partener Senior. Partenerii fondatori ai firmei Hodoș Miheț și Asociații sunt avocații Raul Hodoș și Ovidiu Miheț, ambii fiind și practicieni în insolvență.

Hochland România este lider pe piața brânzeturilor, unde concurează printre alții cu grupurile franceze Bongrain și Lactalis, care se află în spatele Delaco, respectiv LaDorna.

Portofoliul firmei germane cuprinde o gamă largă de brânzeturi sub mărcile Hochland și Almette – cașcaval, telemea, brânză topită, cremă de brânză, respectiv brânză pentru preparate calde.

După intrarea indirectă pe piața locală acum 22 de ani prin rețeaua de distribuție a Whiteland, Hochland a făcut pasul de a intra direct în 1998 prin achiziția fabricii de la Sighișoara, unde începe producția de brânză topită.

În 1999, compania germană cumpără și fabrica de la Sovata, unde pornește producția de sortimente de cașcaval, precum Dalia sau Brădet. De asemenea, furnizează materie primă pentru fabrica de la Sighișoara.

Hochland România a raportat pentru 2014 un profit net de 12,8 mil. lei (2,8 mil. euro) la o cifră de afaceri de 217,6 mil. lei (49 mil. euro) și un personal mediu de 334 de angajați.

La nivel de grup, Hochland este unul dintre cei mai importanți jucători de profil de pe continent și a raportat o cifră de afaceri de 1,28 mld. euro și un număr total de 4.225 de oameni. Are 11 fabrici în Europa, din care două în România, iar restul în Germania, Franța, Spania, Polonia și Rusia.

branzeturi productie tabel INS

Pe piața de brânzeturi, producția de brânză (inclusiv urdă) este în creștere începând din 2011 cu rate anuale între 4% și 9%, în timp ce pe segmentul de brânză topită producția a scăzut în perioada 2010 – 2012, iar în 2013 a depășit ușor nivelul din anul anterior, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Vânzătorul în această tranzacție, grupul Whiteland a fost înființat în 1993 de australianul James Kodor și Lavinia Yassien. Kodor este acționarul majoritar al grupului de firme, cu o cotă de aproximativ 60%, potrivit ultimelor informații disponibile. Whiteland dispune de o rețea cu acoperire națională cu 14 puncte de lucru, conform informațiilor publicate pe propriul site, și are în portofoliul de distribuție mărci precum Hochland, Meggle, Orkla Foods România, Don Gustosso, Râureni, Pescado Group, Mission, Perutnina Ptuj, d’aucy, Zaini, Podravka, Kotanyi, TSC, Mayora sau Nestle.

Whiteland acoperă și alte operațiuni de vânzare și marketing pe piața bunurilor de larg consum. În 2011, grupul german Nagel a cumpărat 25% din acțiunile Whiteland Logistics.

Whiteland Import Export, cea mai importantă firmă din grup, a raportat pentru 2014 un profit net de 1,9 mil. lei (0,4 mil. euro) la o cifră de afaceri de 457 mil. lei (103 mil. euro, calculat la cursul de schimb mediu comunicat de BNR) și 384 angajați.

IKEA a plătit în iunie aproximativ 125 mil. euro pentru achiziția portofoliului local de 33.600 hectare de pădure de la fondul suedez de investiții GreenGold, condus de un român

Gigantul suedez din industria lemnului și a mobilei IKEA a cumpărat în iunie un portofoliu de 33.600 hectare de pădure din România de la fondul suedez de investiții GreenGold. Valoarea tranzacției, adică plata făcută de IKEA, se ridică la aproximativ 125 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Părțile nu au făcut publică valoarea tranzacției.

IKEA devine astfel cel mai mare proprietar de păduri din România.

„Ikea Group a decis să investească în operaţiuni forestiere. Această decizie ne facilitează accesul la materie primă lemnoasă administrată sustenabil (…). Investiţia în păduri este şi o modalitate de a ne diversifica activele. Prin această achiziţie, România devine prima ţară în care Ikea Group îşi va administra propriile operaţiuni forestiere şi ne-am propus să fim un exemplu de management sustenabil al pădurilor”, a declarat Frederik de Jong, Chairman of the Board, IRI Investments SRL pentru Mediafax.

Potrivit sursei citate, pădurile cumpărate de IKEA se întind în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor.

IKEA, cu venituri globale de 29,3 mld. euro în 2014, este prezent în România cu lanțul său de magazine de mobilă și are planuri de extindere la nivel local.

Vânzătorul este fondul suedez de investiții GreenGold, condus de românul Sorin Chiorescu – care ocupă poziția de președinte și partener al companiei. Din echipa GreenGold face parte și un alt român, Alexandru Florea – partener și director de investiții, potrivit datelor publice ale firmei suedeze.

GreenGold a cumpărat cele 33.600 de hectare de pădure de la universitatea americană Harvard, care administra pădurile prin vehiculul de investiții Phemus Corp., care controla compania Scolopax din Brașov.

Anul trecut, Scolopax scotea la vânzare 32.465 hectare pentru 383 mil. lei (aproape 90 mil. euro), conform unui anunț de vânzare făcut public într-o localitate din județul Vrancea, citat de Bloomberg.

GreenGold lucrează cu o bază de investitori instituționali internaționali și investește în Europa de Est, țările scandinave și Africa de est.

Sursă: Bursa de Valori București.

Fondul american de investiții JC Flowers este în negocieri avansate pentru achiziția Carpatica. Axxess Capital a renunțat la banca din Sibiu, după două oferte eșuate de fuziune cu Nextebank. Johan Gabriels, directorul Carpatica: ”Ne concentrăm pe discuțiile cu JCFlowers. Sperăm să venim cu anunțuri săptămâna aceasta”. Cine este fostul bancher de investiții Goldman Sachs și miliardar din tranzacții bancare ”de criză” care a pus ochii pe banca fondată de Carabulea

Fondul american de investiții JC Flowers negociază preluarea Carpatica, după ce a înaintat deja o ofertă în acest sens. Axxess Capital, care a curtat asiduu în ultimul an banca din Sibiu, a ieșit din cursă, în contextul în care ofertele de fuziune înaintate prin intermediul Nextebank au fost respinse de acționarii băncii în decembrie 2014 și iunie 2015.

”Au loc încă discuții. Sperăm să facem niște anunțuri săptămana aceasta. În acest moment, focusul nostru este pe restructurarea de capital, majorarea capitalului și JCFlowers”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Johan Gabriels, directorul general al Carpatica.

Reprezentanții JCFlowers nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la publicarea acestui articol.

Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO dacă Axxess Capital va mai depune o nouă ofertă pentru Carpatica, Horia Manda, Managing Partner al administratorului de fonduri de investiții ce are în portofoliu Nextebank, acesta a confirmat că nu mai există interes pentru preluarea băncii din Sibiu, dar are în continuare apetit de dezvoltare pe piața financiară.

”Ne interesează în continuare să ne dezvoltăm pe piața financiară”, a explicat Horia Manda. Acesta a avut mai multe runde de discuții cu omul de afaceri Ilie Carabulea, principalul acționar al băncii și unul dintre fondatorii acesteia, însă ofertele de fuziune în urma cărora Nextebank ar fi devenit principalul acționar au fost respinse în adunarea generală a acționarilor a Carpatica.

Horia Manda reprezintă unul dintre puținii administratori de fonduri de investiții cu istoric pe piața bancară locală, după ce Fondul Româno – American de Investiții (RAEF) a fost în perioada 1999 – 2003 proprietarul Banca Românească și acționar al Băncii Agricole (acum Raiffeisen Bank România) odată cu privatizarea acesteia în 2002, dar acum are în portofoliu un alt fond al Axxess, Emerging Europe Accession Fund (EEAF) cu care a cumpărat în decembrie 2013 Nextebank odată cu exitul de pe piața locală a grupului ungar MKB.

Acoperirea dată de rețeaua Carpatica, notorietatea mărcii locale (este alături de Banca Transilvania una din cele două mărci bancare private românești existente, create de la zero după 1990 – n.r.), poziția în top 20 bănci locale și lichiditatea imediată a deținerii oferite de poziția de bancă listată ofereau profilul de pradă perfectă pentru Nextebank, care are o cotă de piață după activul net bilanțier de 0,3%, de trei ori mai mică decât a țintei sale.

Ilie Carabulea este în acest moment în arest măsura fiind dispusă în cadrul dosarului penal ASF – Carpatica Asig , iar drepturile sale de vot au fost suspendate de către BNR. Banca centrală a susținut tranzacția de fuziune Nextebank – Carpatica și face presiuni de mai mulți ani asupra lui Ilie Carabulea să atragă un acționar puternic care să capitalizeze Carpatica, dar omul de afaceri sibian nu este mulțumit de ofertele de preț primite care nu reflectă în opinia sa valoarea băncii. El deține 41% direct din Carpatica și aproape 57% direct și indirect, potrivit ultimelor date disponibile.

Ultima ofertă fermă a Nextebank de fuziune cu banca din Sibiu situa valoarea justă a Carpatica la 135 mil. lei (30 mil. euro) față de 168 mil. lei (circa 38 mil. euro) în cazul Nextebank, iar raportul de schimb la patru acțiuni Nextebank pentru cinci acțiuni Carpatica. Prețul oferit pe acțiune la Carpatica era de 0,0429 lei. Acum, pe bursă, acțiunea Carpatica valorează 0,0435 lei, însă la momentul când oferta de preț devenise publică în mai, cotația bursieră abia trecea de 0,04 lei. Prețul pe acțiune este de 0,62 raportat la valoarea contabilă a băncii, de aproape 3 ori sub multiplul înregistrat de celelalte două bănci locale de pe bursă, BRD și Banca Transilvania.

Valoarea bursieră a Carpatica a scăzut dramatic după 2008, pe fondul crizei, iar Ilie Carabulea declara în martie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că aceasta reprezintă acum efectul ”criteriilor speculative din piață”. Acum, capitalizarea de piață a băncii din Sibiu este de 136,8 mil. lei (30,5 mil. euro).

Dacă ne uităm la evoluția din ultimul an, observăm că valoarea Carpatica a scăzut cu 50% în ultimul an. Față de vârful de 0,0883 lei pe acțiune atins în septembrie 2014, banca și-a înjumătățit chiar valoarea bursieră. Pe un interval mai lung chiar însă, vedem că banca din Sibiu s-a întors acum la valorile din iulie 2012.

Ce indică rezultatele Carpatica: banca a intrat pe pierderi în 2014, capitalul social se reduce, crește nevoia de capital proaspăt

Echipa de directori ai Carpatica condusă de bancherul belgian de corporate finance Johan Gabriels, anterior director general al fostei ABN Amro Bank România (RBS Bank România, acum parte a UniCredit), s-a concentrat în ultimii ani pe stabilizarea băncii și pe obiectivul de a găsi un investitor cu putere financiară care să intre în acționariatul băncii.

În perioada 2011 – 2014, Carpatica a trecut de la un profit net de 236,9 mil. lei la o pierdere de 169,5 mil. lei la finele anului trecut. Cea mai abruptă schimbare a indicatorilor băncii s-a produs în 2012 vs 2011: capitalul social a fost redus cu 70%, câștigul net s-a diminuat de 11 ori, datoriile au explodat până aproape de 1 mld. euro, iar portofoliul de depozite s-a redus cu o treime. Tot în 2012, au crescut capitalurile proprii, numerarul și echivalentul în numerar și activele totale.

Sursă: Banca.

Sursă: Banca.

În 2013, banca a obținut o îmbunătățire pe linie a principalilor indicatori – creșterea capitalurilor proprii, a numerarului și a profitului concomitent cu reducerea datoriilor și a activelor. Anul trecut, vestea bună a fost o nouă reducere substanțială a datoriilor, dar au apărut mai multe semne de îngrijorare – trecerea pe pierderi și aproape o înjumătățire a capitalurilor proprii în decurs de un an.

După primul trimestru al anului, rezultatele arată o bancă ce luptă să rămână pe linia de plutire. Carpatica a afișat un profit net mai mult pe hârtie de 0,7 mil. lei și o solvabilitate în scădere până la 10,1%, la limită față de cerința de 10% stabilită de banca centrală. În ultimul an, echipa de directori ai lui Gabriels a obținut o îmbunătățire a ratei de lichiditate imediată de la 39,6% la 54,6% și trecerea la valori pozitive la rata de rentabilitate a capitalului și la rata de rentabilitate a activelor.

Ponderea creditelor neperformante este de 30% în ansamblul portofoliului de împrumuturi.
Banca fondată în 1999 avea la 31 martie o rețea de 126 unități și 954 de angajați și continuă să piardă treptat cotă de piață pe fondul trendului de reducere a activelor din ultimii 3 ani, chiar dacă se menține la jumătatea clasamentului băncilor locale.

Cine este JCFlowers

JC Flowers este unul dintre fondurile americane de investiții specializat în achiziția de bănci ori active financiare depreciate în urma crizei globale. A fost fondat în 1998 și a investit 14 mld. dolari pentru a-și trece sub administrare 32 de entități din întreaga lume, din care 8 sunt bănci.
JCFlowers investește acum din cel de-al treilea fond pe care l-a ridicat, fond cu o capitalizare de 2 mld. dolari. Portofoliul JCFlowers acoperă cele mai mari piețe din lume – SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, statele BENELUX (Belgia, Olanda, Luxemburg), Japonia, precum și țările emergente ca Rusia, India și Brazilia.

James Cristopher Flowers, Managing Director și CEO al JCFlowers. Sursă foto: JCFlowers.

James Cristopher Flowers, Managing Director și CEO al JCFlowers. Sursă foto: JCFlowers.

”Părintele” JCFlowers este miliardarul american de 57 de ani James Cristopher Flowers, a cărui avere este cotată de Forbes la 1,43 mld. dolari. Fost absolvent de Matematici Aplicate la Harvard, acesta și-a construit o carieră de bancher de investiții la Goldman Sachs, unde a devenit unul dintre cei mai tineri parteneri din istoria băncii făcând parte din aceeași generație cu Lloyd Blankfein, actualul șef al celei mai mari bănci de investiții din lume. Are în spate peste 35 de ani de experiență ca investitor și consultant. A făcut parte din echipa care a consiliat fuziunea în 2008 dintre Bank of America și Merrill Lynch, tranzacția girată de șeful Trezoreriei americane care ar fi trebuit să acopere în același timp intrarea în faliment a Lehman Brothers, văzută de mulți ca un soi de certificat de naștere al crizei financiare globale.

James Cristopher Flowers este considerat de presa americană unul dintre primii oameni care l-au avertizat pe Henry Paulson, fostul șef al Trezoreriei americane, cu privire la iminența declanșării crizei financiare.

În 2008, anul izbucnirii crizei globale, acesta le spunea investitorilor săi că a apărut ”Super Bowl-ul investițiilor și nu mai e timp de stat în tribune”, conform Financial Times.

A investit în Shinsei Bank din Japonia, unde profitul de pe urma investiției este cotat la 1 mld.dolari și a pierdut în Germania 2,3 mld. euro împreună cu alți investitori după ce banca de credit ipotecar Hypo Real Estate și HSH Nordbank au primit ajutor financiar de urgență de la stat.

În iunie 2014, a reușit listarea băncii britanice OneSavingsBanks pe piața bursieră londoneză.

De asemenea, JCFlowers a investit în consorțiu alături de unii dintre cei mai faimoși investitori precum George Soros, Michael Dell și John Paulson într-o instituție de credit din California pe care au salvat-o în 2008 și pe care au pregătit-o pentru listarea pe bursă sub numele OneWest.

Ultimul său fond urmează să-și plaseze banii până în septembrie și este de așteptat ca JCFlowers să ridice unul nou.

Într-un interviu pentru Financial Times, James Cristopher Flowers spunea că Europa continentală este unul dintre cele mai fertile terenuri pentru noi tranzacții din cauză că își revine mai greu față de SUA de exemplu.

Fiu al unui librar și al unui ofițer de navă, James Cristopher Flowers are doi copii și trăiește la New York, de unde conduce JCFlowers.

În februarie 2015, a intrat în boardul fundației de șah a lui Gary Kasparov, fostul campion mondial la șah. Pe plan politic, este văzut ca un apropiat al mai multor politicieni din Partidul Republican.

Imobilul Green Court din București, dezvoltat de Skanska. Sursă foto: Skanska România.

Fondul de investiții Globalworth a plătit 42 mil. euro suedezilor de la Skanska și a finalizat achiziția primului imobil de birouri Green Court din București

Globalworth a anunțat azi finalizarea achiziției primului imobil de birouri din proiectul Green Court plătind 42 mil. euro suedezilor de la Skanska.

Fondul de investiții imobiliare condus de grecul Ioannis Papalekas a cumpărat 100% din acțiunile SPC Beta Property Development Company SRL, compania care are în proprietate imobilul.

La 31 decembrie 2014, imobilul de birouri de clasa A era evaluat la 45,6 mil. euro.

Imobilul dispune de o suprafață închiriabilă de 19.500 de metri pătrați și a fost inaugurat în octombrie 2014. Este închiriat în proporție de 100% și are ca principali chiriași pe Schneider Electric Romania și Orange România.

Globalworth a anunțat semnarea tranzacției pe 27 noiembrie 2014.

Cumpărătorul a fost asistat la această tranzacție de o echipă de avocați a Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, coordonată de către partenerul Ioana Niculeasa, care conduce departamentul specializat de Real Estate din cadrul firmei, conform informațiilor MIRSANU.RO. În dosarul tranzacției a lucrat și Irina Dimitriu, Senior Associate în cadrul NNDKP, una dintre cele mai mari firme de avocatură de pe piața românească.

De cealaltă parte, vânzătorul, suedezii de la Skanska, au contractat serviciile de consultanță juridică ale casei de avocatură PeliFilip, reprezentată în această tranzacție de către Francisc Peli, managing partner și cel care coordonează departamentul specializat al firmei, potrivit acelorași surse MIRSANU.RO.

Globalworth este unul dintre cei mai puternici investitori de pe piața imobiliară locală. Este cel mai activ cumpărător al momentului pe segmentul spațiilor de birouri din București.

Sursă foto și date: Wolf Theiss. Prelucrare: jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Ileana Glodeanu, partener Wolf Theiss: Am făcut o tranzacție în trei săptămâni. Luna iunie înseamnă 4 tranzacții pentru casa de avocatură austriacă – una semnată, alte trei la nivel de finalizare, printre ele și exitul lui Ion Țiriac de la UniCredit Țiriac Bank

Biroul din București al firmei austriece de avocatură Wolf Theiss are un bilanț de patru tranzacții în luna iunie, din care una semnată, iar altele trei la nivel de finalizare (closing), conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

”În luna iunie, avem patru tranzacții, una din ele semnată, celelalte la nivel de closing (închidere – n.r.)”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Ileana Glodeanu, partener Wolf Theiss și coordonatorul practicii locale de fuziuni și achiziții.

Pe 5 iunie, UniCredit Bank Austria AG a finalizat achiziția unui pachet minoritar de 45% din acțiunile UniCredit Țiriac Bank de la Țiriac Holdings, compania care administrează grupul de firme al omului de afaceri Ion Țiriac. Exitul fondatorului băncii este estimat până aproape de nivelul de 1 mld. euro. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică de către părți.

Prima tranzacție între Ion Țiriac și UniCredit Bank Austria (pe atunci HVB Bank Austria) a avut loc în 2005, când omul de afaceri a vândut pachetul majoritar al Băncii Țiriac. Ulterior acordului din 2005, Țiriac a rămas cu un pachet de 45% în bancă, iar HVB Bank din Germania a fost preluată de către grupul bancar italian UniCredit.

La ambele tranzacții din 2005 și 2015, casa austriacă Wolf Theiss a lucrat cu cumpărătorul. La tranzacția cu Țiriac încheiată luna trecută, Wolf Theiss a asistat clientul său prin intermediul birourilor din București și Viena.

În București, din echipa coordonată de Ileana Glodeanu, partener Fuziuni și Achiziții, au făcut parte Claudia Chiper – avocat senior Finanțe Bănci, Diana Ștețiu, Mircea Ciocîrlea și Ramona Hromei – avocați colaboratori. Din echipa Wolf Theiss Viena, coordonată de partenerii Eva Fischer, specializată în Fuziuni și Achiziții, și Nikolaus Paul, cu specializare în Finanțe Bănci, au mai făcut parte Markus Taufner, avocat colaborator, și Marcell Nemeth, counsel, au precizat reprezentanții Wolf Theiss.

În iunie, avocații Wolf Theiss au marcat și o tranzacție rapidă.

”Am semnat o tranzacție care s-a făcut în trei săptămâni”, a spus Ileana Glodeanu în cadrul conferinței “Romania M&A Briefing: Unlocking Value for Business Owners in Today`s Market”, organizată la finele săptămânii trecute la București de către Mergermarket în colaborare cu firma de avocatură austriacă Wolf Theiss.

Wolf Theiss nu a dat mai multe detalii despre tranzacția respectivă din motive de confidențialitate.

Tranzacția derulată de avocații Wolf Theiss se înscrie într-o perioadă de timp de cel puțin opt ori mai scurtă decât ceea ce este considerată a fi o medie generală pe piața de fuziuni și achiziții.
”De regulă, o tranzacție în regiunea Europei centrale și de est durează în jurul a 6 luni, nu ar trebui să ajungă la un an”, estimează Bill Watson, Managing Partner al Value4Capital, fond de investiții care acum derulează tranzacția de exit din Medlife.

Mihai Zoescu, directorul Departamentului de asistență în tranzacții al KPMG România, estima în cadrul unui interviu acordat jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO în urmă cu un an tot în jurul a 6 luni media de timp în care o tranzacție trece prin toate fazele – angajarea unui consultant pentru vânzare, trimiterea unui teaser în piață către potențialii cumpărători, depunerea ofertelor neangajante, due dilligence, depunerea ofertelor finale, negocieri finale, respectiv semnarea contractului de vânzare – cumpărare.

Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. Are o rețea de 14 birouri în Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina. Dispune de o echipă de 340 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare.

În România, Wolf Theiss și-a deschis biroul în 2005, iar echipa locală condusă de avocatul american Bryan Jardine numără aproximativ 30 de oameni.

Pe piața locală a avocaturii de afaceri, s-au conturat două grupuri puternice – pe de o parte, marile firme locale NNDKP, Țuca Zbârcea & Asociații, Mușat & Asociații, Popovici Nițu & Asociații, iar pe de altă parte plutonul rețelelor internaționale de avocați Clifford Chance, Allen & Overy, CMS Cameron McKenna, în ascensiune fiind și alți jucători precum Schoenherr, DLA Piper sau cei afiliați consultanților din așa – numitul Big Four.

cezar_scarlat_business_card main

Fondul de investiții Abris Capital Partners a finalizat preluarea Pehart, tranzacție de aproape 100 mil. euro. Consultanții de la PwC și avocații Clifford Chance Badea de partea Abris, în timp ce Ioan Tecar a mizat pe avocații Bondoc & Asociații

Fondul de investiții Abris Capital Partners a finalizat preluarea pachetului majoritar al grupului de companii Pehart, condus de omul de afaceri Ioan Tecar, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția permite fondului de investiții să ia un pachet în jurul a 55% din grupul Pehart, iar valoarea acesteia se ridică la aproape 100 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață. Cea mai mare parte a banilor de la Abris intră sub formă de majorare de capital pentru a susține dezvoltarea capacităților de producție de hârtie și extinderea operațiunilor. Obiectivul investițiilor este obținerea poziției de principal producător de hârtie tissue din România și din Europa de Sud – Est de către Pehart, care are în portofoliu mărcile Pufina și Alint. Tranzacția a fost anunțată încă din martie de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În urma investiției Abris și a ajutorului de stat, cea de-a patra fabrică a Pehart va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul anului, iar capacitatea de hârtie tissue sub formă de role jumbo va ajunge la 100 de mii de tone. Compania exporta majoritatea producției către companii din Europa Centrala și de Sud-Est.

Ca urmare a finalizării tranzacției, BERD și-a făcut exitul din afacerea în care a intrat în 2009 în prima investiție de pe piața locală nonfinanciară.

Grupul de companii Pehart a realizat o cifră de afaceri de 114 mil. euro și EBITDA (câștigurile înaintea plății taxelor, deprecierii și amortizării – n.r.) de 14 mil. euro.

Abris a lucrat în tranzacție cu consultanții PwC și cu o echipă de avocați Clifford Chance Badea, coordonată de Nadia Badea, Partener, și Ioana Țălnaru, Counsel.

De cealaltă parte, vânzătorul a fost consiliat de avocații conduși de Lucian Bondoc, Managing Partner al Bondoc și Asociații, firmă care are încheiată o alianță exclusivă la nivel local cu firma americană de avocatură White & Case.

Înființat de Ioan Tecar, grupul de companii Pehart deține trei fabrici ce produc hârtie tissue și produse igienico-sanitare – de la hârtie igienică, prosoape de bucătărie și șervețele.

Abris Capital Partners este un fond de investiții care are sub administrare aproximativ 900 mil. euro, care și-a făcut intrarea în România cu achiziția în 2012 a Cargus pe piața de curierat. În 2014, a continuat seria de achiziții pe piața de curierat cu Urgent Curier, companie pe care Abris a fuzionat-o cu Cargus. Portofoliul Abris pe piața de curierat a fost consolidat și prin achiziții mai mici de operatori de profil prin așa-numitele add-on-uri. Abris este unul dintre cele mai active fonduri de investiții de pe piață, având în pregătire noi tranzacții.